Agenda Constructiilor
Vineri, 27 Decembrie 2024
Home - Stiri - Afaceri, Juridic, Finante & Impozite - FRAMES: 7 din 10 antreprenori se tem de al treilea val Covid, cu noi restrictii
FRAMES: 7 din 10 antreprenori se tem de al treilea val Covid, cu noi restrictii
Afaceri, Juridic, Finante & Impozite Publicat de Stelian DINCA 27 Ian 2021 11:47
Pandemia de coronavirus continua sa afecteze semnificativ mediul de afaceri. Dincolo de pierderile din 2020, 7 din 10 antreprenori se tem, in prezent, ca al treilea val al pandemiei, care a cuprins deja tarile occidentale, le-ar putea bloca din nou activitatea, arata rezultatele unui barometru de opinie realizat de Frames, la comanda Asociatiei Patronale ,,Protejam Romania’’.
57% dintre antreprenori cred ca efectele pandemiei se vor vedea cel putin pana la inceputul lui 2022. Numai 22% cred ca economia va reveni pe linia de plutire in partea a doua a acestui an, in timp ce 19% spun ca nu stiu cum va evolua situatia.
Pana sa vorbim de revenirea economica, 62% dintre cei intervievati se tem ca situatia se va inrautati din punct de vedere epidemiologic si numai 15% vad perspectivele intr-o nota optimista.
Principala temere este legata de impunerea unor noi restrictii care ar afecta mediul de afaceri, mentionata de 72% dintre respondenti.
Pe lista provocarilor se mai afla, in prim-plan, cresterea preturilor, amintita de 43% dintre cei chestionati, accentuarea blocajului financiar (29%), scaderea vanzarilor (21%) si plata obligatiilor (taxe, impozite, rate bancare, leasinguri etc.), amintita de 19%.
Pericolul relaxarii
Potrivit rezultatelor barometrului, oamenii de afaceri privesc cu ingrijorare modul in care romanii au inceput sa trateze pericolul COVID.
58% dintre respondenti afirma ca, pe fondul vaccinarii, vad o relaxare in randul romanilor, fapt care risca sa conduca la o crestere a numarului de infectari.
,,Campania de vaccinare a adus un plus de incredere privind perspectivele depasirii pandemiei insa, din pacate, a influentat si comportamentul preventiv al oamenilor. In multe institutii/firme, masurile de protectie s-au relaxat prematur. Purtarea mastii, utilizarea dezinfectantilor si distantarea sociala trebuie sa continue, indiferent de dinamica vaccinarii.’’, arata concluziile barometrului.
Intrebati ce masuri au luat pentru a se proteja impotriva pericolului COVID, cei mai multi dintre respondenti au mentionat purtarea mastii de protectie (92%), folosirea dezinfectantilor (67%), reorganizarea spatiilor de lucru (52%) si folosirea unor instrumente de monitorizare a temperaturii (32%)
Produsele certificate, in prim-plan
,,Fata de precedentul barometru, din discutiile avute cu antreprenorii am sesizat faptul ca sunt mult mai atenti la calitatea produselor de siguranta sanitara decat anul trecut. Dupa ce, in 2020, au existat numeroase exemple de focare de coronavirus aparute ca urmare a folosirii unor produse (masti, dezinfectanti) neautorizate care practic nu ofereau niciun fel de protectie, in acest inceput de an lucrurile stau cu totul altfel. Marea majoritate a respondentilor (81%) afirma ca achizitioneaza doar produse avizate de Ministerul Sanatatii, masti si dezinfectanti a caror calitate este dovedita si certificata oficial’’, se precizeaza in concluziile cercetarii.
Pe lista criteriilor de achizitie, dincolo de certificarea Ministerului Sanatatii, au mai fost mentionate brandul/marca (62%), pretul (58%), tara de provenienta (32%) si disponibilitatea (16%).
Un standard de protectie
Barometrul comandat de Asociatia patronala ,,Protejam Romania’’ mai arata un lucru interesant. 73% dintre antreprenorii chestionati spun ca nu au nicio garantie ca masurile de protectie sanitara pe care le-au implementat sunt cele cu adevarat eficiente.
Intrebati pe ce baza au facut achizitiile si au implementat masurile de siguranta sanitara, 53% au declarat ca s-au informat din spatiul public, 24% au apelat la institutiile statului si numai 17% au contractat serviciile unei firme specializate. Restul au evitat un raspuns.
,,Dincolo de solutiile promovate in massmedia, de masurile de reorganizare a spatiilor de lucru, de asigurarea mastilor si produselor dezinfectante, este nevoie de o standardizare a masurilor specifice de protectie sanitara care sa depaseasca sfera pandemiei actuale. Am demarat discutiile cu autoritatile si lucram impreuna cu expertii in domeniu pentru a oferi mediului de afaceri un astfel de instrument construit in conformitate cu legislatia nationala si standardele europene in materie’’, se mai precizeaza in concluziile barometrului.
Barometrul ,,Mediul de afaceri, in contextul COVID – Editia a II-a’’, a fost realizat de compania de consultanta Frames, la comanda Asociatiei patronale ,,Protejam Romania’’, in perioada 14-20 ianuarie 2021, prin chestionare online, telefonic si email, pe un esantion reprezentativ de 230 de firme din diverse domenii de activitate, de la comert la servicii financiare, HORECA, agricultura, energie, confectii, IT etc. La barometru au raspuns, in total, 1117 de persoane.
Profilul respondentilor a fost reprezentat de antreprenori, manageri de companii, middle si top management, 58% barbati si 42% femei, cu o varsta medie de 45 de ani.
Asociatia patronala ,,Protejam Romania’’ reprezinta o initiativa a companiilor din sectorul produselor de siguranta sanitara (dezinfectanti, manusi, masti, materiale specifice etc.). Scopul patronatului este de a pune bazele unui industrii integrate de solutii de siguranta sanitara, care sa asigure necesarul de produse pentru piata autohtona si exporturi, si de a promova legislatia necesara pentru asigurarea unui mediu de business sigur in Romania.
 
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel/Fax: 021-336.04.16, 031-401.63.88
 
ALLBIMTotalEnergieshiltiSISECAMRAWLPLUGABONARE REVISTE
ROCKWOOL 196
Editia
NOIEMBRIE-DECEMBRIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 187 (Noiembrie-Decembrie 2024)
 

Autentificare

Editia
OCTOMBRIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 186 (Octombrie 2024)
 
Editia
SEPTEMBRIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 185 (Septembrie 2024)
 
romania fara hospice
GHID de INSTALARE
BogArt
ELECTROGRUP
Ubitech
noark
SSAB
EURO BUILD
quadratum
ERBASU CONSTRUCT
rigips
strabag nivel 1
concelex
CONCEPT STRUCTURE
EDIT-Structural
Acvatot 2019
CDS
SIGM
MAKITA
DRS
VEGO
Arduro
theda mar
leviatan
konsent
GEWISS
AED

Parteneri

HABITAT
top 500
FPSC_2019
top 500

pereti cortinatamplarie aluminiu Termopan Salamander
urmarirea comportarii in timp a constructiilor<