Prin intermediul unui nou articol, ing. Dan-Rodion Pogangeanu, Managing Partner in cadrul societatii Elux Rodit, membru in Colegiul Tehnic al Dirigintilor de Santier (CTDS), se refera la diverse aspecte de actualitate, referitoare la activitatea dirigintilor de santier – si nu numai, avand in vedere implicatiile de natura politica, economica, legislativa si sociala, care influenteaza domeniul constructiilor, in ansamblu. Trebuie insa precizat, din nou, in primul rand, ca punctul de vedere si toate consideratiile sau opiniile din acest text reflecta strict punctul de vedere personal al autorului, ca specialist, si nu angajeaza cu nimic pe cel al firmei sau al altor colaboratori, inclusiv pe cel al CTDS, iar in al doilea rand, ca acestea sunt exprimate in al doilea an dupa declansarea pandemiei de coronavirus (Covid-19), care a determinat printre multe altele instituirea starii de urgenta si a celei de alerta (prelungita) pe intregul teritoriu national, ceea ce a dus la resetarea completa a relatiilor anterioare in configuratia cetatean-lege-societate-stat. De comun acord cu specialistul, articolul a fost adaptat astfel incat sa reflecte realitatile vizibile in prezent, dar trebuie subliniat si ca, pe fondul vitezei foarte mari de raspandire a pandemiei (asa-numitul „al patrulea val” din Romania si din Europa), care determina deja aparitia a peste 2.500 de cazuri noi, zilnice, in tara noastra (in conditiile in care, la inceputul lunii septembrie 2020, se inregistrau pana la 1.500 de noi cazuri pe zi, estimandu-se in consecinta ca in octombrie a.c. s-ar putea ajunge chiar la 10.000 de cazuri pe zi, dupa cum a avertizat Managerul Institutului de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” din Capitala – n.r.), toate predictiile privind situatia politico-sociala si economica, de ansamblu, respectiv cele referitoare la evolutia pietei constructiilor, in particular, au un grad mare de incertitudine.

„Daca ne gandim detasat la problematicile din domeniul constructiilor, constatam fara un efort deosebit ca acestea se regasesc intr-un fel sau altul in toate domeniile vietii cotidiene, desigur, cu diferentele si nuantele date de fiecare caz in parte. Chiar daca uitam uneori de cerintele specifice domeniului constructiilor si chiar daca in activitatea curenta avem si alte sarcini si probleme decat cele legate de dirigentia de santier (nu ar trebui sa existe o productie de serie, pe model chinez, in domeniu), suntem parca, intr-un fel, condamnati sa ne lovim de aceleasi probleme acolo unde ne asteptam mai putin. A devenit astfel o uzanta general acceptata faptul ca pentru orice produs, fie o simpla teava, fie un telefon mobil, durata minima obligatorie pentru garantie sa fie de 3 ani, asa cum prevede legislatia Uniunii Europene. Intr-un mod total surprinzator pentru unii, firesc pentru altii, exista comercianti care practic eludeaza obligatia de a mai elibera certificatul de garantie, sub motivul ca oricum este legal obligatoriu! Altfel spus, asa ceva tine si de domeniul absurdului, deoarece existenta garantiei este impusa de lege, pentru unii comercianti ar fi inutila existenta fizica a certificatului de garantie, considerand de la sine inteles ca fiecare isi cunoaste si respecta obligatiile, ceea ce, cel putin la nivel teoretic, trebuie sa ar fi un stadiu deosebit de bun, oglindind un progres remarcabil la care a ajuns economia nationala, bazata pe incredere si pe corectitudine... Din pacate insa si cu precadere in ultimele luni, datorita si unei politici „de dreapta” prost intelese in teritoriu si nu neaparat de politicieni, situatia pare cumva ca s-a inrautatit si ascunde de fapt lipsuri si comportamente defectuoase. Toate acestea lasa un loc generos activitatii de control, fie in cadrul proiectelor de constructii, care ne intereseaza direct, respectiv prin ISC, fie la nivelul comerciantilor, vizati de protectia consumatorului. Daca drept suport de asigurare a garantiei producatorului clientul poate gasi acceptabila factura sau bonul fiscal, mai ales in cazul unor bunuri mai ieftine – situatie rezolvata la nivelul client-vanzator, constatam ca exista si cazuri cand efectiv comerciantul nu detine sau nici nu stie ce inseamna un certificat de