Prin intermediul unui nou articol, ing. Dan-Rodion Pogangeanu, Managing Partner in cadrul societatii Elux Rodit, membru in Colegiul Tehnic al Dirigintilor de Santier si Responsabililor Tehnici cu Executia (CTDS - RTE), se refera la diverse aspecte de actualitate, specifice activitatii dirigintilor de santier – si nu numai, avand in vedere implicatiile de natura politica, economica, legislativa si sociala, care influenteaza domeniul constructiilor, in ansamblu. Trebuie insa precizat, din nou, in primul rand, ca punctul de vedere si toate consideratiile sau opiniile din acest text reflecta strict punctul de vedere personal al autorului, ca specialist, si nu angajeaza cu nimic pe cel al firmei sau al altor colaboratori, inclusiv pe cel al CTDS - RTE, iar in al doilea rand, ca acestea sunt exprimate in al patrulea an dupa declansarea pandemiei de coronavirus (Covid-19), care a determinat printre multe altele instituirea starii de urgenta si a celei de alerta (prelungita) pe intregul teritoriu national, ceea ce a dus la resetarea completa a relatiilor anterioare in configuratia cetatean-lege-societate-stat. De asemenea, o alta resetare a avut loc – si se remarca in continuare –, din cauza faptului ca, in contextul in care pandemia s-a incheiat oficial ceva mai recent (la data de 05.05.2023, OMS a anuntat ca pandemia de Covid-19 nu mai constituie o urgenta de sanatate globala, in contextul in care rata deceselor pe plan mondial a scazut pana la circa 3.500 de persoane pe 24.04.2023), la granita Romaniei a izbucnit si se desfasoara un conflict militar intens si de amploare, intre Federatia Rusa si Ucraina. De comun acord cu specialistul, articolul a fost adaptat astfel incat sa reflecte realitatile vizibile in prezent, dar trebuie subliniat si ca, pe fondul conflictului militar aflat in plina desfasurare (cu teritorii ale Ucrainei aflate inca sub control si bombardament rusesc, la peste un an de la declansarea razboiului), toate predictiile privind situatia politico-sociala si economica, de ansamblu, respectiv cele referitoare la evolutia pietei constructiilor, in particular, au un grad mare de incertitudine, mai ales ca, deocamdata, nu poate fi vorba de un bilant real, cu toate efectele (pozitive sau negative) incluse. De aceasta data, este vorba despre o serie de perspective cu impact pe termen lung sau foarte lung, referitoare la utilitatea si utilizarea inteligentei artificiale (IA).

„Exista o intreaga discutie despre inteligenta artificiala (IA), discutie aparuta in spatiul public odata cu publicarea aplicatiei «chatgipiti» sau, de fapt, chatGPT. Nu e clar care a fost scopul publicarii acesteia acum (al ridicarii sau punerii online, al «deployerii», cum se mai spune in limbajul programatorilor), cu atat mai mult cu cat utilizarea sa este partial gratuita (din februarie 2023, serviciul premium, ChatGPT Plus, costa 20 dolari pe luna), deci, initial, nimic nu s-a castigat aparent. Un scop, declarat de altfel, ar putea fi cunoasterea, obisnuirea publicului larg cu unele noutati tehnologice. Un alt scop este ca aplicatia respectiva pur si simplu a ajuns suficient de inchegata pentru a se autoimbogati prin culegerea de date, informatii de pretutindeni in modul cel mai «stralucitor» posibil: gratuit si de placere (asemenea tuturor retelelor de socializare). Evident, culegerea de informatii nu se face la modul «clasic» (al societatilor marcate de totalitarism), cu riscuri, violenta si teroare, ci in felul «istet», specific tehnologiei informatiei, unde s-au creat uriase baze de date precum cele cu parolele cel mai des folosite, de unde si deja clasicele avertizari de parola prea slaba sau ceva asemanator. Actuala IA la indemana oricarei persoane ce are acces la internet este conceputa de asa natura incat, asemenea altor aplicatii similare (nu le fac reclama aici!), fiecare utilizator devine un contribuitor al acestei aplicatii. Mai precis, de exemplu, daca la un presupus raspuns gresit ca Timisoara se afla in Delta Dunarii, in cazul in care mai multi utilizatori corecteaza, introducand Tulcea si in niciun caz Timisoara, inteligenta artificiala, unde conform propriilor date exista un colectiv de specialisti, nu doar procesoare, dupa verificare, inregistreaza ca atare informatia corecta. Din acest punct de vedere, intr-o lume in care cea mai mare parte din profitul marilor afaceri se bazeaza pe drepturile de autor, licente, copyright, noua metoda de informare este o idee geniala! Cu toate