Prin intermediul unui nou articol, in continuarea celui anterior, ing. Dan-Rodion Pogangeanu, Managing Partner in cadrul societatii Elux Rodit, membru in Colegiul Tehnic al Dirigintilor de Santier (CTDS), se refera la alte aspecte de stricta actualitate, abordand – dintr-o perspectiva mai larga – subiectul noilor tehnologii, a caror implementare reprezinta o provocare nu numai in sine, ci mai ales pentru acuratetea procesului de asigurare a calitatii, de controlul caruia se fac responsabili si dirigintii de santier.

„In conditiile dezvoltarii actuale a noilor tehnologii, care ocupa un loc tot mai important si in sectorul constructiilor, consider ca ar trebui acordata o atentie corespunzatoare si asigurarii calitatii, pornind de la aceasta perspectiva. Mai concret, exista situatii simple, cum este cazul controlerelor atasate centralelor termice murale si a caror configurare si intretinere reprezinta operatiuni relativ simple, atat prin numarul de date manevrate (timp si temperaturi interioare), cat si prin accesarea interfetelor controlerelor (doua sau trei butoane ori, in cazul celor digitale, doua-patru ecrane cu afisaj). Exista insa si cazul echipamentelor aferente gestiunii tip BIM a instalatiilor, unde configurarea si intretinerea rareori pot fi efectuate de altcineva decat de furnizori. Din punct de vedere comercial, totul pare in regula, atat timp cat respectivele operatiuni se incadreaza in cerintele tehnice de proiect, care sunt acceptate si dorite de beneficiar. Problemele pe care le vad aici se refera, pe de o parte, la caracterul formal al asigurarii calitatii in cadrul proiectului, iar pe de alta parte, la modul in care se reuseste realmente asigurarea calitatii cu privire la aceste aspecte. Din punct de vedere formal, in sistemul energetic, unde automatizarile si-au avut inca de la inceputuri un rol de baza, laboratoarele PRAM au fost totdeauna capabile sa asigure toate procedurile, la aceasta contribuind cunoasterea fiecarui element al instalatiei (cablu, releu, controler etc.), tot asa cum furnizarea buletinelor de laborator explicite reprezinta un demers de la sine inteles. In ceea ce priveste instalatiile aferente cladirilor, pana recent, complexitatea acestora pur si simplu nu solicita solutii spectaculoase, activitatea de asigurare a calitatii concentrandu-se in principal pe aspecte ce tin de seriozitatea, deontologia profesionala a specialistului implicat in proiect. Acest lucru nu prea mai este valabil astazi, cand un instalator care, sa zicem, toata viata a avut de-a face cu conducte, corpuri de incalzire si de iluminat, eventual cu ventilatoarele vreunei fabrici de conserve, poate fi pus in fata unor instalatii precum cele ale unui centru comercial modern. O parte din probleme si le rezolva investitorul singur, prin simple intrebari adresate potentialului diriginte de santier sau a echipei de diriginti, daca este cazul, insa problematica este departe de a fi rezolvata doar prin aceasta, cu atat mai putin daca avem in vedere ca de multe ori investitorul ori nu e capabil, ori nu e interesat de selectia unui diriginte realmente profesionist – aspect semnalat de o multime de diriginti de santier, nu numai de subsemnatul. Situatia este cu atat mai serioasa cu cat functionarea unor dispozitive electronice pare asemanatoare unor cutii negre, fara ca investitorul sa aiba in acest moment prea multe instrumente de control la indemana. Cel mai simplu exemplu este cel al imprimantelor si cartuselor acestora, a caror functionare este programata deseori in detrimentul beneficiarului. Este adevarat ca intre asigurarea unui dispozitiv de calitatea dorita si posibilitatea tehnica a acestei realizari este totdeauna un echilibru care ar trebui stabilit prin pretul de achizitie. Cum insa investitorul, de multe ori, nu este capabil sa-si stabileasca interesele si cu atat mai putin sa si le apere (in lipsa abilitatilor tehnice), avem din pacate o relatie destul de dezechilibrata, aceasta