Prin intermediul unui nou articol, ing. Dan-Rodion Pogangeanu, director al societatii Elux Rodit, membru in Colegiul Tehnic al Dirigintilor de Santier (CTDS), se refera la alte aspecte de actualitate, referitoare la activitatea dirigintilor de santier in raport cu principiile ce impun respectarea regulilor – si nu numai, avand in vedere implicatiile de natura politica, economica, legislativa si sociala, care influenteaza domeniul constructiilor, in ansamblu. Trebuie insa precizat, pe de-o parte, ca punctul de vedere si toate consideratiile sau opiniile din acest text reflecta strict luarile de pozitie ale autorului, ca specialist, si nu angajeaza cu nimic pe cele ale firmei sau ale altor colaboratori, inclusiv pe cele ale CTDS, iar pe de alta parte, ca acestea sunt exprimate intr-o perioada de plina desfasurare a pandemiei de coronavirus (Covid-19), care a determinat printre multe altele instituirea starii de urgenta pe intregul teritoriu national, ceea ce a dus la resetarea completa a relatiilor anterioare intre cetateni, specialisti, institutii etc. De comun acord cu specialistul, articolul, elaborat anterior, cu mult timp inainte de declansarea crizei sanitare actuale, a fost adaptat astfel incat sa reflecte o buna parte din realitatile vizibile in prezent.

„La unul dintre primele mele mari proiecte, imi aduc aminte cum, bucuros de deprinderea modului de desfasurare a unei lucrari, am fost temperat de un alt coleg ce mi-a atras atentia ca o buna parte a cunostintelor aplicate acolo nu aveau sa-si mai gaseasca utilitatea nicaieri. Bineinteles, nu era vorba, cum cei cu experienta desigur intuiesc, de cunostintele tehnice intrinseci (dimensionarea elementelor de proiect, respectiv punerea in opera – cunostinte dobandite in mare parte in scoala) sau de modul de urmarire riguroasa a tintelor proiectului. Respectivul coleg avea in vedere tocmai acea parte a proiectului care ii dadea un specific aparte si pe care nu prea ai cum sa o gasesti in vreun manual de scoala, indiferent de nivel. Acea parte o constituie toate regulile si procedurile specifice si care chiar se aplicau, specific care, dupa cum spuneam cu alte ocazii, este dat de amprenta participantilor la proiect si cu precadere de catre consultant sau engineer, cum mai este denumit. Eram deci total indreptatit sa fiu bucuros de cunoasterea unei bune modalitati de garantare a bunei desfasurari, tot asa cum colegul mai sceptic isi avea dreptatea sa. Intre timp, observ cum o suita intreaga de reguli, pe care aparent specialistii si le insusesc ca normale, firesti, fac ca intreaga activitate a unui proiect sa fie subordonata regulamentelor respective. Cel mai bine se vede acest lucru la nivelul proiectarii, cum ar fi de exemplu obligatia adusa de recentul normativ I7/2011, ce impune ca intregul circuit de iluminat sa aiba la fiecare lampa si conductorul de protectie (cu anumite exceptii, destul de rare). Noi reguli se aplica si in cazul executiei, unde specialistul trebuie sa urmareasca permanent respectarea anumitor distante de protectie ori a modului in care autovehiculele acceseaza sau parasesc santierul. Toate acestea sunt, dupa cum spuneam, firesti, cei implicati cunoscandu-le si respectandu-le mai mult sau mai putin, dupa caz. Problema care o vad aici nu este, cum s-ar putea crede, prezentarea unor cunostinte pe care majoritatea specialistilor si le-au insusit, in practica si teorie, ci ridicarea intrebarii asupra importantei fiecareia dintre aceste cerinte. Desigur, cand vorbim de normative ca I7 ori Mc-001, acestea sunt parte a legislatiei secundare care, pana sa devina aplicabila, are un intreg parcurs, care pleaca actualmente de la niste directive europene si obtinandu-se apoi aprobarea ori acceptarea celor implicati pe plan local – specialisti, autoritati, patronate, investitori etc. Evident, in contextul declansarii pandemiei de Covid-19, activitatea de armonizare, mai ales a legislatiei secundare, se deruleaza cu dificultate, inclusiv pe fondul restrictiilor impuse prin decretul de prelungire a starii de urgenta pe intregul teritoriu al Romaniei (decret aflat in vigoare la data modificarii articolului de fata). Cu toate acestea, tocmai pentru ca multe din activitatile considerate a fi mai putin importante sunt in general suspendate, chiar si in cazul autoizolarii, al carantinei, cei interesati dispun de mijloace suficiente pentru documentare si familiarizarea cu cele mai noi reguli, norme tehnice actualizate si regulamente specifice”, a subliniat ing. Dan-Rodion Pogangeanu.

