Miercuri, 26 August 2026

Noile stadioane din Timișoara și Oradea, în proiectare pentru următoarele 6-8 luni

26_08_contracte-stadioane-timisoara-oradeaContractele pentru proiectarea și execuția noilor stadioane din Timișoara și Oradea au fost semnate, iar cele două investiții majore în infrastructura sportivă intră în etapa de proiectare. La Timișoara, asocierea condusă de Concelex va realiza noul stadion "Dan Păltinișanu", cu 32.000 de locuri și o suprafață desfășurată de 84.300 mp, în timp ce la Oradea asocierea CON-A Operations - Prodesign Engineering & Construction va proiecta și construi o arenă de 16.291 de locuri. Pentru stadionul din Oradea, proiectarea trebuie finalizată în cel mult șase luni, iar la Timișoara documentația de atribuire prevede opt luni pentru această etapă. Autoritățile locale vor asigura contribuțiile necesare pentru demararea investițiilor, în condițiile în care finanțarea de la bugetul de stat pentru execuție este prevăzută începând din 2028.

Concelex, Construcții Erbașu și Terra Gaz Construct, contract pentru stadionul din Timișoara
Contractul pentru proiectarea și construirea noului stadion "Dan Păltinișanu" din Timișoara a fost semnat pe 25 august 2026, investiția urmând să fie realizată de asocierea Concelex (lider) - Construcții Erbașu - Concelex Engineering - Terra Gaz Construct, care va implementa proiectul alături de subcontractorii Popp & Asociații, Con Gaz Prest, EZ Project AG, Termo Steel System, Electrical Integration Systems, Schindler România, Quadratum Architecture, Power Electric, Saidel Engineering și Professional Tech Construct Design.
Valoarea contractului depășește 569,8 milioane de lei, fără TVA.

26_08_contracte-stadioane-timisoara-oradea-1

Noua arenă va avea o capacitate de 32.000 de spectatori și o suprafață desfășurată de 84.300 mp. Tribunele vor fi complet acoperite, iar scaunele vor fi violet. Stadionul va fi omologat la standardele UEFA categoria 4, ceea ce va permite organizarea atât a meciurilor echipei locale, cât și a unor competiții europene și internaționale. Potrivit Studiului de fezabilitate, elaborat de asocierea Lucian Simion Arhitectură - Construcții Erbașu SA, stadionul va fi edificat pe un teren cu suprafața de 57.950 mp și va avea o amprentă la sol de 15.481 mp, din care construcțiile închise vor ocupa 1.379 mp și tribunele pentru spectatori 14.102 mp. Proiectul mai prevede instalarea a 4 stâlpi pentru nocturnă.
"Am semnat contractul pentru construirea noului stadion «Dan Păltinișanu», un proiect care intră în etapa de proiectare și care va oferi orașului o arenă modernă, pregătită pentru marile competiții", au transmis reprezentanții Construcții Erbașu.

28_01_stadion_timisoara_3

Potrivit documentației de atribuire, etapa de proiectare are o durată de opt luni, după care vor putea începe lucrările propriu-zise, pentru care sunt prevăzute 24 de luni.
Consiliul Județean (CJ) Timiș a anunțat că este pregătit să susțină investiția și poate asigura, în perioada 2026-2027, cel puțin 125 milioane de lei din bugetul județului, până când finanțarea de la bugetul de stat va putea fi asigurată prin CNI, începând din 2028.
Proiectul a fost deblocat în contextul introducerii unei contribuții locale de 25% pentru noile investiții în stadioane.

CON-A va proiecta și construi stadionul de 16.291 de locuri din Oradea
Tot pe 25 august a fost semnat, la sediul CNI, contractul pentru proiectarea și execuția noului stadion din Oradea. Câștigătoarea licitației este asocierea CON-A Operations (lider) - Prodesign Engineering & Construction, care va realiza arena cu o capacitate de 16.291 de locuri.
Contractul a fost semnat din partea CON-A de Sorin Cristea, CEO al companiei.
Proiectarea trebuie finalizată în cel mult șase luni, după care vor începe lucrările propriu-zise, cu o durată contractuală de 24 de luni. În aceste condiții, dacă termenele vor fi respectate, noul stadion ar putea fi finalizat în 2029.

26_08_contracte-stadioane-timisoara-oradea-2
"Potrivit contractului, proiectarea va fi finalizată în cel mult șase luni, după care vor începe lucrările propriu-zise, cu o durată de 24 de luni. Asta înseamnă că, dacă termenele sunt respectate, în 2029 Oradea ar putea avea un stadion nou, modern și la standarde europene", a declarat Florin Birta, primarul municipiului Oradea.
Investiția are o valoare totală aprobată de aproximativ 472,9 milioane de lei, inclusiv TVA. Arena va fi construită pe strada Făgărașului nr. 2 și va include, pe lângă stadionul propriu-zis, funcțiuni precum hotel, restaurant, săli de conferințe și spații de recuperare pentru sportivi.
Prin realizarea investiției se propune spre dezvoltare un complex sportiv pe un amplasament de peste 53.000 mp, realizat la standarde contemporane, care va cuprinde un stadion pentru fotbal fără pistă de atletism, cu o capacitate de aproape 17.000 de locuri, o sală de conferințe, spații de cazare și recuperare. Toate acestea vor fi proiectate ținând cont de posibilitatea utilizării lor, în cantonamente, de către echipele sportive de performanță. De asemenea, prin reamenajarea spațiului exterior, se propun noi trasee pietonale și carosabile necesare pentru aceste funcțiuni.
Studiul de fezabilitate al proiectului noului stadion din Oradea a fost elaborat de Dico și Țigănaș, birou de proiectare din Cluj-Napoca.
Înaintea semnării contractului, Consiliul Local Oradea a aprobat contribuția municipalității la investiție. Aceasta este de 71,37 milioane de lei cu TVA, reprezentând 25% din valoarea lucrărilor de construcții-montaj. Contribuția locală va permite demararea construcției în 2027, în condițiile în care finanțarea de la bugetul de stat pentru execuție este prevăzută începând din 2028.

19_06_stadion-oradea_2

Cofinanțarea locală de 25%, noua formulă pentru investițiile în stadioane
Primarul municipiului Oradea a explicat că noua formulă de finanțare schimbă modul în care sunt abordate proiectele de infrastructură sportivă, autoritățile locale fiind obligate să asigure o contribuție de 25% la valoarea lucrărilor de construcții-montaj.
"Prin cofinanțare, autoritatea locală care solicită investiția trebuie să participe și ea la cost", a precizat Florin Birta, arătând că mecanismul poate determina administrațiile să dimensioneze mai realist viitoarele arene.
Potrivit edilului, în contextul deficitului bugetar ridicat, finanțarea de la bugetul de stat pentru aceste stadioane este prevăzută începând din 2028, în timp ce autoritățile locale pot începe lucrările din resurse proprii, în limita obligațiilor de cofinanțare.
"Din acest punct de vedere, introducerea cofinanțării de 25% mi se pare un pas în direcția corectă: responsabilitate fiscală, responsabilizarea autorităților locale și o dimensionare mai realistă a investițiilor", a transmis primarul Oradei.
Potrivit acestuia, după semnarea contractelor pentru stadioanele din Oradea și Timișoara, ar putea urma în perioada imediat următoare contractele aferente arenelor din Brașov și Slatina.

Din aceeasi categorie

Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA
Revocă consimțământul cookie