FRAMES: Pregatirea profesionala, principal criteriu de angajare pentru manageri |
Piata Muncii & Resurse Umane Publicat de Stelian DINCA 02 Iun 2021 09:39 |
Relaxarea restrictiilor din pandemie, pe fondul vaccinarii si scaderii semnificative a numarului cazurilor de imbolnavire, a adus un optimism rezervat in sectorul economic. Potrivit unui barometru realizat de Frames la comanda Best Smart Consulting, piata muncii nu se va deschide cel putin pana la toamna, mare majoritate a investitorilor asteptand ca vestile bune privind evolutia pandemiei sa se confirme.
57% dintre managerii chestionati in cadrul Barometrului privind piata muncii in contextul crizei COVID afirma ca vor relua angajarile la toamna, iar 32% abia in 2022. Numai 9% spun ca vor face angajari in urmatoarele 3-5 luni.
Intrebati care sunt provocarile care influenteaza piata muncii, in prezent, cei mai multi dintre investitori (61%) au indicat incertitudinea provocata de dinamica pandemiei COVID, mare parte indicand efectele negative ale unui eventual val IV de infectari.
21% spun ca nu sunt inca pregatiti sa faca angajari pentru ca activitatea firmei este inca afectata de criza, 16% afirma ca nu gasesc angajatii potriviti, iar 7% spun ca si-au restructurat activitatea in asa fel incat nu mai au nevoie de personal suplimentar.
"Optimismul rezervat al managerilor indica faptul ca au invatat lectiile crizei. Multi dintre ei si-au restructurat afacerile, si-au optimizat costurile, schemele de personal, iar proiectele de dezvoltare sunt construite in pasi mult mai prevazatori decat in trecut", afirma Ligia Neacsu, managerul Best Smart Consulting.
"Reluarea business-ului la capacitate maxima va interveni treptat, in functie de dinamica crizei sanitare, de semnalele privind reluarea consumului si de evolutia generala economica, de la dezghetarea relatiilor de afaceri la dinamica inflatiei si a cursului valutar", a mai declarat specialistul.
Ce planuri au managerii cu salariile in 2021?
Barometrul Frames & Best Smart Consulting a mai atins un punct sensibil - cel al dinamicii salariale in contextul crizei.
Intrebati daca vor creste salariile in 2021, 68% dintre cei chestionati au indicat raspunsul "NU" si numai 12% au raspuns afirmativ. Restul au evitat sa raspunda.
Dintre cei care vor sa creasca salariile, cei mai multi (54%) au indicat o majorare intre 3-10%.
"In contexul crizei economice semnificative prin care trece economia reala, problema salariilor ramane un subiect sensibil. Salariile au crescut si vor creste, cel mai probabil, in sectoarele care au inregistrat performante optime in pandemie, de la business-urile care au legatura cu sectorul medical, IT, retailul alimentar si constructii & materiale de profil. In rest, angajatii vor trebui sa se multumeasca cel mult cu prime ocazionale sau cu cresteri punctuale, in functie de inflatie si de performanta inregistrata in urmatoarele trimestre", a declarat Adrian Negrescu, managerul Frames.
Potrivit estimarilor specialistilor, nu este exclus sa existe si taieri de salarii in domeniile grav afectate de pandemie si a caror revenire nu este asteptata decat cel mai probabil in T2 2022.
Cine are sanse sa isi gaseasca de munca in 2021-2022?
Care vor fi criterii pe baza carora companiile vor face angajari in S2 2021 si mai ales in 2022? O intrebare la care raspunsurile managerilor vin sa confirme o tendinta tot mai accentuata in piata de resurse umane - pregatirea este esentiala.
47% dintre managerii chestionati au indicat pregatirea profesionala drept principal criteriu de angajare. 39% au bifat experienta candidatilor, 27% sunt interesati de salariul cerut, restul raspunsurilor fiind cu referire la diverse alte aspecte, de la disponibilitatea la program prelungit, munca de acasa, transport etc.
"Tot mai multe companii cauta oameni cu experienta si sunt dispuse sa plateasca salarii pe masura pentru a-si asigura angajati cu o pregatire profesionala solida. Vremea celor scoliti la locul de munca a trecut, iar firmele, confruntate cu provocari economice tot mai puternice, cauta sa-si asigure o forta de munca capabila sa gestioneze orice situatie", arata concluziile barometrului.
In aceste conditii, pentru cei care vor sa se angajeze in perioada urmatoare, devine esential sa se specializeze, sa urmeze cursuri de pregatire, sa isi extinda expertiza.
"Digitalizarea accelerata de criza COVID a schimbat mult economia romaneasca, piata muncii in general. Tot mai multe companii sunt dispuse sa lucreze remote, sa isi optimizeze schemele de personal astfel incat cursa pentru un loc de munca bine platit va fi din ce in ce mai stransa.
Vestea buna este ca, in pachetele de angajare au reinceput sa apara si cursurile de specializare continua", a declarat Ligia Neacsu.
Barometrul efectuat de compania de consultanta Frames, la comanda Best Smart Consulting, a fost realizat in perioada 27-30 mai 2021, prin chestionare online, telefonic si email, pe un esantion reprezentativ de 300 de firme din diverse domenii de activitate, de la comert, la servicii financiare, agricultura, energie, confectii, IT etc. La barometru au raspuns, in total, 1763 de persoane.
Profilul respondentilor a fost reprezentat de antreprenori, manageri de companii, middle si top management, cu studii superioare, 58% barbati si 42% femei, cu o varsta medie de 47 de ani.
|