Miercuri, 15 Iulie 2026

HIDROELECTRICA investește 1,5 miliarde lei în proiecte energetice, în 2026

13_07_iulius-dan-plaveti-hidroelectrica_1Hidroelectrica își continuă programul investițional într-o perioadă în care sectorul energetic este definit de volatilitatea pieței, de cerințe tot mai complexe privind tranziția energetică și de necesitatea modernizării infrastructurii critice. Compania are pentru anul 2026 un buget de investiții estimat la aproximativ 1,5 miliarde lei, aprobat în cadrul Adunării Generale a Acționarilor din 29 mai 2026, iar direcțiile prioritare sunt legate de producția de energie regenerabilă, modernizarea capacităților existente, dezvoltarea infrastructurii energetice și implementarea proiectelor strategice asumate prin documentele aprobate de acționari. Pentru perioada 2026-2030, obiectivele vizează consolidarea poziției Hidroelectrica pe piața de energie, creșterea capacităților de producție din surse regenerabile, eficientizarea operațională și dezvoltarea sustenabilă a companiei. Ritmul de implementare este influențat de procesele de avizare și autorizare, de evoluția costurilor pentru materiale și servicii, de contextul macroeconomic și de disponibilitatea personalului specializat. În paralel, Hidroelectrica acordă atenție digitalizării proceselor operaționale și administrative, securității cibernetice și dezvoltării competențelor profesionale necesare transformării companiei.
Interviu cu Iulius-Dan Plaveti, președinte al Directoratului și CEO, Hidroelectrica.
 

- Cum caracterizați, pe scurt, evoluția activității companiei Hidroelectrica în 2025 și în primele trei luni din 2026 și cum evoluează implementarea proiectelor?
- Activitatea Hidroelectrica în anul 2025 și în primul trimestru al anului 2026 s-a desfășurat în linie cu obiectivele operaționale și strategice asumate de companie. După venituri de 9,6 miliarde lei, în creștere cu 5% față de anul precedent, și un profit net consolidat de 3,37 miliarde lei realizate în 2025 și obținute într-un an cu producție redusă și condiții de piață dificile, anul 2026 a început cu rezultate bune. În primul trimestru, veniturile Hidroelectrica au înregistrat o creștere cu 67% față de aceeași perioada a anului 2025, iar marja operațională de 47% și marja netă de 42% reflectă reconfigurarea structurii veniturilor, cu o pondere în creștere a segmentului de furnizare.
În ceea ce privește implementarea proiectelor, compania continuă derularea investițiilor strategice în producția de energie regenerabilă, modernizarea capacităților existente și dezvoltarea infrastructurii energetice, conform bugetului aprobat. 

13_07_investitii-hidroelectrica-2026_3

- Care este valoarea bugetului de care dispune compania în 2026 și ce fonduri sunt alocate pentru investiții?
- Bugetul de Venituri și Cheltuieli pentru anul 2026 a fost aprobat în cadrul Adunării Generale a Acționarilor din data de 29 mai 2026. Conform acestuia, valoarea estimată a investițiilor este de aproximativ 1,5 miliarde lei. Compania își dimensionează resursele financiare astfel încât să poată susține implementarea proiectelor strategice aflate în derulare și planificate pentru perioada următoare. 

- Care sunt cele mai mari proiecte de investiții coordonate de companie, care vor fi realizate în următorii ani?
- Direcțiile strategice de investiții ale Hidroelectrica pentru perioada 2026-2030 sunt prevăzute în Strategia de Investiții aprobată de Adunarea Generală a Acționarilor și detaliate în Anexa nr. 4 la Bugetul de Venituri și Cheltuieli aprobat pentru anul 2026. Prioritatea companiei o reprezintă finalizarea și punerea în funcțiune a obiectivelor hidroenergetice aflate în diverse stadii de execuție, modernizarea și retehnologizarea capacităților existente, precum și implementarea proiectelor strategice incluse în documentele programatice aprobate de acționari. Totodată, trebuie precizat că implementarea unor proiecte și programe de investiții este condiționată de adoptarea memorandumului aflat în analiza autorităților competente. Lipsa aprobării acestui memorandum afectează calendarul de implementare a unor obiective strategice și limitează capacitatea companiei de a avansa anumite proiecte în ritmul planificat. 

- Care sunt principalele obiective stabilite la nivelul Hidroelectrica în următorii ani?
- Obiectivele companiei pentru perioada 2026-2030 sunt în linie cu angajamentele asumate prin Prospectul IPO și cu prevederile Scrisorii de așteptări. Acestea urmăresc consolidarea poziției Hidroelectrica pe piața de energie, creșterea capacităților de producție din surse regenerabile, eficientizarea operațională, continuarea investițiilor strategice și dezvoltarea sustenabilă a companiei. 

13_07_investitii-hidroelectrica-2026_2

- Care sunt principalele dificultăți și provocări pe care le întâmpinați în activitatea curentă?
- Printre principalele provocări cu care se confruntă Hidroelectrica se numără volatilitatea pieței de energie, complexitatea proceselor de avizare și autorizare pentru proiectele de investiții, contextul macroeconomic și evoluția costurilor pentru materiale și servicii, precum și necesitatea adaptării continue la cerințele tranziției energetice și la reglementările europene din domeniu. O dificultate semnificativă o reprezintă deficitul de personal specializat, în contextul necesității de a susține simultan activitatea operațională curentă, programele de retehnologizare și proiectele de investiții aflate în derulare. În acest sens, neadoptarea de către Guvern a memorandumului necesar pentru implementarea măsurilor privind resursa umană generează un blocaj în aplicarea Memorandumului de Înțelegere (MoU), limitând posibilitatea companiei de a recruta personal în domenii critice și de a acoperi necesarul de specialiști. Această situație afectează atât ritmul de implementare a proiectelor de investiții, cât și procesul de asigurare a continuității operaționale și de transfer al expertizei către noile generații de profesioniști. 

- Ce inițiative aveți în ceea ce privește formarea și atragerea forței de muncă?
- Hidroelectrica acordă o atenție constantă atragerii și dezvoltării resursei umane, prin programe de formare profesională, parteneriate cu instituții de învățământ superior și tehnic, programe de practică și internship, precum și prin investiții în dezvoltarea competențelor necesare procesului de transformare și modernizare a companiei. 

- Ce măsuri aveți în plan pentru furnizarea de energie curată și în domeniul digitalizării și securității cibernetice?
- Compania continuă investițiile în producția de energie regenerabilă și în modernizarea capacităților existente, cu obiectivul de a contribui la consolidarea securității energetice și la tranziția către o economie cu emisii reduse de carbon. În paralel, Hidroelectrica dezvoltă proiecte de digitalizare a proceselor operaționale și administrative, precum și măsuri dedicate creșterii nivelului de securitate cibernetică, în conformitate cu standardele și cerințele aplicabile infrastructurilor critice din sectorul energetic.

Din aceeasi categorie

AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA
Revocă consimțământul cookie