Agenda Constructiilor
Duminica, 22 Decembrie 2024
Home - Stiri - Arhitectura & Proiectare - OAR solicita primarului Brasovului sa nu blocheze regenerarea platformei Rulmentul
OAR solicita primarului Brasovului sa nu blocheze regenerarea platformei Rulmentul
Arhitectura & Proiectare Publicat de AG&F 30 Oct 2024 17:38
Ordinul Arhitectilor din Romania (OAR) face apel la primarul Brasovului, George Scripcaru, sa analizeze atent recomandarile din studiul facut de Banca Mondiala din 2019, cu privire la regenerarea Platformei Industriale Rulmentul, legislatia in vigoare cu privire la achizitiile publice si organizarea Concursurilor Internationale de Solutii, precum si regulamentul si modul in care a fost organizat Concursul International de Solutii pentru acest sit industrial, de catre OAR, in perioada iunie-octombrie 2024, inainte de a face declaratii acuzatoare pe acest subiect si de a anunta ca refuza semnarea contractului pentru implementarea proiectului castigator, deoarece argumentele invocate public de edil sunt eronate si fara baza legala.
OAR i-a transmis o scrisoare primarului George Scripcaru, prin care ii propune sa aiba o intalnire de lucru pe acest subiect, pentru a-i oferi toate informatiile de care are nevoie pentru a lua o decizie bazata pe informatia corecta si conforma legislatiei privind achizitiile publice, si i-a transmis un prim set de clarificari.
"Intelegem ca, din punct de vedere politic, poate fi o neincredere intre actualul si fostul primar, insa facem un apel public catre domnul George Scripcaru sa treaca dincolo de competitia politica si sa se uite institutional la ce a fost facut in ultimii patru ani pentru a ajunge la etapa in care exista un proiect pentru regenerarea Platformei Rulmentul, in conformitate cu recomandarile din raportul Bancii Mondiale din 2019, la care domnia sa face referire. O regenerare urbana a unui sit industrial este un proiect care se intinde pe foarte multi ani si de-a lungul mai multor mandate. Este important ca administratiile sa se raporteze la astfel de proiecte, potrivit cadrului legal, precum si recomandarilor si solutiilor specialistilor, pentru a asigura continuitatea. Oprirea proiectului in aceasta faza va insemna intarzierea regenerarii Platformei Rulmentul cu cativa ani, in timp ce implementarea imediata a proiectului ar insemna ca, aproximativ in termen de trei ani am putea avea primele rezultate. De asemenea, anularea fara temei legal a Concursului International de Solutii va duce la decredibilizarea Romaniei pe piata internationala de profil, iar marile firme din strainatate si din Romania vor ezita sa mai participe la concursuri pentru administratia publica de la noi”, a declarat Stefan Balici, presedintele OAR.
Prezentam in continuare principalele informatii care corecteaza afirmatiile eronate cu care presa l-a citat pe primarul George Scripcaru:
1. Studiul realizat de Banca Mondiala pe care il invoca primarul George Scripcaru prevedea trei scenarii pentru regenerarea urbana a Platformei Rulmentul Brasov. Aceste scenarii nu reprezinta un proiect in sine, care poate fi implementat ca atare, ci directii posibile, din care una sa fie selectata pentru a fi transpusa intr-un proiect, de la proiectare de urbanism, la proiecte tehnice specifice. Aceste directii au fost incluse in documentatia procedurii de concurs de solutii.
Pentru contractarea serviciilor de proiectare care fac posibila implementarea oricarei viziuni pentru Platforma Rulmentul, inclusiv cele propuse in studiul Bancii Mondiale, trebuia facuta o achizitie publica de catre Primaria Municipiului Brasov.
Pentru achizitia de servicii de proiectare complexa, cum este cazul unui contract care cumuleaza proiectare de urbanism, proiect de parc urban si reconversie cladire istorica, exista conform legislatiei de achizitii in vigoare doua proceduri posibile: licitatia publica sau concursul de solutii.
Licitatia este o procedura care selecteaza un proiectant in functie de cel mai mic pret ofertat, pe cand concursul de solutii face o selectie calitativa, complet anonima, folosind criterii profesionale, care selecteaza proiectantul in functie de solutia propusa.
Procedura de concurs de solutii este folosita pe scara larga in investitiile publice internationale, cu rezultate de o calitate exemplara dintre care amintim: Opera Garnier, Paris; Rijks Museum, Amsterdam; La Grande Arche de la Défense, Paris; Piata Skanderbeg, Albania; Biblioteca din Alexandria, Egipt; Centre Pompidou, Paris.
Banca Mondiala a incurajat intotdeauna folosirea procedurii de concurs de solutii pentru proiecte publice majore. De exemplu, documentatia concursului pentru Piata Sfatului Brasov a fost finantata de Banca Mondiala.
 
2. Organizarea Concursului International de Solutii a fost realizata de Ordinul Arhitectilor din Romania, in baza unui contract semnat cu Autoritatea Contractanta, respectiv primaria Municipiului Brasov. Cu peste 30 de concursuri internationale organizate in sistem de achizitie publica, OAR a fost contractat pentru servicii de consultanta si organizare a procedurii de achizitie publica concurs de solutii in data de 19.05.2023.
OAR are o experienta indelungata in organizarea de concursuri, iar portofoliul sau poate fi consultat aici.
Competitia organizata pentru Platforma Industriala Rulmentul respecta toate prevederile unui concurs international de solutii: 
  • juriu international selectat pe criterii profesionale / CV-urile juriului pot fi consultate pe pagina concursului;
  • documentatie tradusa complet in limba engleza;
  • promovare in sistemul de achizitii publice europene;
  • participare deschisa pentru echipe internationale (in concurs au participat sase echipe din Franta, Germania, Danemarca si Croatia). Galeria proiectelor participante poate fi consultata aici
  • participantii au fost anonimizati, juriul a evaluat doar proiectele;
  • evaluarea corecta, printr-o analiza de costuri transparent justificata, a resurselor necesare – o valoare a contractului si a premiilor corect apreciata in raport cu cerintele contractului;
  • o tema de concurs bine intocmita, insotita de studii de fundamentare, care descrie in mod cuprinzator obiectivul;
  • o procedura clara, corecta si transparenta in toate punctele sale, de la lansarea concursului si pana la finalizarea lui;
Mai multe detalii despre avantajele concursurilor internationale de solutii.
 