insa in contradictie cu avantajele de piata oferite de tehnologie furnizorului. Odata cu introducerea noilor tehnologii, a informaticii, in mai toate domeniile, se creeaza un cadru economic in care niciodata anterior beneficiarul nu a fost intr-o relatie mai dezechilibrata fata de furnizor – aceasta chiar daca utilizarea tehnologiei in sine aduce avantajele dorite. Din nefericire pentru beneficiar, acesta nu doar ca nu este capabil sa gestioneze ceea ce achizitioneaza, dar nici macar nu poate sa cunoasca exact costul real al achizitiei. Daca ne limitam la instalatiile unei cladiri, pornind de la conceptul de IoT, internetul lucrurilor, care prinde teren si la noi (interconectarea, de exemplu, a centralei termice si aerului conditionat), putem ghici ca o avarie cauzata de functionarea internetului e de la sine inteleasa, tot asa cum, cu siguranta, se depun eforturi in limitarea disfunctionalitatilor. Desigur, o astfel de avarie nu s-ar solda cu pagube comparabile cu pierderea unui avion de ultimul tip, Boeing, insa tocmai simplitatea cerintelor specifice unei cladiri, comparativ cu cele ale gestionarii unei aeronave, ne poate ajuta la identificarea solutiilor potrivite. La o mica centrala murala, insa, este simplu sa elimini un controler si o punte electrica din panoul de comanda, fapt care ar trebui cumva sa fie posibil si la o cladire mai mare. Daca trecem la utilizarea internetului, asa cum il cunoastem acum, toata lumea este deja obisnuita cu anumite riscuri conexe utilizarii – felurite modalitati destinate «optimizarii oricarei pagini de internet»... nu mai intru in detalii tehnice aici. Toata lumea ori este dezinteresata, adica neglijenta, ori presupune ca este vorba (doar) de propria adresa IP si inca de ceva nerelevant. Daca toti furnizorii de servicii, posesorii de domenii de internet ar fi obligati sa ofere beneficiarilor toate datele obtinute, s-ar putea insa sa avem unele surprize de proportii si sa ne dam seama ca, de pilda, lectura unui ziar in format clasic, pe hartie, ori vizitarea sediului unei firme este mult mai ieftina. Vorbim aici de date obtinute absolut legal actualmente, nediscutand de actiuni ilegale datorate hackerilor ori computerelor neprotejate, tot asa cum nu ne preocupa accesul specialistilor de retea care este implicit. Se poate presupune ca pericolul este invers proportional cu utilitatea paginii respective, pagina de prezentare a unei firme ori a unei reviste (cu venituri destul de precizate – abonamente, publicitate etc.) fiind mult mai putin periculoasa decat retelele de socializare; ceea ce constatam este stabilirea unei relatii de forta, chiar daca mai subtila”, avertizeaza ing. Dan-Rodion Pogangeanu.

Tot pe marginea acestei idei, a informatizarii aproape generalizate, specialistul mai arata ca „surprizele aduse de tehnologii si schimbarea relatiilor client-beneficiar au insa multe fatete, un alt exemplu, aparent banal, dar ignorat fiind cel al cardurilor STB: pentru cine nu stie (intre taximetristi ce refuza trasee mici si lipsa parcarilor, o varianta foarte buna e transportul in comun – mult mai apreciat si folosit in Viena, sa zicem, decat in Bucuresti), odata platita o suma, obtii o chitanta care iti dovedeste doar tie insuti ca ai platit, insa este total inutila transportului, indiferent de timpul si momentul utilizarii. Cu aparatele de validare departe de a fi perfecte (o simpla calatorie este de ajuns pentru edificare) si cu imposibilitatea certitudinii validarii (asa cum o avea beneficiarul cu biletul de hartie compostat in mana), avem un alt caz in care tehnologia avanseaza, insa, ca in orice afacere, fiecare obtine cat poate. Revenind la domeniul constructiilor, nu stiu cate dintre investitii dispun de diriginti de santier pe domeniul 9.3., retele de telecomunicatii, insa la conditiile actuale de piata, acest aspect este poate cel mai dificil de solutionat, chiar daca si posibilele pierderile cauzate de lipsa calitatii sunt pe masura”.