conformitate. Intorcandu-ne la proiectele de constructii, evident ca pare realmente eronata si zadarnica orice incercare de control al calitatii lucrarilor atat timp cat materialele din proiect prezinta incertitudini. Aici colegii din domeniul ingineriei civile pot vedea cumva lucrurile exagerat, dat fiind si numarul mai mic de repere gestionabile (beton, otel-beton, componente de zidarie etc.), toate de multe ori produse local sau furnizate prin reprezentati consacrati local, deci usor verificabile. Cand vorbim insa despre instalatii industriale, ba chiar si pentru cladiri, lucrurile se complica atat prin multitudinea cerintelor, cat si prin cea a furnizorilor. In cazul aparatelor si echipamentelor avem de-a face cu valori semnificativ mai mari pentru volume si mase mult mai mici comparativ cu cele din zona constructiilor civile. Aici trebuie sa mentionez o eroare deja consacrata in spatiul public - si anume dimensionarea aparent inadecvat de mare a personalului de conducere si control fata de dificultatea proiectului, rezultata din numarul mic al lucratorilor implicati. Lucrurile stau exact pe dos, deoarece, odata cu progresul tehnologic, cu schimbarea proceselor, respectiv odata cu introducerea utilajelor si automatizarilor, activitatile se condenseaza, impunand un numar semnificativ marit de repere care trebuie avute in vedere si controlate. Consecinta imediata este ca o simpla neatentie face mult mai dificile actiunile de corectie in caz de depistare, iar o subdimensionare a personalului de control creste automat nu sansele unei calitati reduse, dar chiar ale unor proiecte la care slaba calitate se descopera mult dupa momentul in care se mai poate remedia ceva”, a avertizat specialistul.

 

In opinia expertului, daca se ia in considerare dificultatea privind controlul taierii padurilor, cu volume de ordinul miilor de hectare, respectiv sutelor de autocamioane zilnic, s-ar putea spune ca articolul de fata propune solutii prea greu de atins. „Prin simpla respectare a regulilor, dar mai ales prin respectarea specialistilor responsabili, care trebuie sa inceapa cu respectul de sine al respectivilor specialisti, lucrurile pot deveni totusi mai simple, cel putin in ceea ce priveste proiectele autorizate de constructii; aceasta doar plecand de la simplul fapt ca este obligatorie autentificarea fiecarei actiuni prin procese-verbale de catre cei implicati – responsabilii tehnici cu executia, dirigintii de santier, proiectantii etc. S-a ajuns insa la o asemenea simplificare a lucrurilor incat declaratia de conformitate se utilizeaza in orice scop, doar in cel destinat NU. Astfel, exista firme de constructii-montaj care eludeaza cu seninatate sistemul calitatii, astfel incat la finalul lucrarilor ofera o simpla declaratie, fara nicio alta formalitate, fie ea documentatie tehnica sau... prezinta declaratii de conformitate doar pentru materialele utilizate. Practic vorbind, dincolo de faptul ca este ilegala (chiar daca anumiti avocati incompetenti sau de rea-credinta pot spune altceva), in acest fel, lucrari de valori si importanta considerabile se realizeaza pe simpla «declaratie pe propria raspundere». Raspundere care in mod evident nu exista atata vreme cat este asumata de entitati (fizice sau juridice) necunoscatoare, respectiv incompetente si cu capital social modic, deci, intr-un cuvant, iresponsabile. Pentru o imagine cat mai corecta a pietei actuale si pentru a nu ridica intrebari fata de proiecte punctuale, fac aici apel si la experienta, s-o numim extra-oficiala, cea de care se loveste fiecare zilnic, insa cu expertiza unui cunoscator si a unei persoane autorizate, din toate punctele de vedere. In ceea ce priveste rolul, nedorit evident, al proiectantului in obtinerea unei calitati slabe, atunci cand se intampla, cea mai nefasta cauza pare a fi nu necunoasterea, incompetenta tehnica (pana la urma nu prea termini facultatea, daca este vorba de asa ceva), ci combinatia de preturi mici si orgolii personale. Aceasta combinatie face ca rareori sa poti vedea documentatii tehnice trecand de prima revizie; nu continui insa, atata vreme cat multe proiecte se finalizeaza exclusiv pe baza DTAC, fara PT si fara DDE”, a mai precizat ing. Dan-Rodion Pogangeanu.

