Desi nivelul salariilor in Romania este unul dintre cele mai scazute din UE, cresterile salariale ar trebui sa urmeze riguros dinamica productivitatii muncii, ceea ce necesita o abordare treptata. In caz contrar, o abordare accelerata in acest domeniu poate genera inflatie si deficite externe care se corecteaza, de regula, prin devalorizarea monedei nationale. Aceste fenomene erodeaza de fapt puterea de cumparare si nivelul de trai al romanilor pe fondul unui management relaxat al politicilor economice.

Pentru a fi viabila, o crestere a salariilor ar trebui sa indeplineasca o serie de conditii:

a) sa se produca mai intai in domeniul produselor si serviciilor exportabile (tradables) si abia apoi in domeniul produselor si serviciilor non-exportabile (non-tradables). Or, in Romania, in ultimii ani, secventialitatea a fost exact invers: au crescut mai intai salariile bugetarilor si a altor servicii nonexportabile (educatie, sanatate) si abia ulterior cele din domeniile expuse concurentei externe.

b) cresterile salariale, mai ales din domeniile exportabile, sa fie validate de mediul extern, adica deficitul comercial (exporturi-importuri) sa nu cunoasca o deteriorare, din cauza unei competitivitati scazute la export ca urmare a unor cresteri salariale nejustificat de mari.

c) cresterea cererii interne, rezultata din cresterea de salarii, sa poata fi compensata imediat de cresterea ofertei interne, astfel incat deficitul comercial sa nu se incline pe partea importurilor („sa nu cream locuri de munca pentru statele din jur”).

Masurile de stimulare fiscala si cresterile salariale au adus mai multi bani in economie, ceea ce a contribuit la cresterea preturilor datorita cresterii cererii interne care nu a fost acompaniata de crestere proportionala a ofertei interne. La acestea s-a adaugat o crestere la nivel mondial a preturilor la combustibili si o crestere a nivelului accizelor pe plan intern.

Astfel ca, potrivit Bancii Nationale a Romaniei (BNR), in primul semestru din 2018 inflatia a atins 5%, majorandu-se de la 3,3%, aferent trimestrului IV 2017. In trimestrul II din 2018 inflatia a atins un maximum de 5,4% si in decembrie a coborat la un nivel de 3,3%. In aceste condititi apreciem eforturile BNR de a atinge tinta de inflatie propusa in contextul politicilor economice laxe ale Guvernului.

In Romania, atunci cand a fost stimulat consumul, au crescut importurile mai accelerat decat exporturile. Deficitul comercial insa se adanceste, datele din 2018 arata ca importurile au crescut cu 10,7%, iar importurile cu 9,6%, comparativ cu anul 2017, in vreme ce deficitul de cont curent al Romaniei a crescut cu 57% anul trecut, ajungand la 9,4 miliarde de euro. Este o crestere de peste 5,9 miliarde de euro fata de perioada ianuarie - decembrie 2017.

Intre 2008 si 2014, deficitul contului curent al balantei de plati a scazut, ca urmare a reformelor structurale intreprinse in perioada respectiva, de la 11,5% din PIB la 0,7% din PIB. Romania era pe punctul de a deveni un exportator net, la fel ca Bulgaria, Cehia, Slovacia, Ungaria, state care si-au asumat rolul de „atelier de productie” pentru Europa de Vest.

Relaxarea fiscala inceputa in 2015 si continuata in anii urmatori a crescut disproportionat cererea interna, indepartand Romania de modelul virtuos al cresterii prin investitii si exporturi si indreptand-o spre modelul pagubos economic (dar castigator din punct de vedere electoral) al cresterii prin consum. Astfel, deficitul comercial a ajuns la 7,4% din PIB si a antrenat un deficit de cont curent in crestere, pana la 4,7% din PIB, la nivelul celui din 2009, al doilea cel mai mare din Uniunea Europeana.

Teoria economica citeaza imposibila trinitate (policy trilema) - o tara trebuie sa aleaga intre (1) libertatea de circulatie a capitalului (putem face plati oriunde in lume si primi bani de oriunde din lume), (2) managementul cursului de schimb (lasi cursul sa varieze pe baza cererii si ofertei sau ai un curs de schimb fix) si (3) autonomia politicii monetare (iti folosesti instrumentele de politica monetara ca sa iti adresezi problemele specifice tarii tale sau executi automat ce face Banca Centrala dintr-o alta tara).

Doar doua dintre cele trei politici sunt posibile concomitent. Adica, daca o tara isi doreste sa aiba un curs de schimb relativ fix, dar o rata a dobanzii de politica monetara independenta, nu poate permite libera circulatie a capitalului. Or, libera circulatie a capitalului este o conditie sine qua non de apartenenta la Uniunea Europeana.

Daca insa cursul de schimb este fixat, dar tara permite libera circulatie a capitalului, nu poate avea o politica monetara independenta. Invers, daca tara permite libera circulatie a capitalului si are o politica monetara independenta, cursul de schimb trebuie lasat sa fluctueze. Este exact situatia Romaniei. Diversele masuri si faza ciclului macroeconomic au creat presiuni inflationiste pe care Banca Nationala a incercat (si intr-o mare masura) a reusit sa le tempereze. Acest lucru a fost posibil pentru ca avem o politica monetara independenta de a altor state.

Deci cursul de schimb trebuie lasat sa fluctueze, pentru a corecta eventualele dezechilibre. Pentru toate motivele de mai sus (factori structurali) la care se adauga si factorii conjuncturali, este asadar firesc ca presiunea pe cursul de schimb sa fie ridicata, si ceea ce probabil s-a intamplat este ca leul isi cauta / si-a cautat un nou nivel de echilibru.

In primul rand, trebuie intelese mecanismele reale care au contribuit la aceste evolutii ale celor doi indicatori. Principalii factori includ politica fiscala laxa, cheltuielile generoase cu asistenta sociala si cresterile salariale necorelate cu productivitatea. Toate aceste elemente contribuie la alimentarea cererii interne si dezechilibrelor.

Abordarea curenta, pe de o parte, genereaza dezechilibre macroeconomice care afecteaza puterea de cumparare si nivelul de trai al romanilor (prin inflatie si devalorizarea monedei nationale), iar pe de alta parte, erodeaza credibilitatea Romaniei. Toate acestea contribuie la un cost ridicat al creditului si alimenteaza spirala inflationista. Limitarea presiunilor asupra cursului de schimb si inflatiei se poate face prin tinerea sub control a dezechilibrelor macroeconomice si prin crearea unei baze sustenabile pentru cresterea economica.