Prin intermediul unui nou articol, in continuarea celor publicate in luna octombrie 2018, ing. Dan-Rodion Pogangeanu, Managing Partner in cadrul societatii Elux Rodit, membru in Colegiul Tehnic al Dirigintilor de Santier (CTDS), se refera la noi aspecte de actualitate, referitoare la rolul specialistilor din domeniul instalatiilor - si nu numai, in buna desfasurare a activitatii din constructii.

Astfel, dupa cum subliniaza ing. Dan-Rodion Pogangeanu, „discutand despre domeniul instalatiilor, respectiv al retelelor electrice in particular, nu este un secret ca totdeauna specialistii din domeniu s-au considerat, de cele mai multe ori pe buna dreptate, deosebiti de multe alte categorii implicate in activitatea de constructii, gradul de solicitare profesionala, intelectuala, fiind de regula de o complexitate superioara, comparativ cu cel specific altor factori implicati, precum cei din activitatea de excavare ori de realizare a betonului armat. Plecand de la aceasta realitate, multi au deseori tentatia sa considere o buna parte a activitatii de asigurare a calitatii drept o activitate cumva redundanta, daca nu chiar inutila; dupa cum se stie, aici contribuie decisiv si unii specialisti - diriginti de santier, dar si altii care isi neglijeaza pana la un formalism minim activitatea si atributiile. Dovada nu e punctul meu de vedere, ci pur si simplu existenta unor lucrari neconforme, chiar si dintre cele mai noi... Deci, ca o prima concluzie, la o activitate de executie mai complicata nu-i corespunde eludarea controlului calitatii, ci un control pe masura de complex. Cum cel mai bine este sa discutam argumentat, as face o paralela, pornind de la calitatea unor materiale nu tocmai corespunzatoare. O problema pe cat de reala, pe atat de concreta este si usurinta cu care patrund pe piata produse dintre cele mai diverse, unele cu un ridicat caracter de noutate, nu neaparat prin tehnologia inglobata, ci prin istoricul furnizorului respectiv pe piata locala. Vorbind despre o calitate indoielnica si de multe ori la produse noi (insa nu neaparat), as reveni la specialistii electricieni, cu care am inceput mai sus si care finalmente cam cunosc problematica. Astfel, daca cumparatorul interesat are noroc, chiar si cei din vanzari se intampla sa faca o recomandare utila. Anumite produse - aparate de comutatie, cabluri etc. (de fapt, aspectul este valabil pentru orice materiale) - pot fi sincer indicate ca avand o calitate mai buna, tot asa cum fata de cele de calitate inferioara poate fi chiar si explicit recomandata renuntarea la achizitia acestora. Faptul in sine este si normal, si de apreciat, doar ca procedura, daca putem numi asa o astfel de situatie, are un grad ridicat de relativism datorita starii de spirit a comerciantului respectiv ori chiar, de ce sa nu spunem, pe fondul crizei de bani a acestuia, ca sa nu mai vorbim de cea a investitorului. Despre specialistii din executie, in principiu, se poate spune ca acestia reusesc sa rezolve situatia, fiecare bazandu-se, in lipsa unor detalii tehnice de proiect, pe o retea de furnizori proprii de incredere, la care se presupune ca apeleaza in functie de specificul lucrarii; privind din punctul de vedere al asigurarii calitatii lucrarilor, este evident ca nici aceasta situatie nu este neaparat de dorit. Nu amintesc ca in mod normal specialistul din executie ar trebui sa instaleze exclusiv materiale ce sunt prevazute in proiectul tehnic, fiindca, de multe ori, proiectele se cam rezuma, vorbind aici de micile cladiri, la indicarea pozitiei consumatorilor (lampi, prize etc.); si, desigur, la dimensionarea minimala, fara de care operatorul de retea nu accepta racordarea. Putini se gandesc ca niciun executant nu are un laborator sau un atelier propriu unde sa verifice si sa testeze materialele aflate la prima lor utilizare si fara documente acoperitoare: doar reclamatiile ulterioare ale unor beneficiari nemultumiti duc la crearea unei pareri proaste fata de anumite materiale, ceea ce-l pune pe acesta intr-o situatie dificila, mai ales daca nici nu se afla in posesia unor garantii de produs sau pentru lucrari etc.”.