„Pornind de la cele mai recente date disponibile din partea Inspectoratului de Stat in Constructii - ISC, din care aflam ca in ultimul trimestru al anului 2018 s-au acordat amenzi in valoare de aproape cinci milioane de lei, se poate spune ca exista nereguli serioase, ceea ce se cam stie sau se intrevede, insa domeniul da, totusi, dovada de resurse, daca tinem cont ca, totusi, nici controalele, nici sanctiunile nu mai sunt chiar o surpriza, in timp ce neregulile persista. Dimpotriva, plecand de la valoarea deloc mica a amenzilor, daca as sta sa privesc din afara, ca simplu cetatean, as zice ca deja printre specialisti ar trebui sa existe nemultumiri mai curand legate de severitatea controalelor ISC si mai putin de incompetenta inspectoratului. E sigur insa ca, odata implicat direct in probleme, oricare ar fi pozitia, situatia se complica, fiind destule chestiuni care se cer inca imbunatatite, plecand de la modul in care se pierde timpul cu ocazia oricarei vizite la sediul institutiei (chiar si cu modernele panouri instalate la intrare) si pana la aspecte concrete, prezentate in diferite ocazii. Desi se presupune ca au fost necesare si justificate (dupa unii, chiar insuficiente), as reconsidera modalitatea de realizare a controalelor, nu neaparat pentru a le face mai «prietenoase», ci mai apropiate de proiect, de nevoile investitorului si ale celor afectati, direct ori indirect, de lucrari. Cum am spus si cu alte ocazii, este mult mai de dorit o abordare preventiva, care ar trebui sa inceapa obligatoriu cu acordarea unei importante sporite activitatii de asistenta tehnica, in mod similar tarilor dezvoltate, nu a uneia extreme, dure, conexe masurilor punitive. Aici trebuie spus ca de departe dirigintele de santier trebuie sa aiba, prin atributiile sale si pentru a-si atinge scopul, respectiv protejarea intereselor investitorului (odata cu finalizarea proiectului), o disponibilitate constanta pentru deschidere si dialog cu toti factorii implicati in proiect. Cu aceasta rezulta ca este necesara o conlucrare mai buna intre inspectoratul teritorial de care tine lucrarea si dirigintele de santier care, prin autorizarea sa, ramane reprezentantul beneficiarului in teren, ceea ce reprezinta, evident, o idee binevenita. Din pacate insa, conlucrarea este un concept, un mod de lucru, care patrunde destul de greu la noi, unde, facand abstractie de lozinci si feluritele declaratii, ne putem aminti cum, pana de curand, chiar cele mai pretentioase corporatii din Vest ori din Extremul Orient pur si simplu isi umileau clientii. Nu reamintesc aici diferitele exemple cu care fiecare s-a confruntat macar o data, insa, prin imbunatatirea relatiei client-furnizor, ce are loc concomitent cu impunerea unor directive UE (termen de garantie, disponibilitate date tehnice etc.), avem tocmai un exemplu simplu si elocvent al avantajului apartenentei la UE”, dupa cum observa ing. Dan-Rodion Pogangeanu.

