Agenda Constructiilor
Marti, 27 Septembrie 2022
GRUNDFOS
Home - Stiri - Producatori & Furnizori - ANALIZA: Vanzari in crestere si investitii, in industriile de ciment si prefabricate
ANALIZA: Vanzari in crestere si investitii, in industriile de ciment si prefabricate
Producatori & Furnizori Publicat de Elena Icleanu 12 Iul 2022 06:33
Piata cimentului a inregistrat o crestere usoara, de 0,7%, in 2021 raportat la anul anterior, pana la valoarea de 635 milioane de euro, fata de 630 de milioane de euro in 2020, conform datelor furnizate de Institutul National de Statistica (INS) si transmise de CIROM - Patronatul din industria cimentului si altor produse minerale pentru constructii. Piata a urmat tendinta generala a sectorului de constructii, care a scazut usor ca volum de activitate anul trecut (-1,7%). Comisia Nationala de Strategie si Prognoza a estimat pentru sectorul constructiilor un spor al valorii adaugate brute de 5,7% pentru 2022, stimulat de implementarea proiectelor de infrastructura prevazute in PNRR, context in care producatorii estimeaza ca si sectorul cimentului ar putea avea o evolutie ascendenta, in conditiile in care contextul geopolitic nu va fi nefavorabil. Industria cimentului sustine crearea de locuri de munca in economie, dincolo de productia propriu-zisa in care lucreaza aproximativ 3.000 de oameni. La nivelul intregului lant valoric (personalul din vanzari, transport, mentenanta etc.), cifra depaseste 10.000 de angajati. Evolutii bune in 2021 si in prima jumatate a acestui an au fost raportate si de reprezentantii pietelor prefabricate din beton, mai ales datorita proiectelor de infrastructura si a celor de amenajari urbane.
Trimestrul I 2022 a fost o perioada favorabila din punct de vedere meteorologic, ceea ce a favorizat activitatea in constructii. Volumul lucrarilor, in general, a inregistrat o crestere de 6,5% in acest interval, din care, pe elemente de structura, cel mai mare avans l-au inregistrat lucrarile de intretinere si reparatii curente (+15%). Cele mai mari cresteri au fost inregistrate pe segmentul rezidential si nerezidential (de circa 18% fiecare), comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut. Toate acestea au atras dupa sine o crestere a consumului de ciment in primele trei luni ale acestui an, cu aproximativ 20% fata de aceeasi perioada a anului anterior, conform datelor furnizate de INS. "Aceasta evolutie trebuie analizata avand in vedere si perioada de referinta, care este una scurta, si trebuie avut in vedere ca dinamica se atenueaza, de obicei, pe parcursul anului. Acest lucru se poate vedea deja din evolutia volumului lucrarilor de constructii care, in perioada ianuarie-aprilie 2022, a inregistrat o crestere de 1% fata de aceeasi perioada a anului anterior", a declarat Marinela Dracea, presedintele CIROM.
Pentru 2022, estimarile reprezentantilor pietelor de ciment, betoane, elemente prefabricate din beton si aditivi speciali sunt eterogene, majoritatea mizand pe stabilizare a nivelului de activitate, dar pe o crestere a vanzarilor, generata mai ales de inflatie. "Este dificil de estimat si apreciat acum cum va arata tot anul 2022. Piata constructiilor are sanse sa pastreze un trend pozitiv pana la finalul anului, favorizata de masurile de implementare a proiectelor de infrastructura prevazute in PNRR, precum si de alte masuri guvernamentale menite sa sustina majorarea investitiilor. Daca acestea reusesc sa fie puse in practica, cresterea este posibila, conform estimarilor CNSP", a precizat Marinela Dracea. Potrivit datelor de pe piata, pretul cimentului a inregistrat o crestere de circa 10% in 2021, dar se mentin, in continuare incertitudinile legate de problema scumpirii materiilor prime si energiei. Utilizatorii de ciment de pe piata spun ca pretul cimentului s-a scumpit cu aproape 30% in perioada noiembrie 2021 - ianuarie 2022. Perspectivele pe termen scurt si mediu raman, in general, pozitive avand in vedere faptul ca Romania are nevoie, in continuare, de infrastructuri durabile in toate domeniile (rutier/feroviar, educational, sanitar). In plus, in contextul aprobarii Planului National de Redresare si Rezilienta, creste presiunea asupra necesitatii de dezvoltare de capacitati de generare si stocare a energiei regenerabile, extinderea retelelor de utilitati si constructia de centre de management al deseurilor si, nu in ultimul rand, asupra renovarii cladirilor si realizarii de constructii nZEB.
***
Un material pe larg referitor la piata de ciment, agregate, betoane si prefabricate din beton poate fi citit in editia Iunie-Iulie 2022 a revistei Agenda Constructiilor. Pentru a citi gratuit revista, click aici!
 
ABONARE (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel/Fax: 021-336.04.16, 031-401.63.88
 
VideoConfAC-iulTERAPLASTAUTODESKALLBIM
ROCKWOOL 196
TOP-500-CONTRACTORS
A aparut editia
SEPTEMBRIE
2022!
 
 

Autentificare

romania fara hospice
GHID de INSTALARE
viarom
strabag nivel 1
BMI_Icopal
MAKITA
leviatan
ERBASU CONSTRUCT
CONCEPT STRUCTURE
CELCO 2020
rigips
Acvatot 2019
leviatan
Ubitech
FRONTALE
hilti

Parteneri

HABITAT
AHK 2022
FPSC_2019
ROGBC 2016
econet
AICPS_30
ef-de-n
Piata de Constructii 2014

pereti cortina si tamplarie aluminiu exigere