Creșterea puterii electrice necesare pentru alimentarea fiecărui rack de servere schimbă rapid arhitectura centrelor de date și impune tehnologii care, în urmă cu câțiva ani, aveau o utilizare limitată. Tema Energy implementează în 2026 proiecte AI Factory cu încărcări de aproximativ 40-60 kW/rack și proiectează deja centre de date de nouă generație pentru aplicații AI în care valorile pot ajunge la 130-150 kW/rack, ceea ce determină utilizarea unor soluții avansate precum Direct Liquid Cooling. Mihai Manole, Managing Partner al Tema Energy, arată că dezvoltarea inteligenței artificiale și a aplicațiilor High Performance Computing accelerează cererea pentru infrastructuri electromecanice cu nivel ridicat de disponibilitate și reziliență. Compania, care a realizat în 2025 o cifră de afaceri de peste 23 milioane de euro, din care circa 60% a fost generată de divizia Data Center, vizează o creștere de aproximativ 20% în 2026 și depășirea pragului de 50 de milioane de euro până în 2030. În paralel cu proiectele de centre de date, Tema Energy și Uniline urmăresc extinderea competențelor către infrastructura energetică și de transport, într-un context în care deficitul de specialiști și termenele de livrare ale echipamentelor devin factori critici pentru implementarea investițiilor.
- Cum a evoluat activitatea din domeniul execuției de instalații pentru rețele IT&C în 2026 și cum credeți că se va dezvolta aceasta în perioada următoare?
- Pentru Tema Energy, zona IT&C nu înseamnă doar infrastructura de computing și rețelele de date, ci întregul ansamblu de sisteme care face posibilă funcționarea unui centru de date. În ultimii ani, această infrastructură a devenit din ce în ce mai complexă, iar 2026 confirmă accelerarea acestei tendințe. Tema Energy este un integrator al infrastructurii fizice care susține infrastructura digitală. În spatele echipamentelor IT există o infrastructură electromecanică esențială: alimentarea cu energie, distribuția electrică, sistemele de climatizare și răcire, protecția și stingerea incendiilor, precum și toate sistemele de cablare și monitorizare care trebuie să funcționeze permanent și coordonat. Prin urmare, provocarea nu mai este doar să avem acces la IT, ci să construim infrastructura care permite acestor sisteme să funcționeze continuu, în condiții de siguranță și cu un nivel ridicat de reziliență. Această evoluție este accelerată în prezent de dezvoltarea aplicațiilor de inteligență artificială și HPC, care schimbă fundamental cerințele unui centru de date. Puterea instalată pe rack crește, iar soluțiile tradiționale de răcire sunt completate sau înlocuite de tehnologii de tip liquid cooling. Ne așteptăm ca această tendință să se accentueze în următorii ani.

- Precizați nivelul cifrei de afaceri realizate de companie în primele 6 luni din 2026, comparativ cu aceeași perioadă din anul precedent. Ce estimare aveți privind rulajul din acest an?
- Tema Energy, integrator de centre de date și infrastructuri critice, a încheiat anul 2025 cu o cifră de afaceri de peste 23 milioane de euro, echivalentul a 113,3 milioane de lei. Divizia Data Center a generat aproximativ 60% din cifra de afaceri a companiei. Pentru 2026 avem în vedere o creștere de aproximativ 20%, susținută atât de proiectele noi de centre de date, cât și de extinderile și modernizările unor infrastructuri existente. Evoluția din primele șase luni ale anului confirmă această direcție și ne menține în linie cu obiectivul de creștere pentru întregul an. Pe termen mai lung, urmărim o dezvoltare susținută a companiei, cu un obiectiv de a depăși 50 de milioane de euro cifră de afaceri până în 2030.
- Care sunt principalele proiecte la care lucrați în această perioadă?
- În această perioadă suntem implicați în proiecte majore de infrastructură critică, cu un accent important pe dezvoltarea centrelor de date. Printre acestea se numără cele două proiecte de tip AI Factory dezvoltate în România, la București și Cluj-Napoca, dar și proiecte de extindere și retehnologizare a unor centre de date importante din zona privată și publică. Vorbim despre proiecte de ordinul milioanelor de euro, care presupun infrastructuri dimensionate pentru aplicații cu un consum foarte ridicat de energie, de la High Performance Computing până la inteligență artificială. În 2026 implementăm proiecte AI Factory cu rack-uri cu încărcări de aproximativ 40-60 kW și, în paralel, proiectăm primele centre de date de nouă generație destinate AI, în care puterea poate ajunge la 130-150 kW per rack. Aceste proiecte presupun și utilizarea unor tehnologii de răcire avansată, inclusiv Direct Liquid Cooling (DLC). În paralel, prin compania Uniline din grupul Tema, suntem implicați în proiecte care includ infrastructuri de cablare structurată, rețele de date, curenți slabi și sisteme de securitate.