Expertul subliniaza insa ca, „odata cu rumoarea generata de recentele masuri legislative privind reforma Justitiei, respectiv analizand reactiile publice fata de aceasta, se pare ca, intr-un mod contradictoriu, ne aflam din nou in fata unor dileme. Pe de o parte, unda de soc poate sa apara de la surpriza implementarii masurii in sine (prin caracterul urgent al unei ordonante), dar cu asta suntem obisnuiti, fiind pana la urma de inteles – in definitiv, toata lumea sta cu smartphone-ul in mana si vrea viteza si rezultate. Pe de alta parte insa, pentru unii in mod neasteptat, pentru altii firesc, stupefactia pare sa vina tocmai de unde ne asteptam mai putin, respectiv de la institutii si autoritati ce exercita influente europene, care se pare ca au descoperit placerea de a face ordine in stil asiatic, ceea ce este evident si mai ieftin, si mai eficient – iar acest aspect deja nu mai este o surpriza (nu discut de primirea cu satisfactie de catre o alta buna parte a populatiei, aceasta fiind si banala, si evidenta). De abia au trecut cateva decenii si romanii, de bine, de rau, incepusera sa se bucure de avantajele democratiei, pentru ca, odata confruntati cu rigorile UE, sa vedem cum ni se reaminteste, de aceasta data la o scara infinit amplificata, despre toate brutalitatile si abuzurile din perioada comunista. Evident, pentru cei mai multi, sunt doar amintite, nu si puse in practica, insa raul este deja facut, atat timp cat, aparent, persoane respectabile si de buna credinta afiseaza vizibil si cu evidenta satisfactie pancarte cu inscrisul «VA VEDEM!». Toate mecanismele altadata ascunse in cotloanele frecventate intr-un mod nefericit de adevaratii disidenti politici, precum Corneliu Coposu (condamnat la munca silnica pe viata, pedeapsa din care a executat 17 ani de temnita grea), Doina Cornea, Radu Filipescu, parintele Gheorghe Calciu-Dumitreasa (cu peste 21 de ani de inchisoare, inclusiv in infernul reeducarii de la Pitesti) si foarte multi altii, sunt in acest fel transferate intr-un mod public, vizibil. Ceea ce altadata a fost uluitor si inadmisibil devine acum acceptabil de catre cei mai fini si pro-occidentali dintre intelectuali, cata vreme n-am sesizat nici cea mai infima delimitare. Personal, nu gasesc nici potrivit si nici altcumva sa discut iesirile a diferiti politicieni sau propagandisti, oricare le-ar fi culoarea si cu atat mai putin ale altor profesionisti implicati. Exista mecanisme – beneficii materiale, aspecte ce presupun acorduri intre institutii interne si internationale – care fac dificila orice schimbare de pe-o zi pe alta; in plus, o multitudine de aplicatii, telefoane etc. ofera acum oricui posibilitatea de a o face la un mod personal, insa nu si legal, si cu atat mai putin sub si pentru litera legii. Incerc de asemenea sa fac abstractie si de motivatiile politice ale oamenilor obisnuiti, dat fiind prietenii si cunoscutii cu pareri atat de diferite – unii bucurosi, altii inspaimantati de-o posibila dictatura (???), altii bucurosi (de cresterea salariilor) in timp ce altii raman nemultumiti (tot de cresterea salariilor). Mitul «marii si decisivei victorii», inventat de Clausewitz, incercat in primul razboi mondial si pus in practica de V. I. Lenin, pare inca sa persiste, in pofida tuturor declaratiilor si apelurilor la intelegere, acceptarea reciproca devenind, in ultima vreme, acceptarea... doar a unora, ceea ce finalmente inseamna impunere, abordare evident straina de fundamentele UE. De altfel, aceasta amagire exista peste tot, iar iluziile sunt pe masura complexitatii problemelor, chiar si in constructii existand investitori care cred ca, odata ales un anumit furnizor prestigios, toate problemele si mai ales cele care se refera la calitate sunt automat rezolvate, de vreme ce furnizorii indoielnici au fost ocoliti”.