Studiind si aplicand cele mai noi regulamente specifice, expertul este in masura sa afirme, pe baza propriei experiente, ca, intr-un mod care poate sa para ciudat pentru cei mai multi, chiar „cerintele percepute drept mai putin importante pentru unii specialisti fac sa fie garantata mai bine atingerea scopului pentru un proiect sau mai bine zis pentru orice investitie, avand de fapt o semnificatie majora. Desi aceasta asertiune s-ar putea valida cu o multime de exemple mai apropiate de activitatea inginereasca, trebuie sa remarc doar modul in care astfel de cerinte nu numai ca nu sunt folosite pentru buna desfasurare a proiectului, dar sunt utilizate, intr-un mod vadit rauvoitor, chiar impotriva proiectului. Mai concret, un exemplu potrivit, chiar si in situatia actuala, este cel al obiceiului de a contesta licitatiile pentru lucrarile de constructii, procedeu care se observa inclusiv in perioada starii de urgenta, prin simpla consultare a noilor dosare initiate la CNSC. De pilda, desi starea de urgenta a fost decretata inca din 16 martie 2020 si a fost prelungita la data de 16 aprilie, cel mai recent dosar de contestatie a fost inregistrat la CNSC in data de 27 aprilie a.c. si, desigur, lucrurile nu se opresc aici. Intrucat, in conditiile in care licitatiile importante cu finantare din fonduri publice (procedurile de achizitii publice de lucrari) sunt putine ca numar, iar primul dosar de contestare din acest an a avut numarul 1/2020 si s-a solutionat rapid, tot in ianuarie, prin respingerea contestatiei pe fond, amploarea fenomenului se observa doar si prin faptul ca, prin simpla verificare a portalului CNSC, cel mai recent dosar initiat, care a ajuns la instanta specializata, are numarul... 775. Fara a intra in discutii si dispute care, desigur, sunt argumentate de fiecare parte implicata (orice persoana juridica fiind indreptatita la ce actiuni crede ca-i sunt favorabile propriei afaceri) si fara a pune in discutie procedura de contestare, trebuie totusi sa privim mai cu atentie acest aspect. Cum este evident, fiecare se poate considera indreptatit si chiar este indreptatit sa apeleze la toate caile posibile, atata vreme cat acestea sunt legale si, mai ales, atat timp cat orice alt competitor poate face exact acelasi lucru. Calea pentru atingerea anumitor obiective, in acest exemplu, evitarea unor contestari nu neaparat nefondate (daca ar fi asa, ar fi respinse destul de usor si rapid, cum s-a observat cu primul dosar din acest an), ci costisitoare si nocive investitiei, ramane deci adoptarea, de catre responsabilii implicati, a unor metode corespunzatoare. Mai precis, este necesar mai mult ca oricand sa se deruleze, dupa terminarea starii de urgenta (timp in care achizitiile sunt exceptate de la verificare), proceduri de achizitie cat se poate de clare si, de dorit, cu clauze cat mai favorabile furnizorilor locali de materiale si servicii, pentru a reporni economia nationala”.

