Agenda Constructiilor
Marti, 26 Noiembrie 2024
Home - Stiri - Afaceri, Juridic, Finante & Impozite - INSOLVENTA: Alpine Bau a intrat sub controlul administratorului judiciar
INSOLVENTA: Alpine Bau a intrat sub controlul administratorului judiciar Imprimare Email
Afaceri, Juridic, Finante & Impozite Publicat de Cosmin Dincu 20 Iun 2013 15:52
Intrucat a acumulat datorii totale de 2,6 miliarde euro, miercuri, 19 iunie 2013, autoritatile judiciare din Austria au aprobat deschiderea procedurii de insolventa pentru cel de-al doilea mare antreprenor din aceasta tara, Alpine Bau, dupa cum anunta agentia Reuters. In opinia analistilor, situatia grava a firmei de constructii, care au putea duce la falimentul acesteia, ar marca cel mai mare colaps corporatist din Austria, dupa al doilea razboi mondial, avand implicatii nedorite pentru alte 500 de companii partenere ce ar intra, la randul lor, in colaps financiar. Decizia de intrare in insolventa a afectat imediat firma-mama a Alpine Bau, respectiv holdingul spaniol FCC Construccion, care a raportat pierderi nete de 289 milioane de euro (aferente provizioanelor), punand sub semnul intrebarii si faptul ca o serie de creditori institutionali (printre care se afla Bank of Austria si Erste Bank) ar putea sa-si recupereze datoriile. Actiunea – surprinzatoare – de intrare in insolventa are impact, de altfel, asupra intregii populatii a Austriei, deoarece nu se stie deocamdata cuantumul pierderilor aferente datoriilor garantate, care ar putea fi suportate, in parte, de toti cei ce platesc taxe si impozite. Mai mult, managerii Alpine Bau au fost inlocuiti de un administrator judiciar desemnat de judecatorul sindic, iar eventualul plan de redresare – ce va fi elaborat in curand – ar putea presupune pierderea a mii de locuri de munca. Potrivit celor mai importante agentii care constituie creditorii Alpine Bau, antreprenorul austriac are 6.500 de angajati si active in valoare de 661 milioane de euro, a caror vanzare nu poate acoperi datoriile de 2,6 miliarde euro. „In acelasi timp, la Madrid, holdingul grav indatorat FCC incearca sa se redreseze prin vanzarea de active si acoperirea pierderilor cu investitii in constructii profitabile si energie regenerabila, ceea ce, in opinia lui Jose Lizan, manager in cadrul biroului Auriga Global Investors (ce nu detine actiuni la FCC), nu reprezinta o masura suficienta in vederea redresarii, deoarece holdingul spaniol ar trebui sa renunte la Alpine Bau. Conform expertului, Fomento de Construcciones y Contratats (FCC) are un grad prea mare de expunere in cadrul economiei spaniole, grav afectate de recesiune, pentru a mai putea incerca sa acopere pierderile Alpine Bau”, relateaza analistii Reuters.
Situatia Alpine ar putea afecta furnizorii acesteia
In perioada anterioara, Alpine Bau – ce a generat pierderi de 420 milioane de euro in 2012 – a incercat fara succes sa se redreseze, printr-o strategie de retragere treptata de pe anumite piete ale Europei de Est (unde a dus initial o politica relativ costisitoare de expansiune) si prin vanzarea de energie si alte bunuri cu valoare adaugata mare pentru a acumula lichiditati. De asemenea, a cautat – cu sprijinul FCC - sa-si restructureze o parte din datorii, iar saptamana trecuta, directorul executiv, Arnold Schiefer, a anuntat ca, pana la finele lunii in curs, se va ajunge la un acord in acest sens. Insa, pentru Alpine Bau cortina a cazut in momentul in care FCC a intrerupt transferul de fonduri in cursul aceleiasi zile, dupa cum a explicat Hermann Haneder, seful sindicatului corporatiei austriece, care – dupa consultarile avute cu ministrul austriac al Economiei - se asteapta ca insolventa companiei sa afecteze furnizorii