acestea, dezvoltatorii unei asemenea aplicatii (chiar cei de la OpenAI, care detin chatGPT) au fost dati in judecata, in SUA, de o serie de scriitori reputati, dar si de multe alte persoane ce au tinut sa ramana anonime, pentru ca procesul initial de «invatare» a «robotului» s-a facut, asa cum putea fi presupus inca de la inceput, prin incalcarea drepturilor de autor si a datelor cu caracter personal, deci cel putin s-a plagiat, de vreme ce este deocamdata o aplicatie pentru plagiatori, ca tot se scriu teze, referate etc. numai prin chatGPT (deocamdata, in SUA si in limba engleza, cele in limba romana fiind momentan puerile si nedepasind cunostintele unui elev din clasele primare). Acuzatia este ca dezvoltatorii aplicatiei, in loc sa respecte legile care protejeaza intimitatea online a indivizilor, drepturile de autor etc., au preferat pur si simplu sa «fure» datele disponibile online, dar si alte categorii de informatii scriptice, pentru a-si «antrena» solutiile bazate pe inteligenta artificiala. Mai grav este ca, in realitate, se poate cu adevarat antrena si s-a antrenat deja raspunderea juridica a detinatorilor chatGPT pentru defaimare, fiind documentate momentan doua cazuri: o persoana – reputat profesor de Drept din SUA – acuzata fals de aplicatie, printr-o nota scrisa, de agresiune sexuala impotriva studentilor (pe baza unui articol inexistent din Washington Post, dar indexat ca «real» de «specialistii» care «antreneaza» aplicatia) si un primar al unui oras din Australia, acuzat in mod fals prin chatGPT de luare de mita. Ca raspuns la acuzatiile privind posibilitatea plagierii, OpenAI a declarat ca lucreaza la un instrument de filigranare digitala a sistemelor sale de generare de text, pentru a combate persoanele rau-intentionate care ii folosesc serviciile pentru plagiat academic sau spam”, a avertizat ing. Dan-Rodion Pogangeanu.

Dupa cum sustine specialistul, desigur, daca lasam la o parte fraudele si problemele juridice actuale, care se pot complica in viitor, se poate spune ca, prin utilizarea IA de tipul chatGPT, fiecare in parte isi are propriul sau castig, tot asa cum ramane totusi avansata si extraordinara conceptia algoritmului de replicare si utilizare semiautomata a datelor disponibile. „Cum spuneam, vorbind acum strict din punct de vedere tehnic, astfel de automatizari exista deja, la un nivel sau altul de dezvoltare, insa de cele mai multe ori, fara autonomie si cu decizii proprii limitate si controlabile, fara ca «inteligenta artificiala sa poata scrie ea insasi linii de cod» (sa se recreeze/ reinventeze), sa genereze date incontrolabile pe baza carora sa ia decizii neanticipate de progamator. O dovada in acest sens este chiar faptul ca aplicatia chatGPT a fost «invatat» de operatori umani – si nu a «invatat» singura - sa faca afirmatii false despre profesorul universitar american sau cu privire la primarul orasului din Australia si acum se pune intr-adevar problema raspunderii penale si civile, fiind evident ca nu «aplicatia» va fi condamnata la inchisoare si/ sau la plata unei amenzi, ci factorul uman responsabil de astfel de fapte reprobabile. Cu toate acestea, mai multe asemenea «aplicatii» pot insa de cateva decenii incoace sa insereze linii de cod prestabilite. Cele mai multe si mai avansate dintre aceste aplicatii erau si inca sunt destinate insasi programatorilor, specialistilor din lumea informaticii. Un exemplu foarte simplu este cel al functionalitatilor oferite de Microsoft Office, care de mai bine de 20 de ani ofera posibilitatea crearii de pagini de internet pornind de la banalul Word (sa nu avansez catre la fel de banalul astazi Wordpress), utilizatorul necunoscand absolut nimic din HTML (baza internetului) sau «spelling-ul», corectura gramaticala facuta automat, chiar si nesolicitata, de actualele editoare de text, care insa mai au inca erori grosolane. Dincolo de aceste exemple rudimentare, nu prea mai exista informatician care sa nu utilizeze intensiv diverse «medii de programare», aplicatii, metode pentru accelerarea efortului propriu de a realiza programe software cu valoare adaugata mare. Problema este ca scopul aplicatiei sa merite efortul depus de progamatorii implicati, chiar si ajutati de AI (inteligenta artificiala). Un exemplu la indemana il avem in cazul noii metodologii de calcul al performantei energetice a cladirilor (normativul Mc001-2022), unde nivelul pietei, coroborat cu nivelul de complexitate asociat calculului, la care se adauga unele pasaje