Prin intermediul unui nou articol, ing. Dan-Rodion Pogangeanu, Managing Partner in cadrul societatii Elux Rodit, membru in Colegiul Tehnic al Dirigintilor de Santier (CTDS), se refera la alte aspecte de actualitate, referitoare la noile masuri din domeniul constructiilor, precum si la importanta intrinseca a activitatii de dirigentie de santier.

„As incepe primul articol din acest an pe un ton mai optimist, avand in vedere indiciile caracteristice domeniului constructiilor, motiv pentru care, in ultima perioada, acesta incepe sa si fie tot mai speculat de alte ramuri. Am in vedere aici diverse sectoare, de la cel privind inaltele tehnologii pana la furnizorii de materiale ori agentii imobiliari, fiecare in egala masura de indreptatit. De departe, noile masuri pentru domeniul constructiilor sunt asteptate de toata lumea sa aiba succes, dintre care cea care il stabileste ca domeniu de prioritate nationala se spera sa aduca un nou impuls, dar si o anumita ordine. Desigur, exista opinii diferite si chiar contrare, cu precadere referitor la masura ce priveste pilonul al II-lea de pensii si cea de trecere a Casei Sociale a Constructorilor drept organizatie de interes public. Dupa cum este de asteptat, retinerile se refera, pe de o parte, la sumele uriase ce se afla in joc, ca si la cota cu care va fi incarcat fiecare proiect, chiar daca nu va beneficia de serviciile CSC, iar pe de alta parte, la noile atributii ce le-ar capata in cazul de fata Casa Sociala a Constructorilor, odata declarata de interes public. Situatia cumva asemanatoare este si in ce priveste CTDS care, dupa ce a implinit trei ani de la infiintare, are dreptul sa-si revendice statutul de organizatie de utilitate publica, inscriindu-se astfel in tendinta generala de descentralizare a administratiei si de trecere a unor atribute de raspundere si decizionale catre mediul privat, respectiv organizatiile profesionale direct implicate si interesate, aspect care de altfel s-a discutat la recenta Adunare Nationala a membrilor CTDS”, a remarcat ing. Dan-Rodion Pogangeanu.

Tot pe marginea acestei idei, specialistul mai arata ca „ar fi interesant, in contextul actual, sa discutam despre importanta intrinseca a activitatii de dirigentie de santier. Asa cum recomandam cu ocazia primei Adunari Nationale a CTDS, este de dorit ca discutiile sa fie purtate pe teme ce se refera strict la activitatea de dirigentie de santier, eventual, cu extensie la cea de coordonator de proiect, insa doar ca reprezentanti ai beneficiarului. Cu aceasta, deciziile oficiale, ale CTDS, ca si ale oricaror alte parti, inclusiv autoritatile, ar trebui sa se delimiteze de alte preocupari conexe si in care diversi specialisti sunt implicati. Ridic aceasta problema cu atat mai mult cu cat dincolo de bunul-simt, activitatea dirigintelui de santier este prin lege plasata in conflict de interese cu orice alta parte implicata in proiect – proiectant, executant, verificator etc. Din pacate insa, chiar unii dintre specialisti abordeaza eronat interesele nu doar ale Colegiului, ci ale tuturor specialistilor, prin ridicarea unor probleme straine atat intereselor dirigintelui de santier, dar chiar si investitorului pe care il reprezinta, ceea ce arata ca mai sunt lucruri de imbunatatit. Fara a ma hazarda in prezentarea unor probleme aparent neinteresante chiar pentru cei direct implicati, as aminti ca exemplu decizia de anulare a cerintei de depunere la ISC a documentatiei tehnice in format digital. Raportat la valorile oricarui proiect, este evident ca nu poate intra in discutie avantajarea investitorului – singurul ale carui interese le reprezinta dirigintele de santier – prin anularea contravalorii unui… CD, Compact Disc, cu un cost insignifiant. Dimpotriva, prin mentinerea cerintei, eventual prin transmiterea pe orice alta cale a documentatiei de proiect – e-mail, FTP, intranet, cont personalizat al proiectului pe pagina ISC (doar se incaseaza taxe pentru acesta) ori prin cont al dirigintelui