Prin intermediul unui nou articol, ing. Dan-Rodion Pogangeanu, Managing Partner in cadrul societatii Elux Rodit, membru in Colegiul Tehnic al Dirigintilor de Santier (CTDS), se refera la alte aspecte de actualitate, referitoare la activitatea dirigintilor de santier. Trebuie insa precizat, inca de la inceput, ca punctul de vedere si toate consideratiile/ opiniile din acest text reflecta strict punctul de vedere personal al autorului, ca specialist, si nu angajeaza cu nimic pe cel al firmei sau al altor colaboratori.

Dupa cum afirma expertul, „despre activitatea dirigintilor de santier s-a spus si s-a scris mult, iar, dupa unii, chiar intr-un mod disproportionat fata de importanta acesteia in sector. Fiindca exista opinia potrivit careia atributiile dirigintelui de santier, ca responsabil in constructii, sunt ori prea multe si esentiale ori irelevante, dupa pregatirea si interesele diferitilor participanti la o dezbatere cu un asemenea subiect, as indrazni sa pun pozitia dirigintelui de santier fata in fata cu cea a presedintelui tarii. Si aceasta pentru ca de abia s-a finalizat un an electoral – aparent, cel mai calm cunoscut de democratia romaneasca, datorita rezultatelor preconizate, calm obtinut insa, din pacate, nu printr-un consens datorat intelepciunii si atingerii unei maturitati politice, ci prin «obosirea» societatii, supuse unor tensiuni fara precedent. Consider insa ca aceasta comparatie este potrivita, ca urmare a faptului ca, vorbind despre presedintele tarii, la un mod simplist, la fel ca si dirigintele de santier, acesta ar trebui sa-si faca pur si simplu treaba pentru care este contractat (ales), urmarea trebuind sa fie obtinerea unui proiect de succes. De fapt, si intr-un caz, si in celalalt, normele valabil aplicabile nu au cum sa stabileasca altceva decat niste linii directoare; la un capat sunt cele obligatorii, conexe cerintelor esentiale, iar la celalalt, altele, care ar fi bine de pus in practica, de tipul «nice to have». Intre cele doua extreme ramane loc pentru activitatea de zi cu zi, unde dirigintele trebuie sa urmareasca permanent obtinerea nivelului propus de calitate, de dorit, fara intarzieri sau majorari ale bugetului. Revenind la jaloanele puse activitatii presedintelui de Constitutie, la cat de coleric se manifesta romanii (permanent, nu doar in ultima perioada), rigiditatea data de actul fundamental ofera si dezavantaje, putand usor aluneca spre o instabilitate necontrolabila si nedorita de nimeni”.

„Daca ar fi sa privim rezultatele celor mai recente alegeri asemenea caracteristicilor unui proiect de constructii, concluzia ar fi ca romanii au atins realmente un nivel de maturitate care ii face sa-si doreasca atingerea scopurilor propuse la costurile corecte, chiar marite si cu sacrificii, insa care merita, fezabile. In mod evident, incerc aici sa fac abstractie de satisfactiile ori dezamagirile partizane, de ordin politic. Spun ca s-ar fi atins un anumit grad de maturitate, plecand atat de la efortul fizic remarcabil depus de unii dintre alegatori pentru a sta la coada, dar mai ales de la acceptarea blocajului administrativ din ultima perioada pentru reusita unui proiect, chiar daca blocajul a indus inevitabil si unele pierderi. Revenind la responsabilitatile dirigintelui de santier, asa cum sunt definite prin lege, se observa ca una dintre obligatii este aceea de a opri lucrarile atunci cand survin situatii neconforme, altfel spus de a bloca proiectul pana la remedierea defectelor. Ar fi exemplar ca toti dirigintii de santier sa aiba capacitatea de a lua astfel de masuri atunci cand se impun, dar mai ales ar fi admirabil ca toti investitorii sa accepte si sa considere binevenite masurile respective, luate de dirigintele de santier. Din pacate, pe baza experientei profesionale, dar si din observatiile cotidiene, sansa unei dorinte sincere, din partea majoritatii, de a se obtine lucruri bine facute, pare totusi destul de redusa, realitatea aratand o abordare simplista si contradictorie a cetateanului ca beneficiar final, fie ca este vorba de activitatea