fie inutile fata de scopul documentului, fie supuse interpretarii datorita neclaritatii, face neatractiv interesul firmelor de IT consacrate din domeniu de a automatiza operatiunile, lasand inca un loc generos calculului tabelar de tip Excel. Un alt exemplu vehiculat, la modul cat de amuzanta si inutila ar fi automatizarea, ar fi cel al contabilitatii, data fiind frecventa ridicata cu care intervin feluritele modificari legislative sau metodologice, este complet neatractiva utilizarea unei inteligente diferite de cea umana si a unor metode de calcul automatizat. Avem, cu aceste exemple, cateva domenii de activitate in care inteligenta artificiala va veni intr-un tarziu, insa numai dupa ce alte conditii, aparent de nesolutionat in prezent, vor fi indeplinite”, a mai subliniat ing. Dan-Rodion Pogangeanu.

Potrivit specialistului, „de aici se poate trage deja concluzia ca inteligenta artificiala exista deja, insa este utilizata la aceasta ora de un cerc restrans de persoane, iar lucrurile se vor schimba prea putin in viitor: a «scrie» un eseu conceput de chatGPT este una, insa cine va avea nevoie de «ciatgipiti» pentru a-si dimensiona un cablu electric sau o fundatie de beton armat, fara aceasta metoda neavand cunostinte generale/ specifice si fiind neputincios? In mod cert, cu valorile si raspunderile juridice, materiale si morale din viitor, nu i se va permite sa faca acest lucru, dat fiind pericolul la care expune societatea, bunurile si pe el insusi! Rezulta cumva, ca o predictie fara voie, insa de la sine inteleasa si vehiculata de toata lumea, ca vor putea fi eliminate unele sarcini mai mult sau mai putin rutiniere, specifice la ora actuala unor functionari din mediul public si privat, iar ca sa exemplific aceasta posibilitate, deja exista, de mai multi ani, restaurante pentru care comenzile se fac automat, prin aplicatii, pe baza masurarii online a preparatelor disponibile! Bineinteles totul (produse, furnizori, specific de preparare) este prestabilit, insa asteptam cu interes momentul in care aplicatia respectiva va recomanda sa se comande alimente ce contin proteine din insecte, in locul carnii de vita din Argentina sau cotletului de porc! In ce priveste rutina functionarilor, cel mai probabil acestia vor fi printre primii la care se va indeplini partial profetia ca se va ajunge ca angajatul «sa plateasca pentru a veni la serviciu»: chiar daca nu se va face aceasta, acestia vor coexista impreuna cu elementele IA nou-introduse, iar beneficiarii vor fi, de fapt, persoanele ce-si doresc cu tot dinadinsul sa interactioneze cu fiinte umane sau sa obtina un act administrativ aparte (imposibil de «redactat» cu ajutorul IA), la modul similar cumparatorilor care, la ora actuala, prefera sa stea la coada minute intregi la putinele case ramase prin hipermarketuri si deservite de personal, in loc sa-si scaneze si sa plateasca singuri produsele cumparate. Marturisesc ca printre acesti cumparatori ma regasesc si eu deseori, desi in general prefer pietele, ca loc «traditional» pentru cumparaturi. Mediul privat nu prea isi permite, deja, «luxul» de a avea personal calificat, la costuri cu forta de munca, justificate sau nu, pe care le considera sub nivelul profitabilitatii pe angajat, de unde rezulta si implementarea cvasi-generala a automatizarilor pe care le intalnim deja, aproape la orice apel telefonic. Nu doresc sa dezvolt prea mult acest subiect, insa, pentru a nu lasa impresia unei preocupari speciale fata de functionari, o alta sarcina ce va disparea cat de curand – undeva in viitoarele decenii – va fi cea asociata transporturilor (autoutilitare care se vor ghida singure, pe cele mai avantajoase trasee din punct de vedere a costurilor, cu interventia minima sau chiar fara interventia factorului uman, proceduri complet automatizate de incarcare/ descarcare a marfurilor, metode «robotizate» de transport public de calatori etc.). Genul acesta de predictii abunda deja pe internet, insa deja exista locuri unde circula in deplina siguranta trenuri, metrouri fara personal la bord sau cu personal ce doar supravegheaza functionarea sistemelor automate. In lipsa unor decizii politice de interzicere explicita a unei astfel de «automatizari», nu va fi insa nimic tragic, schimbarea urmand sa se produca pe cale naturala si, asemenea relationarii cu functionarii/ casierii, inclusiv in acest caz vor ramane destui pasageri fideli vehiculelor conduse de fiinte umane, atat timp cat va mai exista asa ceva”.

