Agenda Constructiilor
Miercuri, 27 Noiembrie 2024
Home - Stiri - Digitalizarea in constructii & Industrie - CONSOFT: Solutii si know-how pentru adaptarea la provocarile tehnologice
CONSOFT: Solutii si know-how pentru adaptarea la provocarile tehnologice
Digitalizarea in Constructii & Industrie Publicat de Ovidiu Stefanescu 27 Nov 2024 06:15
Consoft este unul dintre cei mai dinamici furnizori de software pentru constructii activi pe piata locala, misiunea declarata a companiei fiind aceea de a-si ajuta partenerii sa devina mai productivi si de a le eficientiza activitatea profesionala. Cu o istorie de 30 de ani in domeniu, societatea ofera industriei constructiilor solutii software BIM special dezvoltate si servicii personalizate. Compania promoveaza tehnologii care ofera diferitilor specialisti participarea intr-un flux de lucru "open BIM", fara compromisuri. In cele ce urmeaza, Enikő Tódor-Iszlai, Marketing Manager Consoft, se refera la cele mai noi solutii introduse in portofoliu si la modul in care acestea pot contribui la optimizarea activitatii companiilor care le implementeaza.
 
- Care sunt principalele tendinte pe piata locala de software pentru constructii?
- Principalele tendinte pe piata locala includ adoptarea solutiilor digitale moderne, in special BIM (Building Information Modeling). Cu toate ca ritmul de adaptare variaza, proiectantii sunt pionierii acestui proces in Romania, fiind cei mai deschisi la noile tehnologii fata de restul profesionistilor din constructii. Interesul fata de digitalizare si tehnologii moderne este in crestere, ceea ce se reflecta si in cresterea volumului de vanzari ale programelor de proiectare si cursurilor de utilizare ale acestora. In ultimii 10 ani, compania noastra a avut peste 5.000 de participanti la cursuri. Adoptarea obligatorie a BIM in proiectele publice va accelera semnificativ digitalizarea.
 
- Cum influenteaza noile mega-trenduri de digitalizare piata de profil si cum sunt primite noile tehnologii de piata din Romania?
- Mega-trendurile, cum ar fi adoptarea BIM si introducerea de catre toti producatorii de software a licentierii bazate pe abonament anual influenteaza costurile pe termen lung si modifica modelul de business, impunand companiilor sa includa aceste cheltuieli in bugetele lor anuale, ceea ce va conduce, evident, la cresterea preturilor de servicii. In Romania, noile tehnologii sunt primite cu interes, dar sunt inca provocari semnificative. Desi exista un numar tot mai mare de initiative pentru promovarea tehnologiilor digitale, implementarea pe scara larga este ingreunata de lipsa fortei de munca calificate si de reticenta companiilor care, sub presiunea termenelor de predare, nu-si permit timp si efort financiar suficient pentru educarea si formarea personalului ca sa-si optimizeze fluxurile de lucru. In pofida acestor obstacole, interesul pentru digitalizare este in crestere, sustinut de asociatii si initiative educationale, cum ar fi Clusterul TEC si Masterul BIM de la Universitatea Tehnica de Constructii Bucuresti - UTCB, care are un rol important in transformarea digitala a sectorului constructiilor.
 
- Ce obiective aveti in vedere in 2024-2025?
- Obiectivele noastre in 2024-2025 includ dezvoltarea si consolidarea portofoliului de produse pentru digitalizarea constructiilor. Vom continua sa oferim solutii integrate si consultanta, sprijinind companiile in tranzitia catre licentierea prin abonamente si fluxuri de lucru BIM. De asemenea, ne propunem sa consolidam relatiile cu clientii, oferindu-le sprijin si know-how pentru a se adapta la noile cerinte ale pietei si la provocarile tehnologice. Scopul nostru este sa fim un partener strategic pentru companiile din constructii, sprijinindu-le sa-si optimizeze procesele prin digitalizare.
 
- Care sunt cele mai noi versiuni si servicii lansate pe piata?
- Cea mai noua versiune Archicad 28 a aparut recent in luna octombrie 2024. Printre alte solutii lansate pe piata se numara Solibri si BIMcollab, care sunt platforme de coordonare multidisciplinara si asigurare a calitatii proiectelor BIM, precum si Trimble Connect, un mediu comun de date esential pentru colaborarea intre diferite echipe de proiectare si constructie. O alta noutate recent introdusa este Plannerly, constituind o platforma dedicata managementului proiectelor BIM, care faciliteaza planificarea si implementarea standardelor BIM in mod eficient.
De asemenea, ne propunem sa lansam noi servicii de consultanta si formare, pe langa cele existente, pentru implementarea si utilizarea optima ale acestor solutii.
 
- Cu ce dificultati va confruntati in activitatea curenta? Ati observat o scadere a initiativelor si proiectelor de digitalizare a companiilor, in contextul inflationist actual?
- Principala dificultate este lipsa fortei de munca calificate in digitalizare. Sistemul educational nu ofera inca suficienta pregatire specifica pentru tehnologiile digitale aplicabile in constructii, iar companiile se confrunta cu presiunea termenelor si a costurilor, ceea ce le limiteaza capacitatea de a investi in formarea angajatilor. Desi contextul inflationist incetineste unele initiative de digitalizare, interesul ramane ridicat. Cresterea competitivitatii pe piata si nevoia de optimizare a proceselor continua sa motiveze multe companii sa investeasca in solutii digitale, chiar daca intr-un ritm mai lent. Noi ne adaptam acestui context, oferind solutii flexibile si suport personalizat pentru a facilita tranzitia digitala chiar si in aceste conditii economice dificile.
 
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel/Fax: 021-336.04.16, 031-401.63.88
 
ALLBIMRAWLPLUGABONARE REVISTESISECAMhiltiTotalEnergies
ROCKWOOL 196
Editia
OCTOMBRIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 186 (Octombrie 2024)
 

Autentificare

Editia
SEPTEMBRIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 185 (Septembrie 2024)
 
romania fara hospice
GHID de INSTALARE
rigips
DRS
noark
theda mar
leviatan
concelex
AED
ness project
SSAB
strabag nivel 1
CONCEPT STRUCTURE
BogArt
EDIT-Structural
ELECTROGRUP
CDS
ERBASU CONSTRUCT
VEGO
Acvatot 2019
konsent
MAKITA
Arduro
viarom
SIGM
quadratum
Ubitech

Parteneri

HABITAT
top 500
FPSC_2019
top 500

pereti cortinatamplarie aluminiu Termopan Salamander
urmarirea comportarii in timp a constructiilor<