CITR: Legea privind procedurile de restructurare a fost aprobata in Parlament |
Afaceri, Juridic, Finante & Impozite Publicat de AG&F 30 Iun 2022 09:39 |
Parlamentul a aprobat un nou mecanism de restructurare a companiilor aflate in dificultate, ce transpune mecanismele de preventie in business introduse la nivel european prin Directiva nr. 2019/1023. Potrivit CITR, parte a Impetum Group, incepand cu a doua jumatate a lunii iulie 2022, mii de companii din Romania vor putea beneficia de restructurare prin aceasta lege care implementeaza Directiva Comisiei Europene pentru salvarea afacerii si a locurilor de munca.
„Experienta noastra de peste 20 de ani in insolventa si restructurare ne-a aratat ca reglementarile adaptate etapei de dezvoltare a economiei romanesti si care vin intr-un context economic marcat de volatilitate, pot avea un impact semnificativ in dezvoltarea economica a tarii noastre, iar acesta este un moment in care restructurarea este tot mai des intalnita pe agenda de discutie a mediului de business. Cu cat antreprenorii vor apela la un specialist in restructurare din timp pentru a accesa astfel de solutii inaintea fazelor de probleme acute, cu atat ne indreptam spre un mediu mult mai sanatos din punct de vedere economic. Incurajam antreprenorii sa fie deschisi spre noile mecanisme pentru a-i ajuta sa iasa din dificultate, dar si sa imbunatateasca performanta afacerii. Mecanismele reprezinta un avantaj competitiv acordat intregii economii pentru ca ii permite sa aiba flexibilitatea necesara in vremuri pline de incertitudini”, a spus Paul-Dieter Cirlanaru, CEO CITR.
Proceduri de restructurare
Noua lege prevede doua proceduri de restructurare, respectiv acordul de restructurare şi concordatul preventiv, ambele orientate spre salvarea companiei si spre dezvoltarea afacerii. Acordul de restructurare va fi elaborat de catre specialistul in restructurare, apoi va fi negociat cu creditorii, votat de acestia si confirmat de judecatorul sindic. Concordatul preventiv va presupune o cerere de deschidere a procedurii, cu efect imediat de suspendare a executarilor silite, apoi elaborarea unui plan de restructurare, negocierea si votarea acestuia de catre creditori, si ulterior aprobarea lui de catre judecatorului sindic.
Pe tot parcursul procesului de restructurare, antreprenorul ramane in controlul afacerii sale si in plus se bucura de sprijinul specialistului in restructurare pentru crearea si implementarea masurilor propuse prin planul de restructurare, care pot fi dintre cele mai relevante si variate.
„Transpunerea Directivei Europene aduce, pe langa oportunitatea pentru redresarea companiilor si nevoia de a schimba mindsetul mediului de business, de la teama de esec la motoare de relansare. Avand in vedere contextul economic si necesitatea ca aceste prevederi sa fie adoptate cat mai repede, echipa de proiect a depus toate eforturile pentru a se asigura ca mediul de afaceri va putea beneficia in timp util de acest sprijin. Preventie si timpuriu sunt cele doua elemente esentiale ale filosofiei acestor proceduri. In concret, prin acordul de restructurare, companiile pot adresa rapid si adaptat nevoilor specifice, intr-un cadru reglementat de negociere, care sa le permita restructurarea activitatii si a datoriilor. Odata agreat de partile implicate, acordul primeste garantia unei solutii confirmate de un judecator”, a declarat Alina Popa, Head of legal in cadrul CITR.
Beneficiile acestei legi includ:
1. Abordarea in functie de contextul fiecarei companii, de gradul de dificultate. Prezumtiile dificultatii unei companii sunt analizate de specialistul in restructurare printr-un raport privind starea sa de dificultate. Astfel, companiile vor putea accesa aceste proceduri in functie de motivul dificultatii care pune in pericol afacerea si vor putea beneficia de un proces adaptat de restructurare.
2. Eficientizarea procedurilor de restructurare, respectiv eficientizarea procedurii de vot, a procedurii de contestare/apel cu scopul de a scurta timpul in care putem ajunge la un plan gata de implementat. O procedura simplificata a Acordului, in care judecatorul sindic este implicat doar daca exista contestatii.
3. Eficientizarea procesului de transmitere a documentelor prin intermediul instantei, prin mijloace de comunicare electronica.
4. Protectia creditorilor si echilibrul intre drepturile acestora si protectia companiei in dificultate, care se obtine prin tratamentul corect si echitabil al creantelor propuse a fi incluse in plan.
|