Revenind la ce se intampla actualmente in sectorul constructiilor (si nu numai), acolo unde forta de munca rutiniera constituie totusi o necesitate obiectiva, ing. Dan-Rodion Pogangeanu explica faptul ca, dupa cum se cunoaste, de multa vreme, „romanii sunt tot mai putin – spre deloc - atrasi de muncile asa-zis «grele» sau rutiniere, slab remunerate, de unde si nevoia crescanda de forta de munca din Asia (cu salarizarea superioara unui cetatean roman, ca urmare a unor facilitati/ subventii de la stat privind angajarea strainilor din tari «defavorizate»), iar in viitor, ca si in alte sectoare, va aparea alternativa roboticii avansate. Nu consider ca este cazul unei abordari inumane, «necrestinesti» prin utilizarea robotilor in locul unor asiatici: pe fondul globalismului, tendinta poate sa devina generala, pretutindeni. In plus, intr-un timp foarte scurt, vom asista la spulberarea altui mit, cel al «chinezariilor» ieftine si de proasta calitate. Nimic din datele recente nu indica faptul ca in tarile asiatice (de exemplu, in China) nu se vor putea produce lucruri superioare, inovatoare si nimic nu ne permite sa ne consideram «superiori» din vreun punct de vedere, ceea ce ne-ar da dreptul sa beneficiem pe termen indefinit de lucruri de calitate si ieftine, facute de altii… Aici insa, daca pana acum am vorbit de schimbari care sa se produca pe cale naturala, avem actualmente o problema creata si stimulata de politicienii locali, sprijiniti din plin si de conjunctura externa: simpla oprire a alimentarii artificiale a atitudinii neproductive si consumiste din prezent, realizata doar prin cresterea datoriei externe, ar fi suficienta. Mai pe scurt, imprumuturile ar trebui sa se faca exclusiv pentru investitii materiale dar si imateriale (de aceea, nominalizez si educatia, care ramane cea mai sigura investitie pentru viitor), eventual pentru «refinantari» - acoperirea dobanzilor la imprumuturile deja acumulate, deci de neocolit. Sigur ca este dificila o astfel de decizie, cu precadere din punct de vedere practic, de vreme ce gradul de incasare bugetara a veniturilor ce provin din economia nationala este dezastruos, insa ar fi un inceput de schimbare, pentru o implicare mai productiva a propriilor cetateni. Ajuns la acest subiect, daca intr-un paragraf anterior aminteam de ideea angajatului care ar trebui «sa plateasca» direct sau indirect pentru a fi activ (a se vedea si ideea de planificare urbana denumita «Orasul de 15 minute»), trebuie, totusi, create anumite conditii: exista o multime de oameni, de varsta a doua sau a treia, mai ales in mediul urban, care ar dori sa munceasca fie si suplimentar, simtindu-se activi si… nu prea au unde. Exemplul cel mai la indemana este cel al cetatenilor care «se bat» pentru munca fizica in micuta gradina din jurul blocului (care in realitate apartine municipalitatii si, in cazul unor interventii, cetatenii sunt pasibili de amenzi). Cu putina imaginatie si vointa politica, autoritatile locale ar putea organiza anumite parteneriate fie cu detinatori de proprietati funciare neamenajate din jurul localitatii, fie chiar si cu firme de constructii, parteneriate in care sa nu mai existe conceptul de obligativitate a programului de lucru, insa, prin conditiile atractive puse la dispozitie, conceptul unei adevarate «munci voluntare» sa devina pe deplin functional, iar eventualele obligatii sa fie preluate de autoritati. Pentru aceasta insa, clasa politica trebuie sa fie cointeresata cumva, fie prin valoarea votului, fie prin vointa beneficiarilor, firme si cetateni, de a se realiza astfel de parteneriate public-private, cei implicati in intermedierea actuala a fortei de munca fiind ultimii. Reamintesc faptul ca munca pe santier, desi inca dificila si prezentand riscuri deosebit de ridicate, nu prea mai are legatura cu cea de 30–50 de ani in urma, fiind mult usurata de noile masini si tehnologii. Nu trebuie neglijat faptul ca mai tot romanul, de fapt mai tot omul de pretutindeni, dispune la ora actuala in propria gospodarie de masini, scule si dispozitive (masini de gaurit, polizoare unghiulare etc.), altadata aflate exclusiv in folosinta marilor trusturi de constructii”.