 

„Daca insa incerc sa aduc in discutie, prin articolul de fata, respectarea regulilor, de altfel cunoscute de cei mai multi dintre cei interesati, privind detasati la lumea din care facem parte, constatam chit ca vrem, chit ca nu vrem, ca asistam la contorsionarea unui intreg sir de norme, altadata firesti si unanim intelese. Nu intentionez sa fortez un silogism, insa se pare ca ne aflam intr-un moment deosebit, in care cineva cauta, plecand de la o pana de idei ce poate merge pana la diminuarea propriei autoritati, nu doar anumite rezolvari, cat mai ales inventarea de noi definitii sau redefinirea unor realitati, punand in discutie nu creationismul versus evolutionimul lui Darwin, ci de-a dreptul chestiuni axiomatice! Redefinirea realitatii, a unor legi pana la urma imuabile, urmareste sa faca posibil ceva nou cu orice pret si care, daca va diferi de vechi, va fi evident si mai bun. Extrapoland la nivel strict managerial dar incercand totusi o metafora, odata cu minimalizarea rolului familiei (asa-zis abuzive, dupa cum se afirma in ultimul timp pe mai toate canalele media) si prin stimularea institutionalizarii, insa cu excluderea statalitatii (prin eludarea rolului de coordonare si control al unei autoritati publice serioase, competente si reale), ajungem foarte lejer sa ne amintim de copiii rapiti de otomani pentru improspatarea permanenta a efectivelor de ieniceri, acestia fiind luptatori de elita, fara parinti, fara origini, insa bine hraniti, cu multe privilegii si dedicati totalmente sultanului. Cum insa si otomanii si-au avut succesul lor, inca neconsumat totalmente, dar s-au confruntat si cu revolta ienicerilor, in anul 1826, care a dus la desfiintarea acestui corp militar de elita, fondat prin anul 1362, dar devenit ineficient vizavi de rigorile razboiului modern, ramanem doar la stadiul de constatare, fara a ne putea hazarda in aprecieri si prognosticuri definitive. Revenind la aspecte ceva mai concrete, pe plan local, observam ca nici la 32 de ani de la evenimentele din 1989, inca nu am reusit sa iesim din schema consacrata de impartire a ceea ce inca nu avem sau nu ne apartine. Singura schimbare pare sa vina dinspre mediul privat care, acolo unde poate, incearca o crestere a performantei prin adjudecarea unor piete cat mai sigure. Asa este cazul unor unitati medicale private carora cresterea naturala a portofoliului li se pare insuficienta, drept pentru care forteaza sistematic preluarea, dupa cum se aude, a unei parti din fondurile publice colectate de stat de la fiecare dintre noi, volens-nolens, sub forma asigurarilor. La drept vorbind, multe persoane si-ar dori un tratament intr-o clinica privata care apriori si oriunde in lume este intrucatva superioara uneia de stat, macar in ceea ce priveste confortul pacientilor. Tot oriunde pe pamant - si am calatorit si lucrat in mai multe tari, este de la sine inteles ca tratamentul in clinici private reprezinta o bariera sociala, tine de un anumit blazon, fiind destinat unui segment mai mult sau mai putin exclusivist de pacienti ceva mai potenti financiar. Acum, dat fiind nivelul de trai de aici, unul din cele mai joase din UE, chiar si fara toate datele problemei, desi s-ar putea pune in discutie si competenta asemanatoare a medicilor din cele doua sisteme, pare cumva improbabil sa vedem majoritatea platitorilor de taxe de