Ing. Dan-Rodion Pogangeanu mai subliniaza, in continuare, ca, luand in considerare viziunea potrivit careia ar trebui impiedicat ca unele firme din afara sa profite nemerituos de pe urma unor investitii, rezulta doua situatii. „In primul rand, exista din start domenii unde totusi capacitatile locale (capital autohton ori strain) ori nu exista ori sunt depasite, unde lucrurile sunt deci clare. In al doilea rand, exista situatii in care, desi exista firme consacrate autohtone, cu specialisti, dotari tehnologice si chiar capital, acestea fac cu greu fata concurentei cu unele firme ce au intrat pe piata locala tocmai din dorinta de extindere generata de excedentul capitalului propriu. Capital propriu la care se adauga o intreaga logistica, experienta si conexiuni ce fac ca unele incercari locale de a castiga pe baza unor definiri specifice nu tocmai inspirate sa para cel putin neprofesioniste, daca nu neserioase. Este evident ca un elev modest nu prea poate juca rolul istetului, oricat de ambitios ar fi, cata vreme are in fata sa un profesor care nu-si propune el insusi sa-l ajute, sa-l incurajeze. Daca tot am ajuns intamplator la relatia elev-profesor, trebuie sa recunoastem ca avem inca o data de-a face, intr-o multitudine de alte probleme, si cu o problema de educatie. Realitatea ne arata ca, plecand de la multitudinea problematicilor ce influenteaza o mare investitie in constructii, de la licitatie, exproprieri, proiectare si pana la punerea in opera, cunostintele necesare sunt departe de a fi acoperite de continutul oricaror cursuri, indiferent de prestigiul scolii si chiar de localizarea acesteia pe glob. Fara experienta directa si nemijlocita a diferitelor situatii, cumulata cu o buna cunoastere a cerintelor locale, este greu de gasit o solutie convenabila si care sa ne faca capabili de derularea unor proiecte fara pierderi ori intarzieri neasteptate. Pentru ca aceasta sa fie o misiune si mai grea, trebuie sa tinem cont de lumea in care traim, care de o buna bucata de vreme nu mai este doar dinamica, ci de-a dreptul interactiva. In aceste conditii, cunostintele necesare trebuie sa fie cel putin la nivelul rezolvarii problemelor existente, daca nu al anticiparii viitoarelor provocari. Un rol important il au aici in mod clar intalnirile formale, dar si informale intre specialisti (ce se vor relua, probabil, intre-un viitor nu prea indepartat), la care as adauga mult mai utile si preferabile cele de genul conferintei EURO-Constructii/ EURO-Fereastra, organizate de revistele specializate „Agenda Constructiilor” si „Fereastra” la hotelul Radisson Blu din Bucuresti ori Clima 2019, organizata de UTCB si gazduita de noul sediu al Bibliotecii Nationale a Romaniei, intalniri unde specialistii realmente isi pot expune cunostintele si realizarile. Mai putin constructive, chiar si pentru vorbitori, par a fi insa intalnirile organizate parca pentru a expune si stimula lamentarile unor afaceri deficitare, de regula de catre manageri ori firme carora le este foarte dificil sa-si recunoasca incompetenta prin care nu au reusit ori nu reusesc sa deruleze proiecte ce par din start falimentare, fara un suport extern, fara subventii. Lucru cu atat mai neproductiv (atat beneficiarilor finali, cat si propriilor investitori) cu cat nu reflecta altceva decat tocmai carentele reprosate la unison guvernelor recunoscute drept ineficiente, deci o atitudine intrinsec imatura si incorecta. Ajunsi aici, constatam ca ne aflam din nou intr-un cerc vicios al lipsei de sinceritate si observam o incercare zadarnica de a pacali realitatile sociale si economice, practic intr-o logica similara celei referitoare la licitatii, despre care am vorbit mai devreme, insa privita in oglinda, cu autori dinspre mediul privat si nu din partea autoritatii. O simpla explicatie ar putea fi ca in ambele situatii regasim drept manageri oameni trecuti cam prin aceleasi scoli si urmand aceleasi trasee profesionale... Desi suntem inclinati sa asteptam si mai ales sa acceptam miracole, trebuie sa recunoastem ca ar fi fost totusi nefiresc sa se fi obtinut rezultate diferite. Chiar daca in principiu mediul privat ofera garantiile dezvoltarii, este o dovada de imaturitate sau de nestiinta sa se afirme ca simpla schimbare public-privat ofera premisele unei reusite garantate. Exista concernele VAG (Volkswagen Audi Gruppe) ori Renault, cu un bun procent din actionariat apartinand statului si care functioneaza, cel putin la acest moment, cu succes (inclusiv in perioada pandemiei), tot asa cum exista altele – nu facem reclama negativa aici – despre care nu se poate spune acelasi lucru, dar, odata cu problemele economice generate de Covid-19, se poate observa mult mai bine care corporatie functioneaza si care nu in timpuri de criza profunda”, a mai remarcat specialistul.