„Informatica si tehnologiile sale isi au - si isi vor avea pe mai departe - limitarile lor, chiar daca ingrijorarile, in egala masura cu entuziasmul creat pe marginea acestui subiect, raman si nu sunt deloc de neglijat. Entuziasmul este la cote egale cu fascinatia «eficientizarii» din toate domeniile, plecand de la economie si terminand cu constructiile si ale lor consumuri energetice. Sa ne imaginam ca, avand lucrurile scapate de sub control, vom «tolera» totusi, prin simtaminte omenesti, erorile umane, cum ar fi «stupiditatea» unei balerine care, in loc sa alerge direct catre partenerul sau, tot topaie fara noima pe scena, consumand o uriasa energie si din timpul pretios al spectatorilor, desi aici este posibila nu o eroare, ci o indicatie regizorala, o reinterpretare artistica a baletului «clasic». Observam insa ca, din dorinta de a actiona «pe repede inainte», cumulat si de a adopta tot soiul de idei revolutionare, «progresiste», riscam sa asistam la schimbari radicale, mutilante si posibil ireversibile. Chiar daca nu sunt ireversibile, exista clar un grad de intoleranta a «progresismului» fata de tot ce este considerat «traditional», aspect comparabil cu «intoleranta» specifica unor regimuri totalitare ale secolului XX (dihotomia «revolutionar» - «contrarevolutionar» si a «omului nou» versus «omul reactionar» din sistemul comunist, combinata cu «superioritatea» teoriei naziste, bazata de fapt pe reinterpretarea complet eronata a conceptelor lui F. Nietzsche de «Übermensch» si «der letzte Mensch» - termen transformat de nazisti, fara nicio baza filosofica, in «Untermensch»). Aceasta intoleranta este cea care risca sa ne trimita intr-un nou con de umbra, cu diferenta ca, in conditiile globalizarii si controlului cvasi-general, sa nu mai existe salvarea data de modul in care au luat sfarsit aceste regimuri totalitare, care au avut totusi anvergura europeana/ mondiala. Si ca sa inchei subiectul «inteligentei artificiale», in cazul ca aceasta «ar lua-o razna», orice sistem/ program de calcul are undeva «un buton pentru avarie», menit sa-l opreasca fortat cand este nevoie, atunci cand prin bucle gresite se epuizeaza nedorit resursele sistemului de calcul (de obicei Ctrl+Break sau Ctrl+Alt+Delete). Orice lucru facut de un om poate fi refacut de un alt om si mai ales poate fi oprit de un om: problema este cine va fi acel om! Proprietarul dezvoltator al software-ului, inginerul programator sau o anumita autoritate externa? In alta ordine de idei, o interdictie totala de acces este improbabila si nefunctionala, oricand si oriunde un grup de specialisti sau chiar unul singur putand avea initiative solitare de «defectare» sau de acces, autorizat sau nu, al automatizarilor, similar creatorilor de virusi informatici”, a mai avertizat specialistul.