„Este insa stupefiant sa constati sustinerea neconditionata, ba chiar stridenta, a unor metode ce urmaresc impunerea unui anume curent in societate de catre intelectuali perceputi a fi, altadata, de o tinuta morala impecabila si nediscutabila. Este realmente bizar sa vad exact aceiasi oameni care, cu putin timp in urma, vibrau in fata operei laureatei Premiului Nobel, Herta Müller, ale carei scrieri devin acum realmente utile celor tineri, sa vibreze la fel de intens in sustinerea unor metode eminamente grosolane si abuzive. Am convingerea ca, la un moment dat, unul sau altul, pusi in fata unor exemple concrete de oameni abuzati, de victime ale unor proceduri – despre asta vorbim pana la urma, dar si de o profunda viciere a mediului politic si de afaceri –, vor gasi o urma de energie pentru justificari mai mult sau mai putin comode. Dupa caz si gravitatea situatiei, cu siguranta vor putea folosi pentru stergerea greselilor servetele umede, batistute parfumate ori chiar hartie igienica, intr-un ritual ce va putea provoca si aplauze, si aprobarea ori ingaduinta celor prezenti. Pana la acel moment ipotetic, se poate spune insa ca rezultatul recentelor alegeri europarlamentare nu a fost de natura sa aduca un consens social, ba dimpotriva, se pare ca a accelerat procesul divizarii. Pe baza acestui fenomen, privit analitic de catre cei ce au cunoscut si trait situatii precum cele descrise de Herta Müller, putem formula unele explicatii rezonabile fata de confuzia actuala, respectiv nepermis de rapida uitare a istoriei recente si acceptarea unor metode (cvasi)similare, poate ceva mai perfectionate. Prima situatie este aplicabila celor care efectiv nu au cunoscut realitatea dura a regimului comunist, datorita varstei lor biologice (cum este cazul celor sub 30 de ani) – aici, scoala isi are propria vina; a doua, ii cuprinde pe cei mai in varsta si pentru care, avand in vedere structura lor morala si intelectuala elevata, nu ne raman decat doua variante – fie intotdeauna au jucat teatru, fie gratie statutului social au suportat, dar mai usurel, cele descrise de scriitoare, anume asprimea regimului dictatorial comunist, fiind stiut ca in cazul celor mai multi intelectuali a fost adoptata asa-numita „rezistenta prin tacere”, care nu opunea persoana respectiva ingrozitoarelor instrumente de opresiune ale statului. Este si acesta un fel de a fi, insa departe nu doar de ce ne-am dori sau de ce am putea, ci de ce reusesc altii in conditii similare si de ce, de fapt, meritam! Suntem permanent preocupati de angoasa rusa (tocmai datorita amintirii unor brutalitati istorice), tot asa cum suntem extrem de inclinati sa cautam ajutoare oriunde ni se pare ca acestea ar putea fi. In UE suntem deja membri, iar actualmente detinem chiar Presedintia rotativa, insa nimic nu opreste politicienii romani sa-si coboare nivelul chiar si cand nimeni nu le cere. Pentru cine nu stie, si Italia a fost mult timp o parte insemnata din Marea Austrie (componenta a Imperiului Habsburgic) intr-o vreme cand Germania nici nu exista ca stat, iar acum, desi are probleme asemenea Romaniei si altor state membre, inca nu s-au vazut politicieni italieni nici sa frecventeze ambasadele altor tari mai mult decat proprii cetateni, nici sa ajunga la manifestari pitoresti, contradictorii, in plenul european, chiar in perioada electorala, aferenta alegerilor europarlamentare. In termeni antreprenoriali, se pot si asa obtine niste actiuni de succes, prin campanii de promovare personala sau de grup politic, insa sigur nu aceasta este calea formarii unui brand, a unor relatii de incredere. Pentru a ajunge insa macar la nivelul unora ca italienii, este nevoie esentiala de o clasa conducatoare formata din adevarati oameni politici (nu politruci sau politicieni) si mai ales de antreprenori, proprietari, trecuta prin macar doua-trei generatii – nu neaparat bogati, dar sigur cu spirit liber, or tocmai aici pare sa fi intervenit nociv si decisiv la un moment dat Justitia. Paradoxal, constatam astfel ca, in pofida dorintei de a desprinde definitiv Romania de ceea ce a insemnat o societate total dirijata si total controlata, prin continuarea neabatuta si cu orice mijloace a luptei impotriva coruptiei, tocmai se produce, pe langa reactia fireasca de aparare si repulsie a multora, chiar amputarea coagularii capitalului autohton, singurul care ar putea articula o societate realmente libera si deschisa”, a mai explicat ing. Dan-Rodion Pogangeanu.

