Prin intermediul unui nou articol, ing. Dan-Rodion Pogangeanu, Managing Partner in cadrul societatii Elux Rodit, membru in Colegiul Tehnic al Dirigintilor de Santier si Responsabililor Tehnici cu Executia (CTDS - RTE), se refera la diverse aspecte de actualitate, specifice activitatii dirigintilor de santier – si nu numai, avand in vedere implicatiile de natura politica, economica, legislativa si sociala, care influenteaza domeniul constructiilor, in ansamblu. Trebuie insa precizat, din nou, in primul rand, ca punctul de vedere si toate consideratiile sau opiniile din acest text reflecta strict punctul de vedere personal al autorului, ca specialist, si nu angajeaza cu nimic pe cel al firmei sau al altor colaboratori, inclusiv pe cel al CTDS - RTE, iar in al doilea rand, ca acestea sunt exprimate in al patrulea an dupa declansarea pandemiei de coronavirus (Covid-19), care a determinat printre multe altele instituirea starii de urgenta si a celei de alerta (prelungita) pe intregul teritoriu national, ceea ce a dus la resetarea completa a relatiilor anterioare in configuratia cetatean-lege-societate-stat. De asemenea, o alta resetare a avut loc – si se remarca in continuare –, din cauza faptului ca, in contextul in care pandemia nu a fost pe deplin eradicata, la granita Romaniei a izbucnit si se desfasoara un conflict militar de amploare, intre Federatia Rusa si Ucraina. De comun acord cu specialistul, articolul a fost adaptat astfel incat sa reflecte realitatile vizibile in prezent, dar trebuie subliniat si ca, pe fondul pandemiei, respectiv al conflictului militar aflat in plina desfasurare (cu teritorii ale Ucrainei aflate inca sub control si bombardament rusesc, la peste un an de la declansarea razboiului), toate predictiile privind situatia politico-sociala si economica, de ansamblu, respectiv cele referitoare la evolutia pietei constructiilor, in particular, au un grad mare de incertitudine, mai ales ca, deocamdata, nu poate fi vorba de un bilant real, cu toate efectele (pozitive sau negative) incluse.

„Dupa cum se stie, recent, a fost publicata in Monitorul Oficial al Romaniei (Partea I, nr. 46, din 17 ianuarie 2023), prin Ordinul MDLPA nr 16/2023 pentru aprobarea reglementarii tehnice «Metodologie de calcul al performantei energetice a cladirilor, indicativ Mc 001-2022», noua metodologie de calcul a eficientei energetice pentru cladiri si instalatiile aferente. Toate parerile celor care se afla cat de cat in tema duc la ideea ca reglementarea este si va fi un soc pentru ceea ce inseamna astazi, sa o numesc asa, indeletnicirea ce priveste certificatele de performanta energetica. Abordand direct subiectul, as incepe cu constatarea ca, asemenea altor domenii, inclusiv pe acest segment excelam in materie de disensiuni referitoare la aceeasi denumire si aceeasi activitate de «auditor energetic», cu diferente pe care doar specialistii implicati le cunosc precis, aceasta profesie existand si sub tutela MDLPA, si sub tutela ANRE. Pentru clarificare, cea din urma priveste instalatiile industriale, rezumandu-se la consumurile energetice asociate agregatelor, fie ca este vorba de fabrici de confectii sau complexe energetice, in timp ce, dupa cum se stie, cea guvernata de MDLPA vizeaza orice fel de cladire, fie o simpla locuinta, fie un imobil administrativ sau cu functiuni industriale. Practic, instalatiile ce deservesc locuirea fac obiectul clasificarii (iluminat, climatizare), dar cele dedicate anumitor procese tehnologice nu sunt clasificate, insa sunt totusi luate in calcul prin caldura degajata, daca este cazul. Practic vorbind, orice fabrica are si pereti (deci este «rezolvata» de specialistii aflati sub egida MDLPA), tot asa cum unele mall-uri au si agregate specifice (de exemplu, pentru actionarea benzilor rulante), ceea ce poate conduce un neavizat spre ideea existentei unei duble reglementari. O parte din confuzie este intretinuta evident si de dorinta de castig a unor auditori, care «uita» domeniul pentru care au fost atestati. Situatia aminteste de spusele actualului presedinte al Academiei Romane, domnul prof. Ioan Aurel Pop, cum ca la romani nu mai este nevoie