sanatate, lucratori la stat sau din mediul privat, cum dau navala spre unitatile particulare. Intrucat statul, indiferent de guvernantii de moment, are o pasiune deosebita in consumarea bugetului pe capitole conexe, indiferent de domeniu, simpla marire a bugetelor este din nou o problema. Asa este si cazul invatamantului, unde o parte semnificativa din buget se duce pe proiecte, desi necesare, cvasi-inutile (sic!) din punct de vedere al actului educational (cum este cazul achizitiilor de plexiglas pentru separarea locurilor in banci)! Daca la aceasta se adauga si scaderea fondurilor, intrucat in loc de 5% din PIB Educatia primeste 2,5% din PIB, fata de macar 2,7% din PIB in 2020, falimentarea in timp a sistemului este inevitabila. Falimentul ar putea fi de altfel soarta invatamantului nu doar prin lipsa solvabilitatii financiare, cat mai ales prin diminuarea pana la anulare a scopului final al Educatiei, mascata fie prin diverse proiecte mai mult sau mai putin fanteziste, autointitulate „reformatoare” si impuse de la cel mai inalt nivel, fie prin asa-numitele „modificari radicale de curriculum”, prin care se aplica, de obicei cu mult aplomb, tot ceea ce a esuat demult si a fost abandonat in Occident. Cu ce ne alegem daca ajungem sa punem in aceasi fraza diminuarea scopului si invatamantul... nu este greu de anticipat. Recent, intr-o discutie intre specialisti, pe santier, aveam sa aud ca un mare castig adus de caderea comunismului ar fi libertatea (asa cum o cunoastem astazi) si cu precadere... libertatea sexuala. Frumos si corect, dar ar trebui sa ne amintim ca libertatea sexuala nu ar trebui sa insemne si promiscuitate, desi implica implicit libertinaj, iar Romania a experimentat destula promiscuitate sexuala si in ultimii ani ai regimului comunist! Pentru cei care au cunoscut direct pe propria piele „binefacerile” comunismului, evident ca amintirile sau traumele, dupa caz, pot fi remarcabile, iar castigurile - pe masura. Daca insa orizontul asteptarilor si al cunoasterii se rezuma doar la partea ludica, mi-e teama ca deja consemnam pierderi de care inca nu avem habar, iar aici nu am in vedere faimoasa industrie care oricum si-ar fi consumat perioada de bunastare dupa investitia initiala. Pare uluitor cum, pe fondul unei educatii tot mai precare, cumulata cu asigurarea si stocarea hranei chiar peste masura – lucru de la sine inteles cam pe tot globul, din Los Angeles pana in Kuala Lumpur (mai putin in unele tari africane) –, niste satisfactii oferite absolut gratis de insasi mama natura sa capete aspect de privilegiu, de trofeu al unei sustinute si indreptatite lupte a celor mai luminate capete! Ajunsi aici, se poate spune, nu doar asa, vorbind din carti, ci concret, pe baza violentei diferentelor de idei, ca universul occidental la care in ultimii 162 de ani am aspirat continuu noi, romanii, pare sa-si fi creat singur propriul impas vizavi de lumea rasariteana. Impas care, printre altele, face ca multe produse, inclusiv din domeniul informaticii, sa ajunga pe piata noastra tot mai scumpe si tot mai greu. Urmeaza sa vedem daca vom reusi sa profitam intr-un fel si productia respectiva sa ajunga a fi mutata si pe la noi, ca sa nu asteptam trimiterea de cereri de oferta catre unitatile ce functioneaza actualmente prin Polonia ori prin Germania”, a mai subliniat ing. Dan-Rodion Pogangeanu.