din constructii, fie de cea politica. Nu cred ca gresesc daca, in comparatie cu increderea acordata de populatie, de exemplu, armatei ori bisericii, cea fata de dirigintele de santier este undeva la nivel derizoriu. Mai mult, intrucat exista inca o sumedenie de oameni de calificare modesta, care ignora si pun in discutie calitatea si rolul specialistilor, nicaieri in afara Romaniei nu am intalnit ca simpli lucratori sa comenteze ordinele ori rolul superiorilor, recte al inginerilor (nu am in vedere aici dirigintii de santier, cu prezenta oarecum pasagera). Astfel, nu este de mirare nici ca exista o buna parte din populatie care si-ar dori, fara discutie, desfiintarea nu neaparat a unui partid, ci a oricarei activitati politice! Tehnic vorbind, anarhie, intoarcere la primitivism! Situatie ce nu poate decat sa traga un semnal de alarma, atat timp cat orice investitor, orice cetatean si chiar cei ce ar dori astfel de «desfiintari» doresc totusi si solicita permanent stabilitate. In practica, exista si cazuri in care apar blocaje datorita opiniilor diferite ale unor specialisti implicati in proiect – dirigintele de santier, foarte rar responsabilul tehnic cu executia ori proiectantul –, insa acestea sunt de regula rezolvate rapid prin vointa investitorului. Ca sa inchei subiectul, mi-as dori sa vad din partea tuturor profesionistilor o intransigenta asemenea celei manifestate cu ocazia alegerilor, asa cum sunt convins ca toti cei implicati pe piata ne dorim aceasta. Din pacate, pare ca fiecare asteapta ca altcineva sa actioneze si de preferat fara sa ne afecteze cumva; este si aceasta o abordare, insa exista riscul de a pierde inca o ocazie, cu timpul gasind tot mai putini «vinovati de serviciu», ceea ce ne va deteriora si mai mult increderea atat pe piata constructiilor, cat si, in general, in societate”, a mai precizat ing. Dan-Rodion Pogangeanu.

Trecand de la consideratii pur teoretice la exemple concrete, specialistul remarca, in continuare, ca se observa in domeniul constructiilor, care este si cel mai la indemana, si cel mai de interes, multitudinea problemelor legate de proiectele de autostrazi sau, mai aproape si mai vizibil, santierul metroului din cartierul bucurestean Drumul Taberei.

„Atatea guverne si atatia factori responsabili s-au perindat, ca este deja dificil si incorect de blamat exclusiv o anumita parte a clasei politice sau un singur specialist. Constanta ramane deci, in toate cazurile, suprematia sectorului privat care, in pofida tuturor lamentarilor si reprosurilor aduse politicii locale, reuseste sa obtina rezultate de invidiat. Lucru care, tehnic vorbind, ar trebui sa bucure pe toata lumea, insa, intr-un mod aparent bizar, lucrurile nu stau chiar asa. In realitate, vorbind de sectorul privat, acesta pare departe de a fi multumit, tot asa cum beneficiarii finali nu au niciun motiv de satisfactie in fata unui cartier cu traficul rutier perturbat de aproape 15 ani, daca ne referim doar la metroul din Drumul Taberei. Bineinteles ca, daca intram in detalii, fiecare din intarzierile cu blocajele la care asistam sau de care doar auzim prin mass-media isi are propriile explicatii pertinente, logice, chiar de un inalt profesionalism. Tocmai acesta este rolul unui responsabil bine ales, cum sunt cei alesi de investitorii privati, de a face ca lucrurile sa mearga, iar acolo unde chiar nu pot merge asa cum si-ar dori sau cum ar fi fost initial prevazut, sa gaseasca, in acord cu investitorul, calea unei finalizari acceptabile, avandu-se eventual in vedere mutarea unor actiuni de la faza de investitii catre cea de mentenanta. Altfel spus, revenind de pilda la momentul electoral ce s-a finalizat, in ciuda unor bucurii si victorii de moment, se pare ca, numai prin acest exemplu de dominanta a orgoliilor si intereselor de grup, se poate spune ca ne lipseste capacitatea de control asupra factorilor responsabili din administratie, respectiv de buna selectie si eliminare a responsabililor tehnici sau administrativi, atunci cand este necesar”, a mai spus ing. Dan-Rodion Pogangeanu.