acesteia. Daca Alpine da faliment, mai mult de 500 de companii partenere s-ar putea afla in aceeasi situatie, ceea ce ar insemna si pierderea a 5.000 de locuri de munca. Pentru ministrul federal de finante al republicii austriece, Maria Fekter, nu este clar, deocamdata, cat anume din suma de 150 milioane de euro (garantii de stat catre Alpine) se va utiliza in vederea achitarii datoriilor, totul fiind legat de stabilirea cotei pe care o vor primi creditorii holdingului. „Conducerea Alpine Bau a propus deja sa achite 20 de centi pentru un dolar, timp de doi ani, ceea ce ar insemna ca platitorii de taxe sa suporte un impact de 120 milioane de euro, insa acest plan nu este confirmat. Administratorul judiciar este acela care, in urmatoarele doua saptamani, va analiza daca planul propus poate fi sau nu acceptat. O stire relativ pozitiva se refera la disponibilitatea antreprenorului austriac Porr de a prelua o parte din activele Alpine Bau, in timp ce Strabag – liderul pietei austriece – a anuntat ca nu este interesat de o asemenea tranzactie, din motive ce tin de respectarea legislatiei antitrust”, se mai arata in analiza Reuters. La randul lor, oficialii FCC au anuntat intrarea voluntara in insolventa a Alpine Bau, motivand-o prin „intarzierile inregistrate cu privire la aplicarea strategiei de vanzare a unor active si deteriorarea continua a situatiei comerciale din trimestrul intai 2012 pana in prezent”. Conform acestora, datoria financiara neta asociata Alpine Bau cumuleaza 625 milioane de euro in ianuarie-martie a.c., iar pierderile asumate de FCC (cu provizioanele) se cifreaza la 289 milioane de euro, „insa evenimentul insolventei nu va afecta planul strategic de restructurare aplicat in cadrul FCC”. Masurile propuse de managerii grupului spaniol sunt ambitioase, vizand reducerea datoriei cu 2,7 miliarde euro pana in 2015 si focalizarea atentiei spre proiectele de infrastructura, servicii de mediu si management al apei. La finele lunii decembrie 2012, datoria neta a FCC insuma 7,3 miliarde euro.
***
In Romania, Alpine Bau este implicata – prin intermediul subsidiarei omonime (activa din anul 1998) – in constructia unui tronson al autostrazii Arad – Nadlac si a castigat contractul de reabilitare a tronsonului de cale ferata dintre localitatile Sighisoara si Atel. In plus, deruleaza lucrari de retehnologizare si introducere a treptei de epurare avansata la statia de epurare din Medgidia, pentru un siloz de cereale in Moldova Noua, la statia de epurare din Hoghiz  (asigurand in toate aceste cazuri servicii de proiectare si executie), la un depozit de legume-fructe din cadrul Billa – Brazi, la Hermes Business Campus etc. Contactati pentru a comenta situatia grupului Alpine, reprezentantii filialei din tara noastra au precizat ca nu pot exprima o pozitie oficiala in acest sens, deoarece anuntul intrarii in insolventa a fost efectuat miercuri, 19 iunie 2013 si nu se cunoaste deocamdata modul in care se va derula procedura propriu-zisa si daca aceasta va avea impact asupra activitatii derulate pe piata autohtona. Subsidiara Alpine Romania controleaza din anul 1999, in calitate de actionar principal, companiile Granitul SA si Scaep Giurgiu Port SA, ce asigura o parte din materia prima necesara derularii lucrarilor de constructii. Pentru informatii suplimentare, www.alpine.at
UPDATE-1: Deoarece managerii Alpine Bau nu au reusit sa raspunda unor solicitari in ceea ce priveste posibilitatea continuarii activitatii, departamentul de constructie a autostrazilor din cadrul ministerului norvegian de resort (Statens Vegvesen) a reziliat toate cele trei contracte pe care le avea in derulare cu antreprenorul austriac, intrat recent in insolventa.
 
