Agenda Constructiilor
Luni, 23 Decembrie 2024
Home - Stiri - Izolatii & Finisaje - SAINT-GOBAIN: Performante solide in 2023, datorita strategiei "Grow & Impact"
SAINT-GOBAIN: Performante solide in 2023, datorita strategiei "Grow & Impact"
Izolatii & Finisaje Publicat de Elena Icleanu 14 Nov 2023 06:25
In primele noua luni ale acestui an, afacerile Saint-Gobain in Romania au avut o evolutie favorabila, continuand cresterea din ultimii ani, compania mizand pe inregistrarea unei performante solide pentru intregul exercitiu financiar al anului curent. Potrivit lui Ovidiu Pascutiu, CEO Saint-Gobain Romania, aceasta evolutie a fost influentata pozitiv de planul strategic "Grow & Impact", de gama si mixul de produse in dezvoltare continua, de orientarea catre solutii, de cresterea capacitatilor de productie, dar si de sinergiile dintre activitati si, nu in ultimul rand, de parteneriatele solide de afaceri.
Lider mondial in domeniul solutiilor usoare si sustenabile pentru constructii, Saint-Gobain proiecteaza, produce si distribuie materiale si servicii pentru pietele industriale si de constructii. Grupul a incheiat anul 2022 cu vanzari de 51,2 miliarde euro, la nivel global, avand 168.000 de angajati in 75 de tari. In Romania, Saint-Gobain furnizeaza produse si solutii din gamele Abrasives, Glass, Prime Glass Working, Sekurit, ISOVER, PAM, Rigips, Weber, Duraziv si Chryso, avand peste 2.000 de angajati in 14 situri industriale situate in Branesti, Calarasi, Ploiesti, Satu-Mare, Turda, Suceava, Valenii de Munte, Popesti Leordeni si Aricestii Rahtivani. 
 
- Cum a evoluat piata materialelor de izolatii in 2022 si 2023 si ce perspective sunt pe termen scurt si mediu?
- Conform studiului Interbiz, publicat in mai 2023, piata materialelor de izolatii a crescut in 2022 cu aproximativ 33,5% fata de nivelul din 2021, ajungand la peste 390 de milioane de euro. Pentru 2023, nu avem date furnizate de studii independente referitoare la piata izolatiilor. Totusi, putem spune ca anul a fost marcat de o scadere a cererii. Conform datelor furnizate de INS, lucrarile in antrepriza au crescut in valoare fata de anul trecut, dar, daca eliminam efectul inflatiei, am asistat, de fapt, la o scadere atat in sectorul rezidential, cat si in cel non-rezidential. Ne asteptam ca aceasta tendinta sa continue si in perioada urmatoare si cel putin in prima jumatate din 2024. 
Conform aceleiasi surse (INS), autorizatiile de construire pentru segmentul rezidential au scazut in perioada ianuarie - august 2023 cu aproape 24% comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut. In cazul cladirilor non-rezidentiale, scaderea numarului de autorizatii este mai mica (-0,7%), inregistrandu-se chiar mici cresteri pe segmentele de depozite, hale industriale si HoReCa.
 
 
- Ce ne puteti spune despre rezultatele de vanzari si cele operationale ale Grupului Saint-Gobain in Romania, in acest context?
- In primele noua luni ale acestui an, afacerile Saint-Gobain in Romania au avut o evolutie favorabila, continuand cresterea din ultimii ani, si mizam pe inregistrarea unei performante solide pentru intregul exercitiu financiar al anului curent. Aceasta evolutie a fost influentata pozitiv de planul nostru strategic "Grow & Impact", de gama si mixul de produse in dezvoltare continua, de orientarea catre solutii, de cresterea capacitatilor de productie, dar si de sinergiile dintre activitati si, nu in ultimul rand, de parteneriatele solide pe care le avem cu clientii nostri. In termeni de performanta operationala, comparativ cu exercitiul financiar al aceleiasi perioade a anului trecut, ne aflam pe un trend ascendent, in special datorita programelor de World Class Manufacturing, cel mai performant sistem de management al operatiunilor industriale, care au dus la consumuri specifice reduse si o imbunatatire continua a proceselor, dar si datorita investitiilor de la punctele noastre de lucru care au contribuit la scaderea consumului de energie si gaz si automat la scaderea costurilor.
Un alt aspect pozitiv care a condus la atingerea unor rezultate foarte bune este reprezentat de cererea crescuta pentru solutiile care contribuie la eficienta energetica a cladirilor, - in special pentru solutiile de izolatie pe baza de vata minerala si vitrajele cu performante ridicate - ceea ce confirma faptul ca piata devine mai informata si cauta solutii mai performante, mai durabile si mai prietenoase cu mediul. Acest lucru ne motiveaza sa continuam sa producem la capacitate maxima si sa distribuim solutii inovatoare pentru sectorul constructiilor si pentru clientii industriali, care sa demonstreze atat performanta, cat si durabilitate, si care sa raspunda provocarilor contextului actual - eficienta energetica, reducerea emisiilor de carbon si a utilizarii resurselor non-regenerabile, prin intensificarea activitatilor de reciclare.
 
