HORNBACH: Crestere cu 6,1% a rulajului din primul trimestru |
Producatori & Furnizori Publicat de Elena Icleanu 11 Iul 2016 09:25 |
![]() In ceea ce priveste incasarile celui mai mare sub-concern operativ al grupului, Hornbach Baumarkt AG, cifra de afaceri trimestriala a depasit pentru prima data pragul de un miliard de euro, vanzarile majorandu-se cu 6,4%, pana la 1,05 miliarde euro. "Pe fondul unor variatii partial extreme ale conditiilor meteorologice, care, in multe regiuni, influenteaza negativ realizarea proiectelor de constructie si renovare, cresterea obtinuta este imbucuratoare", a declarat Roland Pelka, directorul financiar al companiei. Acesta a subliniat ca, in perioada analizata, au fost inaugurate doua magazine cu suprafete mari in Innsbruck (Austria) si Praga (Cehia) si, in acelasi timp, a fost inchis un centru comercial de mici dimensiuni, in Mannheim (Germania).
In prezent, concernul Hornbach Baumarkt AG opereaza 154 de magazine de materiale de constructii si gradinarit in noua tari europene. Din punct de vedere regional, cifra de afaceri neta a celor 98 de filiale Hornbach din Germania a crescut, in primul trimestru, cu 2,8%, ajungand la 591,9 milioane de euro. In celelalte tari, cifra de afaceri a grupului a evoluat in primul trimestru din anul financiar 2016/2017, urmand tendinta optima din 2015. Astfel, incluzand magazinele nou-deschise, cifrele de afaceri din restul Europei, unde au fost incluse activitatile DIY din cele opt tari din afara Germaniei, au crescut cu 11,3%, pana la 467 milioane de euro.
Cifra de afaceri a sub-concernului Hornbach Baustoff Union GmbH (HBU), divizia B2B a grupului Hornbach, a crescut cu 0,8% in perioada analizata, ajungand la 56,8 milioane de euro. La finele lunii mai, divizia respectiva detinea 24 de magazine de materiale pentru constructii in sud-vestul Germaniei si doua unitati aproape de granita, in Franta (Lothringen).
***
Grupul Hornbach a incheiat exercitiul financiar 2015/2016 (finalizat in luna februarie a.c.) cu o cifra de afaceri neta de peste 3,75 miliarde euro, in crestere cu peste 5% fata de perioada anterioara. In Romania, grupul detine sase magazine, din care trei in Bucuresti (Berceni, Militari si Balotesti) si cate unul in Brasov, Timisoara si Sibiu.
|