„Continuand pe marginea problematicilor politice, as incerca sa ma apropii putin de cauzele reale ale celor mai importante dintre nemultumirile actuale. De departe, criza fortei de munca este la acest moment atat de vizibila incat afecteaza efectiv nu doar toate sectoarele economice, ca sa folosesc limbajul oficial, ci pe fiecare dintre noi. Nu exista strada unde sa nu se remarce pe usa unui magazin, atelier de vulcanizare etc. un anunt de angajare a personalului. Despre sectorul constructiilor nu mai putem spune decat ca situatia este de mult timp alarmanta. A trecut mai bine de un an de cand, prin diferite conferinte si alte intalniri profesionale, reprezentatii patronatului din constructii anuntau cu satisfactie introducerea unor prevederi legislative de stimulare a sectorului. Din fericire, cele mai recente semnale politice arata ca nu vor aparea modificari semnificative, facilitatile obtinute de industria de profil (salariu minim de 3.000 de lei in constructii, cumulat cu alte masuri, precum scutirea unor taxe) urmand a se pastra in continuare. Ca o paranteza si fara a avea datele necesare unei aprecieri obiective, greaua incercare pare ca va fi pentru noii decidenti sursa din care vor fi acoperite aceste facilitati, in conditiile in care alte prevederi ale faimoasei ordonante, cele care ar fi trebuit sa sporeasca gradul de colectare la buget, vor fi eliminate. Trecand insa peste toate acestea, as merge la cauze si la efecte. Astfel, trebuie sa constatam ca lipsa fortei de munca de la ora actuala are mai multe dimensiuni. Evident, fiecare constructor isi cunoaste proiectele aflate in derulare si, in consecinta, isi stabileste necesarul, pe baza caruia se poate determina care este suma, la nivelul intregului domeniu al constructiilor. O prima intrebare pe care ne-am putea-o pune este cum reusesc unii constructori sa obtina contractele, sa liciteze, daca nu dispun de personalul necesar? Un raspuns l-ar da unii prin certificarea firmelor din constructii, care intarzie sa se aplice, insa este evident ca doar aceasta nu va aduce nicio imbunatatire, mai simpla si imediata fiind, de pilda, buna concepere a caietelor de sarcini. Daca avem in vedere investitiile din sectorul public, nimic si nimeni nu il opreste pe proiectant sa prevada un deviz conform cu situatia actuala, cand toata lumea reclama faptul ca fondurile europene abia asteapta sa fie consumate. Situatia nu mai este de mult timp neasteptata, iar cum majoritatea angajatilor din Vest lucreaza pe baza de contract predefinit si nu pentru o perioada nedeterminata, cu certitudine acestia vor reveni in tara, daca nu cu prima ocazie, desigur, la finalizarea lucrarilor curente. O concluzie oarecum simplista ar fi ca, din motive destul de neclare, este preferata aducerea unor lucratori din Extremul Orient in locul repatrierii celor romani, desi solutia a doua ar fi la modul cel mai matematic posibil calea pentru o normalizare a tarii, pentru reintregirea unor familii, cu tot ceea ce decurge de aici, inclusiv calitatea viitoarei forte de munca si a societatii, in general”, a completat specialistul.

Daca se au insa in vedere investitiile din sectorul privat, ing. Dan-Rodion Pogangeanu subliniaza ca „inca ne aflam pe teritoriul investitiilor speculative si al unui motor care, asa cum cunosc automobilistii, deja a intrat in regim de compresor-frana. Altfel spus, desi au reprezentat si vor reprezenta in continuare, fiindca asa este firesc, un factor dominant de progres, unele investitii private, cu capital strain, sunt actualmente si intr-un mod total neasteptat un factor de franare. Pentru aceasta concluzie, premisele nu se bazeaza pe vreo viziune nationalista, izolationista, a societatii, ci pe faptul (prezumtiv) ca, avand niste planuri sau bugete multianuale, bazate pe unele cifre ramase in urma, se insista pe derularea unor proiecte care nu prea mai au de-a face cu realitatile romanesti, ci poate cu cele ale locurilor de provenienta a unei bune parti a fortei de munca actuale. Cu riscul de a fi malitios si de a intra in coliziune cu opinia celor ce sustin o deschidere totala, eventual fortata, argumentand ca romanii sunt reticenti fata de schimbare si fata de straini, trebuie reamintit ca populatia a dorit sa adere la Uniunea Europeana pentru a se integra mai bine in spatiul comunitar cu valori comune, nu pentru ca sa se integreze feluriti asiatici in Romania. Ca o concluzie, in acest caz, echilibrul va fi atins undeva la convergenta dintre un anumit aport extern de forta de munca, o reintoarcere a lucratorilor romani si o temperare a investitiilor speculative. Ajunsi aici, ne lovim de o intrebare cumva neobisnuita - si anume daca orice investitie trebuie privita a priori ca o binefacere, iar in cazul in care aceasta intrebare oportuna poate parea cuiva suspecta, reamintesc doar de esecul proiectului Rosia Montana. Exista deci cazuri in care o investitie, chiar si privata, chiar si straina, poate fi, evident, eronata”.

