Agenda Constructiilor
Marti, 30 Aprilie 2024
STIHL
Home - Stiri - Producatori & Furnizori - CIROM: Este nevoie de un cadru favorabil de reglementari pentru decarbonizare
CIROM: Este nevoie de un cadru favorabil de reglementari pentru decarbonizare
Producatori & Furnizori Publicat de Stelian DINCA 16 Mai 2022 11:11
Industria cimentului si a varului isi concentreaza eforturile in directia decarbonizarii, pentru a sprijini obiectivele Pactului Ecologic European si a contribui la constructia unei societati neutre climatic pana in anul 2050. Atingerea obiectivelor de reducere a dioxidului de carbon necesita, insa, investitii semnificative care, la randul lor, sunt preconditionate de un cadru de reglementari stabil si favorabil.
„Facem eforturi pentru a gasi cele mai bune solutii pentru industria cimentului si a varului si pentru a sustine totodata proiectele de decarbonizare. Este insa esential un cadru legislativ predictibil si de sprijin pentru investitiile in proiecte care ar putea sa ne mareasca independenta energetica si sa sustina tranzitia spre neutralitate climatica”, a declarat Marinela Dracea, Presedinte CIROM.
Industria a identificat trei puncte-cheie de interventie care sustin tranzitia climatica si, totodata, contracareaza efectele negative ale crizei energetice, impactul conflictului din Ucraina, dar si al dezechilibrelor create de o lipsa de reglementare a emisiilor de dioxid de carbon la granita UE.
(1) Energia. Aproximativ 40% din costul operational in industria cimentului este reprezentat de energie, iar in cazul industriei varului, costul cu energia creste la aproximativ 60%. Este esential ca industria sa fie sprijinita sa isi produca singura o parte din energie, fie ca vorbim de cea din surse solare si eoliene, sau de energia produsa prin recuperarea caldurii gazelor reziduale din procese tehnologice industriale.
(2) Co-procesarea. Economia circulara este o parte integranta a eforturilor de decarbonizare, prin valorificarea deseurilor in procesul de productie a cimentului. Prin tehnologia de co-procesare, industria inlocuieste combustibilii fosili cu deseuri sortate nereciclabile, care astfel sunt deviate de la groapa de gunoi. Aceasta masura ajuta, totodata, autoritatile locale care colecteaza separat deseurile sa nu mai plateasca penalitatea pentru neindeplinirea obiectivului de reducere a cantitatii depozitate.
O solutie imediata si punctuala, care ar ajuta industria sa inlocuiasca o parte din combustibilul fosil a carui disponibilitate este limitata de la inceperea conflictului din Ucraina, este modificarea OUG 196/2005 privind Fondul pentru Mediu pentru a creste obiectivul de valorificare energetica a deseurilor de la 10% (cat este in prezent) la 25%, pentru aceasta perioada.
(3) Emisiile de dioxid de carbon. Industria cimentului se confrunta cu lipsa reglementarilor similare de mediu si decarbonizare in statele non-UE, cu atat mai mult cu cat Romania se invecineaza pe doua treimi din granita cu tari in care nu se aplica cerinte stricte legislative si in care nu apar aceleasi costuri de mediu pentru producatori. In conditiile in care pretul unui certificat de CO2 a atins si valoarea de aproximativ 100 Euro, efectele au inceput sa fie vizibile pe piata cimentului in ultimii ani, un exemplu fiind cresterea importurilor din tari non-UE cu 578% in 2021, fata de 2016, conform informatiilor primite de la INS. Solutia pe care industria o propune este accelerarea implementarii Mecanismului de ajustare la granita a emisiilor de carbon (CBAM), in mod complementar alocarilor gratuite pentru o perioada de testare efectiva de cel putin 5 ani, urmata de o eliminare treptata a alocarilor gratuite, incepand cu 2030.
Avand in vedere ca aproximativ 60% din emisiile de CO2 ale unei fabrici de ciment provin din procesul tehnologic, nu din arderea combustibililor, este necesara investitia in tehnologii noi pentru reducerea acestor emisii, precum cele de captare, transport si stocare a carbonului (CCS). Investitiile in astfel de proiecte ating costuri intre 300-500 de milioane de euro, astfel incat este esential sa existe atat cadrul legal cat si mecanismele de finantare nationale, pentru dezvoltarea proiectelor CCS in Romania.
„Este necesar un cadru favorabil de reglementari pentru a sustine eforturile industriei catre decarbonizare - aceasta fiind atat o prioritate, cat si o misiune strategica pentru noi. Am initiat un dialog eficient cu autoritatile din Romania si din Parlamentul European cu privire la impactul diferitelor initiative legislative asupra industriei si ajustarea legislatiei pentru a sustine obiectivul final - o industrie cu impact scazut de carbon si care contribuie la tranzitia catre neutralitatea climatica a societatii romanesti, in ansamblul ei”, a adaugat Marinela Dracea, Presedintele CIROM.
Productia de ciment din 2021 se ridica la 10,7 milioane de tone, cu o crestere de 1,3% fata de anul ante-rior. Piata locala a cimentului a inre¬gistrat o majorare de 0,7% in 2021, la o valoare de 635 de milioane de euro, fata de 630 de milioane de euro in 2020, conform datelor furnizate de Insti¬tutul National de Statistica (INS). Potentialul prognozat al sectorului constructiilor pentru 2022 este, conform Comisiei Nationale pentru Prognoza, de crestere cu 5,7% a valorii adaugate brute, stimulat de existenta planurilor de dezvoltare a proiectelor de infrastructura din cadrul PNRR.
 
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel/Fax: 021-336.04.16, 031-401.63.88
 
ALLBIMRAWLPLUGSISECAMABONARE REVISTEhilti
ROCKWOOL 196
Editia
MARTIE/APRILIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 181 (Martie-Aprilie 2024)
 

Autentificare

romania fara hospice
GHID de INSTALARE
MAKITA
theda mar
Ubitech
leviatan
EDIT-Structural
noark
CONCEPT STRUCTURE
siniat
rigips
quadratum
CDS
ERBASU CONSTRUCT
ness project
Acvatot 2019
concelex
viarom
strabag nivel 1

Parteneri

top 500
HABITAT
AHK 2022
INNOCONSTRUCT2024
FPSC_2019
top 500
ROGBC 2016
econet
ef-de-n
top 500
AICPS_30

pereti cortina si tamplarie aluminiu exigeretamplarie aluminiu Termopan Salamander