Agenda Constructiilor
Sambata, 23 Noiembrie 2024
Home - Stiri - Antreprenori & Dezvoltatori - One United Properties: Buget de investitii de 1,16 miliarde lei, aprobat pentru 2023
One United Properties: Buget de investitii de 1,16 miliarde lei, aprobat pentru 2023
Antreprenori & Dezvoltatori Publicat de Stelian DINCA 15 Mar 2023 14:04
One United Properties, principalul investitor si dezvoltator imobiliar de proiecte sustenabile rezidentiale, de birouri si mixte de ultima generatie din Romania, propune Adunarii Generale Anuale a Actionarilor din 25 aprilie 2023 ca obiectiv atingerea unei cifre de afaceri consolidate in 2023 de 1,43 miliarde de lei, in crestere cu 23% fata de rezultatul preliminar din 2022, si un profit brut consolidat de 622,1 milioane de lei, cu 12% mai mare decat rezultatul preliminar pentru 2022. Profitul net este estimat sa ajunga la 530 milioane de lei in 2023, in crestere cu 5% fata de 2022, cu marja neta asteptata la 37%. Investitiile totale si costurile CAPEX pentru 2023, inclusiv achizitiile de terenuri si costurile de dezvoltare, sunt estimate la 1,16 miliarde de lei.
„Desi estimarile indica o crestere temperata a PIB-ului Romaniei in 2023, acesta va depasi totusi alte economii din regiune, precum Polonia, Cehia sau Ungaria. Regiunea Bucuresti-Ilfov, care gazduieste aproape 3 milioane de locuitori, genereaza o treime din PIB-ul Romaniei si este considerata una dintre regiunile dezvoltate din Europa. In acest context, strategia One United Properties pentru 2023 si anii urmatori se va concentra in continuare pe Bucuresti, care are un PIB pe cap de locuitor de 164% din media UE, mai mare decat orase ca Viena sau Berlin, si se claseaza printre primele 10 cele mai mari orase din UE. In ciuda provocarilor din mediului economic, anticipam ca tot mai multe familii vor alege sa-si imbunatateasca standardele de viata, investind in dezvoltarile sigure, eficiente din punct de vedere energetic si durabile ale ONE, contribuind astfel la cererea crescuta pe care am observat-o in ultimii zece ani”, a declarat Victor Capitanu, co-CEO One United Properties.

Venituri din vanzari estimate la un miliard de lei, in 2023
Veniturile din vanzarile de proprietati rezidentiale sunt preconizate sa ajunga la 1 miliard de lei in 2023, in crestere cu 31% fata de rezultatul preliminar din 2022. Pentru 2023, echipa de vanzari a One United Properties are un portofoliu de 1.143 de unitati rezidentiale disponibile in prezent pentru vanzare si pre-vanzare. In plus, pre-vanzarea pentru alte 1.167 de unitati situate in primele faze ale One Lake District si One Lake Club va incepe in prima jumatate a anului 2023, consolindand portofoliul companiei si asigurand oferta pentru segmentele mediu, mediu-superior si high-end. Pe baza cererii mari deja inregistrate, se estimeaza ca cele mai multe vanzari in 2023 vor fi generate de urmatoarele dezvoltari: One Lake District, One Lake Club, One High District, One Floreasca Towers si One North Lofts.
Veniturile din chirii, care includ veniturile generate din diviziile office si retail, sunt estimate sa ajunga la 164,2 milioane de lei in 2023, in crestere cu 114% fata de rezultatul preliminar pentru 2022. Veniturile generate de One Cotroceni Park Faza 1, livrat in decembrie 2021 si estimat a fi inchiriat in totalitate in acest an, vor contribui semnificativ la cresterea totalului veniturilor din chirii in 2023. De asemenea, este estimat ca One Cotroceni Park Faza 2, livrat in T1 2023, va incepe sa genereze venituri in acest an. In plus, veniturile din chirii in 2023 vor include rezultatele produse de activele achizitionate in 2022: One Victoriei Plaza si Bucur Obor.
La 1 ianuarie 2023, portofoliul de birouri al One United Properties are o suprafata bruta inchiriabila (GLA) de 138.000 mp. Impreuna cu portofoliul de retail, incluzand in principal Bucur Obor si One Gallery, intregul portofoliul comercial al One United Properties are o suprafata bruta inchiriabila de peste 180.000 mp.
„Obiectivul nostru pentru 2023 este sa ne mentinem cresterea anuala a vanzarilor rezidentiale si, totodata, sa crestem veniturile generate de segmentul comercial, care s-a extins cu 34.500 mp odata cu livrarea recenta a celei de-a doua faze a One Cotroceni Park. Desi nu vom atinge potentialul real al portofoliului nostru de birouri in 2023, veniturile generate de aceasta divizie vor continua sa creasca trimestrial, in conformitate cu strategia noastra de IPO. In plus, anul acesta intentionam sa incepem constructia la One Plaza Athénée, un nou hotel lifestyle de 5 stele in centrul Bucurestiului, marcand astfel expansiunea noastra pe segmentul proprietatilor hoteliere”, a adaugat Andrei Diaconescu, co-CEO One United Properties.