Referindu-se strict la domeniul constructiilor si la una din problemele stringente ale acestuia, ing. Dan-Rodion Pogangeanu mai arata, in continuare, ca „lipsa fortei de munca este cu atat mai acuta cu cat, la ora actuala, tehnologiile nici nu prea mai solicita cantitatea sau calitatea de resursa umana de care era nevoie cu douazeci, treizeci de ani in urma. Ajunsi aici, cu siguranta am avea dificultati de intelegere, chiar si o parte dintre specialistii actuali necunoscand prea bine necesarele de cu putin timp in urma. Iau pentru aceasta ca exemplu doar operatia de gletuire a peretilor, unde, candva, zugravii trebuiau sa stie sa prepare si sa intinda rapid pe pereti ipsosul respectiv, deoarece in cateva minute se intarea, in timp ce astazi exista materiale special concepute, cu timpi de uscare (lucrabilitate) atat de mari, ca permit muncitorului sa lucreze cu ele ore intregi, deci acesta poate avea o pregatire profesionala evident inferioara si va depune un efort fizic redus, tot asa cum exista utilaje care pot face operatia mecanizat, cu o productivitate de cateva zeci de ori mai mare decat cea manuala. In domeniul instalatiilor, evolutia a fost si mai spectaculoasa, componentele prefabricate permitand de asemenea, pe langa o calitate net superioara, o crestere uriasa a productivitatii. Protectiile electrice pentru functionarea carora era alta data nevoie de o multime de relee electromagnetice sunt acum asigurate de unitati de comanda-control electronice, suple si al caror montaj necesita o calificare simtitor mai mica fata de a specialistilor de altadata. Nu intru in detalii tehnice aici, diferenta dintre montare si reglare, respectiv punere in functiune fiind, de asemenea, uriasa, ultima fiind posibila de pus in practica doar de un segment foarte redus de specialisti, de regula limitat la cei ai producatorului. La fel, atingerea parametrilor de calitate nu este posibila fara o atentie mult mai mare a celor implicati, costurile defectarii unui releu electromagnetic fiind semnificativ mai mic decat ale unei unitati electronice moderne tip RTU. Daca avem in vedere dispozitivele ce pot fi accesate de la distanta, deci pe baza de software si unitate de procesare proprii, lucrurile sunt si mai complicate, in ciuda oricarei reclame privind simplitatea si usurinta utilizarii. As merge pana acolo incat sa spun ca, intrucat unele instalatii sunt accesate si intretinute aproape exclusiv de furnizori si dupa finalizarea lucrarilor, ar fi momentul unei actualizari a Ordinului nr. 51/1996, respectiv HG nr. 273/1994 pentru receptia lucrarilor, daca nu si a codului civil. De fapt, odata cu introducerea noilor tehnologii informatice, ceea ce intelegem prin proprietate s-ar putea schimba radical. Dintotdeauna, au existat proprietari care si-au pus la dispozitie, prin inchiriere, arenda sau alte forme, bunurile, insa de regula o faceau din comoditate sau pentru cresterea randamentului, dar nu din simpla si evidenta neputinta. Chiar si cand proprietarul, investitorul, este capabil, accesarea si intretinerea aproape exclusiva de catre furnizori a unor instalatii se intampla pentru simplul fapt ca investitorului ii este si mai ieftina, si mai sigura aceasta optiune, cu atat mai mult daca se tine cont de nevoia inevitabila de actualizari ale software-ului, cerinta valabila cel putin in cazul instalatiilor conectate la retelele deschise. Aceasta situatie este si la ora actuala rezolvata, de la caz la caz, prin contracte de intretinere pe intreaga durata de exploatare a instalatiei, insa exista situatii cand pot sa apara confuzii, cu raspunderi indecise si pierderi semnificative, iar aici am in vedere marile investitii, fie din sectorul energetic, fie din cel al marilor cladiri comerciale. Si daca unora aceste consideratii li s-ar parea a fi doar niste opinii gratuite, putem avea aici in vedere si preconizata tehnologie 5G, prin care, tehnic vorbind, orice utilizator poate fi transformat intr-un punct de retea. Cu alte cuvinte, proprietarul unui anumit dispozitiv, din moment ce tot nu si-l cunoaste in detaliu, fie el lada frigorifica, centrala termica sau chiar stalp de iluminat, ar putea sa-si vada (sau nici sa nu stie) echipamentul transformat intr-un nod de retea, altadata considerat simplu computer «zombi». Nu doar ca altcineva decat proprietarul va avea posibilitatea accesarii si modificarii unui obiect ce-l are in proprietate, dar va putea chiar obtine profituri pe seama proprietatii sale fara ca acesta sa aiba cunostinta, sau, daca lucrurile merg intr-o anumita directie, aceasta sa devina obligatie. Ceva asemanator unei nationalizari, doar ca intr-un context mult mai atractiv si modern”.