Continuandu-si demonstratia, specialistul mai arata ca, „asadar, desi este evident ca, dincolo de opinii general acceptate, necesare si care apar in mod natural, atunci cand este vorba de realizarea unor proiecte, parerile nu ar trebui luate decat ca repere orientative, minimale si nu ca norme de practica, asa cum se intampla uneori. Pentru aceasta, intai de toate, ar trebui ca investitorul sa fie convins ca o documentatie tehnica bine realizata, oricat ar parea de scumpa isi merita toti banii, iar proiectantul sa-si faca intr-adevar treaba, aici fiind mai mult vorba de educatie si obisnuinte. Tot despre educatie este vorba si cand vedem cum salariile cresc, parca cineva tocmai a descoperit o comoara nestiuta, insa fara ca de aceste cresteri sa beneficieze salariatii in masura in care s-ar fi dorit: desigur, exista opinia ca banii se duc acolo unde trebuie, insa daca ar fi asa, cu lucrurile lasate la voia intamplarii, si curentul electric, si apele s-ar duce la vale, intr-un mod nefericit si pagubos pentru toti. Cu riscul de a deranja, as asemana situatia ultimelor cresteri cu aceea a unui copil caruia i se dau niste bani, insa ii pierde imediat ce iese din casa, este pacalit pe strada ori asa ceva. Aici evident ca fiecare are dreptul sa-si cheltuiasca banii asa cum doreste, insa daca aceasta pune in dificultate chiar angajatorul care-i da banii si in consecinta existenta locului de munca respectiv, discutia devine mult mai serioasa. Desi e mult de discutat - un castig de moment fiind evident finantarea bugetului, respectiv asigurarea altor plati, gasesc ca principal castig nu neaparat o crestere a veniturilor reale, a calitatii vietii salariatilor, ci apropierea intregii economii de nivelul din Vest, fapt ce va duce la o incetinire, pana la stopare, a emigratiei subcalificate. Din pacate, chiar daca s-au introdus si la nivelul invatamantului preuniversitar elemente menite sa ajute cetateanul de rand intr-o mai buna orientare, inca asistam la - hai sa-i zicem - felurite manipulari ale individului. Nu e vorba aici doar de omniprezentele reclame, cu rolul lor pana la crearea de dependenta inclusiv in domeniul constructiilor - lucru deja firesc, dar si de alte domenii de interes mult mai larg si ce depasesc sfera simplei publicitati. Mi-a atras atentia vehicularea unor recente sondaje de opinie - nu cunosc si nu m-a preocupat autorul, n-as putea spune ca m-a preocupat nici subiectul propriu-zis, insa mi s-a parut nefireasca si nesanatoasa insasi realizarea lor. Nu poti face sondaje pe marginea legilor fizicii, asa cum nu poti face sondaje despre chestiuni pe care cetateanul de rand este eminamente si normal impiedicat sa le cunoasca. Pana la urma, ca sa revenim la domeniul constructiilor, sa ne imaginam un sondaj privind utilitatea frecventei de 50 Hz, respectiv modificarea ori anularea acesteia, cu scopul cresterii eficientei energetice si economice. Si fiindca multi dintre cei interesati ar putea avea o bruma de cunostinte, s-ar putea face o legatura cu fenomene specifice reale - Histerezis, Corona (suna interesant) etc., dar si comparatii cu tari mai dezvoltate, precum SUA, al caror sistem are o valoare superioara, de 60 Hz. Gluma ar putea continua, insa, dincolo de gluma, eu nu am cunoscut foarte multi oameni suficient de bine pregatiti pentru a-si permite sa accepte declinarea competentelor in anumite domenii. Si deoarece la configurarea competentelor de moment avem la indemana internetul, un rezultat sigur al unui astfel de sondaj ar fi cresterea traficului de date, respectiv a consumului de electricitate”.

