Cartel Alfa: Introducerea impozitului progresiv ar avantaja majoritatea cetatenilor |
Afaceri, Juridic, Finante & Impozite Publicat de AG&F 23 Iun 2022 10:57 |
Aplicarea unor trepte de impozitare echilibrate ar duce la castiguri pentru majoritatea cetatenilor cu venituri mici si medii, iar cei care castiga mult si foarte mult vor trebui sa returneze societatii putin mai mult, insa acesta este singurul mod de a reduce inechitatile din ce in ce mai indecente din societatea romaneasca, sustin membrii Confederatiei Nationale Sindicale Cartel Alfa intr-o scrisoare deschisa adresata initiatorilor si sustinatorilor Pactului pentru fiscalitate 2022, relateaza Agerpres.
Cartel Alfa subliniaza ca initiativa unui Pact national pentru fiscalitate este binevenita, in conditiile in care, in Romania, sistemul fiscal este neperformant, depasit si inechitabil, constituind mai curand o piedica in dezvoltarea tarii. Cu venituri bugetare de numai 27% din PIB, cu mult sub media europeana de 41%, statul roman esueaza in misiunea sa constitutionala de a asigura bunastare cetatenilor sai, spun sindicalistii.
Sarcina fiscala trebuie repasrtizata echilibrat
Insa, CNS Cartel Alfa precizeaza ca sarcina fiscala trebuie repartizata echilibrat intre capital si cetatean. Organizatia sustine ca evaziunea este doar o parte din problema, o alta problema fundamentala a sistemului fiscal fiind asezarea incorecta a poverii fiscale. In Romania, grosul veniturilor bugetare vine direct de la cetateni si micile afaceri, in timp ce bogatii si capitalul platesc foarte putin. CNS Cartel Alfa mentioneaza ca impozitul pe profit asigura 5% din veniturile bugetare, in timp ce in tarile OECD taxele corporatiste reprezinta in medie 9,2% din veniturile bugetare. In timp ce in Romania taxele pe proprietate aduc doar 1,8% din venituri, media tarilor OECD este de 5,6%.
„Daca tinem cont si de faptul ca veniturile bugetare in Romania reprezinta o felie mai mica din PIB decat media tarilor OECD, atunci diferenta este si mai mare”, atrage atentia confederatia.
Conform sursei citate, nenumaratele regimuri de exceptie si derogari vin sa adanceasca problema veniturilor bugetare si, in plus, alimenteaza sentimentul general de inechitate.
„Consecinta este cresterea neincrederii in stat si respingerea contractului social de catre cetateni, care simt ca nu beneficiaza in mod corect de pe urma nivelului ridicat de taxare la care ei insisi sunt supusi”, se arata in document.
Invitatie la dezbatere
In opinia CNS Cartel Alfa, initiativa Pactului pentru fiscalitate reprezinta o invitatie la dezbatere, in scopul formarii unui consens cat mai larg si sustinere transpartinica pentru a aseza sistemul fiscal pe baze solide si echitabile.
Fiscalitatea se distribuie intre capital si cetateni, iar acesta pare sa fie un principiu scapat din vedere de textul Pactului, avertizeaza confeceratia. CNS Cartel Alfa sustine ca nu este intru totul surprinzator, avand in vedere ca discursul media general si al multor politicieni trateaza cetateanul drept beneficiar al unor actiuni de binefacere, nu ca subiecti activi si care au un cuvant de spus in modul in care se organizeaza afacerile publice.
Organizatia sustine ca o astfel de impozitare ar creste cu aproximativ 200 de lei veniturile lunare nete al tuturor celor care au un venit brut de pana la 8.000 lei, deci cu certitudine ar lasa mai multi bani in buzunar la peste 80% din cetatenii romani cu venituri impozabile. Mai mult, toti cei care castiga un venit mediu lunar sub 14.000 lei brut nu ar avea de pierdut. Cei care vor plati intr-adevar mai mult ar fi cei care castiga peste aceasta suma.
|