HYDRO: Scadere de 23,8% a cifrei de afaceri |
Producatori & Furnizori Publicat de Cosmin Dincu 25 Feb 2010 13:43 |
![]() Divizia de sisteme extrudate a recuperat 80% din pierderi Desi rezultatele operationale ale diviziei de sisteme extrudate (in cadrul careia se realizeaza profile pentru aplicatii arhitecturale si elemente destinate industriei auto) s-au depreciat fata de trrimestrul al treilea, majorarea indicatorului de performanta specifica departamentului implicat in afaceri cu sisteme pentru constructii a avut un efect pozitiv, reflectat printr-o crestere de 38% a veniturilor operationale (underlying EBIT), adica a rezultatului exploatarii stabilit inainte de achitarea dobanzilor si impozitelor, de la 89 milioane NOK (circa 11 milioane de euro) la 122 milioane NOK (15,17 milioane de euro). Cu toate acestea, nu s-a reusit compensarea pierderilor consemnate pe segmentul ce vizeaza industria auto, in asa fel incat indicele EBIT pentru intreaga divizie s-a contractat cu 28%, de la 95 milioane NOK (11,81 milioane de euro) la 68 milioane NOK (8,46 milioane de euro). "Cu livrari de 2.061.000 tone de profile extrudate (in Europa) si 1.224.000 tone in SUA si Canada de-a lungul lui 2009, acest domeniu de business a consemnat o scadere moderata a vanzarilor, din punct de vedere cantitativ, insa declinul de 18% al livrarilor diviziei de produse extrudate s-a datorat, mai ales, factorilor negativi ce au influentat piata internationala de automobile. Intrucat se observa o usoara reluare a cresterii cererii de profile inca din prima parte a anului 2010, consideram ca, in intervalul urmator, s-ar putea asista la o revenire graduala a pietelor mondiale, dupa ce in 2009 s-a atins momentul maxim de inflexiune. Actualmente, numarul de contracte si comenzi se situeaza la un nivel putin satisfacator si, in concluzie, ramanem precauti in ceea ce priveste estimarea rezultatelor ce vor fi consemnate in 2010. In ceea ce priveste investitiile, chiar daca 2009 a fost un an de recesiune profunda, am alocat la nivel de grup suma de 5.947 milioane NOK (740 milioane de euro), din care 617 milioane NOK (76,7 milioane de euro) au fost destinate diviziei de sisteme extrudate, in vederea imbunatatirii eficientei si pentru activitati de cercetare/dezvoltare", a subliniat directorul financiar al Hydro, Jorgen C. Arentz Rostrup. Pentru informatii suplimentare, www.hydro.com |