de un al treilea pentru a-i dezbina, caci la asta se descurca si singuri… In cazurile mai sus amintite, evident, este o combinatie de lacomie si confort, respectivul specialist fiind necesar sa explice precis ce anume face si pentru ce ia banii, nu sa deruteze clientul. Lasand la o parte paranteza, confuzia s-ar fi putut evita lejer prin modificarea simpla, in legislatie, a denumirii date celor doua domenii, respectiv categorii de specialisti, ambii fiind actualmente „auditori energetici”. As fi zis ca este o pura speculatie, o problema falsa si inventata de unii, din interese personale, daca nu as fi fost surprins personal sa cunosc lucrari ingineresti remarcabile, ce vizeaza retehnologizarea sau construirea de la zero a unor supermarketuri, care sunt realizate… urmand reglementarea ANRE. Acestea sunt suficient de complexe si cu un specific clar, care cu greu ar fi putut fi acoperit altfel, singura problema tinand aici exclusiv de nomenclatorul profesional si eventual de mercantilism, daca la finalul lucrarilor nu s-ar fi apelat si la o certificare pentru cladirea si instalatiile sale ca atare, dupa metodologia din constructii, insa acest aspect revine finalmente exclusiv in sarcina beneficiarului, care a achitat astfel mai multe servicii de audit energetic”, a avertizat ing. Dan-Rodion Pogangeanu.

Dupa cum sustine specialistul, „vorbind acum strict la obiect despre noua metodologie, asteptarile sunt ca aceasta sa aduca in primul rand o imbunatatire si o realiniere cu cele mai recente cerinte ale EPBD. Pentru aceasta, calculul specific a fost multiplicat substantial, in plus fiind introduse concepte noi, precum aria de referinta suplimentar ariei utile sau trecerea pentru certificare de la energia finala la cea primara, respectiv considerarea in totalul energiei necesare doar a serviciilor efectiv prezente si active in cladire. In mod automat, modificarile care sunt date mai sus - si doar intr-o descriere succinta - vor duce la schimbari care in mod cert vor surprinde piata atat prin dificultatea emiterii, cat mai ales prin modificarea preturilor, in sensul unei cresteri a acestora. In al doilea rand, legat de disputa auditarii ANRE versus MDLPA, plecand de la preturile practicate la acest moment, o disputa profesionala intre cele doua domenii ar risca sa frizeze ridicolul, nu atat prin importanta intrinseca a fiecareia dintre lucrari, cat prin valorile disputate. Ca o observatie tot legata de subiect, desi dezbaterea si aprobarea sa au durat deja cativa ani, as remarca faptul ca noul format al certificatului de performanta energetica pentru cladiri are prevazute sase cifre pentru numarul de inregistrare a specialistului. Adica, pentru o prezumtiva experienta de 50 de ani cu 400 de zile lucratoare, pentru atingerea numarului maxim posibil, se preconizeaza ca respectivul specialist sa poata elabora cam 50 de lucrari zilnic. Pana la urma, decat liberal derizoriu, mai bine intr-un concern de viitor. Urmand modelul de succes al marilor corporatii, este si in acest caz in beneficiul si al celor implicati, si al clientilor finali sa se produca o concentrare a pietei, nu in sensul speculativ, insa atat cat nivelul profesional sa poata fi tinut sub control. Cum prin vointa patronatelor este dificil, mai ales in acest sector privit ca al unei profesii liberale este greu sa se realizeze o concentrare a pietei, ramane in sarcina autoritatii de reglementare (prin legiferare) si a asociatiilor profesionale sa faca si altceva decat cursuri prin care sa inunde piata cu specialisti pe cat de nepregatiti pe atat de agili. Pana acum, cu exceptia unor cadre universitare cu lucrari mai mult pentru prestigiu decat pentru vreun beneficiu material, s-a lasat spatiu unei calitati inferioare fie prin lucrari lapidare, cu simplificarea «metodelor simplificate», fie cu incercari mai laborioase, insa dificil sa reziste presiunii. Desigur, corul incompetentilor si intereselor straine de beneficiarul final apare imediat, speculand desigur si limitarea intelegerii corecte, date fiind cunostintele necesare, ceea ce face dificila si solutionarea oricarei probleme de acest fel. Un exemplu de manual