Dintre masurile legislative dispuse de Romania in contextul crizei COVID-19, Ordonanta de urgenta nr. 33/2020 a suscitat in mod deosebit interesul mediului de afaceri pentru ca, spre deosebire de caracterul exclusiv pasiv al masurilor fiscale luate prin alte acte normative, bonificatiile la plata prevazute de aceasta presupun o implicare a contribuabililor in sprijinul Statului in aceasta perioada dificila.

Astfel, contribuabilii au fost, reamintim, chemati sa se lipseasca de o parte dintre resursele lor financiare pentru a contribui la acoperirea cheltuielilor exceptionale necesare sustinerii sistemului sanitar si administrativ, dar si pentru a asigura realizarea functiei sociale a Statului prin masurile de sprijinire a salariatilor afectati de criza generata de COVID-19. Chiar daca in discutie era plata unor obligatii fiscale scadente, contribuabilii puteau alege sa nu le plateasca, totusi, pe perioada starii de urgenta si sa dea prioritate alocarii sumelor respective pentru acoperirea propriilor lor nevoi curente.

Textele legale incluse in Ordonanta au starnit deja dezbateri in privinta aplicarii bonificatiilor si pentru cei indreptatiti la compensarea obligatiilor scadente la impozitul pe profit. O asemenea asteptare exista, in special, pentru cei care s-au aflat pe pozitie de restituire impozit pe profit aferent anului 2019, ca efect al declaratiei anuale inregistrate pana la 25 martie 2020. Totodata, aplicarea bonificatiei pentru contribuabilii care au un alt an fiscal decat cel calendaristic a suscitat unele discutii in practica.

Pentru ambele cazuri au fost avansate o serie argumente juridice, economice si chiar morale in sustinerea uneia sau alteia dintre solutiile posibile. Desigur ca asemenea asteptari ar fi trebuit sa fie temperate de o luare de pozitie prudenta, cel putin prin raportare la notoria abordare a organelor fiscale, mai degraba restrictiva si formalista atunci cand in discutie solutii de natura a produce efecte pozitive pentru contribuabili.

Din precizarile incluse in comunicatul emis recent de ANAF pe acest subiect rezulta ca interpretarea data normelor legale aplicabile celor doua ipoteze conduce la o solutie exact contrara celei pe care contribuabilii o asteptau. Comunicatul ANAF vine cu o interpretare formalista a legii, care ridica serioase semne de intrebare cu privire la insasi constitutionalitatea acesteia. Fara a intra in prea multe explicatii tehnice, nu putem sa nu observam ca din perspectiva economica nu exista nicio diferenta intre cei care achita sumele datorate (si beneficiaza de bonificatie) si cei care, fiind creditori ai statului la randul lor, nu vor beneficia prin efectul compensarii de drept de sumele ce le sunt datorate la restituire. Accesul acestor din urma persoane la bonificatii in lipsa platii unor sume suplimentare catre buget este astfel inlaturat doar pentru simplu motiv ca sunt deja creditori ai statului. O asemenea abordare apare cu atat mai greu de inteles in conditiile in care este binecunoscuta practica organelor fiscale de a restitui de multe ori sumele datorate de catre contribuabili doar dupa procese care dureaza ani de zile.

Pe de alta parte, distinctia pe care comunicatul o face in privinta aplicarii bonificatiei pentru platile facute in perioada 25 aprilie 2020-25 iunie 2020 pentru ratele aferente impozitului pe profit in cazul contribuabililor care au anul fiscal diferit fata de cel calendaristic, doar daca intamplarea face ca trimestrul I sa se incadreze in aceasta perioada, nu are nicio legatura cu textul legii, oricat de neclar s-ar dovedi in cele din urma acesta. Si, in plus, ridica la fel de serioase probleme de constitutionalitate.

Cele de mai sus fac ca din Comunicatul ANAF sa para ca se desprinde concluzia ca scopul legii ar fi exclusiv acela sa genereze sume de bani la buget, dar si nu si sa amelioreze situatia financiara a contribuabililor care accepta sa contribuie la efortul statului in aceasta perioada de criza, inclusiv, prin efectul compensarii de drept a sumelor pe care acesta la randul sau li le datoreaza.

Se pare ca zarurile au fost deja aruncate. Cu toate acestea, Comunicatul ANAF nu produce efecte juridice obligatorii pentru contribuabili. In masura in care acestia nu sunt de acord cu interpretarea pe care o contine, le ramane la dispozitie posibilitatea de a aplica bonificatia, in speranta ca solutia criticata va fi corectata la aprobarea prin lege. Iar daca nici asta nu se va intampla, ramane, desigur, deschisa calea contenciosului fiscal, in care instantelor de judecata si/sau chiar Curtii Constitutionale – intr-o procedura de declarare a neconstitutionalitatii dispozitiilor OUG 33/2020 care incalca de art. 16 alin. 1 din Legea fundamentala – le revine misiunea asigurarii aplicarii corespunzatoare si echitabile a Ordonantei.

Echitatea fiscala nu poate sa ramana un simplu deziderat, iar solidaritatea sociala trebuie recompensata, in special, cand legea o ridica la nivel de valoare sociala.

In contextul creat de Covid-19, OUG 33/2020 parea ca isi propune sa devina un „prieten” al contribuabililor platitori de impozit de profit sau pentru impozitul pe veniturile microintreprinderilor, oferindu-le o mana celor care fac un efort alaturi de Stat, achitand sume pe care desi le datoreaza, ar putea sa nu o faca, recompensandu-i astfel pentru un asemenea comportament responsabil.

Nimeni nu pune, desigur, la indoiala ca aceste sume vor trebui achitate de toti, dar una este sa fie achitate la acest moment, cand este mai greu pentru toti si alta peste cateva luni. Cum, in mod similar, nu ar trebui sa fie indiferent nici pentru Stat daca, acceptand sa acorde bonificatia, se poate bucura acum de respectivele sume, pe care le poate aloca nevoilor stringente de azi. In schimb, intr-o abordare formalista sau chiar discriminatorie, se expune riscului sa nu primeasca nimic , exact in aceasta perioada, cand este mai greu pentru toti, iar masura legislativa adoptata sa ramana fara nicio finalitate.

In alte cuvinte, echitatea fiscala presupune ca in aplicarea bonificatiilor autoritatea fiscala sa recunoasca atingerea de catre contribuabili a scopurilor de solidaritate sociala pe care legea o ridica la nivel de valoare sociala si o recompenseaza, evitand in acelasi timp si compromiterea posibilitatii de atingere a finalitatii urmarite de legiuitor in asemenea vremuri exceptionale de criza.

Un material de Dan Dascalu, Partener D&B David si Baias