Continuand, specialistul intrevede ca fiind interesanta expunerea altei probleme in actualul context, mai ales ca intreruperea punctuala, pe fondul pandemiei de Covid-19, a procesului efectiv de globalizare pare sa fi fost contracarata prin incurajarea interactivitatii in mediul online, astfel incat, cu exceptiile date de incapacitatea unora de a utiliza noile tehnologii sau de lipsa accesului la acestea, nimeni nu poate cu adevarat sa reclame faptul ca s-a „deconectat de la realitate”. „In acest context, cat poate fi considerata nerespectarea premeditata a unor reguli si cat este doar o schimbare absolut fireasca a regulilor, schimbare datorata tocmai lumii interactive la care participam, chiar si cand nu suntem constienti de acest lucru”, isi pune problema, in mod justificat, ing. Dan-Rodion Pogangeanu, care avertizeaza astfel ca, din pacate, „miza si orgoliile par sa fie si ele la fel de intense precum beneficiile aduse de nivelul la care societatea a fost adusa de nivelul tehnologic actual. Lasand la o parte posibilitatea teoretica a unor cazuri de incalcare flagranta, in timpul jocului, a unor reguli – situatie si incorecta, si generatoare de conflicte –, observam de foarte multe ori tratarea unor evenimente ce apartin unui context eminamente modern, interactiv, dupa reguli si conduite in care nu mai cred nici cei ce le invoca si care apartin unor vremi nu trecute, ci, de fapt, unor cicluri economice si contexte sociale diferite. Cel mai simplu exemplu este reactia diferita la cresterea, respectiv la scaderea unor taxe si impozite. Fac abstractie de orice caz particular care oriunde in lume produce discutii si argumente la fel de aprinse, laborioase, numeroase, sustinute de fiecare parte si de oriunde. De fiecare data este invocat, dupa caz si in functie de partea unde se afla fiecare, fie caracterul intempestiv, neanuntat, al masurilor, fie inspiratia binevenita, in cazul scaderii. Ca sa arat ce inseamna context diferit, vin cu un exemplu mai palpabil, care din pacate pe cat este de simplu, pe atat este si de neutilizat. Calcule similare se aplica oricarei investitii industriale, insa prefer un exemplu mai palpabil. La stabilirea pachetului optim de solutii pentru modernizarea unei cladiri, pentru o anumita durata de viata, sa zicem de 30 de ani, o anumita cladire este caracterizata de o anumita valoare actualizata a cheltuielilor de intretinere VNA (cat costa incalzirea, iluminatul etc.). Tot aceeasi cladire, pentru un anumit pachet de solutii de modernizare, va avea o alta valoare a cheltuielilor de intretinere VNA odata modernizata. Cum insa pachetul de solutii are o durata de viata mai mica decat a cladirii nemodernizate, datorita tocmai echipamentelor incorporate de modernizare (centrala termica noua, aparatura de aer conditionat etc.) calculul VNA2 ar trebui deci facut pentru o durata mai scurta. Rezulta astfel ca investitorul s-ar vedea nevoit sa aleaga intre doua situatii, intre doua valori diferite, cu beneficii economice diferite, insa bazate pe ipoteze din start necomparabile, ceea ce este exact ceea ce incercam sa arat in paragrafele anterioare. Ramane practic prezentarea aceleasi probleme (modernizarea cladirii), insa cu solutii plasate in contexte diferite. Din fericire, chiar si in cazul unei astfel de erori, finalmente, scopul de alegere a solutiei optime este atins (adica cel de comparatie intre solutii), insa daca investitorul isi ia libertatea de a investi in cu totul alte domenii, situatia s-ar putea schimba. Tot din fericire, exista modele de calcul si specialisti capabili sa ofere solutii adecvate si corecte, plecand de la toate aspectele ce vizeaza investitia in sine. Pana aici, am vorbit mai mult despre conceptele care stau la baza aparitiei diferitelor reguli pe care trebuie sa le respectam la un moment dat, ca si despre motivatiile, scopurile care duc la aparitia respectivelor reguli. Trebuie insa sa recunoastem ca, in cele mai multe situatii, dirigintii de santier, ca si toti ceilalti