Agenda Constructiilor
Vineri, 27 Decembrie 2024
Home - Stiri - Afaceri, Juridic, Finante & Impozite - ONRC: Circa 853 de firme de constructii au intrat in insolventa
ONRC: Circa 853 de firme de constructii au intrat in insolventa
Afaceri, Juridic, Finante & Impozite Publicat de Cosmin Dincu 30 Iul 2015 20:34
Desi trendul general specific primelor sase luni ale anului in curs indica din nou o scadere a numarului cazurilor nou-declarate de insolventa – tendinta ce se observa si pe piata de constructii, unde se reflecta o diminuare medie de -62,04% a acestui indicator – Oficiul National al Registrului Comertului (ONRC) a anuntat recent ca, in perioada 1 ianuarie – 30 iunie 2015, circa 853 de firme specializate in constructii si-au declarat insolventa, din care insa nu s-a mai remarcat niciun agent economic pentru codul CAEN specific versiunii 1998, ce reprezinta companiile cu vechime in bransa. Insolventa in randul acestei categorii ramane totusi o realitate specifica precedentelor 12 luni (cu 20 de firme insolvente inca din ianuarie 2014), mai ales ca, in 2013, nicio companie din aceasta categorie nu si-a declarat in instanta incapacitatea de plata. In randul societatilor de constructii infiintate potrivit versiunii din 2003 a codului CAEN s-au inregistrat 72 de insolvente noi (-76,47% fata de ianuarie-iunie 2014, cand ONRC a consemnat 306 cazuri), iar cele mai multe situatii de reorganizare pe cale judiciara au fost raportate in randul agentilor economici din ramura de constructii cu o experienta limitata (versiunea CAEN 2008), care au resimtit in trecutul apropiat mult mai acut efectele recesiunii – si anume 781 de operatori (-47,62% comparativ cu ianuarie-iunie 2014, cand la aceasta categorie au intrat in insolventa 1.491 de societati specializate). Conform datelor centralizate de ONRC, numarul companiilor intrate in insolventa a scazut, in primele sase luni a.c., cu -55,98%, comparativ cu situatia din perioada similara a anului precedent, pana la 5.736 de agenti economici, de la peste 13.031 de companii. „La fel ca anul trecut, cel mai mare numar de firme intrate in insolventa continua sa se inregistreze in municipiul Bucuresti, respectiv 1.076 agenti economici (in scadere cu -50,46% fata de ianuarie-iunie 2014) si in judetele Bihor – 303 firme (-62,91%), Timis – 284 de companii (-40,96%), Maramures – 276 de societati (+10,84%), Constanta – 265 de firme (-40,72%) si Iasi – 246 de companii (-51,09%). La polul opus, unde se afla cele mai putine societati nou-intrate in insolventa, se afla judetele Calarasi, cu 34 de companii (-37,04%), Harghita, cu 39 de firme (-74%), Teleorman, cu 43 de societati (in scadere cu -52,75%, fata de ianuarie-iunie 2014), respectiv Salaj si Bistrita-Nasaud, cu 43, respectiv 46 de firme (-58,65% si -72,46%)”, informeaza un comunicat al ONRC.
Cresteri ale numarului companiilor aflate in dificultate intr-un judet si scaderi consistente in zona Olteniei
Datele ONRC mai arata ca, in acelasi timp, cele mai mari scaderi ale numarului de insolvente noi, dupa traversarea celor sase luni analizate, au fost consemnate in Gorj (-80,84%), Valcea (-77,69%) si Brasov (-75,72%). In aceeasi perioada, in judetul Maramures a fost inregistrata singura crestere a numarului de insolvente, de +10,84% fata de ianuarie-iunie 2014. La nivel national, insa, cu exceptia judetului mentionat anterior, au fost evidentiate scaderi substantiale ale numarului de insolvente, inregistrandu-se rate de la -13,42% la -80,84%, dintre care cea mai putin semnificativa in judetul Bacau, iar cea mai importanta diminuare in Gorj. In consecinta, majoritatea societatilor cu dificultati financiare este formata in continuare de cele din domeniul comertului (1.881 de firme nou-intrate in insolventa in ianuarie-iunie 2015), din sectorul constructiilor (781 de operatori – cod CAEN versiunea 2008) si din industria prelucratoare (593 de agenti economici). Alte informatii utile pentru mediul de afaceri se refera la situatia inmatricularilor, majorarea numarului societatilor nou-infiintate devenind, in ianuarie-iunie 2015, mai pronuntata decat in aceeasi perioada din 2014 (+13,46%) si reflectand, cel putin deocamdata, apetitul relativ sporit al antreprenorilor, intr-o economie caracterizata de recuperare treptata, fata de activitatea unei intreprinderi abia fondate. Totodata, pentru constructii (domeniu in care gradul concurential este destul de mare), se remarca si in continuare o situatie interesanta, numarul intreprinderilor nou-infiintate fiind mai mare decat al celor care au intrat in insolventa, insa, la fel ca anul trecut, nu se cunoaste cate dintre cele aflate din prima categorie sunt de fapt administrate de oameni de afaceri care au coordonat firme aflate in cea de-a doua grupa, a