„Detaliind problematica lipsei fortei de munca, constatam ca, pe langa un nivel discutabil al calitatii profesionale (cei mai buni au plecat prin Vest, destul de putini fiind rezervati la cele cateva firme care au reusit sa si-i conserve), se mai observa un nivel scazut si a ceea ce ar trebui sa se numeasca constiinta profesionala. Dintr-un reflex spontan, menit sa-i protejeze ca indivizi in fata unor excese ale superiorilor sau autoritatilor, cei mai multi primesc orice observatie privind calitatea slaba nu ca pe o necesitate indreptatita de asigurare a satisfactiei clientului si pana la urma ca pe o actiune fireasca dintr-o intreaga tehnologie, ci ca pe o agresiune, un afront la munca proprie. Fac aceasta observatie fiindca, gratie unei educatii precare, se intampla ca nu doar in politica unii sa actioneze contrar propriilor interese, ci si la locul de munca. Practic, o calitate inferioara a lucrarilor inseamna automat nu obligarea la refacerea lucrarii defectuoase, ci realizarea unor lucrari intr-un mod corect si, de cele mai multe ori, intr-un timp de lucru mai lung, deci in favoarea celui vizat, a angajatului. Evident, nu in mod intamplator, totul ar fi si in folosul investitorului, iar pe termen lung, chiar si al executantului care ar putea avea acces la lucrari mai scumpe si, deci, la o dezvoltare a afacerii. Din pacate, exista deja o generatie intreaga de oameni implicati in proiectele de constructii care nici nu prea mai stiu ce ar insemna o planificare a proiectului. La nivel de lucratori, ca de la lipsa fortei de munca am plecat, desi incepe sa se faca simtita la ceilalti specialisti, evident nu comparam ceea ce inseamna dezvoltarea unui proiect cu dezvoltarea unei afaceri de succes, ci avem in vedere doar obisnuinta prin care ar trebui sa astepte si sa cunoasca cu exactitate necesarul si materialele pentru activitatea de pe o zi pe alta, ceea ce altadata era undeva la nivelul sectiei de pregatire a materialelor. Desi la o privire superficiala poate parea mai avantajos, mai modern, sa faci totul spontan si interactiv, in realitate nu se obtine decat o desfasurare dezordonata, de multe ori generatoare de calitate inferioara si evident de pierderi pentru toti cei implicati. Atat de inferioara si cu atata nevoie de forta de munca incat se poate spune pe buna dreptate ca s-au creat, in cazul micilor investitii, deja situatii de dictatura nu din partea vreunui politician ori a unor patroni lacomi, ci din partea unor lucratori nepriceputi, dar exagerat de pretentiosi in raport cu ceea ce pot oferi, situatie evident din care nimeni nu prea are de castigat. Aici un cuvant de spus, mai pe intelesul celor interesati si direct afectati ar putea sa-l aiba Casa Sociala a Constructorilor”, a mai explicat specialistul.

