Odata cu declansarea razboiului, prin invadarea Ucrainei de catre armata rusa in dimineata zilei de 24 februarie, toate estimarile economice s-au mutat brusc in registrul incertitudinilor, devenit imediat dominant pe majoritatea pietelor. De aici si cresterea mai rapida a preturilor, in ultimele saptamani, pentru numeroase produse cu efect multiplicator in structura preturilor, cum ar fi gazele naturale, energia electrica, petrolul, carburantii, dar si unele metale, cum ar fi aluminiul sau cuprul.

 

Cotatiile internationale ale acestor produse au reactionat imediat in raport de spectrul amenintarilor de securitate, inainte de a se discuta sau de a fi activate diverse pachete de restrictii economice impotriva Federatiei Ruse.

Pe masura ce restrictiile vor deveni efective, preturile vor continua sa creasca pe termen scurt, date fiind dificultatile de substituire rapida in planul ofertei.

Pietele financiare au reactionat semnificativ in urma razboiului declansat de catre Federatia Rusa in Ucraina. In primele zile de dupa declansarea conflictului armat, cotatiile au inregistrat cresteri rapide pe piata produselor energetice, insa, in cea de-a treia saptamana, se observa o revenire treptata a preturilor catre nivelurile anterioare.

 

Este insa deosebit de important sa intelegem ca nu orice crestere a preturilor inseamna inflatie si trebuie trecuta in contul acesteia. Inflatia este definita prin cresterea continua si de durata a marii majoritati a preturilor din economie. De aici trebuie sa pornim in intelegerea reperelor cauzale ale inflatiei.

Inflatia este un fenomen economic, cu propria sa consistenta metodo-logica, si care nu poate fi asimilata coerent evolutiilor extra-economice, pentru a pretinde ca „vinovatia” apartine unor fenomene naturale precum incalzirea globala sau tornadele, sau unor tragedii umanitare precum pandemia sau razboiul.

In acest sens, pentru a intelege de unde vine inflatia, avem nevoie sa extindem mai mult harta evolutiei preturilor, atat in plan temporal, cat si la nivelul agregat al preturilor, in functie de indicatorii de calcul pentru masurarea inflatiei.

 

Incepand din ianuarie 2021, inflatia a urmat un trend crescator pe plan global. Este important de retinut faptul ca, la nivelul marilor economii ale lumii, inflatia este semnificativ mai ridicata in SUA si UE, comparativ cu China si Japonia.

In statele europene, inflatia a urmat un trend puternic crescator in 2021, dar cu valori mai ridicate in Centrul si Estul Europei, in tari precum Romania, Polonia sau Ungaria, comparativ cu statele din zona Euro.

 

Este pentru prima data cand economia contemporana a experimentat, la o scara aproape globala, povara constrangerilor impuse de pandemie. Astfel, restrictiile specifice etapelor de lockdown au dereglat sever lanturile de aprovizionare si functionarea predictibila a acestora in plan global.

Sa ne amintim faptul ca, in perioada de pandemie, productia s-a oprit sau s-a redus in numeroase sectoare, cum au fost industria, transporturile, Horeca etc. Ulterior, reluarea productiei a implicat, in primele etape, refacerea lanturilor de aprovizionare de pe pietele globale. Astfel se explica presiunile de crestere a preturilor, cu precadere in sfera materiilor prime si a materialelor de constructii.

Incepand cu trimestrul al doilea al anului 2020, cotatiile metalelor au urmat un trend continuu ascendent. De exemplu, cotatia aluminiului aproape s-a dublat pana in prezent, pretul cuprului a crescut cu peste 60% iar al cositorului cu peste 150%. Similar, cotatia nichelului a crescut cu circa 140% pana la inceputul anului curent, dar a cunoscut un soc puternic in luna martie.

De asemenea, cotatiile cerealelor se afla pe un trend puternic ascendent, insa cresterile nu au debutat la fel de uniform precum in cazul preturilor metalelor sau ale produselor energetice. De exemplu, daca preturile graului au inceput sa creasca inca din 2019, cotatiile orezului, porumbului si ale boabelor de soia au intrat pe un trend puternic crescator din a doua jumatate din 2020, pe fondul restrictiilor de natura sanitara cu impact asupra productiei si aprovizionarii.

In cazul produselor energetice, socul generat de pandemie prin intrarea in lockdown a condus, in martie 2020, la scaderi record ale preturilor petrolului si carburantilor. Ulterior, urmare a redresarii economice bazate pe un consum intensiv de energie, cotatiile produselor energetice au intrat pe o traiectorie ascendenta, care a culminat recent cu explozia preturilor in contextul razboiului.

