SOFTLEAD: Transformarea digitala, o necesitate pentru firmele din constructii |
Digitalizarea in Constructii & Industrie Publicat de Ovidiu Stefanescu 10 Nov 2023 06:20 |
Softlead este prima platforma din Romania care a fost conceputa ca un ecosistem complet, dedicat companiilor axate pe transformarea digitala. Pornind de la specificul activitatii, Softlead ajuta companiile sa aleaga cea mai buna solutie software, sa estimeze costurile necesare digitalizarii si sa realizeze un calendar optim de implementare. De asemenea, platforma faciliteaza evaluarea stadiului de digitalizare si raportarea la media industriei, iar cu ajutorul instrumentului Softlead Digital DNA, creat pe baza proceselor si activitatilor specifice, sunt oferite rapoarte complete, utile pentru planificarea strategiilor viitoare. Pornind de la aceste informatii, clientii pot accesa ofertele de pret personalizate ale celor peste 350 de parteneri software prezenti pe platforma. In cele ce urmeaza, Alexandra Roata, cofondator al Softlead, ofera mai multe detalii despre companie si mediul de piata in care aceasta isi deruleaza activitatea.
- Care sunt principalele tendinte pe piata locala de software pentru companii?
- Pentru o firma aflata in plin proces de crestere, digitalizarea poate fi vazuta ca o prioritate, ca un mecanism de automatizare a proceselor functionale si repetitive sau ca un diferentiator in pozitionarea pe piata. In domeniul constructiilor, principalul argument ce sta la baza achizitiilor software prin platforma Softlead este dat de nevoie. Nevoia de a creste sau de a mentine calitatea, de a oferi mai multa siguranta pe santiere, de a optimiza costuri sau resurse, de a putea opera mai multe santiere sau proiecte in acelasi timp, fara a creste exponential volumul de resurse implicate si desigur, fara a compromite calitatea. Cinci dintre cele mai importante trenduri in digitalizarea industriei de constructii sunt constituite de:
• solutiile software complexe, de tip ERP (Enterprise Resource Planning), ce au capacitatea de a gestiona activitatea de pe santiere, resursele umane, stocurile, flotele, relatia cu furnizorii, managementul documentelor, gestionarea inchirierii de utilaje, etapele de executie/ livrare, care se afla la baza piramidei nevoilor unei companii de constructii;
• gestionarea eficienta a costurilor, respectiv controlul asupra costurilor si veniturilor, precum si capacitatea de a previziona sezonalitatea incasarilor, ce reprezinta una dintre principalele provocari ale oricarei industrii, dar se regaseste in special in domeniul constructiilor (optimizarea costurilor este un proces aflat in stransa legatura cu reducerea pierderilor, contribuirea la un mediu inconjurator mai curat si mai putin poluat;
• pontajul angajatilor din constructii, problema resurselor umane fiind o constanta, fiind redata atat prin gestionarea procesului de salarizare/ pontaj pentru diverse tipuri de incadrari, cat si prin dinamica pe care o au muncitorii in proiecte diverse sau pe pozitiile pe care sunt recrutati (cele mai multe dintre aplicatiile software moderne includ module dedicate managementului resurselor umane, ca proces specific si personalizat domeniului constructiilor);
• aplicatiile software bazate pe Inteligenta Artificiala care monitorizeaza gradul de securitate a muncitorilor pe santiere (purtarea corespunzatoare a echipamentului de securitate in munca sau respectarea anumitor protocoale si proceduri pot fi facil monitorizate si evaluate cu ajutorul sistemelor care determina, pe baza unor legende de simboluri sau culori);
• IoT si sisteme software de captare si interpretare a datelor, prin utilizarea senzorilor care capteaza anumite tipuri de date, putandu-se verifica atat incadrarea in termene si in etapele de executie stabilite, cat si respectarea anumitor indicatori de calitate si de siguranta (accesul la datele captate prin senzori, precum si analiza predictiva, le permite specialistilor in constructii sa ia decizii rapide, asumate si informate, in mod transparent).
- Cum a evoluat din punct de vedere cantitativ si valoric activitatea Softlead in ultima perioada?
- Softlead este o platforma de tip marketplace, care ajuta companiile sa identifice solutia software potrivita, pornind de la ADN-ul Digital (specificul industriei, evolutie financiara, a numarului de angajati, bugete de digitalizare, solutii software existente, planuri de crestere). In acest sens, volumul cumulat al ofertelor pentru achizitii software a fost de peste 9 milioane de euro, datele fiind valabile pentru luna septembrie 2023, cand s-a observat o crestere semnificativa fata de anul anterior.
- Care sunt cele mai importante companii din domeniul constructiilor, ce utilizeaza serviciile pe care le oferiti?
- Segmentul constructiilor are o reprezentare extrem de variata in portofoliul Softlead, existand cerinte atat din partea companiilor mici (care gestioneaza doar un santier), cat si din partea societatilor mari si foarte mari, ce opereaza multiple linii de business complementare (dezvoltatori imobiliari, agentii imobiliare etc.).
- Ce solutii aveti pentru digitalizarea companiilor din domeniul constructiilor?
- In contextul digitalizarii companiilor de constructii, cele mai frecvente cerinte vizeaza aplicatiile software complexe, de tip ERP, care ofera o abordare integrata si acces la un set de module extrem de utile (managementul santierelor, salarizare/ pontaj, gestionarea stocurilor de materiale, managementul flotelor si utilajelor, rapoarte personalizate, evolutia incasarilor). In functie de marimea companiei si de nevoile acesteia, exista solutii software care pot rezolva punctual o provocare de business sau care se pot integra cu alte aplicatii existente.
- Ce investitii derulati in prezent sau aveti in vedere in perspectiva?
- In urmatoarele 18 luni, vizam cresterea accelerata a Softlead Digital DNA, care este un instrument ce ajuta companiile sa masoare gradul curent de digitalizare dintr-un departament sau din intreaga organizatie, oferindu-le acces la un raport ce cuprinde recomandari de solutii software potrivite, furnizori IT, comparatii cu media industriei, bugete estimative pentru achizitii software, precum si multe alte informatii utile personalizate. Astfel, ne dorim ca Softlead Digital DNA sa fie principalul punct de plecare in achizitii software de succes, precum si in planificarea etapelor de transformare digitala.
- Cu ce dificultati va confruntati in activitatea curenta?
- Digitalizarea se afla pe lista prioritatilor celor mai multe dintre companiile din Romania, apetitul crescut fiind incurajat inclusiv de atragerea fondurilor europene si a granturilor dedicate transformarii digitale. Cu siguranta, contextul economic poate deveni un factor perturbator al accelerarii digitalizarii, dar existenta alternativelor de investitii in aplicatii software de tip SaaS (Software as a Service) poate mentine activa atractia pentru achizitii IT cu bugete reduse si cu acelasi grad crescut de eficienta.
De asemenea, piata globala a constructiilor se afla pe un trend ascendent, iar acest fapt culmineaza cu un set de oportunitati reale de crestere a gradului de eficientizare si de automatizare in toate activitatile specifice. Mai exact, conform unui raport publicat de Ciarb.org, segmentul international dedicat industriei constructiilor se va majora cu 85% pana la sfarsitul anului 2030. Acesta dezvoltare galopanta trebuie sa fie, insa, sustinuta prin mecanisme, procese si activitati bine organizate, eficientizate si automatizate la maximum, pentru a fi mentinuta calitatea executiei, profesionalismul fortei de munca si nivelul de siguranta pe santiere.
|