„Fiindca tot am parasit domeniul strict al constructiilor, m-as referi la o alta chestiune ce preocupa actualmente societatea, poate si datorita unui exces de timp si energie avut la dispozitie, gratie dezvoltarii actuale. De o buna bucata de vreme, tot aud ca omenirea a fost tinuta in teama, ca motivul unei nedezvoltari ar fi stat in faptul ca omenirea a fost practic, de la geneza ei, tinuta in frica de catre diversi, sa-i numim aici protagonisti, precum Biserica ori stapani medievali, iar ulterior dictatori comunisti etc. Afirmatie care contine desigur in ea suficient de mult adevar pentru a putea fi sustinuta in orice dezbatere, la vreo conferinta, insa fata de care, de regula, fiecare se raporteaza in functie de nivelul de educatie, dar si de experienta de viata. Inainte de altceva, as compara asertiunea respectiva cu ideea ca un copil de opt ani nu poate fi capabil sa proiecteze o cladire moderna cu peste 50 de etaje numai fiindca i s-a impus sa nu faca galagie in clasa in anul precedent; doar cine nu a realizat nimic in viata poate eluda atat de simplist efortul si timpul necesar oricarei realizari! Ceea ce m-a determinat sa amintesc acest aspect aici - aparent in afara domeniului, desi la bazele oricarui proiect serios stau si analize de risc de tot felul - este tendinta pana la o preocupare asidua si deosebit de profesionista din partea unor operatori economici de a-si castiga cota de piata exclusiv prin timorarea sau infricosarea clientului-tinta. Cred ca multa lume a auzit de prezentarile cu vanzare ale unor produse financiare ori a unor vase de bucatarie la costuri aparent piperate. Nu intentionez sa pun in discutie utilitatea sistemului bancar, dimpotriva, semnalarea comportamentelor respective ar trebui sa duca la masuri tocmai din partea bancilor interesate de pastrarea rolului lor in cadrul economiei. Nu produsele respective ma preocupa deci, ci frivolitatea si mai ales nesinceritatea cu care sunt utilizate unele concepte (in cazul de fata, frica, teama), fapt ce duce uneori la pagube semnificative, in detrimentul calitatii, al concurentei, al interesului general”, subliniaza ing. Dan-Rodion Pogangeanu.

Dupa cum opineaza specialistul, „intorcandu-ne la religie, ca presupus generator de teama (de pedepse divine sub toate reprezentarile - Iad, foc, smoala, blesteme etc.), as face referire la teama de violenta fizica, atat de impardonabila ca nu prea sunt multe de spus; doar ca trebuie totusi privita intr-un context istorico-social. Pedepsele inchizitiei catolice au fost totusi acceptate ca atare, drept un instrument juridic potrivit la momentul respectiv; tot asa, pe parcursul unei singure zile de activitate la lucrarile unui proiect de constructii, oricat de modern s-ar lucra, un avocat s-ar putea alege usor cu cateva zeci de cazuri, doar plecand de la atmosfera generala, eminamente dura, prin actiune si exprimari, motiv pentru care oriunde accesul in santiere nu este permis oricui, fiind restrictionat. Parasind domeniul lucrarilor de constructii, exista situatii-limita, ce-si fac locul in multe alte contexte, de la locul de munca, in familie si pana la educatia copiilor, in care violenta fizica (celebra palma la fund) este inlocuita cu violenta psihica, mult mai greu de dovedit, poate realizata si inconstient (de exemplu, prin simpla introducere de paleative, precum tableta), insa cu consecinte poate chiar mai brutale pe termen lung. Ca o paralela la viata cotidiana din care face parte si politicul, am putea spune, de asemenea, ca asistam la o adevarata competitie a fricii, pana la o infricosare vecina cu teroarea. Teama este indusa de catre unii lideri de opinie ce considera ca anumite actiuni sau propuneri legislative ar putea duce la disculparea si eliberarea unor corupti, fapt ce ar duce la deteriorarea vietii publice, respectiv a bunastarii multora (mai putin a sustinatorilor care insa, stupoare, par sa fie totusi majoritatea); situatie ce ar crea premisele iesirii din UE (masura luata de catre vinovatii locali), iar daca aceasta premisa pare prea deplasata, ramane cel putin amenintarea cu impunerea unor sanctiuni de catre organismele UE. Chestiunea cumva nu este deloc noua, tema «sincronismului» avandu-si radacini adanci, prin secolul al XIX-lea, in istoria romaneasca, cu diferenta ca actualmente conexiunile cu vestul Europei sunt atat de complexe si de bilateral fructuoase - dovada firmele straine prezente pe piata de constructii si lanturile de retail ajunse in ultimele catune -, ca orice astfel de discutie ar trebui privita exclusiv prin doua chei. Una a faptului ca astfel de dezbateri sau preocupari exista in toate tarile membre (deci nimic local deosebit, nici chiar coruptia - poate doar orgoliile