etc. - s-a putea intretine si un dialog profesional adecvat perioadei tehnologice in care traim. In fata acestei situatii, nu este clar cine are mai mult de castigat – proiectantul, executantul ce se poate eschiva sau ISC-ul, care evita sa intre in dispute costisitoare -, insa este sigur ca investitorul si beneficiarul final nu au decat de pierdut. Mergand mai departe, as vedea activitatea si pozitia CTDS cumva dezvoltata si, intr-un fel sau altul, sa iasa din simpla postura de furnizor al unor cursuri menite sa faciliteze specialistilor promovarea unor examene pe care insusi CTDS le contesta deschis. Din discutiile ocazionate de tocmai incheiata Adunare Nationala, inteleg ca membrii CTDS beneficiaza in fata unor autoritati, precum ISC, de cam acelasi tratament ca si Romania (sau dupa unii, doar guvernul actual) in fata functionarilor de la Bruxelles: au dreptate, au si argumente aparent convingatoare, dar le mai lipseste ceva, acea incredere, pe care doar un anumit mod consecvent si deschis de tratare a lucrurilor, indiferent de natura acestora, si mai ales omul o poate oferi; aspect valabil de altfel in orice relatie, dar cu atat mai mult atunci cand asimetria raportului este mai mare. O buna parte din probleme isi au insa originea si fireste rezolvarea in insasi modalitatea de derulare a unora dintre proiectele de constructii, cu debalansarea unor capitole de proiect – proiectare, manopera, materiale, consultanta si asistenta tehnica – ceea ce si face ca de multe ori pierderile sau cheltuielile de proiect, cum le privim, sa fie atat de mari incat intreaga problematica a unui proiect sa fie deformata. Asa se intampla ca, in ceea ce priveste bugetul unui proiect, sa apara conditii pentru care activitatea dirigintilor de santier fata de controlul calitatii sa devina una de «reglaj fin», de unde ar rezulta si interesul scazut fata de aceasta. De aici reiese si o anumita imagine proasta adusa activitatii de control al calitatii, nu neaparat fiindca dirigintele de santier nu si-ar face treaba ori ca investitorul ar fi «prost sau iresponsabil» si nu i-ar da importanta, ci fiindca, tragand linie, pierderile, cheltuielile semnificative de proiect sunt la cu totul alte capitole. Vorbind despre «reglajul fin», chiar daca risc sa par conservator, desi am mai multe abilitati tehnice decat multi specialisti foarte tineri, in contextul riscurilor cibernetice, mi-as exprima unele rezerve fata de noile produse ce includ si promoveaza agresiv printre alte facilitati si tehnologia de tip «cloud», mai precis managementul unei cladiri de la distanta de catre furnizor. Lasand la o parte domeniile in care utilizarea la distanta este o cerinta esentiala, respectiv cele de la infiintare bazate pe sisteme SCADA, chiar daca la prima vedere este atractiv, nu as vrea totusi sa ma trezesc cu incalzirea locuintei ori a biroului oprita din cauza furnizorului ori mai rau din alte rele intentii ce devin tot mai frecvente si costisitoare”.

„Tot discutand despre activitatea actuala din constructii, nu putem sa nu marcam preocuparea legata de eficienta energetica a cladirilor. Fiindca suntem deja in anul 2019, teoretic ar trebui ca proiectarea noilor cladiri sa urmeze cerintele nZEB, adica realizarea cladirilor cu un consum de energie apropiat de zero, in timp ce mai toate cladirile sa aiba afisat vizibil la intrare Certificatul de Performanta Energetica. Inainte de alte considerente, avand in vedere tendintele generale mai ales din domeniul rezidential, dar si specificul local, ce permite impunerea de cerinte nationale specifice, as sugera sa se aplice o clasificare care sa reflecte nu energia consumata pe metru patrat util (kWh/mp/an), ci energia consumata pe metru patrat utilizat de un locatar (kWh/mp/loc/an), ceea ce ar schimba cumva si clasificarea, dar si tendintele din domeniu. Desigur, problemele stringente sunt multe, o alta fiind cea a clasificarii performantei energetice care, la ora actuala, se realizeaza dupa o singura