Prin diverse solutii informatice, arhitectura contemporana cunoaste un grad ridicat de automatizare, dar acesta nu inseamna neaparat ca se realizeaza si cerintele ce tin de estetica, dupa cum afirma ing. Dan-Rodion Pogangeanu. „Rar, tot mai rar se pot vedea cladiri frumoase dintre cele nou-construite - si aceasta in pofida unor arhitecti profesionisti care fac si ei ce pot, in efortul de convingere subtila a beneficiarilor. Daca luam in calcul numarul destul de mare de cladiri ridicate fara un proiect propriu (cel mai adesea, din randul locuintelor individuale), putem spune ca avem deja o categorie de la care nu putem astepta mai nimic din punct de vedere stilistic, important fiind ca respectivii sa aiba un acoperis deasupra capului. Exista insa o multime de persoane care totusi si-ar permite sa stilizeze imobilele unifamiliale, dovada fiind vacantele petrecute pe aiurea si gabaritul cladirilor ridicate, gabarit in care nu prea se regasesc, din pacate, cerinte elementare arhitectonice legate de dimensiuni si functionalitatea incaperilor, nemaivorbind de aspectul exterior – coloane, arcade si alte elemente ce pot fi asociate esteticului, frumusetii. Tot legat de cerinte arhitecturale, ar fi de remarcat si lipsa specialistilor dedicati pe parcursul executiei – ma refer la ingineri, responsabili tehnici cu executia, proiectanti -, fapt reflectat in unele erori poate neesentiale, dar neplacute si chiar cu efecte negative. Mai pot fi vazute rigole ori guri de canal «rupte» dintr-o sistematizare pe verticala incoerenta, mai pot fi vazute cate o doza sau chiar o priza electrica pozitionata pe stalp la o inaltime imposibil de observat prin luneta masinii si directionate catre spatiul dedicat traficului, desi existau toate conditiile pentru o lucrare facuta cu bun-simt, nu neaparat respectand o anumita cerinta tehnica. Din nefericire, simplii cetateni nici macar nu au habar ce ar fi necesar, in realitate, mai amuzant si trist fiind ca, de cele mai multe ori, au tentatia de a pactiza aiuritor cu (i)responsabilii vinovati, plecand de la ideea gresita ca oricum inginerii sunt inutili si in teren nu e ca in birou… Ironic este ca, desi am ajuns o tara dezindustrializata si unde rar se mai poate manifesta harnicia prin munca fizica, persista inca o anumita «ura, invidie» fata de intelectuali (cei care «nu se vede ca muncesc», fizic, evident), de unde si lipsa de empatie fata de cei din invatamant chiar si cu pretul propriului viitor: avand de-a face cu simptomele unei derute sociale grosolane, aici este datoria politicului sa intervina!”, a mai precizat specialistul.

„Daca vorbim despre «saracia arhitecturala» din constructii, primul gand ar putea merge catre lipsa de cunostinte a celor implicati, respectiv spre incultura si lipsa de educatie a majoritatii. Plecand de la faptul ca totusi mai mereu se regasesc elemente de frumos prin apartamentele modernizate (cele vechi, mici, destul de saracacioase), cu acte in regula sau fara, insa pe cont propriu, dupa cum l-a dus capul pe beneficiar, putem spune ca nu de bun-gust si educatie sau imaginatie ducem, totusi, lipsa. Arcadele, peretii ornati, luminile plasate in cele mai neasteptate colturi si linii stau dovada in acest sens. Fata de cladirile recent construite, se disting cateva situatii diferite, din care se observa si diferenta de stil. In primul rand, avem cladirile comerciale si la care exista, in ce priveste arhitectura, o reala competitie: cei curiosi pot observa acest lucru la o simpla traversare a noilor cartiere de birouri. Avem, in al doilea rand, cladirile tip locuinta independenta, la care, in functie de bugetul si starea de spirit a investitorului, apar uneori si elemente stilistice distincte. Daca acestea pot fi incadrate drept frumoase sau nu, este o alta discutie, practic, fiecare avandu-si propriul gust si mod de a vedea frumosul. Ce se poate spune cert este ca nici aici nu se poate face o legatura explicita intre nivelul de educatie si nevoia de frumos, dimpotriva, daca trebuie sa consideram nivelul de educatie din punct de vedere formal, adica cel dovedit prin numar de ani petrecuti pe bancile scolii, dovediti prin diplome, trebuie sa recunoastem ca apar anomalii, stiut fiind ca plac locuintele impodobite cu felurite «zorzoane», in realitate discutabile, daca luam ca reper aspectele avute in vedere de «parintii» arhitecturii, respectiv in Antichitate grecii