este dat de Pasajul Unirii, recent reparat gratie unei echipe ce pare excelenta la toate capitolele – accesare fonduri, proiectare si derulare proiect –, singura scapare fiind ca nu a solicitat patronatelor din transporturi un aviz, un punct de vedere consultativ, pentru modificarea inaltimii, chiar daca nu era obligatoriu. Se face astfel ca factorul politic, care a reusit inchegarea colectivului respectiv, sa fie si cel mai expus – problema exista si… sa se descurce –, in timp ce rezolvarea concreta este impinsa intre amuzament si speculativ. De asemenea, noua metodologie de calcul, prin multitudinea elementelor necesar a fi introduse in noul certificat de performanta energetica – elemente folosite la nivel de UE, respectiv in EPBD, va face ca efortul si timpul alocat elaborarii sa provoace o reasezare, cu o consecinta imediata, data de cresterea nu neaparat a calitatii (determinata, in genere, de calculul anterior mentionat), dar cu siguranta a cantitatii de informatii referitoare la cladire si evident a pretului. O alta observatie se poate face asupra introducerii foii de semnaturi, probabil cu intentia de a se oferi o cheie de control si seriozitate in plus. Dar acest demers nu este spectaculos, deoarece prin Legea nr. 50/1991 cu modificarile si completarile ulterioare sunt obligatoriu prevazute foile de semnaturi ale colectivului de elaborare, in cazul documentatiilor tehnice. Problema este ca, pe de o parte, pana acum nu s-a anuntat nicio modificare in ceea ce priveste incadrarea ocupatiei respective in sensul asimilarii cu proiectantii a auditorilor energetici, respectiv a certificatelor si rapoartelor de audit ale proiectelor, iar pe de alta parte, nici expertizele tehnice, oricare ar fi domeniul, nu impun o foaie de semnaturi, fiind suficienta semnatura celui atestat, de altfel singurul care isi poate asuma din punct de vedere tehnico-legal lucrarea respectiva. Iar daca este cazul unor lucrari suficient de complexe cat sa incapa mai multi specialisti, nici acum nu este impiedicata asumarea de catre mai multi auditori energetici a unei anumite lucrari, fiecare cu capitol distinct ori nespecificat, dupa cum se inteleg. Mai hilar este, cum mi-a picat in mana de-a lungul timpului, sa existe certificate de performanta energetica, la pret de o suta de lei, pentru o simpla garsoniera, insa cu date din»care reiese la o inspectie sumara faptul ca niciunul din respectivii semnatari nu a vizitat garsoniera ori a facut-o superficial, evident, cu rezultate pe masura. Aceasta ar fi o descriere sumara a noii metodologii, pe cat posibil cu evitarea unui limbaj tehnic. Ce ramane bun este restul, o metodologie mult mai complexa si adusa la cerintele actuale ale UE si care va avea ca rezultat imediat introducerea clasei energetice A+ si a unei clasificari suplimentare pentru nivelul de poluare prin emisii de CO2. Daca tinem cont si de noul format al anexelor, cu o multime de date tehnice specifice de completat, va rezulta o lucrare care cu greu va mai putea fi asociata actualului format. Aceasta daca nu chiar unii dintre autorii metodologiei vor scoate o aplicatie capabila sa ajute amatorii la emiterea in mod automat si rapid de documente, subminand adica tot demersul, in numele «digitalizarii». Pentru beneficiarii finali, pe langa preturile care in mod cert vor creste, schimbarea va fi data de multitudinea de culori si date, iar in cazul in care doar cantitatea de hartie este un criteriu asupra muncii depuse, cu siguranta acesta va fi acoperit. In ce priveste constructiile noi, la nivel de piata, exista o reala nedumerire asupra impactului pe care aplicarea metodologiei il va produce, avand in vedere valorile restrictive, necesar a fi atinse. Cum insa obligativitatea pentru constructiile noi de respectare a cerintelor nZEB este deja in vigoare de mai bine de un an, schimbarile nu vor fi la un nivel dramatic. Ceea ce pana la urma este si normal, scopul unei reglementari fiind in definitiv inlesnirea, nu blocarea unui intreg sector. Evident acestea fara intentia de a stimula dezordinea, insa atat cat permite insasi legea prin interpretarea ei ca lucrurile sa mearga inainte”. 