particulare ale unor profesionisti) si o alta a unor interese divergente atat locale (diferite partide, factori economici etc.), cat si generale (inaltii functionari UE incercand actualmente reformularea unor directii). Mi-as permite sa remarc aici totusi un aspect specific: in mod firesc, in orice administrare exista dintotdeauna fenomenul perifericului. Spre granita oricarui imperiu, regat, teritoriu administrativ existau zone care evident nu se bucurau de toate beneficiile, bunastarea si privilegiile «Romei» (afaceri, drumuri, scoli, teatre etc. ), insa administratia se multumea, datorita distantei, cu taxe mai mult formale (principalul beneficiu fiind apartenenta la Imperiul Roman, deci certitudinea protectiei militare). Actualmente, datorita progresului tehnologic (avioane, telecomunicatii etc.), administratia are aparent posibilitatea tehnica de a-si impune respectarea ad-litteram a tuturor deciziilor, ceea ce teoretic nu este rau, dimpotriva, pare ideal. Este insa rau faptul ca si-o poate dori si fara a-si fi respectat propriile sarcini, respectiv crearea de avantaje similare cetatenilor centrului. Mai mult, gratie tehnologiei actuale, asemenea conducerii marilor corporatii, exista posibilitatea fizica evidenta ca seful cel mare, directorul general, sa se adreseze in mod direct ultimului individ, interesat ori nu. La prima vedere sunt eliminate in acest fel presupusele abuzuri ale intermediarilor (uneori incompetenti ori corupti), insa la o privire mai atenta observam ca in acest fel pot fi eludate interese majore locale, care nu au cum sa fie cunoscute de ultimul cetatean, insa pot fi speculate de administratia centrala, finalmente in detrimentul cetateanului de rand (aici actualmente discutiile rationale se opresc, avand doua optici idealizate si eronate - fie centrul este doar bun si reprezentantii localnicilor rai, corupti, fie invers). As adauga ca aici nu este vorba de consideratii personale, cele mai simple si convingatoare argumente fiind incertitudinea, provizoratul si gradul de risc ce guverneaza mai toate proiectele, fie ele publice ori particulare, pana la cele mai banale activitati”.

Dupa cum mai explica ing. Dan-Rodion Pogangeanu, fenomenul infricosarii in spatiul public are valente diverse. „Astfel, tot un sentiment de teama, chiar daca nu explicit, incearca sa fie indus si de cealalta parte, care invoca persistent unele abuzuri (existenta unui stat paralel); chestiune pe cat de incitanta, asemenea unui adevarat film de aventuri trait in direct, pe atat de inaccesibila omului de rand, insasi prin natura lucrurilor. Ce trebuie aici semnalat este ca ramane socanta eludarea celor mai mici indicii in acest sens de catre parteneri declarati ca preocupati de intarirea si sincronizarea deplina a Romaniei la lumea occidentala. Revenind mai aproape de controlul calitatii din domeniul constructiilor, as spune ca teama se desfasoara pe doua planuri: unul - si cel mai dramatic, cel al consecintelor catastrofale cauzate de posibilele accidente - pe durata desfasurarii lucrarilor (privind SSM-ul din santier), respectiv la proiecte de calitate inferioara (privind perioada exploatarii), si un altul legat de consecintele legale. Personal, prefer, in discutiile cu investitorii si cu specialistii, sa invoc prima categorie, consecintele legale fiind de regula expuse la solicitare. Desigur, tot la acest capitol ar trebui sa intre si teama de control de orice natura din partea celor ce cunosc situatia reala, insa nu respecta anumite cerinte. Cea mai contradictorie mi se pare insa teama de prostie, respectiv de prosti. Incep cu o paranteza, facand trimitere la un film placut, dar si instructiv. In «Babe», film cu un purcel pe post de caine ciobanesc, exista la un moment dat un dialog intre un caine si oile sale, din care redau, fara pretentia reproducerii mot-a-mot: «cainele, stiind oile proaste, le ceru sa vorbeasca clar ...», apoi «oile, cunoscand ca lupii [adica cainii ciobanesti] sunt ignoranti, incercara sa-i explice astfel incat acesta sa priceapa ceva...». Cam pe aici pare ca ne aflam actualmente, cel putin la nivel de invective publice politicianiste, as spune ca nu doar in Romania, insa aici, sub diferite pretexte (libertate de exprimare, interzicerea discriminarii etc.) si pe fondul presiunii europene, exista o permisivitate mai ridicata. Daca privim la rece, teama de prostie din partea unui om destept este totusi cea mai... prosteasca atitudine pe care acesta o poate avea, intrand in contradictie cu insasi definitia celor doi termeni cu manifestarile fiecaruia: ori desteptul nu-i atat de destept pe cat se crede ori prostul nu e chiar atat de prost pe cat se presupune”, a avertizat ing. Dan-Rodion Pogangeanu.