si romanii, avandu-i drept continuatori pe italieni. Lasand la o parte acest aspect cumva discutabil, poate aceasta este si cauza ce determina aparitia si consolidarea anumitor dinamici sociale, catalogate de-a lungul timpului, ba chiar si azi, drept «discriminate pozitiv de Ceausescu» sau, mai nou, de diferite directive europene. Este vorba in realitate de un anumit mod de a privi viata, diferit si mai relaxat, ba chiar cu disponibilitati pentru nou, dar si cu o atitudine puternic refractara la numeroase schimbari. In al treilea rand, exista categoria marilor complexuri rezidentiale, constituite fie din blocuri de locuinte, fie din vile independente sau insiruite: fara dubiu, cu mici exceptii, este cazul celor mai anoste cladiri noi, din punct de vedere arhitectural. O exceptie placuta, fara niciun interes in a face reclama gratuita, poate fi considerat complexul Cosmopolis, pe care am avut ocazia sa-l vizitez, macar prin faptul ca ofera spatii generoase locuitorilor sai, decongestionand in acelasi timp Capitala. Daca este sa comparam cladirile tip birou si pe acestea din urma, ambele construite de catre afaceristi pe post de dezvoltator unic, concluzia care se desprinde este ca dezinteresul fata de ansamblurile rezidentiale deriva cu precadere din faptul ca acestea sunt destinate vanzarii imediate, daca nu cumva cu mult inainte de receptia la finalizarea lucrarilor. Mai poate fi o cauza data chiar de originea dezvoltatorilor, respectiv originea viitorilor chiriasi: multe din cladirile tip birou recent construite au investitori straini si chiriasi – companii straine, in timp ce in sectorul rezidential exista o foarte larga paleta de mici investitori locali. De asemenea, intrucat majoritatea chiriasilor imobilelor de birouri sunt straini, este de presupus ca-si dau acordul asupra viitoarei constructii inca inainte de a fi edificata”, a subliniat ing. Dan-Rodion Pogangeanu.

Asa cum era de asteptat, subliniaza in continuare specialistul, „dupa primele momente ale grevei personalului din invatamant, au aparut si reactii asociate, respectiv solicitari pentru mariri salariale din partea altor categorii profesionale: prin simultaneitate, aceste manifestari arata lipsa de interes fata de invatamant, iar prin revendicari, desigur, diferitele categorii profesionale isi exprima nemultumirea, dar mai ales invoca lipsa reala a unui dialog constant, lucru anormal pentru niste guverne care declara cresteri economice constante in ultimii ani, dar «normal» din punct de vedere al deselor schimbari politice si al impunerii unei «autoritati implicite si implacabile», intrucat, pe fondul pandemiei si al conflictului militar din Ucraina, componenta guvernelor si «coalitiile» s-au tot modificat: cu/ fara PSD, PNL (PDL), USR sau UDMR la guvernare. Trebuie sa recunoastem ca, privita din afara sistemului, greva profesorilor a fost surprinzatoare, intreaga societate fiind picata intr-un mix de blazare impanata cu mici smecherii. Este adevarat ca din fericire cunosc suficiente persoane care se cred si neblazati si… pe crestere. Fara a parea ca o «piaza rea», pentru cine insa chiar crede ca „se descurca” (o neplacuta expresie mostenita din regimul comunist, ba poate chiar anterior, din perioada fanariota), revin cu gandul la situatia prezentata intr-un articol anterior, cu locuinte gabaritice si curate, dar cam pustii, desi fiecare proprietar s-a considerat «valoros» la momentul modernizarii. Cred ca ne vom simti cu totii obligati sa admitem care este situatia reala: tinerii sunt directi, par aroganti, dar sunt mai sinceri si realisti, motiv pentru care nu-i putem pacali, de unde si plecarile masive din tara. Devine tot mai evident ca trebuie schimbat modelul de «descurcare». Altfel, dupa 30 de ani de schimbari haotice, riscam sa traim… «Un veac de singuratate»! Nu este o amenintare sau vreo stare de spirit, ci de fapt invitatia de a citi un roman al unui celebru autor premiat cu Nobel - Gabriel García Márquez - din zona «realismului magic» (pe care, initial, singur l-a definit/ reprezentat), destul de dinamic pentru a fi atractiv marelui public, dar si plin de continut potrivit unor vise care se intrepatrund cu realitatea. Revenind la concluziile ce pot fi trase dupa finalizarea grevei, inclusiv in contextul noului an scolar, consideram ca masura de crestere a salariilor din invatamant ar trebui sa fie un semnal de trezire, inclusiv