Agenda Constructiilor
Joi, 02 Mai 2024
STIHL
Home - Stiri - Afaceri, Juridic, Finante & Impozite - Accenture: 47% dintre detinatorii de polite intentioneaza sa isi schimbe asiguratorul
Accenture: 47% dintre detinatorii de polite intentioneaza sa isi schimbe asiguratorul
Afaceri, Juridic, Finante & Impozite Publicat de Stelian DINCA 25 Aug 2022 10:51
Industria asigurarilor risca sa piarda pana la 170 de miliarde de dolari in urmatorii cinci ani din cauza experientelor slabe legate de solutionarea cererilor de despagubire. In plus, ineficienta proceselor de subscriere ar putea costa industria inca 160 de miliarde de dolari in aceeasi perioada, potrivit unui nou studiu Accenture.
Raportul “Why AI in Insurance Claims and Underwriting?” are la baza sondaje efectuate in randul a peste 6.700 de asigurati din 25 de tari, peste 120 de directori de asigurari din 12 tari si a peste 900 companii de asigurari cu sediul in SUA. Studiul analizeaza modul in care industria asigurarilor raspunde la cele mai recente schimbari ale pietei, la presiunea exercitata de noii concurenti, la provocarile cu care se confrunta asiguratorii precum si la modul in care tehnologiile de inteligenta artificiala (AI) pot fi aplicate pentru a satisface nevoile clientilor.
Raportul a constatat ca o treime (31%) dintre reclamanti nu au fost multumiti de experientele lor in materie de solutionare a cererilor de despagubire pentru asigurarile auto si de locuinta din ultimii doi ani. Din acest procent de 31%, sase din zece (60%) au mentionat probleme legate de timpul de solutionare, iar 45% au mentionat probleme legate de procesul de incheiere.
Nemultumirea legata de experienta de solutionare a cererilor de despagubire este un motiv cheie care ii determina pe clienti sa schimbe asiguratorul. Aproape o treime (30%) dintre reclamantii nemultumiti au declarat ca au schimbat asiguratorul in ultimii doi ani, iar alti 47% au declarat ca intentioneaza sa faca acest lucru. In general, consumatorii care au declarat ca nu sunt pe deplin multumiti ar putea reprezenta pana la 34 de miliarde de dolari in prime anuale, sau pana la 170 de miliarde de dolari in urmatorii cinci ani.
Raportul arata ca tehnologiile pe baza de inteligenta artificiala ar putea imbunatati procesul de solutionare a cererilor de despagubire. Spre exemplu, 79% dintre directorii de despagubiri intervievati au declarat ca sunt de parere ca automatizarea, AI si analiza datelor bazata pe invatarea automata pot aduce valoare pe intregul lant valoric al despagubirilor - de la semnalarea despagubirilor frauduloase, la evaluarea daunelor si estimarea pierderilor, rezervarea, ajustarea, optimizarea procesarii si subrogarea. Cu toate acestea, adoptarea acestor tehnologii a fost lenta pana in prezent, doar aproximativ o treime (35%) dintre directorii de despagubiri declarand ca organizatiile lor sunt avansate in utilizarea acestor tehnologii. Totusi, acest lucru s-ar putea schimba, deoarece aproape doua treimi (65%) dintre companiile de asigurari intentioneaza sa investeasca 10 milioane de dolari sau mai mult in aceste tehnologii in urmatorii trei ani, acordand prioritate aplicatiilor bazate pe inteligenta artificiala si tehnologiilor de automatizare, potrivit directorilor de daune intervievati.
Raportul a constatat, de asemenea, ca asiguratorii ar putea reduce costurile operationale de asigurare prin adoptarea tehnologiilor de inteligenta artificiala, realizand castiguri de eficienta de pana la 160 de miliarde de dolari pana in 2027. Intrucat in prezent asiguratorii se confrunta cu sisteme imbatranite si procese ineficiente, cercetarea a constatat ca pana la 40% din timpul lor este petrecut in activitati secundare si administrative - o pierdere anuala de eficienta cuprinsa intre 17 si 32 de miliarde de dolari. Mai mult de jumatate (60%) dintre asiguratorii chestionati considera ca ar putea fi aduse imbunatatiri calitatii proceselor si instrumentelor organizatiilor lor.
"Inteligenta artificiala nu mai este o tehnologie a viitorului, ci o capacitate pe care multi inovatori in domeniul asigurarilor o pun deja la treaba pentru a oferi experiente mai bune clientilor si pentru a-si creste forta de munca", a declarat Kenneth Saldanha, care conduce grupul Accenture pentru industria asigurarilor la nivel global. "Pe masura ce oamenii si inteligenta artificiala colaboreaza din ce in ce mai strans in domeniul asigurarilor, companiile vor putea sa remodeleze modul in care opereaza, devenind mai eficiente, mai fluide si mai adaptabile. Companiile care au luat decizia de a implementa tehnologiile AI vor putea crea un avantaj competitiv sustinut."
 
ABONARE REVISTESISECAMhiltiRAWLPLUGALLBIM
ROCKWOOL 196
Editia
MARTIE/APRILIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 181 (Martie-Aprilie 2024)
 

Autentificare

romania fara hospice
GHID de INSTALARE
theda mar
ness project
leviatan
siniat
strabag nivel 1
Ubitech
concelex
ERBASU CONSTRUCT
CONCEPT STRUCTURE
EDIT-Structural
viarom
MAKITA
quadratum
CDS
noark
Acvatot 2019
rigips

Parteneri

HABITAT
AHK 2022
top 500
FPSC_2019
INNOCONSTRUCT2024
ef-de-n
top 500
AICPS_30
top 500
econet
ROGBC 2016

pereti cortina si tamplarie aluminiu exigeretamplarie aluminiu Termopan Salamander