Agenda Constructiilor
Miercuri, 25 Decembrie 2024
Home - Stiri - Producatori & Furnizori - Crestere a volumului comenzilor de feronerie G-U pentru tamplaria din aluminiu
Crestere a volumului comenzilor de feronerie G-U pentru tamplaria din aluminiu
Producatori & Furnizori Publicat de Simona Ene 19 Mai 2008 02:00

Dan Teodorescu (38 de ani)
Functia/Firma: Director General al Dim Prod Impex;
Experienta profesionala: 9 ani in domeniul sistemelor de feronerie si al tamplariei;
Studii: liceale (matematica-fizica); 
Hobby: pescuit.

Compania Dim Prod Impex - Bucuresti a fost infiintata in anul 1993, devenind, din 2005, principala societate partenera a firmei G-U Ferrom Com. Incepand cu 2006, Dim Prod Impex se situeaza in topul colaboratorilor G-U la nivel national. Principalele sisteme de inchidere comercializate sunt destinate realizarii tamplariei termoizolante din PVC, dar se livreaza si feronerie pentru ansambluri din aluminiu sau lemn stratificat. Beneficiarii firmei au la dispozitie si materiale complementare, cum ar fi elemente utilizate la fabricarea de plase (tip rulou) de protectie impotriva insectelor, diverse accesorii si placi Weiss.

- Precizati volumul vanzarilor din 2007, estimand evolutia acestora pentru 2008.
- In 2007, Dim Prod a livrat circa 600 de tone de feronerie, ceea ce corespunde unei cifre de afaceri de peste 7 milioane de lei. Totusi, chiar daca sporirea cantitativa este insemnata fata de cea din anul precedent, rezultatele au fost moderate in comparatie cu nivelul specific exercitiului financiar aferent intervalului 2005-2006, cand am consemnat o majorare de 105% a vanzarilor. Consider ca aceasta situatie este determinata de fluctuatia comenzilor pe piata de tamplarie termoizolanta, perioadele de varf alternand cu cele in care se constata o reducere a activitatii. Pentru 2008 estimam o sporire cu 40% a veniturilor (pana la 9,5 milioane de lei), bazandu-ne, in special, pe promovarea feroneriei pentru tamplaria din aluminiu.

- Cum se structureaza livrarile Dim Prod?
- Anul trecut, cel mai bine comercializate produse au fost reprezentate de seriile G-U Uni-Jet (pentru ferestre), cele utilizate la usi si G-U 90, G-U 966 (osciloculisante). Am remarcat o crestere a comenzilor de sisteme pentru ferestre batante si oscilobatante si a celor destinate executiei de tamplarie osciloculisanta. Tipurile de feronerie cele mai utilizate de partenerii Dim Prod Impex au fost constituite de seriile Uni-Jet SI BKS (livrate in proportie de 80% din total). Diferenta o reprezinta contractele ce vizeaza achizitia feroneriei pentru ansambluri din aluminiu sau lemn (cu o cota de 10% la fiecare categorie). In 2008 ne asteptam la o sporire cantitativa a vanzarilor, care vor depasi 800 de tone, ca urmare a sporirii gradului de comercializare a reperelor de feronerie pentru ferestre/usi din aluminiu. Aceste produse sunt foarte apreciate pe plan international, in Romania fiind relativ recent promovate de G-U Ferrom Com si colaboratorii sai. Intrucat sunt receptionate pozitiv de utilizatori, compania noastra a stabilit, deja, contracte ferme de aprovizionare a unor beneficiari importanti. 

- Estimati trendul activitatii proprii pentru anul 2008.
- In ceea ce priveste comercializarea, va fi aplicat - si anul acesta - sistemul care a functionat optim in perioada precedenta, comenzile proprii de feronerie fiind efectuate pe baza calculului evolutiei pietei de tamplarie. Astfel, urmeaza sa detinem in stoc cantitati suficiente din fiecare categorie de produse, pentru a putea indeplini solicitarile curente ale partenerilor. Pentru a exemplifica acest aspect, este relevant faptul ca, anul trecut, in sezonul de varf al productiei de tamplarie (intre lunile septembrie si noiembrie), am importat, in fiecare saptamana, sisteme de feronerie in valoare de 0,9 milioane de lei. Rezultatele unui studiu efectuat de specialistii firmei indica faptul ca, in perioada similara din 2008, acest nivel se va mari cu 40%. Aprovizionarea se face direct din Germania, iar produsele sunt depozitate in spatiile de stocare din Bucuresti sau Ploiesti, cu o suprafata de cate 350 mp. La cerere, efectuam si servicii ocazionale de transport cu autoutilitarele proprii, dar, de obicei, beneficiarii prefera sa achizitioneze feroneria direct de la depozitele noastre, in cadrul carora li se asigura asistenta tehnica. Pentru viitor, avand in vedere numarul mare de clienti (aproximativ 450 de firme), ne-am propus dezvoltarea unei retele proprii de distributie. 

- Care va fi situatia pietei de tamplarie termoizolanta in intervalul urmator?
- In primul rand, cred ca in urmatorii doi ani, dupa aplicarea noilor norme europene, numarul actual al firmelor specializate in fabricatia de tamplarie se va micsora. Foarte multe companii nu pot realiza ansambluri de calitate, conforme cu standardele UE, aceasta situatie fiind principala cauza a viitoarei restructurari. In al doilea rand, societatile performante vor putea derula si operatiuni de export, intrunind toate conditiile comercializarii produselor in tarile din Uniunea Europeana. In aceste conditii, furnizorii de elemente de inchidere se vor adapta exigentelor din bransa, creand noi sisteme pentru fabricantii de ferestre/usi. Deocamdata, se observa o majorare a vanzarilor de feronerie liftant-culisanta si a celor de elemente pentru usi si alte sisteme speciale. Aceste tendinte au determinat deschiderea, in cadrul grupului G-U, a unei divizii de componente automate de actionare.

 
ABONARE REVISTESISECAMRAWLPLUGALLBIMTotalEnergieshilti
ROCKWOOL 196
Editia
NOIEMBRIE-DECEMBRIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 187 (Noiembrie-Decembrie 2024)
 

Autentificare

Editia
OCTOMBRIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 186 (Octombrie 2024)
 
Editia
SEPTEMBRIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 185 (Septembrie 2024)
 
romania fara hospice
GHID de INSTALARE
noark
SIGM
rigips
EDIT-Structural
quadratum
CDS
leviatan
GEWISS
ERBASU CONSTRUCT
strabag nivel 1
BogArt
DRS
Acvatot 2019
Ubitech
CONCEPT STRUCTURE
AED
SSAB
ELECTROGRUP
MAKITA
Arduro
EURO BUILD
VEGO
concelex
theda mar
konsent

Parteneri

top 500
HABITAT
FPSC_2019
top 500

pereti cortinatamplarie aluminiu Termopan Salamander
urmarirea comportarii in timp a constructiilor<