Antreprenori & Dezvoltatori
Publicat de Ovidiu Stefanescu
22 Ian 2024 06:00
|
Pe masura ce tehnologiile de prefabricare sunt aplicate tot mai mult in constructiile de cladiri, valoarea sectorului constructiilor modulare din Polonia a sporit masiv in ultimii doi ani. Procesul a fost sustinut de disponibilitatea materialelor necesare, precum si de cresterea preturilor la solutiile clasice si a costurilor cu forta de munca. Exporturile au o contributie substantiala la dezvoltarea acestui sector, deoarece vanzarile catre pietele externe reprezinta peste o treime din veniturile producatorilor. In pofida unei incetiniri relative inregistrate in ultima perioada, perspectivele constructiilor modulare pana in 2029 raman promitatoare. Primii 100 de producatori de cladiri prefabricate din lemn, otel, beton etc. au generat incasari de aproape 10 miliarde de zloti in 2022, 47% din aceasta cifra fiind reprezentata de vanzarile de pe segmentul constructiilor modulare, potrivit raportului Spectis. Pe baza datelor preliminare, cercetatorii estimeaza ca valoarea domeniului analizat a crescut cu 4% in termeni nominali in 2023, ajungand la un nivel nominal record de 4,9 miliarde de zloti. In acest an, piata este pregatita pentru o crestere continua, desi lenta, determinata de incetinirea economica generala raportata atat in Polonia, cat si pe pietele de export. In 2023, investitorii au fost mult mai putin dispusi sa ia decizii cu privire la lansarea de proiecte, astfel incat portofoliile de comenzi ale producatorilor pentru 2024 au avut de suferit. Se estimeaza ca acesti factori vor frana temporar cresterea constructiilor modulare, dar sectorul ar trebui sa revina pe calea unei cresteri rapide in 2025. Printre factorii-cheie care vor sustine cresterea continua a pietei constructiilor modulare pe termen mediu si lung se numara fundamentele macroeconomice puternice ale economiei poloneze, deficitul continuu de locuinte la nivel regional in comparatie cu media din UE, interesul crescut pentru constructiile modulare, existenta unor facilitati de productie bine dezvoltate, numarul mare de tehnologii de prefabricare disponibile, presiunea sporita pe scurtarea procesului de constructie, popularitate a caselor modulare construite in Polonia si implicarea tot mai mare a guvernului in dezvoltarea acestei categorii de produse. Efecte contrare vor fi exercitate, in opinia celor de la Spectis, de previziunile demografice nefavorabile, nivelul ridicat al ratelor dobanzilor, preturile mari ale unor materii prime si produse semifinite, cum ar fi cimentul, otelul si lemnul, costurile in crestere pentru serviciile de constructii specializate si ingrijorarile investitorilor cu privire la aspectele tehnologice ale constructiilor modulare, inclusiv durabilitatea, acustica, transportul si asamblarea. Pentru informatii suplimentare, click aici
|