Agenda Constructiilor
Miercuri, 25 Decembrie 2024
Home - Stiri - Instalatii Electrice & Automatizari - PHILIPS LIGHTING: Se va interzice comercializarea becurilor cu halogen
PHILIPS LIGHTING: Se va interzice comercializarea becurilor cu halogen
Instalatii Electrice & Automatizari Publicat de Elena Icleanu 03 Sep 2018 08:08
Piata de iluminat din Romania are perspective mari de crestere, mai ales datorita avansului accentuat al Internetului Lucrurilor (IoT), care permite dezvoltarea unor solutii de iluminat inteligente pentru spatii comerciale, cladiri de birouri, orase si locuinte, potrivit opiniei lui Bogdan Balaci, directorul general al companiei Philips Lighting Romania, care va functiona, in curand, si la nivel local sub numele de Signify. Ca perspective pentru viitorul apropiat, observam o trecere rapida a pietei de iluminat la tehnologia LED, inclusiv la nivel local, mai ales in contextul directivei europene de interzicere a becurilor cu halogen, care va intra in vigoare si in tara noastra incepand cu 1 septembrie 2018. De-a lungul timpului, Romania a avut o pozitie puternica in randul tarilor din Europa Centrala si de Est, iar pana in 2020 ne asteptam ca piata sa ramana, in continuare, stabila, atat pe segmentul dedicat consumatorilor casnici, cat si pe cel profesional", a declarat Bogdan Balaci.
In luna mai a acestui an, Philips Lighting a anuntat schimbarea la nivel global a numelui companiei in Signify, dar va continua sa utilizeze brand-ul Philips pentru produsele sale in baza unui acord de licenta existent cu Royal Philips, alaturi de alte branduri precum Interact - Platforma pentru Internet of Things si sisteme conectate sau Modular si Luceplan - branduri de iluminat arhitectural de interior si high-end. Signify are in portofoliu solutii si corpuri de iluminat personalizate pentru toate segmentele, atat pentru consumatori casnici, cat si pentru profesionisti, respectiv pentru iluminatul public (drumuri si strazi, arene sportive, poduri), industrial (depozite si fabrici), arhitectural (monumente si cladiri de patrimoniu), imobile de birouri, magazine si spatii comerciale, dar si solutii pentru iluminatul locuintei, precum Philips Hue.
"O crestere vizibila s-a inregistrat, in ultimul timp, pe segmentul de produse LED. De exemplu, la nivel global, anul trecut vanzarile de corpuri de iluminat cu LED au compensat, pentru prima data, scaderile inregistrate in cadrul diviziilor de sisteme conventionale de iluminat, iar in prezent acest segment reprezinta 70% din totalul vanzarilor companiei", a precizat Bogdan Balaci.
 
Sisteme inovatoare si eficiente instalate la proiecte de referinta
In 2017 si 2018, Philips Lighting a finalizat proiecte de iluminat de succes atat in zona de retail, cea a cladirilor de birouri si industriala, cat si pentru sectorul public. Printre proiectele de referinta se afla magazinul Bigotti de pe Calea Victoriei (unde a fost implementat primul sistem de Dynamic window, fiind prima vitrina iluminata dinamic printr-un sistem de control creat special pentru aplicatii destinate magazinelor de moda) si restaurantul Aperto din Bucuresti Mall (tehnologii de iluminat cu LED de inalta calitate, cu un design elegant si un consum redus de energie). In zona de birouri, compania a realizat sistemul de iluminat al fatadei cladirii The Bridge. "Este un sistem de iluminat dinamic, inovator, unic in Romania si al doilea din Europa, cladirea devenind, astfel, un adevarat punct de atractie. Sistemul este construit din tuburi luminoase de 1.200 mm, respectiv 300 mm, care pot fi controlate independent, prin intermediul unui computer, printr-o interfata dedicata. Un alt proiect special am implementat la cladirea Aviatorilor 8, acesta fiind cel mai inovator proiect de iluminat inteligent smart office din Romania. Peste 500 de corpuri de iluminat LED au fost instalate in toate zonele cladirii, realizandu-se o reducere a consumului de energie electrica cu peste 50% fata de variantele conventionale. Tehnologia de ultima generatie asigura chiriasilor un mediu modern de lucru, deoarece pot avea un control deplin asupra climei, iluminatului si ambientului in general, ceea ce ajuta la crearea unui mediu mai confortabil, mai productiv si mai sustenabil", a explicat managerul Philips Lighting.
Pentru zona industriala, compania a realizat primul parc industrial din Romania cu sistem inteligent de control al iluminatului stradal - Tetarom (in Cluj-Napoca), dar si o serie de alte proiecte dezvoltate cu investitori de referinta, precum DeLonghi, Bosch si Daimler. In sectorul public, Signify a implementat o serie de proiecte smart city in orase precum Alba Iulia, Cluj-Napoca, Bucuresti si Buzau, dar si in localitati mai mici, cum sunt Jucu sau Bolintin.
Nu in ultimul rand, compania a furnizat solutia de iluminat pentru casa inteligenta EFdeN Signature, care va reprezenta Romania la competitia internationala Solar Decathlon Middle East 2018, in noiembrie, la Dubai. "S-au folosit solutii flexibile si eficiente energetic din gamele Modular si Luceplan, dar si sistemul inteligent Philips Hue. Utilizatorul poate seta nivelul de lumina cel mai potrivit pentru activitatile pe care le desfasoara, poate personaliza diferite scenarii de lumina sau poate controla iluminatul prin intermediul unei aplicatii de pe telefonul mobil. Senzorii de miscare permit reglarea automata a iluminatului, pentru a-l diminua sau pentru a-l opri atunci cand exista suficienta lumina naturala in incapere, ceea ce asigura economii de energie si un nivel constant si uniform al luminii", a mai spus Bogdan Balaci.
 