Vorbind despre temerile reale si cele induse, ing. Dan-Rodion Pogangeanu arata ca nu ar incheia articolul de fata fara a reveni si la una dintre cele mai teribile temeri omenesti, cea data de foc si de care este acum regretabil legata de incendiul de la clubul „Colectiv”. „Lasand pe seama celor abilitati aflarea a ceea ce de-acum se cam stie, as risca sa constat ca principalii vinovati, desigur nu juridic, insa moral, sunt cam tocmai o buna parte dintre victime. Poate parea hazardata ideea, dar daca ne uitam putin cum s-a reusit ca o intreaga succesiune de evenimente sa se produca - un patron de local si-a asumat pe propria raspundere niste obligatii doar fiindca o procedura menita sa-l ajute in afaceri l-a obligat s-o faca, un patron de firma de constructii si-a facut treaba de mantuiala si fara sa-i pese prea mult daca exista ori nu vreun proiect, vreun control al calitatii (sau poate tocmai lipsa acestuia, respectiv a unui proiect, l-a incurajat sa faca treaba); cineva, chiar si in acele conditii, a facut undeva, ulterior, niste controale, insa mai mult formal, probabil pentru ca-l obliga o procedura, o alta persoana; un primar ori doar un simplu functionar a facut si el ce s-a intamplat sa faca, avand grija sa se acopere in hartii... aceasta inlantuire ajunge pana la viitoarele victime, cetateni care au ales bucurosi si de buna voie distractia in subsolul unui loc la limita salubrului, chiar si astazi zona respectiva, fosta fabrica Pionerul, fiind intr-un stadiu la fel de dezolant! La o privire detasata si rece, cu totii si in cele mai multe cazuri impreuna ori doar prin copiii lor ori ai prietenilor lor (vai!), formeaza profilul viitoarelor victime; victime - persoane tinere si dintre cele mai active si implicate intr-un fel sau altul in tot ce avem si facem, in niciun caz oameni de la tara ori pensionari, marginalizati, deci dintre cei care, direct sau indirect, administreaza tot ceea ce avem aici la dispozitie. Cu aceasta, desigur, nu doresc sa scandalizez ori sa ranesc persoane aflate inca in suferinta, tot asa cum nu intentionez sa disculp pe cineva, ci sa semnalez ca orice lege s-ar da, de catre orice alt guvern ori alta autoritate, atat timp cat nu-si face fiecare treaba si cat timp se accepta erori impardonabile fiindca este profitabil ori din comoditate, nu prea avem de unde sa beneficiem de altceva. Un caz asemanator (cu mai multe victime), de aceasta data intr-o tara in care legislatia protectiei la incendiu este perfect armonizata si respectata, a fost si cel al incendiului de la turnul Grenfell, din Londra, unde, cu ocazia renovarii majore, din perioada anilor 2015-2016, proprietarul (KCTMO) a refuzat refacerea fatadei cu materiale ce ar fi asigurat o mai buna rezistenta la foc, din motivul evitarii unor costuri suplimentare (concediind antreprenorul initial), dupa care, la 14 iunie 2017, incendiul declansat cel mai probabil de un scurt-circuit la un frigider defect, amplasat intr-un apartament situat la etajul al patrulea, s-a extins rapid, in numai 15 minute, prin intermediul fatadei, la intreaga cladire cu 24 de niveluri, cauzand 72 de decese si peste 70 de raniti grav. Dupa o mobilizare fara precedent a brigazilor de pompieri din Londra, incendiul din Grenfell Tower a fost declarat stins in 16 iunie 2017. Incendiul se afla inca sub ancheta, primul raport independent privind modul de (ne)respectare a regulamentelor de constructii si a celor de protectie la foc, in cazul Grenfell, fiind predat politiei britanice in luna mai 2018. Si la noi, trebuie incercat sa privim detasat si in interesul general; nu conteaza ca in acea seara la Colectiv era un concert de rock, atat timp cat la fel de bine ar fi putut fi organizata o nunta - in cazul in care chiar acele artificii