grila. Practic, asa cum proprietarii apartamentelor inghesuite sunt dezavantajati prin raportarea, dupa cum spuneam mai sus, exclusiv la metrul patrat, tot asa noile cladiri, dedicate marilor centre comerciale, sunt avantajate, structura si nivelul consumurilor lor fiind complet diferite de cele ale unei simple cladiri de tip locuinta unifamiliala. Aici, insa, cred ca mai putin deficitari suntem in ce priveste specialistii, cadrele didactice, care sa propuna si sa impuna anumite valori si mai mult suntem tributari deciziei politice, care la randul ei depinde de multe alte considerente. Revenind la probleme si mai palpabile, avand in vedere tendintele generale dintre care economisirea de energie este departe de a fi un simplu moft ori hobby de moment, as atrage atentia noilor investitori, chiar si celor mai mici, care se straduie sa-si cladeasca o mica locuinta (aici recunosc ca exagerez putin, deoarece tendinta generala actuala ne arata tot mai multe case disproportionate, dintre care numeroase raman practic in mare parte nelocuite, fie datorita unor familii tot mai mici, fie fiindca sunt construite de romani ce inca isi au locul de munca prin strainatate). Ironic, s-ar putea spune ca romanii, ospitalieri ca intotdeauna, pregatesc terenul, locuintele, mai curand din dorinta de a lasa ceva in urma, decat de a-si asigura nevoia imediata de a avea o locuinta. Revenind la subiect, intrucat cerintele tehnice sunt tot mai severe, peste timp vor fi mult mai avantajati cei care la ora actuala aleg sa cheltuiasca cateva sute de euro in plus pe niste studii temeinice finalizate cu o solutie optima. Aici solutia optima este una aleasa pe baza analizei cost-beneficiu dintr-o suita de propuneri graduale, de la arhicunoscutul polistiren, pana la instalatii si automatizari sofisticate, totul urmarind atat consumul de energie, dar si posibilitatile de producere locala de energii regenerabile (solare, eoliene, biogaz etc.). Toate cerintele aplicabile iau in calcul perioade ce depasesc orizontul 2050 si aici amintesc directivele europene – 2002/91/EC, 2010/31/EC, 2012/27/EC si pana la legile locale romanesti – Legea nr. 372/2005 cu modificarile si completarile ulterioare si prin care nivelurile de clasificare trebuie actualizate periodic. Este deci realmente dezastruos pentru investitor ca o cladire sa fie construita la ora actuala la voia intamplarii, doar pe vorbe si sfaturi primite de la prieteni ori obtinute de pe internet (gratis). Altfel spus, cele cateva sute de euro cheltuite la ora actuala pe o documentatie tehnica, incepand cu Studiul de Fezabilitate sau Audit Energetic pentru viitoarea cladire, se pot transforma urgent, in doar cativa ani, in niste zeci de mii de euro castig ori, daca acestea se eludeaza, in pierdere. Imbucurator, solicitarile ultimei perioade arata o tendinta pozitiva in acest sens, cu beneficiari si proiectanti care au inceput deja sa ia in considerare in solutiile lor chiar si cerinte inca neobligatorii. La aceasta as mai adauga ofertele unor institutii bancare precum Banca Transilvania (BT), care ofera finantare pentru construirea ori modernizarea unor cladiri (nu sunt la curent daca au intervenit modificari odata cu noul an). Practic exista o multime de cladiri vechi, atat de frumoase, de valoroase prin arhitectura si pozitia lor in oras, dar construite dupa metode depasite, pentru care costurile de modernizare se pot realiza aproape exclusiv prin finantare, adica costurile de finantare pot fi aproape egale costurilor de intretinere. Aici evident ca oferta este mult mai atractiva si fezabila pentru acele cladiri in care conditiile de confort sunt realmente pastrate la nivel optim (locatari care-si permit sau cei cu imobilele devenite sedii de birouri) si mai putin interesante pentru cele locuite de persoane in varsta si care pe timpul iernii se retrag intr-o camaruta, lasand restul cladirii la discretia iernii, deci diminuandu-i voluntar suprafata”, a mai precizat ing. Dan-Rodion Pogangeanu.