„Si fiindca in tara noastra traim inca un complex de provincialism, fac trimitere la recent aparuta carte, Codul Capitalului, o traducere a Princeton University Press, deci mai putin «mioritica», in care se descrie, citez, «[...] incompletitudinea inerenta a legii creeaza un teren fertil pentru creativitatea juridica si lasa loc la imaginatie in toate directiile posibile. Permite avocatilor sa altoiasca... ». Cu aceasta teorie, dar si cu acest limbaj, putem spune ca, intr-o anumita masura, complexul mioritic privind un arbitrariu al «statului de drept» de la noi este in buna masura stimulat si intretinut in mod speculativ. Subiectul nu este deloc nou si strain, dirigintii de santier avand printre primele sarcini explicarea legii, care comporta interpretari diferite de la un judet la altul si chiar la nivel de firma si specialist. Cat despre complexul mioritic, nu raliez insa deloc pe curentul actual de, sa zicem, pizma impotriva Austriei sau altor state din Occident, prin care pare sa se creeze o bucurie generala din orice aspect negativ care ar aparea in tarile respective. Este omenesc sa traiesti o anumita satisfactie vazand cum actualul cancelar federal din Austria, Karl Nehammer, este taxat cumva de o parte din propriii alegatori, insa printre alternativele noastre (geografice si istorice) parteneriatul cu Austria ramane totusi o legatura mai de nadejde si mai de durata decat orice alt parteneriat. Nu sunt expert in domeniu, insa bunul-simt ne spune ca doua ar putea fi motivele generarii unei atitudini aparent dispretuitoare in anul de gratie 2023: teama de dimensiunea poporului roman (care ar impinge la o distantare) si reflexele unor reprezentati romani, fie prea slugarnici, fie corupti sau coruptibili. Exista si un al treilea motiv, dat de numarul urias de sub-calificati de-ai nostri ajunsi in Vest, insa il dezvolt ulterior. Inca se mai acorda, la noi, o maxima atentie pe subiectul platirii de catre OMV Petrom a unei taxe specifice de solidaritate, pentru care se presupune ca si ANAF, si compania si-au mobilizat toate resursele si argumentele, neavand initial ce rezolva. In Parlament, legii specifice i s-au adus modificari si a fost adoptata, pentru a face in asa fel incat OMV Petrom sa plateasca taxa de solidaritate, dar la 14 aprilie 2023, legea privind taxa de solidaritate – care vizeaza OMV Petrom si Romgaz – a fost retrimisa spre reexaminare, cu observatii, la Parlament, de catre presedintele Klaus Iohannis. Ce as vedea insa ca remarcabil, in cazul OMV Petrom, este faptul ca lumea, cetateanul obisnuit platitor si consumator de taxe, uita ca, inainte de privatizare, firma respectiva raporta totusi pierderi uriase. Acesta a fost de fapt si motivul impunerii privatizarii de catre partenerii straini, in cadrul discutiilor de pre-aderare la Uniunea Europeana. Nu era in regula faptul ca statul roman cerea subventii pentru acoperirea pierderilor unei mari companii de la cetateanul platitor de taxe roman si european, respectiv italian, austriac etc., pierderi care, iata, au putut fi transformate in castig. Castig de pe urma caruia ne dorim o suprataxare. A nu se intelege prin aceasta ca o neplata a taxelor pe profit ar fi de dorit, rentabilitatea si taxarea corecta a acesteia fiind in esenta, asa cum spuneam, scopul privatizarii. De la castig la pierderi sunt totusi cateva miliarde anual, sume care ne ofera inca o data imaginea deficitara a clasei politice locale. Daca exportul de capital de acum il vedem regasindu-se in tari, sa recunoastem, civilizate, superioare din multe puncte de vedere, apare intrebarea ce s-a intamplat totusi aici cu acele sume uriase din care nu prea vedem mai nimic…”, subliniaza expertul. 