Prin similaritate, graficele indica un adevar economic elementar, potrivit caruia crizele se resimt, in primul rand si cu mai mare intensitate, pe pietele factorilor de productie. Acesta este si cazul crizei economice intervenite sincron pe fondul pandemiei, care s-a facut simtita mai intai prin cresterea rapida si aproape simultana a preturilor materiilor prime si ale materialelor de constructii.

Este insa deosebit de important faptul ca aceasta scumpire a materiilor prime nu s-a atenuat odata cu reluarea treptata a fluxurilor de productie, de transport si aprovizionare. Preturile de pe pietele factorilor de productie au continuat sa creasca, de la un trimestru la altul, desi golurile de productie se atenuau treptat.

 

Repornirea economiei nu s-a realizat ca si cand nimic nu ar fi fost oprit. Statele au adoptat diverse scheme compensatorii in planul salarial si al veniturilor. Angajatii au beneficiat de scheme de sprijin, plasate in general sub umbrela „somajului tehnic”. Firmele au beneficiat si ele de diverse ajutoare, programe de finantare, scheme de creditare cu garantii de stat etc., care au permis mediului de afaceri reluarea si/sau dezvoltarea activitatii.

Pe latura cererii, date fiind conditiile de incertitudine si insecuritate medicala, oamenii au amanat o serie de cheltuieli, ceea ce a condus la cresterea brusca a nivelului economisirii din partea populatiei. De aici si asa-numita „cerere excedentara” care s-a acumulat in economie, prin efortul de mentinere a veniturilor, fara corespondent proportional in planul productiei. Acest fenomen de cerere reprimata s-a manifestat pe fondul schimbarii comportamentelor de consum, in contextul restrictiilor impuse de autoritati.

Spre deosebire, guvernele au acumulat deficite bugetare pe banda rulanta. In lupta cu aceasta pandemie nemiloasa, statele au recurs, pe buna dreptate, la „whatever it takes” din punct de vedere bugetar. Astfel, eforturile bugetare necesare luptei impotriva pandemiei si injectiile de lichiditate pentru sustinerea economiei au reactivat, previzibil, spirala deficite bugetare - datorie publica.

Efectele economice ale pandemiei se reflecta fidel in dinamica datoriilor publice. Estimarile pentru anul 2022 arata cresteri semnificative ale ponderii in PIB a datoriei publice, pentru majoritatea statelor UE, comparativ cu anul 2019.

De exemplu, in raport cu media UE, pentru China, Marea Britanie si SUA sunt estimate cresteri mai puternice ale datoriei publice ca pondere in PIB.

In cazul Romaniei, ponderea in PIB a datoriei publice este estimata in 2022 cu circa 17 puncte procentuale peste nivelul din 2019, crestere superioara mediei europene. Aceasta dinamica accentuata a datoriei publice se datoreaza faptului ca Romania a intrat in pandemie cu o situatie bugetara fragila, tragand dupa sine povara pro-ciclica a celor mai mari deficite din UE in anii de dinaintea crizei.

Cresterea puternica a datoriilor publice in ultimii ani ne arata ca de-abia de acum inainte vom plati costurile economice ale pandemiei, prin eforturile de reducere a deficitelor bugetare si sub forma dobanzilor inalte si a inflatiei in crestere.

Masurile de salvare economica din anii pandemiei aduc acum si nota de plata. In acest sens, putem spune ca inflatia actuala este unul din costurile economice ale masurilor de lupta impotriva crizei-corona. Dar sa vedem si care este natura economica a inflatiei…

 

In consens cu politicile statale, desi formal sau institutional separate de acestea, autoritatile monetare au apelat, pe fondul pandemiei, la acelasi „whatever it takes” in planul deciziilor de politica monetara.

Astfel, in raport cu spectrul unei crize economice atipice, generata pe fondul nevoii de securitate sanitara, directia unanima de politica monetara a fost „politica banilor ieftini” - cum se numeste aceasta in literatura de specialitate.

Asadar, pietele financiare au fost „inundate” de lichiditate monetara, data fiind si conceptia ca „banii sunt sangele care iriga sistemul economic”, iar sistemul economic cerea masuri forte din partea autoritatilor statale.

In consecinta, a avut loc cresterea exploziva a activelor financiare ale bancilor centrale, prin masuri specifice, intre care reducerea la minime istorice a ratelor dobanzii de politica monetara, aproape peste tot in lume.

Sa ne amintim de etapa inedita a „dobanzilor negative”, una de-a dreptul stranie in raport cu logica principiala a dobanzii, dar care a atras rostogolirea expansiunii monetare, precum efectul bulgarelui de zapada, in intreg sistemul financiar.

Marile banci centrale au avut un raspuns uniform la criza generata de pandemie, data fiind cresterea puternica a activelor financiare incepand cu aprilie 2020.

Evolutiile de mai sus arata sincronizarea evidenta a bancilor centrale in aplicarea politicii banilor ieftini. De asemenea, la fel de evident este faptul ca aceasta lichiditate monetara nou creata, care inunda pietele financiare, se duce la randul sau in tranzactii, adica in cresterea nivelului preturilor.