pentru actuala «coalitie» aflata la guvernare, deoarece poate aduce o schimbare reala a opticii in societate: chiar daca fiecare angajat, la stat sau la privat, afacerist, pensionar ori simplu lucrator isi doreste sa fie marit propriul salariu/ indemnizatia proprie, fiecare dintre acestia considera, constient sau instinctiv, ca invatamantul inseamna de fapt copii educati, viitor pentru toti, adica inclusiv conducatorii, politicienii locali si europarlamentarii chiar isi doresc un viitor pentru tara noastra. Daca un profesor «debutant», cum i se spune celui proaspat angajat in invatamant, va avea 810 euro net, ca in Portugalia, iar unul in prag de pensie, circa 3.000 de euro ori 6.000 de euro net, ca in Germania, conteaza mai putin, iar salariul trebuie asociat si altor masuri. Anterior, sugeram apelarea la imprumuturi, aceasta ca o propunere pentru moment si nu neaparat pe termen lung, daca luam in calcul faptul ca deja, macar scriptic (statistic), am depasit la multi parametri economici Portugalia, astfel incat rolul politicienilor, al intregii societati, inclusiv al «fericitilor» angajati la multinationale este acela de a crea o convergenta pe toate planurile cu celelalte tari comunitare. De fapt, actualul Guvern are o misiune cu mult mai dificila decat oricare altul: principala misiune este de a demonstra ca se mai poate face cate ceva, de a dezmorti optimismul si dorinta de a realiza ceva in Romania. Unele investitii chiar se fac (se finalizeaza), bineinteles «asa cum s-a putut», dovada podul peste Dunare de la Braila, realizare cu urmari benefice in viitor. Interesul minim fata de acesta, ca si fata de alte asemenea proiecte, nu se poate explica decat prin individualismul deviant care se manifesta vizibil. Cineva spunea ca romanii sunt mai pro-americani decat americanii, as spune ca suntem mult mai individualisti”.

„Cum spuneam mai devreme, prima sarcina a guvernului actual este sa redea increderea cetatenilor si sa intruneasca, macar punctual, pe proiecte, consensul partidelor din opozitie. Lucru nu chiar usor, pentru ca exista conflicte preelectorale si de interese intre cele doua partide de guvernamant – si nu numai (a se vedea incercarea de reforma a sistemului public, combinata in acelasi pachet legislativ cu taxarea mediului privat, aprobata cu asumarea raspunderii in Parlament, iar apoi contestata la CCR). Actualmente, cele doua partide mari par a fi, totusi, singura varianta suficient de matura si experimentata pentru asigurarea unei administratii coerente: unul dintre cei doi «parteneri» de coalitie are o legatura mai mult decat organica cu mediul de afaceri (ceea ce teoretic este toxic pentru sistemul public de taxe si impozite), iar celalalt a capatat o atitudine de panda fata de acelasi mediu de afaceri, dar impune eliminarea unor facilitati acordate micilor intreprinzatori (din nou, o atitudine nepotrivita), iar in acelasi timp pierde complet legatura cu mediul sindical, care constituia, nu demult, «baza» sa electorala. Cum spuneam mai devreme, sunt doar cateva pozitionari care le face dificil, lor, succesul electoral, iar cetatenilor le face dificila alegerea, nefiind surprinzatoare o consolidare a ceea ce ar putea fi «a treia cale», prin alegerea unui partid care nu s-a perindat niciodata pe la guvernare. Avem un ragaz de mai putin un an in care doar inaugurarea de noi poduri pare sa fie insuficienta si sa survina in contratimp cu asteptarile tot mai multe si tot mai incitante de noi tehnologii, cu afluxul de informatii si cu destule riscuri date de esecurile precedente – totul coroborat cu diverse contexte geopolitice (conflictul militar prelungit din Ucraina, conflictul din Israel, din 1947 pana in prezent, ce poate fi asimilat unei situatii de «razboi civil», cu notele si conotatiile specifice unor atacuri teroriste si a unor contraatacuri pe masura, care au luat doar cu putin timp in urma amploarea unui razboi modern, cu lovituri militare ale rachetelor etc.). Cu putina atentie si cu multa vointa politica, dirijata decisiv si de cetateni, de jos in sus, macar cat a responsabililor unui proiect de constructii, putem totusi cu actualii guvernanti sa facem macar pasi timizi pentru a ajunge acolo unde ne dorim si unde meritam: succint vorbind, reteta este simpla si aceeasi, aprecierea si increderea in profesionisti, respectarea valorilor perene”, a concluzionat ing. Dan-Rodion Pogangeanu.