factori implicati in dezvoltarea proiectelor de constructii si constructii-montaj, se confrunta cu situatii ce pornesc de la simpla eludare pana la neaplicarea voita si premeditata a regulilor. De altfel putem regasi intr-o anumita «normalitate», nealterata de pandemia cu Covid-19, destui semeni – in toate domeniile, nu doar in cel al constructiilor –, uneori chiar prosperi, care sustin absolut convinsi ca o reteta sigura de succes este data de nerespectarea regulilor! Aici, cred ca gasesc acordul tuturor, avem o mare problema, care nici nu stiu cat depinde doar de noi, cu atat mai mult daca tinem cont de interconectarea cu intreaga lume actuala. Este cumva inutil sa ne exprimam nemultumirea, revolta din cand in cand, intr-un mod frumos, pasnic ori chiar la limita violentei... Fac aici o paranteza, prezentand o intamplare recenta, dinaintea declansarii pandemiei, insa foarte elocventa prin simplitatea si banalitatea ei. Circuland cu autoturismul si fiind preocupat de plata taxei unei parcari, s-a intamplat ca, datorita neatentiei, cu privirea atintita pe panourile respective, sa fiu admonestat de un cetatean ca i-as fi luat locul in fata. Bineinteles ca imediat m-am scuzat, invitandu-l pe respectivul sa-si faca propria plata si ce mai doreste, nu inainte de a remarca ca, in afara sa, mai era de fapt o singura alta persoana, sosita probabil, ca si celalalt, in timp ce eu ma uitam pe panouri. Rezulta o coada atat de mica cat sa-ti spui ca nu esti singur, ca aparatul functioneaza si in niciun caz nu te afli intr-o situatie in care, prin aglomerare, sa ti se cauzeze vreo pierdere enervanta de timp! Sau de fapt sa fie doar un prilej de descarcat nervii ori de exersat stima de sine... Cum spatiul respectiv este inchis (era vorba de holul la parcarea unui mall), vazandu-l pe preopinentul meu cum isi aprinde o tigara, mi-am permis sa-i atrag atentia ca nu este frumos ce face, ba chiar este ilegal. Reactia plina de violenta verbala a respectivului, fara conformare, la prima vedere un cetatean tanar, cu pretentii si familiarizat cu bunastarea, beneficiile mall-urilor si cu celelalte avantaje – m-a obligat sa constat inca o data starea in care ne aflam ca societate. Ne place sa ne credem democrati, europeni, suntem justitiari pana la violenta, insa cand propriile beneficii si capricii ne sunt incalcate cu un singur milimetru, chiar si prin simpla aplicare a celor mai moderne si progresiste reguli, totul este trimis in derizoriu. Atitudinea respectiva, ba mai rau, cea care frizeaza o crasa inconstienta, nu s-a schimbat odata cu pandemia de coronavirus si cu decretarea starii de urgenta, ba mai mult, a devenit tot mai vizibila (fie si pentru ca zilnic noile reguli nu sunt respectate; astfel, s-au intocmit pana la 27 aprilie 2020 peste 490 de dosare penale, sub aspectul savarsirii infractiunii de zadarnicirea combaterii bolilor, mult mai drastic pedepsita in prezent, iar zilnic, in medie, peste 5.000 – 5.500 de persoane sunt amendate cu sume uriase pentru ca incalca masurile privind restrictionarea circulatiei). De aici, de la nerespectarea regulilor, in timpuri «normale» pentru societatea romaneasca, ba chiar si in plina pandemie, ar putea deriva unele situatii ce pot avantaja pe unii sau pe altii, insa care sfideaza in suficienta masura logica si bunul-simt cat sa fim foarte departe de ceea ce se doreste; adica o tara atat de civilizata precum tarile de pe malul Atlanticului ori Marii Nordului. Nu am spus ca ne-am dori cu totii ca Romania sa se mute, metaforic vorbind, in peninsula scandinava, fiindca am convingerea ca fiecare loc isi are propriul parfum, propriile frumuseti (traditiile, datorita invocarii pana la uzura, risca deja sa sune tendentios, desi tocmai pandemia pare sa fi provocat intrarea in silentio stampa a progresistilor radicali, concomitent cu apelul tot mai des intalnit la traditie si la bun-simt, conturat pe majoritatea canalelor de comunicare mass-media, din mainstream)”, a mai subliniat ing. Dan-Rodion Pogangeanu.