Asadar, dupa cum subliniaza specialistul, „de la analiza particulara a domeniului constructiilor, fiindca tot vorbim de tehnologii moderne, as trece putin la o privire mai detasata. Chiar daca ne place sau nu, se pare ca economia actuala a fost adusa, cu ajutorul automatizarilor, la un nivel la care, potrivit unor economisti, valoarea produsului finit reprezinta aproximativ 7% din pretul de vanzare final. Altfel spus, gratie noilor tehnologii si structurii comerciale, care au lasat de mult in urma faimoasa banda rulanta a lui Ford, circa 93% din valoarea unui produs final – alimente, sosete, caramida, becuri economice etc. - este data de costuri altadata considerate auxiliare, precum chiria, transportul, respectiv adaosul comercial si taxele aplicabile. Aceasta translatare a tuturor preturilor cumulate cu o suita de taxe, dupa cum se vede sustenabila, cata vreme persista, de cateva decenii, cel putin intr-o buna parte a lumii, cea functionala si promotoarea ultimelor progrese, face printre altele ca surse de energie altadata considerate nefezabile din punct de vedere economic sa se incadreze destul de bine intr-un nou tip de «good business», de afacere profitabila. Se poate spune deci ca la ora actuala pretul nu prea mai reprezinta nicaieri imaginea productivitatii, a «harniciei» si calitatii, ci este in primul rand rezultatul capriciilor operatorilor de pe marile burse, fireste, acompaniati de decizia politica, la randul ei supusa feluritelor capricii. Daca prezentarea este prea abstracta, lamurirea se face privind (pretutindeni) pretul benzinei. Din pacate insa, pe langa viata tot mai confortabila, abundenta si lunga, exista aici si dezavantaje. Mai intai, vorbind de orizontul unei vieti foarte indelungate (dupa unii, de 120 de ani, dupa altii, chiar de 200 de ani), ar trebui vazut ca exista in prezent semeni in viata care totusi sunt impinsi sa renunte la cifre alarmant mai mici, o adevarat rusine pentru orice tentativa de bravada progresista! Ar mai fi de mentionat faptul ca, prin indepartarea exagerata a productiei de consumatorul final, practic, beneficiarul pierde orice posibilitate de comparatie si orice contact cu realitatea directa a productiei si implicit a naturii. De unde si frustrarea ce face ca actualmente cele mai reusite vacante sa fie cele petrecute in aer liber, undeva «la tara». Un alt dezavantaj este evident dat de concentrarea economiei, respectiv crearea de monopoluri care nu au cum sa aduca ceva bun, fapt pentru care exista si reglementari care incearca permanent, dar tot mai greu, sa stopeze tendinta. Tehnic vorbind, intr-o situatie de monopol, oricum am numi-o si oricat de convenabila ne-ar fi momentan, este vorba tot de conducere autocratica, vecina cu dictatura si abuzul. Desigur, cu totii ne-am dori sa-i vedem, sa zicem, pe nemti, cum muncesc din greu ori usor si din placere, pentru a ne pune celorlalti la dispozitie automobilul mult-visat, insa realitatea ne arata ca asa ceva nu va fi nici posibil si nici benefic cuiva!”.

Dupa cum mai afirma ing. Dan-Rodion Pogangeanu, „in acest context, unii se tem inca actualmente de marea putere a Chinei, care ar putea la un moment dat «sa treaca pe primul loc», sa ne invadeze! La o privire mai relaxata putem insa constata ca, pe langa o buna parte a electronicii si materialelor de constructii (lampi, automatizari etc.), intregul Occident, din care si Romania face parte, abunda de ceva timp de restaurante specifice. Mai mult, in curand s-ar putea sa constatam ca nici macar nu ne permitem traiul unui chinez salariat de rand, meniurile respective nemaifiind deloc ieftine, ci mai degraba «atractive», la fel cum si unele tehnologii de origine chineza depasesc uneori in competitie pe cele ale unor firme consacrate. Cu o simpla plimbare la 50 de kilometri de Bucuresti, desi situatii exista si in centru, la kilometrul zero, putem constata ca exista cetateni normali – salariati ori pensionari – care nu prea-si permit masa la un restaurant chinezesc. Practic, poate ca venitul mediu in China o fi inferior, insa o simpla cautare pe Google ne arata ca… salariul minim in China este destul de comparabil cu cel din Romania! Nu sunt economist, insa e clar ca intregul model economic este diferit de ce si-au dorit romanii, indiferent de nivelul de educatie, avantajele conjuncturale ori simpatiile politice, iar aici