au fost sursa incendiului, mai ales ca aproape la toate nuntile tortul este decorat si cu artificii, lumanari etc. Ca o paranteza, as critica aici inca o data ideea de introducere a unui «mentorat» in sistemul de calitate, adica nimeni sa nu prea aiba acces la sistem, daca nu stie cum sta treaba! Ar fi bine asa, daca nu ar exista destui diriginti de santier ce se vad redusi la nivelul de paznici, tot asa cum exista locuri fara paznici, iar daca exista, acestia se cred si chiar pot fi mai importanti decat dirigintii de santier! Nu e vorba de prostie, conceptii comuniste, ci de o viziune pragmatica: astfel, ca alternativa, nu ne ramane decat sa privim in continuare cu un ochi spre vapoarele din China, cu unul spre avioanele americane, in timp ce microbuzele tot pleaca spre Spania, Italia, Germania... iar intre timp ne pacalim unii pe altii cum putem si chiar... ne ardem. Ca o concluzie generala la ceea ce poate insemna si hotie, si prostie, si teama, si manipulare, as aminti recentul referendum (pe o tema altadata marginala, data de parade desuchiate, cu ambasadori bizari, acompaniate de triste procesiuni): s-a creat o rumoare privind planuite hotii, fraude, atat de aiuritoare (finalmente, dovada rezultatele), ca personal - poate dau o proba de naivitate - nu le vad vehiculate decat ori de cineva care traieste realmente preponderent din si prin hotie ori de cineva extrem de credul. Asta chiar daca este stiut ca exista reprezentanti ai tuturor partidelor ce parasesc sectia de votare cu un proces-verbal, asemenea, sa zicem dirigintelui de santier. Tocmai acesta ar fi arbitrariul peste care un sistem al calitatii cat mai riguros aplicat ar trebui sa impuna o mai buna calitate a lucrarilor, care, evident, nu poate fi asigurata fara produse de calitate. As repeta ca o buna parte din lucruri s-ar imbunatati printr-o educatie adecvata si de calitate superioara. Cu o generatie de meseriasi pregatiti in fostele scoli profesionale, dar care deja sunt pe cale de a iesi la pensie ori sunt plecati aiurea, un intreg segment de angajati din toate domeniile, nu doar din constructii, isi cam fac treaba dupa ureche si calificati «la apelul bocancilor», adica sumar, din mers. Actualmente, pe de o parte, nu prea mai exista scolile profesionale ori liceele de altadata (ori daca sunt, au cu totul alt profil, adaptat unor cerinte de moment), iar pe de alta parte, cererea si mai ales calitatea cererii fac ca multe lucrari sa aiba un nivel tot mai scazut al calitatii. Desigur, nu se poate spune ca situatia este catastrofala, ca lucrarile sunt realizate la un nivel al calitatii scandalos de periculos. Exista inca si specialisti bine pregatiti si exista totusi unitatile de distributie a energiei electrice care nu accepta ca o instalatie electrica sa fie racordata in orice conditii; asa cum este si normal, acestea se ocupa insa cu precadere de protejarea propriilor interese, respectiv ca propria retea de distributie sa nu fie afectata negativ prin racordarea unei instalatii defectuoase si mai putin de verificarea detaliata a instalatiei utilizatorului. Lucru de altfel corect si legal, pana la urma, orice utilizator are libertatea de a-si realiza si verifica propria investitie dupa cum doreste si, mai ales, dupa cum poate. Ca o concluzie la toate acestea, ar fi indicat ca, in lipsa unei disponibilitati pentru invatamantul de lunga durata (scoli cu durata de pana la trei ani), specialistii implicati si mai ales firmele sa apeleze cel putin la cursurile cu durata de cateva zile, asa cum este cazul celor organizate de CTDS ori cele prezentate succint de URBAN-INCERC, cu ocazia lucrarilor prilejuite de Conferinta Nationala Finala Train-to-NZEB: The Building Knowledge Hubs”, a incheiat ing. Dan-Rodion Pogangeanu.