MIPE: PNRR vine peste noi cu o alocare financiara imensa, fara sa fim bine pregatiti |
Afaceri, Juridic, Finante & Impozite Publicat de Stelian DINCA 28 Iun 2021 08:55 |
Planul National de Redresare si Rezilienta (PNRR) a venit peste noi fara sa fim foarte bine pregatiti, cu o alocare financiara imensa, iar daca va fi aprobat in forma actuala, acesta mai poate fi supus modificarilor, a declarat, vineri, intr-o conferinta de specialitate, Svetlana Gombos, director general in cadrul Ministerului Investitiilor si Proiectelor Europene (MIPE).
"Autoritatile publice, centrale si numai, beneficiarii privati sunt prinsi in acest angrenaj imens care inseamna Planul National de Redresare si Rezilienta. Pentru ministerul nostru pandemia a insemnat foarte multe lucruri si nu neaparat bune. A insemnat o presiune teribila pentru a tine in viata toate proiectele in derulare si o presiune fantastica pentru a putea asigura agregarea acestui Plan National de Redresare si Rezilienta, care a venit peste noi fara sa fim foarte bine pregatiti. O alocare imensa pentru Romania. Este ca si cand am avea o noua perioada de programare suprapusa peste perioada 2021 - 2027, cu sume foarte mari alocate digitalizarii si transformarii digitale care ne-a pus in situatia sa tinem legatura si sa agregam opiniile din tot ceea ce inseamna privat si public, in asa fel incat sa emitem o opinie coerenta, buna si tinand cont de tot ceea ce era dezvoltat pana la momentul acela in Romania", a spus Gombos.
Reprezentanta ministerului de resort a subliniat ca PNRR functioneaza ca oricare program operational sau oricare program care a fost negociat cu Comisia Europeana "si daca la nivelul statului membru se evidentiaza niste nevoi de modificare putem sa performam aceste modificari, sa le solicitam".
"Nu este nimic inchis si nu va fi nimic inchis. PNRR este un program care se adreseaza proiectelor mature. Noi avem experienta implementarii de programe. Stim din experienta cotidiana ca sunt proiecte care merg, proiecte care nu merg si proiecte care sunt sortite pieirii din start. Acest PNRR este in momentul de fata in negociere. El are o forma, dar forma nu este definitiva in sensul in care mai sunt "final touch" pe diverse componente. Acele 1.300 de pagini sunt doar o interfata. In spate sunt o multime de xl-uri, o multime de pivoti in xl care ne aduc termene, etape, detaliere la nivel de fiecare proiect in parte si, bineinteles, un cost pe fiecare etapa. Uniunea Europeana vrea de la noi sa detaliem si sa fim in rand cu celelalte state membre inclusiv la nivel de cost pe reforma sau pe etapa de reforma. Nu inseamna ca daca acest plan va fi aprobat in forma in care este acum, el nu mai poate fi supus modificarilor. Functioneaza la fel ca oricare program operational sau oricare program care a fost negociat cu Comisia Europeana si daca la nivelul statului membru se evidentiaza niste nevoi de modificare putem sa performam aceste modificari, sa le solicitam, sa le negociem dupa pasii pe care noi ii stim foarte bine in relatia cu Comisia Europeana", a explicat Svetlana Gombos.
Planul National de Redresare si Rezilienta al Romaniei este documentul strategic care fundamenteaza prioritatile de reforma si domeniile de investitii la nivel national pentru instituirea Mecanismului de redresare si rezilienta.
Mecanismul este gandit pe sase piloni, si anume: Tranzitie verde; Transformare digitala; Crestere inteligenta, sustenabila si favorabila incluziunii, inclusiv coeziune economica, locuri de munca, productivitate, competitivitate, cercetare, dezvoltare si inovare, precum si o piata interna functionala, cu intreprinderi mici si mijlocii (IMM-uri) puternice; Coeziune sociala si teritoriala; Sanatate, precum si rezilienta economica, sociala si institutionala, in scopul, printre altele, al cresterii nivelului de pregatire pentru situatii de criza si a capacitatii de reactie la criza; Politici pentru generatia urmatoare, copii si tineret, cum ar fi educatia si competentele.
Documentul strategic al Romaniei a fost transmis Comisiei Europene pe data de 31 mai 2021.
Pana in prezent, Comisia Europeana a aprobat PNRR-urile Portugaliei, Slovaciei, Frantei si Spaniei.
In privinta planului Romaniei, presedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, ca tara noastra este intr-o situatie "destul de buna" si a mentionat ca discutiile cu forul european sunt "foarte benefice", iar o aprobare rapida a planului "fara a merge in profunzime" nu ar ajuta.
"Cred ca situatia este destul de buna, avand in vedere ca noi avem un Plan National de Redresare si Rezilienta finalizat, l-am depus si cred ca aceste discutii cu Comisia sunt foarte benefice. Pot sa va spun si de ce; nu ne ar ajuta o aprobare rapida acum fara a merge in profunzime, fiindca, ulterior, aceste proiecte trebuie implementate si decat sa avem discutii ulterioare pe fiecare transa de finantare, cum din pacate s-a intamplat de multe ori pana acum, prefer sa avem toate aceste discutii si clarificari la inceput, sa avem toate aspectele discutate si lamurite cu Comisia dupa care sa pornim la implementarea proiectelor in asa fel incat sa le putem implementa foarte repede si foarte bine fara sa ne oprim pe parcurs, cum s-a mai intamplat, din pacate, la fonduri europene. Mai bine sacrificam o luna-doua, clarificand tot si, cand este gata, pornim si le punem in practica", a afirmat Iohannis, la Bruxelles, inaintea reuniunii Consiliului European.
|