problema reala cred ca depinde in mod decisiv de tolerarea la nivelul intregii economii a unor pierderi uriase si care pun orice actiune administrativa intr-o pozitie de «reglaj fin» neputincios, similar celei a dirigintelui de santier amintit anterior. Spun aceasta atat timp cat, luati individual, majoritatea angajatilor, cel putin a celor din mediul privat, are un randament inferior angajatilor germani (considerati a fi un etalon superior) nu datorita vreunei tehnologii fabuloase (deja exista si in Romania cam de toate, inclusiv know-how) ori din lene (sa fim seriosi, in Romania este cel mai mare overtime din UE si tot degeaba! -fara a lua in calcul activitatea din santiere, unde acest aspect este chiar firesc), ci datorita practicarii unor preturi net inferioare. Desigur apare pe fond si influenta negativa a coruptiei, prin descurajarile aduse concurentei si liberei initiative, si mai ales prin punerea intregii administratii in dificultate, ca urmare a unor politici indecise, oricare ar fi acelea. Vorbind insa strict despre agitatia locala, as zice ca toate disputele par cumva defazate si straine de adevaratele cauze, mare parte, exprimandu-ma succint, reducandu-se la cine se alege cu un «gratar mai gras». Fiindca vorbim de reglaje fine, de automatizari si intrucat cele mai recente masuri administrative vizeaza in principal bancile, cred ca n-as gresi daca, vorbind de alaturarea oficiala a Romaniei la NATO si ulterior la clubul european, as spune ca principalul, dar evident nu singurul, beneficiu al statului este inlesnirea accesului la pietele financiare si mai ales la o creditare mai ieftina, ca motor al dezvoltarii generale de pana acum. Desigur, beneficiu ce priveste nu neaparat cetateanul obisnuit, ale carui posibilitati sunt printre altele si emigrarea, deci adoptarea unor solutii decuplate total de stat. Fiindca in mentalitatea multora bancile sunt asociate evreilor, in contextul actualei forme in care se desfasoara globalizarea (unde mare parte a finantelor este controlata de chinezi ori arabi) si cu factori decizionali total decuplati de interesele imediate ale omului (nu mai spun cetatean, fiindca acela ar fi «om al cetatii», nu persoana planetara, apartinand globului, fara poveri ale trecutului ori planuri de viitor), data fiind importanta marilor corporatii, suntem pe cale sa avem de-a face cu o noua paradigma. Paradigma in care evreul urat de-a lungul timpului – de la simplul camatar zgarcit, ce-si rupea de la gura pentru a mai face un mic imprumut – mica lui afacere, in urma careia se mai alegea cu geamuri sparte, la cel ce-si risca capul imprumutand orgoliile razboinice medievale si pana la vinovatia antisemita de cateva decenii in urma – sa fie inlocuit de un bancher nu neaparat rau ori cinic, dar analitic, abstract si foarte indepartat (in spatele oricarui ofiter bancar fiind decizia cuiva ori a unui comitet aflat la sute ori mii de kilometri distanta), fata de care evident nu prea mai functioneaza nici ura, nici razbunarea aplicate evreului de pe ulita. Aici, pentru ca tabloul sa fie complet, ar mai trebui punctat faptul ca practic, daca pe vremuri bancherul, evreu ori de alta natie, negocia si-si administra propria avutie, actualmente, avem de-a face un sistem care, prin injectarile sistematice succesive de capital monetar, este practic un simplu apendice al statului ori UE, in cazul Europei. Sper ca aceasta scurta expunere, din partea unuia cu formatie tehnica si nu financiara, sa fie luata ca o privire analitica si in cautare de solutii, ca dovada si prezentarea de mai devreme a ofertei BT, impreuna cu GEFF, de sustinere a energiei verzi. In ce priveste energia verde, exista deja cladiri inteligente, dupa cum se stie, dotate cu aparatura de comanda si control. Sunt vreo doi ani de cand lectura total intamplatoare a vechii reviste Magazin, de care nici nu mai stiam ca exista, mi-a atras atentia asupra subiectului aparitiei unei generatii a copiilor modificati genetic. Pe scurt, in articolul respectiv era vorba despre faptul ca, in 2017, o tehnologie de «editare», de modificare a genomului in embrioni umani, a fost realizata in premiera in SUA. Astfel de dispozitive, de altfel, nu mai sunt o noutate si sunt deja utilizate intr-o sumedenie de aplicatii, la masurarea consumului caloric uman, la stimulatoarele cardiace si chiar pentru modificarea