In societatea noastra se discuta din nou despre cresterea impozitelor. Inca o data, in masura in care ne referim la impozitul pe venit, unul dintre motivele invocate pentru cresterea impozitului respectiv si pentru revenirea la un sistem progresiv este asa numita justitie sociala sau justitie distributiva.

Reamintesc ideea lui Hayek ca cele mai mari greseli de politica economica s-au facut in numele acestui concept. Urmandu-l pe Hayek, este necesar sa se inteleaga ca societatea a dezvoltat conceptul de justitie pentru a ghida comportamentul unora fata de altii. Aceasta inseamna egalitatea in fata legii. Mai departe, aceasta inseamna ca legile pentru a fi juste trebuie sa aiba scopuri generale, adica sa fie aplicabile tuturor in mod egal. Crearea unor legi particulare, care vizeaza un grup din societate nu sunt neaparat juste, chiar daca sunt legale.

In mod particular, redistribuirea, ca si alte procese ce nu-i privesc pe toti membrii societatii, poate avea loc in virtutea unei legi care se aplica unui grup limitat de oameni, adica a unei legi care nu poate avea un caracter general. Din pacate, un lucru esential remarcat de Kant (pe care Hayek il citeaza), redistribuirea nu are niciun principiu care sa o defineasca, nici din perspectiva celui care beneficiaza (si care s-ar bucura sa primeasca cat mai mult), nici din perspectiva guvernului care redistribuie (vezi The Contest of Faculties, in Hans Reiss (ed.), ”Kant’s Political Writings”, Cambridge University Press, nota de subsol de la paginile 183-184). Asta este o problema de fond, o problema de justitie in sensul larg al termenului.

Pe langa justitia sociala, un alt scop al introducerii progresivitatii impozitului pe venit este colectarea unor venituri suplimentare la buget, caci este de presupus ca salariile mai mari vor fi impozitate cu o cota mai mare decat cea de 10 la suta care opereaza in prezent. Pe 4 septembrie 2020 am publicat un articol in care argumentez ca problema principala a bugetului nostru general consolidat este pe partea cheltuielilor, astfel ca nu cresterea impozitelor este solutia, ci mai buna colectare a veniturilor si promovarea in mod consecvent a unei politici fiscale ghidate de principii. Aceste principii ar trebui sa limiteze cresterea cheltuielilor ca procent din PIB la ceea ce doresc votantii sa plateasca (https://luciancroitoru.ro/2020/09/04/din-nou-despre-ce-nu-inteleg-cei-ce-ne-propun-cresterea-impozitelor/).

Pentru asta votantii ar trebui sa stie inainte de vot ce cheltuieli propun cei ce candideaza si, foarte important, cat ar trebui sa plateasca prin impozite pentru ele. In practica este insa invers: se voteaza in parlament un program de cheltuieli care trebuie finantate prin cresterea impozitelor. Iar daca trecem de la cota unica la impozite progresive, atunci, inseamna ca unii sunt invitati sa cheltuie pe banii altora. Nu conteaza daca publicul este de acord sau nu cu acele cheltuieli. Mai precis, nu conteaza daca cei pe banii carora se vor face cheltuielile sunt de acord sau nu.

Ce logica are in Romania cresterea impozitelor cand slaba colectarea este o problema ce dureaza de peste trei decenii? Nu este doar o crestere a poverii pentru cei care se conformeaza si platesc, pentru a-i lasa in pace pe cei ce nu platesc? Oare nu acesta este mecanismul prin care, indiferent ce rate de impozitare s-au practicat in Romania, veniturile ca procent din PIB au ramas in perioada 1995-2020, in medie, undeva spre 28 la suta din PIB?

Solutia revizuirii cheltuielilor, eliminarii risipei si cresterii colectarii este grea, dar este cea corecta. Solutia usoara este „pragmatismul”, adica actiunea neghidata de principii. Este usor pentru o majoritate parlamentara sa creasca impozite. Dar daca ea ar decide fara a tine cont de principii corecte, atunci pur si simplu ar exersa „tirania majoritatii”. „Metoda capitalista”, cum se exprima Schumpeter, este alta, si anume, mentinerea sanatatii monedei (care depinde si de sanatatea finantelor publice) si a liberei intreprinderi (care este redusa inclusiv prin cresterea impozitelor). Aceasta este diferenta dintre tirania majoritatii si metoda capitalista: principiile corecte. Aici stam prost si asta se vede referitor la domnia legii, la integritatea guvernelor, la claritatea drepturilor de proprietate etc. Toate contribuie la slaba colectare a impozitelor. Astea sunt adevaratele probleme ale bugetului.