- Care sunt cei mai mari furnizori de echipamente cu care lucrați și cele mai noi tehnologii pe care le utilizați pe șantiere?
- Lucrăm cu o gamă extinsă de producători și furnizori internaționali, în funcție de specificul fiecărui proiect. În zona de cablare structurată, unul dintre principalii noștri parteneri este R&M, iar pentru infrastructura de alimentare și răcire lucrăm cu producători consacrați precum Schneider Electric, Vertiv și Rittal. În funcție de proiect, soluțiile includ sisteme de alimentare și distribuție electrică, UPS-uri, power racks, sisteme de climatizare și răcire, precum și infrastructuri complete de cablare și conectivitate. Direcția tehnologică cea mai interesantă în acest moment este însă generată de creșterea densității de putere. Dacă în centrele de date tradiționale discutam despre rack-uri cu puteri de ordinul câtorva zeci de kW, infrastructurile pentru AI duc aceste valori mult mai sus. De aici rezultă nevoia unor noi tehnologii de răcire, în special soluții de liquid cooling, precum și noi arhitecturi de alimentare și distribuție a energiei. Ne uităm inclusiv la tehnologii emergente precum generatoare alimentate cu hidrogen și soluții de alimentare în curent continuu pentru rack-uri de mare putere.

- Care sunt direcțiile de acțiune viitoare în vederea dezvoltării companiei? Vizați extinderea și în alte sectoare de activitate?
- Investiția în tehnologie și, mai ales, în oameni reprezintă una dintre direcțiile noastre principale de dezvoltare. Piața evoluează foarte rapid, iar pentru a putea implementa infrastructuri din ce în ce mai complexe avem nevoie de specialiști care să țină pasul cu noile tehnologii și standarde. În cadrul Tema Energy și Uniline avem în prezent aproximativ 110 specialiști, iar dezvoltarea echipei și certificarea profesională a oamenilor reprezintă priorități permanente. În același timp, lucrăm constant cu producători și parteneri tehnologici pentru a fi conectați la cele mai noi soluții disponibile în domeniu. În ceea ce privește dezvoltarea pe noi verticale, competențele pe care le avem în infrastructuri critice pot fi transferate și către alte domenii. Pe lângă centrele de date, urmărim oportunități în zona producției și distribuției de energie, precum și în infrastructura de transport - căi ferate și metrou -, unde există aceeași nevoie de infrastructuri robuste, redundante și cu un nivel ridicat de disponibilitate. Un exemplu este reprezentat de proiectele din zona energetică, unde deja furnizăm elemente ale infrastructurilor critice pentru centralele de la Iernut și Mintia.
- Care sunt dificultățile și provocările pe care le întâmpinați în activitate?
- Una dintre principalele provocări este disponibilitatea specialiștilor cu certificările și experiența necesare pentru proiecte de asemenea complexitate. Pe măsură ce piața se dezvoltă, crește și nevoia de oameni cu competențe foarte specializate. O altă provocare este legată de lanțurile de aprovizionare. Termenele de livrare pentru anumite echipamente și componente sunt mai lungi decât în trecut, iar uneori apar întârzieri care pot afecta planificarea unui proiect. Pentru noi, aceasta înseamnă că proiectarea, achiziția și execuția trebuie coordonate mult mai riguros. Într-un proiect de infrastructură critică, o întârziere a unui singur echipament poate avea efecte asupra întregului calendar de implementare.
- Ce oportunități întrevedeți pe piața de construcții și instalații specifice pe termen scurt, mediu și lung?
- Vedem oportunități importante, în primul rând, în dezvoltarea pieței de centre de date din România. Sunt anunțate și pregătite numeroase proiecte noi, iar dacă acestea vor intra în execuție conform planurilor, piața poate avea o creștere semnificativă în următorii ani. În opinia noastră, nu este exclus ca valoarea pieței specifice să se dubleze sau chiar să se tripleze pe termen mediu, pe fondul investițiilor în cloud, AI și HPC. Pentru Tema Energy, centrele de date reprezintă deja aproximativ 60% din cifra de afaceri, astfel că această evoluție are un impact direct asupra dezvoltării companiei. În același timp, oportunitățile nu se limitează la centrele de date. Prin Tema Energy și Uniline putem aborda proiecte de infrastructură critică în energie, transporturi și alte domenii în care disponibilitatea și reziliența sistemelor IT&C sunt esențiale. Pe termen lung, credem că vom vedea o schimbare importantă a infrastructurii centrelor de date: rack-uri cu puteri mult mai mari, răcire lichidă, noi arhitecturi de alimentare și distribuție a energiei și soluții capabile să susțină densități de putere care astăzi sunt încă la început. Este o transformare tehnologică majoră, iar România are oportunitatea de a construi acum infrastructura necesară pentru următoarea generație de aplicații AI.