 

Aducand in discutie o posibila si nedorita proiectie in timp, lucru deloc nepotrivit atat timp cat toata lumea pare sa discute despre durabilitate, chiar daca multi nu prea cunosc ce semnifica acest termen, specialistul pune in diverse planuri cele mai recente framantari sociale, care vor avea cu siguranta efecte mai apropiate sau mai indepartate, ce pot fi conturate atunci cand se pune problema directiei spre care ne indreptam. „In mod cert insa, cresterea preturilor la materialele de constructii deja impune ca fiind profitabila cu siguranta o crestere a productiei locale, indiferent de forma sau structura de capital a acesteia. Evident, aici este vorba de investitii, iar cine poate sa le faca si este tentat, se presupune ca va sti cum sa utilizeze banii de care dispune sau pe care ii poate obtine. Fiindca am invocat mai devreme si finantarile uneori defectuoase din invatamant, orice leu bagat in invatamant sau in salariul unui cadru didactic este o investitie pe termen lung, in beneficiul tuturor... Mai presus de toate insa, sarcina cea mai importanta si dificila ar fi refacerea imaginii, a prestigiului invatamantului, care nu poate veni fara redobandirea prestigiului profesorului. Atat timp cat prin propaganda, cu scopul conjunctural de reducere a cheltuielilor bugetare, angajatii din invatamant sunt priviti drept simpli functionari, capabili aproape exclusiv de servicii indoielnice, viitorul nu va aparea ca unul promitator, iar oricine va putea se va duce instinctual acolo unde lucrurile se desfasoara in mod natural in beneficiul cetateanului, plecand din Romania. Atat timp cat profesorul va fi constrans, impins de nevoi, sa alerge de la o scoala la alta, iar de acolo la vreun elev la altul, pentru „pregatire”, in mod sigur se va castiga orice, dar mai putin prestigiu sau valoare pentru invatacei. Altfel, unor tineri de cele mai multe ori pe cale naturala mai stralucitori decat parintii lor si potoliti doar prin intimidari sistematice, precum clasificarea din mass media drept analfabet functional, nu li se va capta atentia de catre multe... personaje de la catedra, daca nu plictisite, blazate, atunci sigur intimidate, intimidate de sistem (iar acest lucru, doar vazand ce apare in spatiul public, este cel mai iresponsabil), dar intimidate si de catre parinti si elevi ce au tot mai multe drepturi (pana la un punct nu e rau), cel mai grozav devenind, pentru elev, dreptul de... a nu beneficia de drepturile tale. Instinctiv, cu totii inteleg acest lucru, dovada si refuzul de participare, exact asemenea unui lucrator din constructii nemultumit, care-si vede de treaba in lumea sa, fara a ridica privirea, fara o preocupare asupra lucrarii. Fapt care aduce consecinte negative tuturor, urmarea in timp fiind scaderea calitatii fortei de munca pana la disparitie, realitate cu care ne confruntam zilnic, timpul cand era doar semnalata fiind de domeniul trecutului. Astfel, cunoasterea, dobandirea unor anumite cunostinte este indiscutabil legata de o educatie sistematica, dar din pacate insa, reversul medaliei, prostia, lipsa de cunostinte nu au in mod necesar legatura cu aceasta, tinand mai mult de bunul-simt, de educatia din familie, a celor sapte ani de acasa - sintagma cenzurata deja de niste ani buni, mai ales ca familia este tot mai des atacata, probabil tot ca o expresie a libertatii dobandite incepand cu 22 decembrie 1989”, opineaza ing. Dan-Rodion Pogangeanu.