Astazi vedem o evolutie care, de asemenea, trebuie luata in discutie ca aspect conjunctural cand argumentam impotriva cresterii impozitelor in general, inclusiv asupra impozitelor pe venit. Este vorba de dinamica unor factori care tind sa alimenteze inflatia pe partea ofertei. Aici se includ in special cresterea preturilor la gaze si energie electrica si cresterea preturilor produselor alimentare volatile.

Aceasta inflatie alimentata de factori pe partea ofertei este independenta de anticipatii inflationiste sau de pozitia ciclica a economiei, factori pe care ii pot influenta politica monetara si politica fiscala. Ea, ca orice inflatie, actioneaza ca impozit pe venit, cu deosebirea ca nici politica monetara nici politica fiscala nu i se pot opune. Inflatia pe partea ofertei va contribui la incetinirea cresterii economice. La fel vor face si impozitele pe venit marite.

Astfel, impotriva argumentelor principiale mentionate in articolul din 2020 impotriva cresterii impozitelor apare si intrebarea: trebuie sa crestem impozitele pe salarii acum cand ne confruntam cu o inflatie de natura ofertei, cand piata muncii este tensionata, cand nepotrivirile dintre cererea pentru calificari inalte si oferta de astfel de calificari este relativ mare?

Chiar daca am accepta (de dragul argumentatiei) ca ar trebui sa trecem la un impozit progresiv, care ia mai mult din salariile celor cu calificari inalte pentru a redistribui catre altii, ar fi „inteleapta” aceasta trecere intr-un moment ca acesta? Evident, nu. Stimulentele pentru munca, educatie si investitii ar scadea, ceea ce este nepotrivit in principiu si cu atat mai mult acum. Mai ales ca reducerea calitatii educatiei si diversi factori care intretin migratia fortei de munca vor continua pentru mult timp sa mentina la niveluri insuficiente oferta de calificari inalte.

Faptul ca Romania se numara printre putinele tari care au o cota unica (daca nu tinem cont de exceptaririle de la regula) de impozit pe venit nu poate fi discutata in termeni de rau sau bine, cum se mai intampla. A trece la impozit progresiv doar pentru ca altii au astfel de impozite ar fi doar un act de imitatie. Imitatia este pragmatism fara ghidaj de la principii. Faptul ca majoritatea tarilor are impozitare progresiva nu inseamna ca asa e corect. Si Biserica a fost unanim in favoarea ideii ca soarele se invarte in jurul pamantului cand Copernic si mai tarziu Galileo Galilei au spus ca Pamantul se invarte in jurul soarelui, dar opinia Bisericii nu era corecta. Oricum, sa nu uitam esentialul: cota noastra unica nu este deloc unica. Nenumaratele exceptari face ca impozitul sa fie in cel mai veridic mod unul progresiv. Ceea ce se vrea de fapt este o accentuare a progresivitatii.

Pentru cei care cred ca daca marea majoritate a tarilor opereaza cu impozit progresiv inseamna ca asta e regula descoperita de societate ca fiind mai buna trebuie sa le spun ca nu este asa. Societatea a inceput cu impozite cu cota unica de 10 la suta. Asta a fost regula „descoperita”. Abia dupa aparitia conceptiei istoriciste ca elitele pot descoperi legi ale evolutiei cu ajutorul carora sa identifice „destinatii istorice” si sa controleze drumul catre acolo, aplicand legi similare celor din fizica, societatea occidentala a inceput sa „inventeze” reguli pentru a face justitie sociala. Impozitul progresiv este in prezent o astfel de regula.

Impozitul in cota unica de 10 la suta (sau mai putin) are o istorie de cateva milenii. Impozitul progresiv are o istorie de aproape 200 de ani. In Marea Britanie, impozitul progresiv pe venit a fost introdus de Pitt the Younger in 1798, cu o cota maxima de 10 la suta, iar in SUA a fost introdus de Lincoln in 1862. Ambele au fost introduse pentru a finanta razboaie. Motivele au disparut, dar impozitele nu. Pe termen lung, odata introduse, impozitele progresive nu au mai putut fi retrase.

Din aceasta perspectiva, am putea spune ca Romania a avut oportunitatea norocoasa si a putut introduce cota unica in 2005. Inainte, cand avea impozite progresive pe venit nu a avut mai multa justitie sociala ca in prezent. Nici daca vom introduce un impozit pe venit cu cea mai accentuata progresivitate din Europa nu vom obtine mai multa justitie sociala. Au nemtii o vorba: daca ceva merge, lasa-l sa mearga!