 
3. Componenta Juriului – Conform standardelor de concurs international promovate de Uniunea Internationala a Arhitectilor UIA, standarde sustinute si folosite de OAR, juriul este anuntat odata cu lansarea procedurii de concurs si nu se pot opera inlocuiri in componenta anuntata.
Arhitectul Dragos Oprea a facut parte din componenta juriului la momentul lansarii concursului, deoarece ocupa functia de arhitect-sef. Standardul international de concursuri recomanda ca juriul sa fie majoritar independent de Autoritatea Contractanta, demisia din functia de arhitect sef a arhitectului Dragos Oprea nereprezentand astfel o incalcare nici a legislatiei, nici a standardului. 
Autoritatea Contractanta a fost reprezentata in juriu de Raluca Baco, urbanista.
Arhitectul Johannes Bertleff, care reprezinta unul din cele trei birouri de arhitectura din cadrul asocierii care a castigat Concursul, nu ocupa nicio pozitie in cadrul aparatului administrativ al primariei Brasov la momentul contractarii concursului de catre OAR.
Situatiile de incompatibilitate cu persoanele in functie de decizie din cadrul Autoritatii Contractante, ale organizatorului sau cu juriul cad in responsabilitatea participantilor si sunt verificate de catre Agentia Nationala de Integritate (ANI), dupa anuntarea rezultatelor procedurii.
 
 
4. Valoarea premiului intai – 2,2 milioane euro – reprezinta ​valoarea estimata a contractului de servicii de proiectare​​ care se va plati etapizat, la receptia livrabilelor prevazute in contract. Nu este un premiu in sine, care se da castigatorului, pentru ca a participat la Concurs. Numai castigatorii locurilor doi si trei, precum si ai mentiunilor obtin un premiu in bani, care compenseaza munca depusa pentru pregatirea proiectelor. Acordarea acestor premii este conform legii.
Contractul pentru serviciile de proiectare a carui valoare se ridica la 2,2 milioane euro cuprinde urmatoarele faze de proiectare:
  • Faza 1.A. Concept definitiv / Anteproiect (ANTP); Faza 2.A. Documentatie de punere in siguranta a unor structuri importante pentru configuratia viitoarei amenajari urbane (DTAD+DTOE) Faza 2.B.Plan urbanistic zonal Platforma Industriala Rulmentul (PUZ)
  • Faza 2.C. Documentatia de avizare a lucrarilor de interventii (DALI)
  • Faza 3.A./4.A. Documentatie pentru autorizarea executarii lucrarilor de constructie (DTAC), inclusiv Documentatiile tehnice pentru autorizarea demolarilor suplimentare si de organizare a executiei (DTAD+DTOE) pentru amenajare urbana / conversie cladire industriala
  • Faza 3.B./4.B. Documentatie tehnica si Detalii de executie (DT+DDE) pentru amenajare urbana / conversie cladire industriala
  • Faza 3.C. Documentatie mentenanta amenajari urbane
  • Faza 4.C. Adaptare proiect mobilier si dotari pentru conversie cladire industriala
  • Faza 3.D./4.D. Asistenta tehnica pentru executie pentru autorizarea demolarilor suplimentare si de organizare a executiei, inclusiv documentatii As-Built
Descrierea serviciilor si termenelor prevazute in contract se poate studia pe larg descarcand de pe site-ul concursului sau din SEAP Anexa 2 Regulament, documentul 2.3.2 Descrierea serviciilor si termenelor.
Descrierea modalitatii prin care s-a facut estimarea de costuri pentru stabilirea valorii contractului de servicii de proiectare, precum si a premiilor, se poate studia pe larg descarcand de pe site-ul concursului sau din SEAP Anexa 2 Regulament, documentul 2.7. Estimare plafon maxim.
5. Pentru anularea unei proceduri de achizitii publice sau neplata premiilor si refuzarea semnarii contractului de proiectare, Autoritatea Contractanta trebuie sa prezinte un temei legal.
 
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel/Fax: 021-336.04.16, 031-401.63.88
 
SISECAMTotalEnergiesALLBIMRAWLPLUGABONARE REVISTEhilti
ROCKWOOL 196
Editia
NOIEMBRIE-DECEMBRIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 187 (Noiembrie-Decembrie 2024)
 

Autentificare

Editia
OCTOMBRIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 186 (Octombrie 2024)
 
Editia
SEPTEMBRIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 185 (Septembrie 2024)
 
romania fara hospice
GHID de INSTALARE
strabag nivel 1
theda mar
Acvatot 2019
VEGO
SSAB
CDS
AED
ELECTROGRUP
MAKITA
konsent
DRS
EDIT-Structural
GEWISS
Ubitech
EURO BUILD
SIGM
CONCEPT STRUCTURE
leviatan
BogArt
Arduro
noark
quadratum
rigips
ERBASU CONSTRUCT
concelex

Parteneri

HABITAT
top 500
FPSC_2019
top 500

pereti cortinatamplarie aluminiu Termopan Salamander
urmarirea comportarii in timp a constructiilor<