As fi spus „quo vadis”, daca nu m-as temut de eventuale acuzatii de pedanterie. Termenul latinesc are insa o incarcatura mai puternica, sugerand dezamagirea lucrului prost facut. Nu este vorba despre economie, in general, despre stiinta care opereaza cu pietele si care este inteleasa doar de cativa „alesi”. Ma refer aici la economia reala, cea care creeaza bunuri, indiferent daca este vorba despre produse si servicii. Este Cenusareasa zilelor noastre, care adauga valoare concreta si care primeste in schimb firimiturile, pentru a nu muri de foame si a putea ca si maine sa deretice in urma tuturor.
Ce s-a intamplat acum cu „personajul” respectiv? Pai, simplu. Am venit beti acasa, i-am rupt picioarele si i-am umflat ochii. Iar, a doua zi, dupa risipirea mahmurelii, ne uitam prostiti la rezultatul actiunilor noastre „inteligente” si suferim ca nu mai are cine sa ne cocoloseasca. Dar fiti pe pace, se va intrema rapid si-si va relua, spasita, rolul ingrat. Cam acesta este tabloul stilizat al zilelor noastre.
Revenind la concret, hai sa vedem ce fac pietele, „elitele” sistemului economic. Pai, piata monetara - ni s-a spus deja - a trecut hopul. Este bine, mersi: face ce stie ea mai bine – tipareste bani! In corpore, FED, BCE si Banca Angliei. Granzii apeleaza din nou la panaceul tiparnitei si ne asigura ca aceasta solutie miraculoasa ne va scuti rapid de neplaceri. Teoria conform careia masa monetara (fizica si scripturala) trebuie sa aiba un corespondent in produse si servicii este desueta! Nu mai conteaza ca ne ingropam in hartii care se devalorizeaza galopant, macinate de inflatie. Pana la urma, acesta este motorul cresterii economice moderne: raportarea unor dinamici financiare care sa dea incredere investitorilor, ascunzand sub pres faptul ca nu este vorba decat despre simple scheme „din incheietura”. Asta nu va mai merge multa vreme, iar pretul va fi platit in viitorul apropiat, resimtindu-se acut in bunastarea fiecaruia dintre noi.
Piata valutara, la randul ei o alta „elita”, s-a linistit si ea rapid, stabilizandu-se la cote usor mai ridicate fata de perioada anterioara. Ce ascunde aceasta liniste insa? Fara doar si poate, este rezultatul interventionismului bancilor centrale, care stiu mai bine ca oricine ca anxietatea trebuie reprimata cu orice pret. Problema care se pune este in ce masura aceste interventii se reflecta in cheltuirea resursei - foarte valoroase la momentul actual. Oare, pentru a ne cumpara linistea nu am sacrificat altceva mai de pret? Cine, daca nu economia reala, va plati aceste costuri, sacrificandu-si (pentru a cata oara) rentabilitatea? Noroc cu faptul ca anduranta sa este mare si suporta astfel de sarcini.
In fine, regina reginelor – piata mobiliara – a rezistat cel mai bine provocarii. Dupa isteria „apocalipsei” burselor, justificata de experti prin sensibilitatea lor la stimulii externi – de, cucoana mare! – in mod concret au avut loc doar ajustari limitate ale valorilor. Cum recent observa un broker, actiunile sunt inca foarte aproape de maximele istorice, mentinand, in continuare, iluzia bunastarii. Capcana acestui balon urias, care a pierdut foarte putin aer in ultima luna, este mortala: valoarea de piata a companiilor listate (data de produsul dintre numarul de actiuni si cotatia lor zilnica) este cu mult mai mare decat suma activelor si stocurilor respectivelor firme. Desigur, contraargumentul ar fi acela ca, la cele mentionate anterior, se adauga si prestigiul, care uneori este evaluat la un nivel superior chiar si activelor. Adevarat, pana la un punct, pentru ca, fie si luand in considerare acest element intangibil, tot mai ramane un surplus consistent de aer in balon. Este avutia care, prin specula, se dreneaza spre diverse cufere virtuale ale baietilor destepti.
Pe scurt, realitatea economica a zilelor noastre se fundamenteaza pe: bani fara acoperire, firme supraevaluate, valute sustinute artificial etc. Toate pe cheltuiala Cenusaresei. Nu este un rechizitoriu la adresa capitalismului, ci o reflexie a derapajelor grave pe care acest sistem le sufera si care il fac aproape incapabil de a reactiona cum se cuvine la o provocare extrinsca – fie ea si de genul celei pe care o experimentam cu totii in prezent.
Solutii miraculoase nu exista. Corpurile straine care paraziteaza economia reala sunt extrem de puternice si nu vor fi niciodata eliminate. Singurul lucru care poate fi facut in prezent este acela de a ajusta, pe cat posibil, statutul acestei unice creatoare de valoare adaugata si de a o sustine puternic, fie poate si numai pentru motivul meschin de a o exploata in continuare.
Evenimentele curente demonstreaza, daca mai era nevoie de asta, ca fara economie reala, toate celelalte componente sunt simple baloane de sapun. De aceea, in plina pandemie, toate statele de pe glob se incranceneaza sa gaseasca metode concrete pentru a reporni motoarele economice, riscand chiar acuzatii de imoralitate. Desigur, este cert faptul ca doar asa poate fi depasit momentul dificil, dar dupa ce lucrurile vor reintra in normal se va impune o analiza obiectiva din partea acelorasi conducatori, care sa aiba ca efect repunerea economiei reale in drepturile sale firesti.
Asa cum „sistemul sangvin” monetar primeste sange pentru a se revigora, cum mecanismele valutare sunt sustinute pentru a se mentine la cote se siguranta, cum bancile sunt protejate pentru a nu le fi periclitate randamentele, tot asa companiile care produc valoare adaugata ar trebui ajutate acum sa supravietuiasca (cum s-au gasit resurse pentru celelalte cazuri, ar trebui sa se gaseasca si pentru economia reala). Nu de alta, dar este literalmente idiot sa lasi sa moara gasca cu oua de aur. Cum s-ar putea materializa un asemenea scenariu? Prin scutiri temporare de poveri fiscale inutile, prin imprumuturi cu dobanda garantata de stat, prin ajutoare financiare nerambursabile pentru investitii in tehnologie etc. Daca vrei sa ai agricultura, industrie, constructii, servicii sanatoase, trebuie sa cheltuiesti pentru asta. In caz contrar, filmul prost la care asistam de mai bine de o jumatate de secol va rula in bucla infinita: economia va supravietui, cumva (pentru ca totusi nu mor caii cand vor cainii), baietii destepti (parazitii) vor prospera in continuare, autoritatile publice vor fi exonerate de orice culpa, iar urmatoarea criza ne va prinde iarasi cu nadragii-n vine.