Ing. Dan-Rodion Pogangeanu atrage atentia, in continuare, ca, „din pacate insa, la nivel de tara nu s-au pierdut doar sume de bani, ci si o parte semnificativa a populatiei, pentru aceasta existand chiar si calcule cinice, indemnuri uluitoare facute de la cel mai inalt nivel pentru emigrare, cand degeaba se pledeaza pentru «Romania Educata», daca «educatii» dau bir cu fugitii si nu se mai intorc acasa. Aceste pierderi par astazi irecuperabile, fiind tot mai improbabil ca specialistii calificati, cei care ar putea fi extrem de utili aici, sa se mai intoarca vreodata in tara. Consecinta este ca toate analizele arata ca, actualmente, precum si pe termen scurt sau mediu, cererea de specialisti din randul lucratorilor asiatici, cu precadere in domeniul constructiilor, se va mentine. Ceilalti – romanii – care au plecat, din pacate, in numar colosal, in mod evident deranjeaza si acolo unde au ajuns, asa cum nu si-au gasit locul nici aici, chiar daca incearca sa se adapteze, mai precis sunt servili cu noii patroni, fac tot ce li se cere pe bani putini pentru piata occidentala a muncii, actioneaza la comanda si incearca din rasputeri sa se faca utili, prin obedienta. Cum spuneam mai devreme, romanii emigrati reprezinta, chit ca ne place sau nu, a treia si poate cea mai importanta cauza generatoare a unui dispret generalizat, din partea occidentalilor, ceea ce duce si la consecinte politico-sociale. Gandind retrospectiv, trebuie sa recunoastem in mod paradoxal ca ceea ce parea sa fie o «bariera rea» din partea tarilor vestice, prin impunerea initiala a unor praguri privind circulatia fortei de munca (vizele de lucru sau chiar cele turistice), era de fapt spre binele nostru, in realitate, al intregii Uniuni Europene. Invocand analizele, niciuna nu este finalmente valida fara considerarea acestui segment de populatie de ordinul milioanelor – oameni de care este nevoie in economie, in gospodariile si familiile disfunctionale, intre prietenii lipsa, chiar daca uneori suntem constransi sau doar ne dorim sa ne amagim. Suntem practic precum o casa din care cei aflati in putere sunt plecati departe, dupa vanat, dupa lemne de foc, dupa ceva, iar intre timp cei ramasi nu prea se mai descurca. Si ca sa se descurce, incep la randul lor sa accepte joburile oferite de unii sositi, intre timp, pe post de investitori strategici, fiind iar servili cu noii patroni, dispusi sa accepte salarii necorespunzatoare fata de actuala piata a muncii din tara noastra etc. Totodata, fiindca par sa fie insuficienti proaspetei dorinte uriase de construire sau de deservire prin firme de curierat, se vad nevoiti sa accepte in casa straini aparent mai harnici si cu pretentii mult mai mici decat ale lor, luand locul celor plecati din familie. Ce fac politicienii in aceasta situatie? Gratie si pe baza stimulentelor, a unor taxe, primite de la noii investitori, accepta tot mai multe contingente de straini care sa lucreze preponderent in constructii/ curierat si in plus ofera sprijin celor ramasi spre a sta degeaba. Desi la noi pare a fi mai strident, fenomenul este totusi in mare masura prezent in tot Occidentul, de unde apare si sentimentul unui declin iminent (de genul prabusirii Imperiului Roman sub asaltul migratorilor), constatat insa de cateva decenii bune”.