- Ce v-ati propus pentru perioada urmatoare?
- Suntem increzatori in capacitatea noastra de a inregistra in continuare performanta operationala pe baza unei cresteri organice pozitive, in ciuda mediului dificil in care ne aflam, si ramanem fideli angajamentelor noastre de sustenabilitate aflate in centrul strategiei noastre, continuandu-ne eforturile de decarbonizare a industriei de profil. Ne vom concentra eforturile pe cresterea prezentei in regiunea Europei de Est, avand un portofoliu cuprinzator de solutii pentru fatade, vitraje, izolatii, produse pe baza de ipsos, punand accent pe sinergiile dintre brandurile locale cu cele internationale si pastrand in centrul actiunilor noastre grija fata de partenerii, colaboratorii si clientii nostri prin intermediul echipelor noastre implicate si agile. In concluzie, ne asteptam ca 2023 sa fie inca un an cu rezultate pozitive, datorate planului strategic "Grow & Impact" care este axat pe dezvoltarea de solutii inovatoare cu impact pozitiv asupra tuturor. 
 
 
- Care au fost cele mai bine-vandute produse din oferta dvs. in acest an si pentru ce proiecte de anvergura livrati sisteme?
- Vanzarile produselor din vata minerala bazaltica pentru izolarea teraselor cladirilor si pentru panouri sandwich au inregistrat trendul ascendent cel mai puternic, in linie cu cererea crescuta de pe segmentul non-rezidential si anume depozite si hale industriale. Dintre principalele proiecte mentionam Aeroportul Timisoara, reprezentanta Porsche Timisoara, magazinul Decathlon Brasov, hala de productie ADF Fereastra Piatra Neamt s.a. In acelasi timp, majoritatea produselor din gama larga pe care Saint-Gobain o ofera pietei din Romania a avut un trend pozitiv, in special daca vorbim de solutiile cele mai performante.
 
- Care sunt cele mai noi produse incluse in oferta? Aveti in vedere lansarea de produse noi in 2023/ 2024? Detaliati.
- Anul acesta am lansat cu succes placile din vata minerala bazaltica ISOVER PROFI TERRASSE PHV, special concepute pentru izolarea cladirilor sustenabile. Cel mai performant produs din piata, acesta este dedicat izolarii termice si fonice a acoperisurilor terasa, inclusiv a acoperisurilor halelor metalice cu incarcari ridicate, cum ar fi panourile fotovoltaice. Tot in 2023, am lansat sistemul complet pentru termoizolarea fatadelor cu vata minerala bazaltica, ISOVER PROFI FASSADE THERM. Acesta contine toate produsele si accesoriile care garanteaza obtinerea unei izolari termice si fonice superioare pentru peretii exteriori, asigurand si o foarte buna siguranta la incendiu.
 
 
- Ce s-a schimbat pe piata de constructii, odata cu intrarea in vigoare a directivelor pentru constructii NZEB? Ce concluzii puteti trage dupa aproape 3 ani de la intrarea in vigoare a acestora?
- Ca un prim efect al directivelor NZEB, am inregistrat o cerere crescuta pentru instalarea de panouri fotovoltaice, sustinuta si de sprijinul financiar acordat prin intermediul programelor guvernamentale, dar si pentru solutiile de izolare ce ofera performante superioare de eficienta energetica, cu toate ca importanta termoizolarii eficiente a cladirilor pentru a limita consumul energetic a fost pe plan secundar. 
 
- Ce provocari intampinati in desfasurarea activitatii?
- Cea mai mare presiune inflationista am resimtit-o in 2022 odata cu cresterile succesive de preturi la toate materiile prime si, mai cu seama, la energie. Situatia s-a stabilizat insa pe parcursul anului 2023, cand s-a revenit la o relativa predictibilitate a costurilor. In prezent, una dintre principalele provocari cu care ne confruntam inca de anul trecut este reprezentata de intrarea in piata a numeroase produse din afara UE ce beneficiaza de avantaje competitive nejustificate fata de cele fabricate local, cu costuri care nu includ costul emisiilor de CO2 la fel ca cele fabricate in Uniunea Europeana.
Cu toate acestea, Saint-Gobain Romania va continua sa dezvolte si sa ofere pietei locale si din regiune solutii pentru cresterea eficientei energetice a cladirilor si a gradului de confort si siguranta al ocupantilor si pentru reducerea emisiilor de carbon, contribuind astfel la efortul global de combatere a schimbarilor climatice si de protejare a resurselor.
 
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel/Fax: 021-336.04.16, 031-401.63.88
 
RAWLPLUGSISECAMALLBIMhiltiABONARE REVISTETotalEnergies
ROCKWOOL 196
Editia
NOIEMBRIE-DECEMBRIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 187 (Noiembrie-Decembrie 2024)
 

Autentificare

Editia
OCTOMBRIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 186 (Octombrie 2024)
 
Editia
SEPTEMBRIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 185 (Septembrie 2024)
 
romania fara hospice
GHID de INSTALARE
CONCEPT STRUCTURE
noark
Acvatot 2019
EURO BUILD
CDS
EDIT-Structural
MAKITA
GEWISS
SIGM
AED
konsent
concelex
Ubitech
DRS
quadratum
VEGO
SSAB
ELECTROGRUP
strabag nivel 1
BogArt
leviatan
rigips
Arduro
ERBASU CONSTRUCT
theda mar

Parteneri

HABITAT
top 500
FPSC_2019
top 500

pereti cortinatamplarie aluminiu Termopan Salamander
urmarirea comportarii in timp a constructiilor<