performantelor creierului. Niciuna dintre acestea nu mai sunt insa o noutate si deja exista posibilitatea modificarii organismului uman direct la nivel celular, genetic, fara niciun implant artificial, electronic si chiar fara ca beneficiarul sa stie. Agresivitatea generala din viata politica actuala ma face sa cred ca suntem in pragul unor schimbari insa nerostite. Actualmente, sperantele sunt puse pentru eradicarea unor boli fara leac ori de ereditare, insa daca o persoana are posibilitatea de a-si imbunatati performantele proprii, ale copiilor sau oricui doreste, sigur o va folosi, in mediul public sau cel putin in privat. Daca pana la acest moment a existat dintotdeauna un asa-zis conflict firesc intre generatii, permanent cei tineri considerandu-i pe cei mai in varsta «anchilozati», «depasiti de timp», iar cei varstnici pe ceilalti «necopti» etc., apare acum intrebarea care va fi comportamentul, modul de viata si atitudinea celor «imbunatatiti» fata de cei ramasi «normali»? Mai mult, intrebarea este cum vor fi impiedicati cei «imbunatatiti» ca, pe baza potentialului lor nebanuit de ridicat, sa nu se indrepte tocmai impotriva celui ce a comandat «upgradarea». Rezist tentatiei de a parea mistic, religios, printr-o trimitere la un vechi si faimos Turn. O consecinta imediata a inutilitatii sociale cauzate de hiper-randamentul noilor oameni ar fi trecerea in stare vegetativa a majoritatii populatiei (prin asigurarea unui minim necesar), acesteia revenindu-i singurul rol, acela de baza genetica. Deja randamentele tehnologice sunt fantastice – practic doar piata si multiplele jaloane administrativ-legale ma impiedica ca in cateva ore sa realizez o documentatie tehnica viabila si completa, iar gratie prefabricatelor puse la dispozitie de furnizori ca Lappkabel, sa ofer proiectul la cheie inainte ca investitorul sa se hotarasca. Vine insa intrebarea daca o astfel de banca genetica ar mai avea vreun sens, odata ce posibilitatea modificarii artificiale a genomului uman a fost dovedita ori avem de fapt o evidenta contradictie? S-ar spune asadar ca, pe fondul globalizarii, al diminuarii reperelor de moralitate si al crearii unei stari de confort nesperat pentru o parte parca neasteptat de mare a populatiei (orice simplu german, roman ori indian avand un standard de viata net superior oricarui monarh de altadata), cam aceasta zic ca este de fapt marea miza actuala, asumarea de catre un om dovedit iresponsabil a unor schimbari de o responsabilitate nemaiintalnita; miza care face sa paleasca orice alt conflict si dezbatere, asemenea rolului dirigintelui de santier mai sus expus. Fiindca am pomenit de moralitate, intrucat este posibila activarea unor functii biologice precum inteligenta ori disfunctii cauzate de accidente, inseamna ca la fel de usor este posibila si inhibarea unor functii, de unde epoca atat de costisitoare a nocivelor droguri s-ar putea vedea cat de curand depasita. Fiecare sa-si primeasca portia de fericire, furie ori altceva, in functie de munca depusa ori de o alta decizie fata de care tot mai greu se va putea reactiona. Cu spiritul de initiativa tipic activitatii de constructii, as inclina totusi spre chestiuni mai concrete, una foarte importanta dintre ele ramanand cea de control al calitatii, cu speranta ca fiecare, acolo unde este plasat, isi va face treaba macar cum si-o fac dirigintii de santier”.

„Ca in orice alt domeniu, asumarea unor decizii peste capul cetateanului de rand, peste dorintele, nevoile si obiceiurile acestuia, nu prea are cum sa duca la ceva bun, nici daca la origine s-ar afla oameni deosebit de bine intentionati. Decizii gresite si fortate nu duc decat la fortarea altor solutii, pe care cei implicati si afectati le gasesc drept naturale si utile. Aceasta chiar daca nu sunt cele mai dorite, asa cum unii bucuresteni, in fata obstructiilor de la debransare cauzate de RADET (regretabil ca nu se face nimic), apeleaza la improvizatii si mai ineficiente, si mai periculoase, cum ar fi oprirea caloriferului (oricum rece) si utilizarea dupa caz de calorifere ori aeroterme electrice sau pe gaze naturale, daca nu au deja instalate aparate de climatizare. Fiecare dintre ele este mai periculos si/sau mai scump, dar cu aceleasi efecte tehnice asupra retelei RADET (erodare economica, dezechilibrare hidraulica etc.)”, a concluzionat ing. Dan-Rodion Pogangeanu.