incapacitatii de plata. „In ianuarie-iunie 2015 au fost inmatriculate 62.295 de persoane fizice si juridice, cu +13,46% mai multe fata de acelasi interval din precedentele 12 luni. Cele mai numeroase firme inmatriculate in perioada de referinta sunt din domeniul comertului, respectiv 16.820 de agenti economici, in scadere cu -25,22% fata de ianuarie-iunie 2014. Un numar mare de inmatriculari de firme a fost consemnat in agricultura, silvicultura si pescuit (7.748 de companii, constituind un salt de +271,25%) si in domeniul activitatilor profesionale, stiintifice si tehnice (5.557 de societati, respectiv +8,68%), precum si in cel al constructiilor (5.180 de operatori nou-infiintati). Totodata, ramura de constructii nu face exceptie de la trendul general de majorare a firmelor recent fondate, deoarece in perioada 1 ianuarie – 30 iunie 2014 s-au infiintat 3.998 de companii specializate, ceea ce denota o apreciere de +29,56% a acestui indicator. Repartitia pe judete indica si ca numeroase inmatriculari au avut loc in municipiul Bucuresti - si anume 10.015 inregistrari (+4,78% comparativ cu ianuarie-iunie 2014) si in judetele Cluj – 3.201 de inmatriculari (+0,03%), Timis – 2.608 de inregistrari (+3,08%), Ilfov – 2.498 de inmatriculari (+18,13%) si Iasi – 2.361 de inregistrari (+19,18%), ceea ce arata inclusiv o eventuala crestere a potentialului de afaceri din zonele respective. Numarul cel mai mic de inmatriculari ale persoanelor fizice si juridice a fost semnalat, dupa cum era de asteptat, in diverse zone cu activitate economica mai scazuta si/sau acolo unde concurenta este puternica, precum judetul Covasna - 499 de astfel de situatii (+10,64% fata de primele sase luni corespunzatoare din 2014), respectiv judetul Ialomita - 575 de cazuri (+27,78%), dupa care urmeaza Giurgiu – 604 de inmatriculari (+26,62%), Teleorman – 642 de inregistrari (+17,8%) si Mehedinti – 649 de inmatriculari (+30,06%)”, se mai precizeaza in documentele ONRC. In consecinta, la 30 iunie 2015, datele statistice ale oficiului indicau faptul ca in tara noastra sunt active aproape 800.000 de companii, mai precis 761.501 de persoane juridice care reuneau 921.002 de persoane imputernicite (administratori) si aveau 1,17 milioane de asociati sau actionari. Totodata, daca in 2013 au intrat in insolventa circa 29.587 de societati comerciale, iar in 2014 li s-au alaturat alti 20.703 agenti economici, urmati de alti 5.736 de operatori in ianuarie-februarie 2015, practic, de la declansarea crizei economice, mai mult de 155.000 de firme au ajuns in incapacitate de plata. Mai grav este si faptul ca, potrivit statisticilor ONRC, pe baza datelor cuprinse in Buletinul Procedurilor de Insolventa (BPI), anul trecut instantele din intreaga tara si practicienii specializati au emis/ aprobat doar 320 de acte de procedura din categoria planurilor de reorganizare, iar in intervalul ianuarie-iunie 2015 numai 145 astfel de documente, ceea ce inseamna ca majoritatea firmelor insolvente se indreapta spre faliment. Asertiunea este valida si daca se are in vedere faptul ca, in primul semestru a.c., instantele din intreaga tara ce solutioneaza cazurile de insolventa au pronuntat 33.008 de hotarari judecatoresti, o parte din acestea fiind probabil definitive si vizand finalizarea proceselor.  
***
Potrivit ONRC, sunt considerate active, din punct de vedere juridic, firmele inregistrate in Registrul Comertului care nu si-au declarat suspendarea activitatii si nu se afla in niciuna din starile ce pot duce la pierderea personalitatii juridice. Din numarul total de firme inregistrate in Registrul Comertului, au fost excluse firmele cu suspendare temporara a activitatii, sucursalele fara personalitate juridica, firmele radiate, firmele aflate in dizolvare, lichidare, reorganizare judiciara, faliment, insolventa etc. Pentru informatii suplimentare, www.onrc.ro
 
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel/Fax: 021-336.04.16, 031-401.63.88
 
TotalEnergieshiltiALLBIMRAWLPLUGABONARE REVISTESISECAM
ROCKWOOL 196
Editia
NOIEMBRIE-DECEMBRIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 187 (Noiembrie-Decembrie 2024)
 

Autentificare

Editia
OCTOMBRIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 186 (Octombrie 2024)
 
Editia
SEPTEMBRIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 185 (Septembrie 2024)
 
romania fara hospice
GHID de INSTALARE
strabag nivel 1
ELECTROGRUP
quadratum
AED
concelex
DRS
GEWISS
VEGO
Acvatot 2019
leviatan
BogArt
SSAB
ERBASU CONSTRUCT
theda mar
EURO BUILD
rigips
Ubitech
CDS
konsent
EDIT-Structural
MAKITA
Arduro
noark
SIGM
CONCEPT STRUCTURE

Parteneri

HABITAT
top 500
FPSC_2019
top 500

pereti cortinatamplarie aluminiu Termopan Salamander
urmarirea comportarii in timp a constructiilor<