Revenind la problema ratiunii si respectarii regulilor, dupa cum afirma specialistul, „daca la aceasta mai luam in calcul armata de functionari ce se considera a fi indreptatiti la actiuni discretionare, fie pentru a impiedica ori doar intarzia anumite aprobari, avize, fie pentru a favoriza alti competitori, deja situatia este si mai dificila. Aflati sub asaltul unei globalizari pe care chiar si cei care au inventat-o o pun acum sub semnul intrebarii, ma gandesc aici la americani, este dificil sa judeci cat de periculos este ca unui functionar public sa i se permita sentimentul de stapan, proprietar, asa cum se observa de multe ori in relatia, fie si online, cu ghiseul public... Desigur exista si o alta categorie, de functionari neputinciosi si servili (nu serviabili), nu din dorinta vreunui profesionalism deosebit de ridicat, ci din simpla dorinta de a da bine in fata unui public tot mai constient de drepturile sale, tot asa cum altii chiar reusesc sa fie buni profesionisti. Ca intotdeauna, ultimii ies cel mai putin in evidenta, motiv pentru care este si greu sa fie remarcati si laudati. Si aici este vorba inainte de orice de doua mari probleme. Una este a pregatirii, a educatiei profesionale, iar o alta, a redimensionarii aparatului administrativ. Desi pentru cei in cauza redimensionarea – imposibila in vremuri de pandemie, intrucat, potrivit actualului premier, «toti bugetarii sunt necesari deoarece se afla in prima liniei a bataliei duse impotriva Covid-19» - este si va ramane un subiect terifiant invers proportional cu gradul de pregatire profesionala, trebuie reamintita modalitatea de administrare larg adoptata de managerii din mediul privat. O schema de personal prost dimensionata afecteaza in mod inevitabil performantele organizatiei, fara prea multe solutii disponibile. Despre subdimensionare nu prea sunt multe de spus, efectele fiind imediate. Efectele negative ale supradimensionarii sunt insa mult mai dificil si de anticipat, si de rezolvat. Se mai gaseste situatia cand unul sau altul sunt ascunsi de colegi prin birouri separate, tocmai din dorinta de a nu afecta eficienta de ansamblu a unei institutii, insa si aceasta solutie isi are limitele ei. In acelasi timp, suprasolicitarea, pe perioade scurte, a unor specialisti poate duce la efecte fantastice – atingerea obiectivului, economii, satisfacerea celor implicati prin plati suplimentare si mai ales prin sentimentul oferit de succesul obtinut si imbunatatirea competentelor. Insa, permanentizarea unei subsolicitari datorate tocmai supradimensionarii de personal duce automat la scaderea performantelor celor implicati, la care se adauga de la sine submotivarea generala – fiecare dintre cei implicati fiind dominati de sentimentul unei proaste recompense, sentiment care pe termen lung se intoarce exact impotriva celor ce si-au permis sa mentina situatia; aceasta chiar daca lealitatea, nivelul atasamentului incompetentilor fata de seful protector poate ajunge pana la disperare. Bineinteles, fiind vorba de mediul public si nu de cel privat, exista posibilitatea prelungirii pentru mult timp a unei astfel de situatii, dat fiind usurinta cu care uneori pot fi obtinute finantarile facandu-se abstractie de eficienta organizatiei. Se stie astfel ca, in raport cu orice autoritate publica, mediul bancar analizeaza altfel un dosar de credit, care are cu totul alt parcurs decat in cazul unui investitor privat. In contextul actual, cand societatea s-a adaptat in mare masura la instrumentele progresului tehnologic, cel mai nociv aspect din intreaga situatie as zice ca este deprofesionalizarea atat a respectivilor angajati bugetari (a caror sansa de integrare in mediul privat devine aproape nula), cat si a organizatiei respective, adica a aparatului administrativ de stat. Acesta este si motivul pentru care anumite organizatii, fie ele firme, fie autoritati locale, institutii ori chiar state, isi au prestigiul lor ridicat, stiindu-se ca acolo exista buni profesionisti si performanta, pe cand altele, datorita rezultatelor deficitare, sunt mai degraba ocolite. Paradoxal, prin introducerea de noi si tineri angajati in sistemul