„Solutia ar putea fi o reglementare la nivel de Uniune Europeana, prin care pe de o parte sa se impuna bariere mai solide impotriva imigratiei ilegale – nu am in vedere aici dragalasenii sau anti-rasisme, ci metode pur economice – (dificil insa, politica Europei fiind exact invers), iar pe de alta parte, o sustinere reciproca intre diferitele state afectate (cel cu populatia lipsa si cel cu excedentul de imigranti inutili, predispusi la dezordine). Subliniind ca exista un pact pe migratie, care este pus in discutie intre Consiliul Europei si Parlamentul European, presedintele Klaus Iohannis a explicat la o recenta reuniune extraordinara a Consiliului Europei ca «Romania nu este sursa de migratie si nu este tara de tranzit. Noi stim sa ne protejam granitele, insa problema este una europeana si atunci este clar ca si noi vrem sa participam la gasirea celor mai bune solutii. In acest sens suntem deschisi sa colaboram cu Comisia Europeana pe un proiect-pilot, care va veni sa verifice anumite proceduri mai rapide, mai eficiente si in acest fel chiar sa cream o buna practica, asa incat sa poate fi preluata si de alte state membre. Si ca sa fie foarte clar: a nu se confunda migratia cu Schengen. Schengen se refera la o libertate de circulatie a cetateanului european, iar cand vorbim despre migratie, vorbim despre proceduri care se adreseaza unor oameni care vin din afara UE, deci este cu totul altceva. Ca in opinia unor state membre exista legaturi intre acestea, am luat act de aceasta chestiune si din acest motiv vrem sa gasim solutiile cele mai bune. Romania nu este niciodata parte din problema, dar noi incercam intotdeauna sa fim parte si sa contribuim la solutie». Asadar, in numele libertatii de circulatie a cetateanului european, Romania nu este dispusa si nu poate sa identifice solutii pentru a opri migrarea din motive economice a propriilor cetateni, dar doreste sa contribuie la combaterea migratiei ilegale a asiaticilor, desi nu este sursa de migratie sau tara de tranzit… si atunci, in realitate, pentru ce sa ne manifestam preocuparea fata de acest subiect? Cu toate acestea, solutii exista… si nu fac parte neaparat din cele care se contureaza oficial. Am aici in vedere faptul ca, daca dintre specialistii prinsi pe proiect este improbabil sa recuperezi pe cineva, exista foarte multi care asteapta doar un semn. Ceea ce trebuie retinut este faptul ca, in constructii, multe dintre activitatile specifice santierelor de astazi pot fi preluate la un nivel convenabil, calitativ si al multumirii de sine a multora dintre cei plecati, chiar daca in trecut acestia nu au avut de-a face cu activitatea de pe santier. Prin toate utilajele si sculele moderne disponibile si destul de accesibile ca pret, munca pe santier nu mai este demult atat de grea si dificila ca altadata. Cat despre vremea de afara, cel putin in ultimii ani, aceasta este departe de a mai se caracteriza prin conditii deosebit de grele. Ca sa destind putin atmosfera, mai dificile par sa fie conditiile de lucru din diverse birouri publice, in care functionarii beneficiaza de felurite sporuri”, a mai subliniat expertul.