UPDATE-2: Casa de insolventa Jaksch, Schoeller & Riel, desemnata de judecatorul sindic in dosarul Alpine Bau, invita creditorii sa depuna cereri la Curtea Comerciala din Viena, pana la 16 august 2013, contra unei taxe de 21 de euro, in vederea inscrierii in tabelul creditorilor, in dosarul cu numarul de inregistrare FN 58237v, aflat pe rolul instantei austriece. De asemenea, trebuie precizat ca termenul limita acordat de judecatorul sindic din cadrul Handelsgericht Wien in vederea inceperii procedurii de reorganizare (prin administrator judiciar) a fost fixat pentru aceeasi data, moment in care se vor stabili si ceilalti pasi ce trebuie urmati.
 
UPDATE-3: Potrivit unor informatii furnizate de casa de avocatura Urban si Asociatii, situatia privind insolventa unuia dintre cei mai mari antreprenori europeni este dificila, mai ales ca, "din toate contractele incheiate si aflate in derulare cu statul roman, pentru care s-au efectuat plati, subsidiara locala a trimis fondurile respective in Austria, pentru a acoperi pierderile firmei-mama, astfel incat in acest moment nu mai sunt bani pentru plata subantreprenorilor din tara noastra". Avocatii de la Urban si Asociatii le solicita firmelor din Romania, aflate in relatii contractuale cu Alpine, sa se asocieze la demersul de depunere a cererilor de inscriere in tabelul preliminar al creditorilor, pentru care Curtea Comerciala din Viena a fixat ca termen limita data de 16 august 2013. "In cazul incetarii de plati a Alpine, se recomanda ca firmele din tara noastra sa actioneze impreuna si solidar, sub egida Urban si Asociatii, pentru ca numai in acest fel pot spori sansele de reusita ale unui asemenea demers. Intrucat se pune problema falimentului unei afaceri evaluate la 3,4 miliarde euro, creditorii individuali de mici dimensiuni nu vor reusi sa-si impuna punctul de vedere. Astfel, pana in prezent, Urban si Asociatii reprezinta interesele a 15 creditori din Romania ai Alpine, care detin asupra acestei companii creante in valoare de 18,2 milioane de euro", precizeaza conducerea casei de avocatura. Cu toate acestea, potrivit Reuters, agentia austriaca de management al debitului KSV reuneste actualmente interesele creditorilor Alpine, oficialii firmei respective anuntand, de altfel, valoarea datoriei Alpine Bau (care se ridica la 2,6 miliarde euro sau 3,5 miliarde USD). Purtatorul de cuvant al unei agentii competitoare (AKV) a confirmat cifrele, subliniind, inca o data, ca activele Alpine Bau nu depasesc suma de 661 milioane de euro. Astfel, chiar si in cazul lichidarii firmei de antrepriza, valoarea respectiva (la care s-ar putea adauga eventuale garantii de stat cu un cuantum de 150 milioane de euro) nu poate acoperi creantele datorate catre fostii parteneri de afaceri.
 
UPDATE-4: Informatiile date publicitatii de KSV indica faptul ca Alpine Bau a acumulat datorii fata de peste 8.000 de companii colaboratoare, iar cele mai recente decizii ale Curtii Comerciale din Viena, date la inceputul lunii iulie a.c., au vizat schimbarea metodei de reorganizare judiciara (actualmente, in procedura de faliment), precum si faptul ca derularea etapelor urmatoare va tine cont de regulamentul UE privind situatiile de insolventa.
 
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel/Fax: 021-336.04.16, 031-401.63.88
 
SISECAMALLBIMhiltiTotalEnergiesRAWLPLUGABONARE REVISTE
ROCKWOOL 196
Editia
OCTOMBRIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 186 (Octombrie 2024)
 

Autentificare

Editia
SEPTEMBRIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 185 (Septembrie 2024)
 
romania fara hospice
GHID de INSTALARE
Arduro
Acvatot 2019
EDIT-Structural
AED
CDS
noark
Ubitech
leviatan
CONCEPT STRUCTURE
strabag nivel 1
viarom
ness project
konsent
concelex
SSAB
MAKITA
theda mar
DRS
ELECTROGRUP
VEGO
ERBASU CONSTRUCT
quadratum
SIGM
BogArt
rigips

Parteneri

top 500
HABITAT
FPSC_2019
top 500

pereti cortinatamplarie aluminiu Termopan Salamander
urmarirea comportarii in timp a constructiilor<