bugetar, desi pare sa li creeze conditii excelente, un mijloc de trai foarte bun, pana urma acestia s-ar zice ca au cel mai mult de suferit, ca pregatire. Nimic nu este mai rau pentru un tanar proaspat iesit de pe bancile scolii decat un mediu profesional precar, bazat - cel putin aparent – exclusiv pe obedienta si din care va avea extrem de putine de invatat. Cu un mentorat negativ asigurat de colegi mai batrani, antrenati in pierdutul timpului, schitarea importantei si a grelei ocupari, acestia nu vor cunoaste niciodata o adevarata utilitate sociala, care sa le dea increderea in sine si dorinta de sporire a performantei. Dimpotriva, pusi in fata unor proceduri, obiceiuri si formulare rutinate de ceilalti, in ciuda unor cunostinte ce ar putea duce inclusiv la imbunatatirea, revolutionarea sistemului, de multe ori ajung sa fie catalogati drept analfabeti functionali, metoda perfecta de disciplinare a oricarui tanar novice si de conservare pe termen nedefinit a unor uzante, de altfel, perfect acoperite legal. In locul unei cariere de veritabili profesionisti, platiti nu neaparat mai bine, dar cu un orizont urias de optiuni, sunt oarecum obligati sa-si rezume activitatea de serviciu (greu de numit totusi profesionala) la un ritm bazat pe memorarea unor obiceiuri si relatii, la care s-ar adauga traficarea, mai mult sau mai putin explicita, a responsabilitatilor de serviciu. In timp ce exista specialisti, nu ma refer neaparat la genii recunoscute ca atare, preocupati de urmatoarele calatorii pe Luna ori pe Marte, in timp ce anual apar cateva noi tehnologii si limbaje de programare, nu mai vorbesc de aplicatii, exista si o posibilitate de avansare in cariera, chiar obtinere de doctorate, bazata pe manevrarea birocratica. Ca exemplu, as aminti doar formularele aferente proceselor-verbale de controlul calitatii, denumite si definite prin normativul C56, dar pe marginea carora exista angajati ce-si pun problema corectei formulari – daca, de exemplu, la denumirea unitatii sa fie trecut numele investitorului, al executantului ori al consultantului... de parca respectiva completare ar aduce vreo modificare semnificativa nivelului calitatii. Este adevarat ca ne desfasuram activitatea intr-un stat de drept, membru al UE si in care uneori erorile scriptice pot fi speculate, chiar si dincolo de bunul-simt si de interesul investitorului ori al beneficiarului final, insa pana acolo este totusi cale lunga, cale ce ar trebui s-o aiba in vedere si cei aflati la inceput de cariera in egala masura cu factorii decizionali din sistemul bugetar. Punand astfel in balanta inceputul de cariera al unor tineri si performantele din mediul bugetar, s-ar putea spune ca de fapt problema nu este la autoritati, care-si asigura propria functionare si ofera un refugiu in plus unor doritori, ci la mediul privat, la investitorii privati, care nu reusesc sa absoarba toata oferta de forta de munca. Astfel, tocmai aici intervine decisiv rolul autoritatii de a crea premisele dezvoltarii mediului privat, intr-un mod prielnic, insa corect. La acest moment, asa cum se vede din spatiul public, apar anumite reprosuri la adresa mediului privat, al corporatiilor, pentru felul in care-si externalizeaza o parte a profiturilor, insa in acelasi timp exista sentimentul ca, din anumite motive, statul intarzie si ezita aplicarea unor masuri adoptate tocmai la nivel european pentru aceasta. Amintesc aici doar acordul initiat de fostul ministru al Finantelor Publice, Ioana Petrescu, care ar trebui sa aduca o mai buna lumina in aceasta chestiune, acord interstatal ce ar permite o comunicare si raportare fiscala directa intre diferitele state europene. Cu schimbarile, fie si dupa metoda pasilor marunti, ce au fost si vor fi generate, cu siguranta, dupa diversele runde ale procesului electoral (cele mai importante runde de alegeri au fost amanate pana la o data care, cel mai probabil, va fi la alegerea Parlamentului), desi totul pare a fi o «rotire a cadrelor politice», nu avem altceva de facut decat sa fim optimisti ca situatia se va schimba, treptat, pentru a fundamenta bazele unui climat corespunzator timpului si tehnologiilor actuale.