Agenda Constructiilor
Vineri, 26 Aprilie 2024
hilti
Home - Stiri - Oportunitati & Comunicate - ANAP: Notificare privind utilizarea DUAE in proceduri derulate prin intermediul SEAP
ANAP: Notificare privind utilizarea DUAE in proceduri derulate prin intermediul SEAP
Oportunitati & Comunicate Publicat de Stelian DINCA 09 Apr 2019 08:34
Avand in vedere integrarea Documentului Unic de Achizitii European (DUAE) in Sistemul Electronic de Achizitii Publice (SEAP) si tinand cont de indrumarile tehnice primite de la Agentia pentru Agenda Digitala a Romaniei, facem urmatoarele precizari:
Pentru indeplinirea obligatiei de la art. 20 alin. (5) din H.G. nr. 395/2016, cu modificarile si completarile ulterioare, respectiv art. 22 alin. (5) din HG nr. 394/2016, cu modificarile si completarile ulterioare, autoritatile/entitatile contractante vor configura DUAE direct in sectiunea dedicata din formularul electronic de definire a documentatiei de atribuire. DUAE, astfel configurat, va fi atasat automat de catre sistem la respectiva documentatie, ca fisier in format .xml.
Pentru indeplinirea obligatiei referitoare la modul de transmitere a DUAE de catre operatorii economici participanti la procedurile de atribuire, prevazuta la art. 60 alin. (1) si (4), art. 69 alin. (1) si (3), art. 123 alin. (2) si (3) din H.G. nr. 395/2016, cu modificarile si completarile ulterioare, respectiv art. 67 alin. (1) si (4), art. 76 alin. (1) si (3), art. 129 alin. (2) si (3) din H.G. nr. 394/2016, cu modificarile si completarile ulterioare, acestia vor completa direct in SEAP, in sectiunea dedicata a procedurii de interes, DUAE-ul deja configurat de autoritatea contractanta. DUAE, astfel completat, va putea fi vizualizat si analizat de catre autoritatile contractante in sectiunea dedicata acestuia.
Astfel, DUAE va fi configurat de catre autoritatea/entitatea contractanta direct in SEAP la definirea documentatiei de atribuire. SEAP va genera automat fisierul in format .xml aferent si il va atasa fara ca utilizatorii sa aiba posibilitatea sa-l modifice direct sau-l sa stearga. De asemenea, va informam ca raspunsurile la DUAE ale operatorilor economici care participa la procedura vor fi completate in SEAP in mod direct, dupa autentificare, de catre fiecare participant.
Pentru cazurile in care ofertantul este o asociere de operatori economici sau pentru cazurile in care ofertantul are subcontractanti sau terti sustinatori, fiecare operator economic se va autentifica in sistem si va accesa procedura de atribuire de interes in vederea completarii DUAE in calitatea in care a fost inclus in respectiva procedura (asociat, subcontractant, tert sustinator).
Este necesar ca toti cei care trebuie sa raspunda la DUAE sa fie inregistrati ca utilizatori ai sistemului.
La fel ca in prezent, la procedura de atribuire se inscrie si depune oferta unul dintre membrii asocierii sau operatorul economic care participa cu oferta individuala iar ceilalti participanti completeaza direct in sistem doar DUAE si nu pot modifica oferta.
In vederea evaluarii raspunsurilor DUAE ale operatorilor economici, autoritatile/entitatile contractante vor vizualiza direct in SEAP ceea ce a completat fiecare participant. Acestea sunt generate automat in scopul includerii in dosarul achizitiei.
Astfel, operatorul SEAP certifica faptul ca:
- datele incarcate ca raspunsuri DUAE sunt completate numai de catre utilizatorii de tip ofertant dupa autentificare;
- datele sunt completate de catre fiecare membru al ofertantului (operatorul economic care se inscrie la procedura declara forma de participare - individuala/in asociere precum si componenta iar ceilalti valideaza ca fac parte din acea asociere/componenta);
De asemenea, detalii cu privire la intocmirea DUAE veti regasi, dupa autentificarea in sistem, in sectiunea „Informatii DUAE” - Ghid de completare DUAE.
 
SISECAMALLBIMABONARE REVISTERAWLPLUG
ROCKWOOL 196
Editia
MARTIE/APRILIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 181 (Martie-Aprilie 2024)
 

Autentificare

romania fara hospice
GHID de INSTALARE
CDS
quadratum
ness project
concelex
viarom
ERBASU CONSTRUCT
CONCEPT STRUCTURE
strabag nivel 1
theda mar
Ubitech
Acvatot 2019
EDIT-Structural
leviatan
rigips
noark
MAKITA
siniat

Parteneri

HABITAT
top 500
AHK 2022
FPSC_2019
ROGBC 2016
ef-de-n
top 500
AICPS_30
econet
top 500

pereti cortina si tamplarie aluminiu exigeretamplarie aluminiu Termopan Salamander