Concluzionand, ing. Dan-Rodion Pogangeanu face o paralela interesanta intre domeniul constructiilor si transporturi/ infrastructura de transport, mai ales ca acestea se intrepatrund. „Fiindca in activitatea de constructii transportul reprezinta o parte foarte importanta, as reveni cu o paralela intre cele doua domenii, spunand ca aceeasi dezordine si acelasi apetit pentru castig rapid se inregistreaza si in transporturi, din partea tuturor si nu doar a politicienilor. A devenit un laitmotiv subiectul nevoii de autostrazi, cu o importanta implicita, care nu are de ce sa fie explicata pe larg in articolul de fata. Ce as semnala este neglijarea pana la limita posibilului a transportului public. Candva se spunea, mai in gluma, mai in serios, ca Romania a aderat la SUA si nu la UE. Practic, este deja un fapt ca romanii isi doresc mai mult sa aiba masini si autostrazi decat sa fructifice avantajele unei mobilitati ridicate. Aceasta pare sa fie singura explicatie ca transportul public este periferic, practic orice deplasare ca pasager fiind un calvar in Romania. La nivelul municipiului Bucuresti exista un anumit aranjament, multumita unor structuri de dinainte de 1989, tot asa cum germanii se bucura de reteaua de autostrazi inca dinainte de 1939, cu diferenta ca ei de atunci nu au stat degeaba; aici s-ar putea spune ca, neavand si ei ”germanii” lor, au pus mana la treaba si au facut ce le trebuia, in timp ce romanii par sa astepte sa le ploua cu infrastructura. In restul tarii insa, daca circuli putin si te uiti la oamenii asteptand pe trotuare, ai putea crede ca peste tot a avut loc cate un accident, ceva, care a dat peste cap traficul autobuzelor. Desigur, transportul public nu prea are a face in mod direct cu activitatea din constructii, insa cu siguranta are de-a face cu lipsa fortei de munca. Sunt zone, situatii de transport unde nicaieri nu este convenabila deplasarea cu autoturismul propriu, drept pentru care s-a si inventat transportul public, iar una dintre acestea este si mobilitatea lucratorilor din constructii, ca sa nu amintesc de cea a elevilor. In mod normal, intr-o piata libera, imediat si-ar face aparitia un antreprenor dispus sa ocupe acel sector de piata. Fara a avea date din domeniu, insa cu destula experienta ca utilizator in Romania si strainatate, trag concluzia ca situatia este posibila exclusiv datorita atestarii sau subventionarii unui numar restrictionat si favorizat de factori economici – ceva similar discutiilor privind taximetria ”ride-sharing”. Nu faptul ca ar avea licenta X in locul lui Y preocupa, ci faptul ca a gasi centura de siguranta la vreun scaun de microbuz este la fel de usor ca a gasi autobuzul ori microbuzul la ora si ziua dorite. Din pacate, Romania nu este SUA nici ca bogatie, dar nici ca densitate demografica, astfel incat transportul public dus pana la derizoriu sau chiar lipsa este o reala problema, mai grava decat construirea oricarei autostrazi. Mai rau, datorita perpetuarii situatiei, deja s-a format printre romani convingerea ca transportul public este un serviciu destinat unor cetateni inferiori, eventual de rangul al II-lea, cum spunea candva politicianul Silviu Brucan, in timp ce in Europa normala spre care aspiram este ceva extrem de firesc, pe masura utilitatii si nevoii de deplasare. Ritmicitate pe masura nevoii, curatenie, viteza, iata cateva deziderate de altfel atinse cu greu chiar si cu ajutorul autoturismelor personale. Aici, ca si in celelalte situatii de blocaj de care aminteam mai devreme, este nevoie inainte de orice ca aceia care se considera mai intelepti sa gaseasca unde trebuie sa cedeze si unde sa forteze realizarea celor necesare, tot asa cum o anumita dereglementare ar putea duce la o imbunatatire pe termen lung. In incheiere, as aminti ca, privind catre administratie, problemele din transport expuse aici, cu solutiile lor, se regasesc in aceeasi masura si in domeniul constructiilor, ca si in celelalte sectoare din economie. Tot asa cum criza fortei de munca a ajuns deja intr-un punct in care nu doar politicienii trebuie sa dea dovada de curaj, ci toti cetatenii, nu la un mod declarativ, formal, ci prin actiuni practice. De altfel, gratie progresului tehnologic, nici munca din constructii nu mai este chiar asa de grea, betoniere mai ieftine decat o pensie minima fiind la tot pasul, iar bormasinile gasindu-se mai usor decat o paine integrala. Ce fac dirigintii de santier intr-o astfel de conjunctura este si aceasta o intrebare la care raspunsurile sunt la fel de diverse precum gradul de pregatire si interesul fiecaruia”, a incheiat specialistul.