 

Este deosebit de importanta secventa temporala si sectoriala a acestui proces de rostogolire a lichiditatii monetare in economie. Miile de miliarde aparute in sistemul financiar nu ajung, imediat si simultan, in toate sectoarele economiei.

De aceea, in acesti ani, preturile nu au crescut toate in acelasi timp si cu aceeasi intensitate. Preturile cresc pe masura ce banii cei noi avanseaza in economie, prin creditare si finantare, tranzactii si plati. Astfel, preturile cresc succesiv de la un sector la altul, de la anumite categorii de produse la altele.

Evident, procesul inflationist este unul redistributiv, caci genereaza, pe parcurs, avantaje (unora) si dezavantaje (altora). Sectoarele care intra mai devreme in posesia monedei suplimentare sunt avantajate, pentru ca pot achizitiona bunuri la preturi care inca nu au crescut. In final, insa, prin perpetuarea inflatiei pe termen lung, reducerea puterii de cumparare a banilor va lovi pe toata lumea.

Avand in minte evolutiile monetare din graficele de mai sus, merita sa ghidam incursiunea inflatiei catre taramul stiintific al monetarismului. Milton Friedman, celebrul economist american laureat al Premiului Nobel pentru economie, isi incheia cercetarile de-o viata spunand ca „inflatia este un fenomen monetar, adica nu poate exista inflatie fara cresterea masei monetare”.

In context, se impune totusi un disclaimer contemporan: desi istoria ne ajuta sa deslusim natura inflatiei, care tine de cresterea cantitatii de bani din economie, istoria recenta a crizei pandemice plaseaza evolutiile monetare si in lumina necesitatii. In absenta unei adecvari monetare la conditiile de criza, probabil ca multe sectoare s-ar fi confruntat astazi cu spectrul insolventei si al falimentului.

 

Inca din 2021, odata ce inflatia devenise deja principala provocare economica, unele banci centrale au semnalizat schimbarea de directie si intarirea politicii monetare, prin cresterea progresiva a ratelor dobanzii. Astfel, „politica banilor scumpi” si, pe aceasta baza, temperarea masei monetare deveneau obligatorii in balanta solutiilor anti-inflationiste.

Cel mai important semnal la nivel global a fost dat recent in SUA, prin decizia de acum cateva zile a Sistemului Federal de Rezerve (FED) de a creste rata dobanzii de politica monetara. Cu siguranta, vor urma noi decizii de acest fel, care indica intarirea politicii monetare, inclusiv la nivelul Bancii Centrale Europene (BCE). Dupa cum se poate vedea, bancile centrale din Europa Centrala si de Est au reactionat mai din timp.

De asemenea, prin deciziile de politica fiscala, guvernele cauta sa revina la mai multa rigoare bugetara, prin reducerea deficitelor bugetare extraordinare asumate in contextul pandemiei. Estimarile actuale indica revenirea treptata a sistemelor bugetare din UE pe culoarul responsabilitatii si al sustenabilitatii.

Din ambele directii de politica economica, atat cea monetara cat si cea fiscal-bugetara, trebuie sa se exercite presiune asupra inflatiei, astfel incat aceasta sa revina la cote „rezonabile”, in linie cu obiectivele bancilor centrale de a „tinti” inflatia in jurul a 2% pe termen mediu si lung. Fireste ca acest proces nu se petrece peste noapte, iar costurile economice si sociale nu pot fi complet evitate, ci doar diminuate, pe cat posibil.

Insa acest parcurs al politicilor economice a fost deja alterat, in ultimele saptamani, de razboiul din Ucraina. Cresterea necesara a cheltuielilor pentru aparare, imperativele umanitare de la granitele Ucrainei, spectrul de contagiune a efectelor negative ale sanctiunilor economice, perpetuarea crizei energetice, toate acestea fac si mai dificila sarcina politicilor anti-inflationiste. Din pacate, istoria ne arata ca dintotdeauna razboaiele au mers mana in mana cu inflatia.

In functie de amploarea impactului regresiv al razboiului asupra economiei, nu este exclusa, cel putin in plan european, o combinatie intre inflatie si incetinirea cresterii economice, fara ca de aici sa rezulte neaparat perspectiva deja vehiculata a stagnarii economice, adica stagflatia. Insa, nu trebuie sa uitam ca economia are nevoie de pace!

In contextul actual, date fiind riscurile macroeconomice existente, responsabilitatea si prudenta trebuie sa fie cuvintele de ordine in deciziile de politica economica, pentru a fi evitate masurile speculative sau populiste, iar economia si finantele publice sa nu devieze de la obiectivul esential al consolidarii si al echilibrului. Pentru informatii suplimentare, click aici!