 

In felul acesta, specialistul observa „o diminuare a bunului-simt, la schimb cu umplerea individuala a stomacului, eventual undeva aiurea in lume, pe parcursul a catorva zile de vacanta all-inclusive”. „Este un bun-simt mult diminuat, redus pana aproape de disparitie, care, pus in practica, ne face sa aflam ca, de pilda, in Bucuresti exista mai putini sobolani decat la Paris sau la New York, tocmai cand credeam ca, prin intermediul actualei administratii, vom deveni peste noapte macar... ceva parizieni mai mici decat am fost! In mod ironic, concomitent, toata lumea afla ce curata si educata este fie zona asiatica - si cu precadere Japonia-China, unde fiecare isi vede de gunoiul sau (chiar asa...), fie cea scandinava (unde, cel putin pana de curand, datorita ariditatii, presupun ca gunoaiele erau din start altele decat pe-aici, mai precis, inexistente). In ciuda pretentiilor si invocarii bugetelor, observam cu totii cum curatenia oraselor, precum si furnizarea apei calde menajere cresc in calitate odata cu distanta fata de Bucuresti. Ca o paranteza, nu am vazut alt oras din lume, nu din rafinata Europa, unde pietonii sa-si foloseasca rautacios dreptul de a folosi zebra chiar si in fata ambulantelor cu semnalele pornite, iar soferii sa-si ameninte partenerii de trafic fiindca acestia refuza sa blocheze intersectia dificil de trecut! Sunt totusi lucruri care tin strict de sectorul decizional, iar aici as remarca aspectul derutant al presei actuale, cotidiene, asa-numite de prestigiu, practic, a patra putere in stat, fie scrisa, fie audiovizuala, care lasa locul, zic eu in mod intentionat, fiindca altfel nu ar fi posibil, nu doar unor greseli gramaticale, ci unui limbaj efectiv strambat, distorsionat. Se ajunge ca segmente din mass media de specialitate, precum Agenda Constructiilor si Fereastra, cateva publicatii din lumea literara, de cultura (ce abia mai supravietuiesc, nefinantate si oricum cu putini cititori, fie ca se afla sau nu sub egida Uniunii Scriitorilor) sau articole ale unor specialisti nejurnalisti – sa zicem, av. Gh. Piperea – sa depaseasca in calitate nivelul general al presei, care parca indeamna la prostie si la incultura. Iata cateva exemple unde putem ajunge, ca sa parafrazez, pas cu pas, daca vom continua sa mergem inainte dirijati preferabil de aplicatii ce par sa ne transforme in veritabilii pokemoni, inlocuind la ordin si peste tot bunul-simt si educatia cu proceduri, coduri si reguli uneori inaplicabile. Si ca sa inchei cu dihotomia dintre bun-simt si lege, as atrage atentia ca, in timp ce ne speriem, unii mai mult, altii mai putin, de pandemia de Covid-19, pericolele sunt mult mai aproape, iar cerintele de solutionare - stringente. Toate drumurile publice, altadata insotite de santuri de pamant mai mult sau mai putin adanci, dupa cum erau intretinute si dupa pericolul inundatiilor, sunt acum prevazute cu canale de beton armat. Adevarate capcane, cu colturi, muchii, adancimi si deschideri de traversare extrem de dificile nu doar la o simpla privire, ci la un calcul sumar, plecand de la valorile de trafic. Desigur, pentru unii specialisti in inginerie civila, care ar putea considera ca vorbesc in necunostinta de cauza sau minimalizez problemele, sunt si situatii cand canalele betonate respective sunt protejate de borduri care, prin dimensionarea la limita inferioara a latimii benzii de circulatie, conform Neufert, precum si prin lipsa semnalizarii, ridica iar semne de intrebare. Aici, o vinovatie nefasta o are si ideea consacrata potrivit careia fondurile, mai ales cele europene, sunt gratis si trebuie deci consumate cu orice pret, politicienii de sus pana jos facand si act de bravada din aceasta. Daca produc pericole precum cele de mai sus, daca produc pagube automobilelor si automobilistilor prin gropile inerente lucrarilor de la noi, inseamna ca fondurile nu sunt totusi chiar asa de rambursabile in caz de neutilizare sau de folosire eronata, inseamna de fapt ca o mare parte a costului total a fost externalizat cu mult drag cetatenilor, fara ca acestia sa fie intrebati. Desigur, daca specialistii implicati si-ar face serios treaba, nu ar mai exista nici acest subiect, nici oameni nemultumiti... Dar, macar cu simple semnalari, precum cele din articolul de fata, speram totusi sa ajungem cumva mai aproape de ceea ce ne dorim, nu doar din calitatea de specialisti din constructii, dar si ca beneficiari finali, insa si din perspectiva unor cetateni responsabili”, a concluzionat ing. Dan-Rodion Pogangeanu.