Specialistul mai afirma ca, „discutand concret, unii reprezentanti ai actualei opozitii (care si-au luat avant, dupa rezultatul definitiv al alegerilor europarlamentare) au anuntat anularea tuturor masurilor aplicate de actualii guvernanti in ceea ce priveste Justitia, odata ce vor veni la putere, deci personal nu prea vad nimic catastrofal. Extrapoland problema respectiva la sectorul constructiilor, as fi dorit sa vad proteste la fel de energice din partea inginerilor si, mai ales, a dirigintilor de santier cu cativa ani in urma, atunci cand normativul NE 012 a relaxat controlul obligatoriu prin scaderea frecventei verificarii, respectiv cresterea cantitatilor de beton la care prelevarea de cuburi este obligatorie. S-a obtinut evident si o calitate inferioara, si o reducere a parghiilor aflate la indemana factorilor responsabili de proiect, insa in paralel au crescut raspunderile specialistilor. Adica s-a produs o modificare contrara unui sistem preventiv, parca dorindu-se livrarea de cat mai multi inculpati si de lucrari de slaba calitate, totul fara nicio obiectie relevanta, nicio greva, macar din partea celor implicati, daca nu a beneficiarilor finali. Cum pe fondul unor dispute exagerat de aprinse si totusi superficiale risc sa fiu inteles gresit, as remarca totusi ca in mod paradoxal principalii castigatori ai ultimelor alegeri se doresc perceputi ca fiind de stanga, de unde concluzia ca principalul conflict ar avea fata in fata proletarii secolului XX (cu radacini in XIX) si proletarii secolului XXI (la care psihoterapeutul, overtime-ul, supervizarea prin camere video si chat, ca si after-school-ul, au luat locul prafului, vaselinei, efortului fizic, vatafului si parintilor/bunicilor); printre putinii la care, datorita specificului, inertia inca functioneaza sunt cei din constructii. Altfel spus, disputa sta mai mult in metode (unii parca prea rutinati si anchilozati, iar altii dispusi la actiuni publice extraordinare pentru castigarea puterii); metode evident prea profesioniste pentru a veni din partea unor cetateni sincer nemultumiti si onesti, insa de inteles in contextul egoismului exagerbat nu doar la noi, ci in intregul Occident si care impune ca orice activitate de succes sa fie profesionalizata (?!?); sta disputa si in interese, insa mai putin, unii datorita pensiilor marite uitand de ratiile comuniste la ulei si zahar, iar cei mai nerabdatori de dezvoltare dorindu-si bunastarea cu orice pret, insa din care sa faca musai parte si traditionalul – de la mancare pana la locatia oricarui concediu reusit ori team-building. Ca si cum acel traditional ar putea fi ceva robotic, care tot anul este sistematic jignit (pomanagii fara WC-uri, bigoti etc.), tinut in subzistenta (daca nu e impins catre oras ori altundeva in lume), pentru a fi activat doar la nevoie, pe perioada concediului, asemenea unui capriciu, eventual printr-o aplicatie de smartphone. Ca sa inchei subiectul, ar fi interesant de realizat un interviu cu celebra scriitoare Herta Müller pe marginea celor discutate in articolul de fata, insa dupa o recenta disputa generata de relatia ei cu Uniunea Scriitorilor, se pare ca aceasta, stabilita de mult timp in Germania, s-a decuplat cumva de Romania. Tot vorbind despre germani, cum sunt recunoscuti ca fiind printre cei mai seriosi, insa din experienta directa pot spune ca, cel putin pe piata din tara noastra, nu sunt foarte buni, dar nu chiar... perfecti, nu-mi ramane decat oportunitatea altor colaborari, ca singurul mijloc de imbunatatire a situatiei”.

Concluzionand, fiindca tot s-au adus in discutie investitorii germani, ing. Dan-Rodion Pogangeanu subliniaza ca „poate ar trebui sa privim mai realist unele cauze ale actualelor nemultumiri. Cu un simplu exercitiu de imaginatie, plecand de la realitatea ca atat Bucurestiul, cat si Berlinul au la acest moment cam aceeasi populatie si un PIB aproape similar (pare de necrezut!), sa ne inchipuim cum ar fi ca de maine majoritatea berlinezilor sa se trezeasca cu veniturile personale ale majoritatii bucurestenilor... Desigur, incepand de anul acesta, salariul brut minim in constructii ar trebui sa fie de 3.000 de lei, dar colegii ingineri si antreprenori se vaita ca nu gasesc oameni nici cu 1.000 de euro! Intre timp, deoarece PIB-ul zonei Bucuresti-Ilfov nu prea are legatura cu locuitorii, aceste cresteri ii determina pe unii antreprenori sa-si inchida afacerile, iar pe altii sa caute angajati din strainatate, solutia de perspectiva fiind cu siguranta cea a unor ajustari a preturilor in domeniu, ceea ce va duce si la reducerea marjelor unor competitori mai mult speculativi decat profesionisti, ceea ce nu e deloc rau nici pentru beneficiarul final, nici pentru domeniul constructiilor, in ansamblul sau”.