Cum va arata sfarsitul razboiului din Ucraina nimeni nu poate spune cu exactitate. Insa, poate singurul consens care exista este acela ca Ucraina va fi reconstruita printr-un program cu finantare internationala estimata la peste 400 de miliarde de dolari.

In calitate de vecin si suporter al Ucrainei, Romania are tot dreptul sa aspire la a fi parte din acest masiv efort international. Trebuie insa indeplinita o conditie esentiala, care nu trebuie de fel subestimata. Singura sansa a Romaniei de a fi un actor puternic si credibil intr-un astfel de program-mamut este incheierea cu succes a PNRR. Am sa explic aceasta relatie, care multora s-ar putea sa li se para de neinteles.

Eroarea pe care cei care au guvernat Romania au facut-o in ultimele trei decenii a fost obsesia pentru stimularea unei cresteri economice bazata pe incurajarea consumului autohton si nu a productiei autohtone. Cresterea salariilor si pensiilor din sectorul public nu a fost realizata ca o consecinta a cresterii economice, ci s-a facut independent de aceasta, in speranta unui efect de angrenare, care a fost mai degraba limitat. Expresia acestei discrepante dintre ceea ce produce si ceea ce consuma Romania a fost reflectata permanent de corelatia dintre cresterea economica si marimea deficitelor externe. Practic, stimularea consumului, neputand fi satisfacuta de productia autohtona, a dus la majorarea importurilor.

Consecinta a fost ca cresterea cererii interne, in lipsa unui plan de tara care sa duca la o dezvoltare ordonata, a dus la cresterea spontana, naturala, a PIB-ului potential, dar doar pana la un punct. Depasirea acestui punct nu se poate face fara existenta unui plan de tara care sa beneficieze de o finantare adecvata. Si avand in vedere structura si marimea bugetului Romaniei, o astfel de finantare nu poate veni decat din exterior.

De ce depinde cresterea PIB-ului potential? De dezvoltarea infrastructurii de transport, energetice si logistice, de marimea si calificarea fortei de munca, de dezvoltarea tehnologica si spiritul antreprenorial. Pe scurt, de cresterea productivitatii muncii.

 

Din momentul in care Romania va decide sa fie parte a acestui proiect, ea va fi obligata sa furnizeze un volum semnificativ mai mare de bunuri si servicii, in conditiile in care actualul PIB potential nu este suficient de ridicat nici macar pentru actuala cerere de bunuri si servicii. Cu cat mai limitat potentialul de oferta al Romaniei, cu atat mai probabil va fi ca proiectul de reconstructie a Ucrainei sa treaca prin noi (in importuri) sau pe langa noi spre tari care au forta economica necesara.

PNRR-ul, cu cei 29 de miliarde de euro ai sai, reprezinta o ocazie uriasa de crestere a PIB-ului potential si, astfel, de a deveni un actor important in proiectul de reconstructie a Ucrainei. Este o sansa pe care nu o putem rata, mai ales ca, cel mai probabil, va fi ultima.

Spun ca PNRR este probabil ultima fereastra de oportunitate pe care Romania o are deoarece, odata demarat proiectul de reconstructie a Ucrainei, este de anticipat ca finantarile UE sa fie redirectionate aproape in exclusivitate spre aceasta tara. In acel moment, tarile central si est europene vor fi avut oportunitatea accesarii fondurilor din PNRR, iar eventualul lor esec total sau partial e putin probabil sa se bucure de clementa Comisiei Europene. Odata cu incheierea ostilitatilor, prioritatile vor fi cu totul altele. Iar problema Romaniei s-ar putea sa nu fie doar economica.

Cu o Ucraina pro-occidentala si o Turcie membra NATO, importanta geopolitica a Romaniei, prinsa intre cele doua mari tari, risca sa scada. Cine ar putea sa atace NATO prin Romania trecand pe un sector al Marii Neagre flancat la nord si sud de doua mari tari cu forte armate respectabile?

Deci avem de facut o alegere teribil de importanta. Cat timp fereastra PNRR mai este deschisa vom privi pe ea la toate oportunitatile pe care ni le ofera sau vom intoarce capul ca sa nu o vedem cum se inchide?