Obiective de dezvoltare in regiune, in viitorul apropiat
Pe termen scurt si mediu, Signify se angajeaza sa-si consolideze prezenta comerciala in Romania, una dintre tarile-cheie din regiunea Europei Centrale si de Est. "In 2018 planuim sa investim, in continuare, in dezvoltarea segmentelor care au generat cresterea companiei, precum sistemele de iluminat in zona de retail in diferite centre comerciale din tara, iluminatul unor cladiri de birouri pentru zona de office, dar si multe proiecte de iluminat public (cladiri sau monumente reprezentative din patrimoniul national)", a mai precizat directorul general al Philips Lighting Romania.
Un segment esential pentru dezvoltarea companiei este reprezentat de solutiile cu tehnologie LED, care este adoptata la scara tot mai larga pe piata din Romania. "In cadrul Philips Lighting, dezvoltarea produselor eficiente energetic reprezinta o preocupare constanta. Un exemplu este gama SceneSwitch, care ofera doua sau trei setari de lumina intr-un singur bec, fara a fi nevoie de un variator suplimentar. Cu ajutorul becului SceneSwitch cu doua tipuri de lumina exista posibilitatea de a seta lumina calda sau rece, din acelasi bec. De asemenea, exista becurile SceneSwich cu trei setari ale luminii, prin care se poate alege de la o lumina alba functionala, la una naturala sau calda, confortabila, cu posibilitatea de a schimba intensitatea luminoasa de la 100%, la 40% si pana la 10% doar de la intrerupatorul existent pe perete", a explicat Bogdan Balaci.
O noutate lansata in acest an de grup, la nivel global, este platforma IoT Interact, conceputa pentru gestionarea datelor colectate de la solutiile de iluminat conectate. Platforma Interact va fi disponibila in perioada urmatoare pentru toate segmentele de business.
 
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel/Fax: 021-336.04.16, 031-401.63.88
 
ALLBIMTotalEnergiesABONARE REVISTESISECAMhiltiRAWLPLUG
ROCKWOOL 196
Editia
NOIEMBRIE-DECEMBRIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 187 (Noiembrie-Decembrie 2024)
 

Autentificare

Editia
OCTOMBRIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 186 (Octombrie 2024)
 
Editia
SEPTEMBRIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 185 (Septembrie 2024)
 
romania fara hospice
GHID de INSTALARE
BogArt
EDIT-Structural
ELECTROGRUP
leviatan
DRS
CONCEPT STRUCTURE
Arduro
quadratum
SIGM
Acvatot 2019
noark
MAKITA
ERBASU CONSTRUCT
konsent
GEWISS
CDS
rigips
Ubitech
SSAB
EURO BUILD
AED
theda mar
VEGO
strabag nivel 1
concelex

Parteneri

HABITAT
top 500
FPSC_2019
top 500

pereti cortinatamplarie aluminiu Termopan Salamander
urmarirea comportarii in timp a constructiilor<