COLLIERS: Este de asteptat o scadere a numarului de tranzactii cu terenuri |
Antreprenori & Dezvoltatori Publicat de Stelian DINCA 08 Sep 2023 12:08 |
Piata terenurilor a ramas foarte activa in prima jumatate a lui 2023, realizand o cifra de afaceri estimata la aproximativ 250 de milioane de euro, un volum care include doar tranzactiile cu terenuri pentru proiecte imobiliare comerciale in sectoare precum rezidential, birouri, retail, fara segmente precum cel industrial sau energetic, arata Colliers in raportul de piata privind evolutia pietei imobiliare in primul semestru al acestui an. Segmentul de retail se bucura de cea mai mare atentie, in conditiile in care dezvoltatorii continua sa vada oportunitati in multe zone din tara. Cum perioada de vara a fost destul de linistita pana acum, consultantii Colliers se asteapta la volume tranzactionate modeste in trimestrele urmatoare.
In ceea ce priveste cererea, aceasta a fost impartita aproape in mod egal intre segmentele de retail si rezidential. Cu toate acestea, in timp ce dezvoltatorii de retail au ramas destul de activi, concentrandu-se mai ales pe terenuri pentru parcuri de retail/big box in zone/orase cu stoc limitat de spatii moderne de retail, in sectorul rezidential se inregistreaza o incetinire mai pronuntata a tranzactiilor, in conditiile in care ratele mai mari ale dobanzilor si cresterea costurilor de constructie au dus la o scadere destul de semnificativa a activitatii, in special in comparatie cu perioada 2020-2022.
„Pentru retail, o nota speciala ar trebui facuta in privinta Bucurestiului, unde contextul urbanistic si legislativ ramane incert. Avem destul de multe tranzactii care s-ar putea incheia daca anumite conditii privind autorizatiile de construire/diverse documentatii de urbanism ar fi indeplinite. Pe partea rezidentiala, multi dezvoltatori inca detin un stoc semnificativ de terenuri pentru potentiale proiecte pe care le-ar putea demara acum, insa multi vor sa mai astepte putin pentru a vedea incotro se indreapta piata pe termen scurt”, explica Sinziana Oprea, Director Land Agency la Colliers Romania.
In consecinta, adauga directorul Colliers, „asistam la o multime de discutii despre diferite structuri de asociere care implica proiecte rezidentiale, deoarece acestea pot fi reciproc avantajoase: dezvoltatorii prefera sa imparta riscurile in aceasta perioada de incertitudine, in timp ce proprietarii de terenuri considera ca pot beneficia intr-o mai mare masura de potentialul de crestere a pietei in 2-3 ani”.
Oferta ramane la un nivel bun, in cea mai mare parte a tarii, atat in ceea ce priveste platformele/terenurile industriale de mari dimensiuni, cat si terenurile de dimensiuni medii care pot acomoda diferite tipuri de proiecte imobiliare. Intre timp, unii investitori cauta sa achizitioneze terenuri strategice, care isi pastreaza valoarea pe termen lung, indiferent de ceea ce se intampla cu economia pe termen scurt si care actioneaza, de asemenea, ca o garantie eficienta de protectie impotriva inflatiei. Totodata, preturile au ramas mai mult sau mai putin neschimbate fata de sfarsitul anului 2022, proprietarii nefiind supusi unei presiuni deosebite pentru a oferi reduceri, iar interesul in scadere pentru noi tranzactii a impiedicat mai curand eventualele miscari in sens ascendent. Terenurile foarte bune, in special cele cu documentatie urbanistica in vigoare, continua sa aiba preturi ridicate.
„Desi observam o incetinire, nu ne asteptam ca piata sa treaca la un climat pesimist, ceea ce ar implica o scadere generalizata a preturilor, decat daca situatia economica generala se inrautateste dramatic. Totusi, trimestrele urmatoare ar trebui sa fie mai slabe in ceea ce priveste activitatea de tranzactionare a terenurilor. De asemenea, trebuie sa recunoastem cat de importante sunt lucrarile majore de infrastructura pentru piata imobiliara. Jumatatea sudica a noii autostrazi de centura din jurul Bucurestiului urmeaza sa fie finalizata anul viitor si deja observam un interes sporit pentru acea zona care va beneficia de o mai buna conectivitate. In rest, investitorii continua sa fie interesati atat de Bucuresti, cat si de orasele mari”, conchide Sinziana Oprea.
In Bucuresti, ajustarea ofertei de locuinte noi pe fondul cererii mai reduse a fost evidentiata in primul trimestru al anului de o scadere mai accentuata a numarului de locuinte livrate. Doar 4.666 locuinte au fost livrate in primele trei luni ale lui 2023, in scadere cu 16% fata de perioada similara a anului trecut.
Evolutia pietei rezidentiale este strans legata de evolutia generala a economiei, iar perspectivele bune ale economiei romanesti au fost evidentiate in cea mai recenta prognoza a Comisiei Europene din aceasta primavara. In ciuda incetinirii cresterii economice din Uniunea Europeana fata de evolutia din 2022, Romania este tara cu cea mai mare crestere economica prognozata din CEE si a treia la nivelul UE, cu 3,2% in 2023 si 3,5% in 2024. Aceste perspective contribuie la climatul pozitiv pentru investitii, alaturi de a doua cea mai scazuta inflatie din CEE-6 si de nivelul investitiilor publice in infrastructura.
|