Portofoliu de terenuri de 106.000 mp pentru dezvoltari viitoare
One United Properties detine in prezent un portofoliu de terenuri de 106.000 mp, cu o suprafata construibila supraterana de 435.000 mp. Toate aceste terenuri se afla in prezent in faza de planificare. Grupul estimeaza ca pe aceste terenuri vor fi construite peste 2.800 de apartamente si unitati comerciale, in cadrul unor dezvoltari precum One City Club, One Herastrau City si One Cotroceni Towers. In plus, aproape 65.000 mp de noi spatii de birouri vor fi construite in fazele 3 si 4 ale One Cotroceni Park. One United Properties detine, de asemenea, aproximativ 40.000 mp de cladiri care vor fi restaurate, inclusiv obiective importante in strategia de regenerare urbana a companiei, precum One Plaza Athénée, One Downtown, One Gallery si One Athénée. In plus, planurile dezvoltatorului pentru viitoare achizitii de terenuri sunt insemnate.
One United Properties a inregistrat in 2022 o cifra de afaceri consolidata de 1,2 miliarde de lei, in crestere cu 4% fata de 2021. Profitul brut a ajuns la 573,2 milioane de lei, in scadere cu 5% fata de anul trecut, in timp ce rezultatul net a scazut cu 1%, ajungand la 502,6 milioane de lei. Compania a incheiat anul 2022 cu o pozitie de numerar puternica de 567 de milioane de lei, mai mare cu 12% fata de inceputul aceluiasi an, datorita contributiei rezultate din majorarea de capital, care a adus companiei 253,7 milioane de lei in T3 2022, si in ciuda investitiilor continue si a platilor de dividende in valoare de 78,6 milioane de lei in 2022. Indicatorul loan-to-value brut a fost de 28% la 31 decembrie 2022, in timp ce raportul net de numerar a fost de 11%.
 
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel/Fax: 021-336.04.16, 031-401.63.88
 
ABONARE REVISTEALLBIMRAWLPLUGTotalEnergieshiltiSISECAM
ROCKWOOL 196
Editia
OCTOMBRIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 186 (Octombrie 2024)
 

Autentificare

Editia
SEPTEMBRIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 185 (Septembrie 2024)
 
romania fara hospice
GHID de INSTALARE
SIGM
leviatan
SSAB
Acvatot 2019
viarom
ERBASU CONSTRUCT
rigips
quadratum
Ubitech
DRS
CDS
strabag nivel 1
BogArt
EDIT-Structural
VEGO
noark
AED
ELECTROGRUP
ness project
concelex
konsent
MAKITA
theda mar
CONCEPT STRUCTURE
Arduro

Parteneri

top 500
HABITAT
FPSC_2019
top 500

pereti cortinatamplarie aluminiu Termopan Salamander
urmarirea comportarii in timp a constructiilor<