Un impediment pentru revenirea unei parti a persoanelor active, care au migrat in Vestul Europei din motive economice si ar putea reveni in tara, pentru a lucra in constructii, este constituit, in opinia specialistului, de persistenta anumitor mentalitati depasite, care sunt greu de corectat prin educatie. „Astfel, exista problema unei mentalitati (prezente si la noi, si in Occident) in care persista faptul ca domeniul constructiilor este neatractiv pentru tineri, din punct de vedere al carierei, fiind vorba de «munca manuala si murdara, activitate grea, periculoasa, rutiniera si plictisitoare» si, mai nou, «non-incluziva», ca urmare a «neacceptarii femeilor in toate posturile disponibile», adica si in acele posturi de lucru care sunt considerate cu dispret ca fiind «manuale, murdare, periculoase»… Tot de educatie este vorba si aici, iar cu aceasta ajungem la un subiect la moda, cu atat mai mult cu cat, potrivit celor mai recente stiri, noua lege a intrat in dezbaterile parlamentare, in timp ce comisiile de specialitate aduc «pe repede-inainte» numeroase amendamente, deseori restrictive. Subiectul referitor la legea invatamantului a fost atat de mult discutat, incat i-a plictisit deja pe cei realmente interesati – profesori, elevi si parintii acestora, deopotriva. Sentimentul general este ca se cauta mult prea excesiv aspectul economic, vorbindu-se de «randament» (in prezent, in actuala legislatie, se pune problema tot de randament, definit prin competitie si prin performanta cerute daca se poate inca de la cresa) si se pune prea putin pret pe importanta dascalilor si a elevilor, chiar daca declarativ toti politicienii ii pun in prim-plan si, de pilda, prin noua lege a educatiei, le promit finantari generoase, care nu au de unde sa fie realmente sustinute si acoperite in realitate. In final, nu spun ceva nou prin faptul ca in 90% din nemultumiri cauza este insusi copilul – fie prin dorintele sale, fie prin aptitudinile sale native. Ce poate face legea, care impune obligativitatea cel putin a invatamantului preuniversitar, este sa conecteze corect elementul de obligativitate cu aptitudinile si aspiratiile viitorului adult. Degeaba umilesti un viitor Hagi la ora de romana sau la matematica ori la cele doua limbi straine care vor constitui probe greu de trecut la examenul de bacalaureat; vei obtine doar un star ceva mai inhibat la maturitate (exemplul e luat arbitrar, nu este cazul celebrului nostru fotbalist, care este totusi bun absolvent de ASE, dovada succesul afacerilor sale, dar care insa «straluceste» prin «perlele» sale – si vedeta, si afacerist, si orator...). Aspectul economic face insa ca la paguboasa idee de anulare a unei traditii bine inradacinate si cu rezultate dovedite – am in vedere punctual cazul liceelor pedagogice, care sunt propuse pentru desfiintare – sa avem in spatiul public niste profesoare sau invatatoare destul de suparate si cu aspect de «expirate», asemenea lucratoarelor de la APACA, mari admiratoare ale lui Petre Roman, care sa fie «cadre didactice» la norma si la tipar, nicidecum dascali dedicati. Personal – si cred ca majoritatea covarsitoare a parintilor (nu a functionarilor din minister ori a ONG-urilor in cautare de cifre abstracte si directive europene) - vad incomparabila calitatea actului didactic dat de traditia si mentoratul celor cateva licee de profil ramase in top fata de personajele posesoare de o multime de diplome universitare la stat sau particular, insa preocupate mai mult de parinti si joburi la multinationale decat de elevi, adica exact supra-calificarea paguboasa, atat de discutata la Institutul de Studii Liberale. Desigur, impunerea intr-un fel sau altul a parcurgerii unor cursuri de pregatire continua, chiar cu introducerea unor conditionari la avansarea ierarhica prin gradele didactice, poate fi un mijloc de a ne asigura ca absolventii de liceu, chiar si prestigios, de cativa ani in top ori cu decenii vechime, sunt adusi la curent cu unele noutati. Nu insa in stil monoton si nejustificat arogant, invatamantul universitar avand la randul sau carente tot mai vizibile. Plecand de la isteria generata mai ales in randul celor nefamiliarizati cu lumea ciberneticii de combinatia de genialitate si cinism a noilor si mai ales a viitorilor specialisti, ca salvare, singura alternativa va veni exact de la ceilalti, fiecare cu lungimea sa de unda excitanta – psihologi, preoti, artisti –, capabili sa aduca echilibrul si impacarea. Mai simplu spus, sa se consolideze ceea ce altii mai destepti numesc deja «diversitate», doar ca mai putin profesionalizata si mercantila, insa mai aproape de natural si bun-simt. Bun-simt care, fara acele licee de traditie si cu copii inregimentati de la trei ani, ar fi cam greu de procurat. Este de asteptat ca noua legislatie a educatiei sa fie amendata in Parlament astfel incat, ca structura si ca forma, anul scolar sa semene tot mai mult cu anul scolar caracteristic perioadei de dinainte de 1989… Altfel spus, pana la urma, nimic nou, cu toate eforturile unora de a reactiona spectaculos la orice schimbare, partial din prudenta, partial pe masura unor interese de moment”, a mai subliniat, in concluzie, ing. Dan-Rodion Pogangeanu.