Aderarea la zona euro era privita ca o solutie miraculoasa la toate problemele economice cu care tara se confruntase pana atunci. Astfel, orice modalitate de a atinge acest obiectiv, inclusiv manipularea statisticilor economice, era perfect justificata. Cu o datorie de peste 100% din PIB si un deficit bugetar de peste 3%, Grecia nu ar fi avut nicio sansa sa adere la zona euro, motiv pentru care, cu sprijinul bancii Goldman Sachs a “mascat” o parte din datoria sa externa, in timp de deficitul bugetar a fost subestimat. Odata intrata in zona euro, calea catre finantari ieftine pentru traditionalele excese bugetare si lipsa de rigoare economica era deschisa.

Momentul adevarului a venit odata cu criza din 2008 cand costurile de finantare au explodat facand datoria externa a Greciei de nefinantat. Statisticile economice ale Greciei au fost recalculate corect sub presiune externa, aratand un tablou dezastruos. Datoria externa trebuia restructurata din temelii. Un pachet international de asistenta financiara a fost oferit impreuna cu anularea partiala si reesalonarea datoriei Greciei, fiind insa conditionat de un program de restructurare economica. Aceasta a constat in taierea drastica a cheltuielilor unui budget total dezechilibrat din cauza aparatului de stat supradimensionat si a gradului de colectare scazut. Pensiile au fost taiate si au fost concediati 25 000 de functionari publici.

Mania populara la cote maxime a creat valul care a adus la putere un partid populist, de extrema stanga, Syriza. Dupa ce inainte de criza avea un sprijin electoral in jurul valorii de 5%, discursul politic virulent impotriva Uniunii Europene, a Germaniei, a FMI, promisiunile de neplata a datoriei externe si de reluare a cheltuielilor publice au reprezentat tot ceea ce electoratul elen dorea sa auda. Si Syriza a ajuns la putere iar presedintele partidului, un critic vocal al tuturor aranjamentelor economice anterioare, a fost numit Prim Ministru. Era, in sfarsit momentul sa puna in aplicare toate masurile pe care le promisese din opozitie.

Intrarea in incapacitate de plata si iesirea din zona euro nu mai erau de domeniul fantasticului. Momentul incordarii muschilor in fata liderilor europeni, a creditorilor suverani si institutionali, a dusmanilor externi care complotau impotriva Greciei venise. Iar referendumul organizat de Syriza in legatura cu un nou program de austeritate, a furnizat sprijin politicii de fronda a primului ministru grec Alexis Tsipras. (Ce surpriza…)

Grecia insa se afla pe marginea prapastiei. Ea era deja prima tara dezvoltata care ratase o plata catre FMI, Banca Centrala Europeana limita liniile de finantare catre bancile grecesti, deponentii nu isi mai puteau retrage decat sume limitate din banci. Grecia era in pragul prabusirii economice si retorica populista din opozitie nu se mai potrivea cu realitatea economica dura a unei tari aflate in pragul falimentului.

Marcand in tuse groase ipocrizia politica a Syrizei care a organizat referendumul impotriva reformelor in pofida solicitarii liderilor europeni de a nu o face, parlamentul decide la doar cateva zile ignorarea rezultatului referendumului si continuarea programului de austeritate pentru obtinerea unui nou pachet financiar. Toate retorica populista din opozitie si din primele luni de guvernare nu mai valora nimic. Syriza se intorcea cu coada intre picioare la rigoarea economica.

In 2008 economia romaneasca “duduia” insotita de explozia deficitului extern, eterna problema a Romaniei. Cresterea economica sustinuta care ajunsese la 9% dadea aripi politicilor populiste care erau potentate de apropierea alegerilor parlamentare. Deficitul bugetar ajunsese la 5,4%, o valoare fara precedent, culmea, in pofida unei cresteri economice solide. Politicile fiscale prociclice erau promovate cu pedala la fund. Doar in 2007 pensiile crescusera cu 32%, iar cheltuielile cu salariile bugetare crescusera de la 6,3% din PIB in 2006 la 8,5% in 2008. Alegerile parlamentare care urmau trebuiau pregatite…

Si apoi criza lovit, oprind economia, prabusind veniturile bugetare si aruncand deficitul bugetar la un neverosimil 9%. Dar ceea ce se daduse cu larghete (si inconstienta) nu mai putea fi luat inapoi. Si cum nimeni nu mai credita pe nimeni, cu liniile de finantarea a deficitului blocate, Romania nu a avut de ales decat sa bata la poarta UE si FMI. Rigoarea economica se intorcea, iar dezechilibrele dintre cheltuielile si veniturile bugetare trebuiau eliminate. A urmat un guvern de sacrificiu.

Presedintele turc Recep Tayyip Erdogan a uimit lumea economisitilor prin politicile monetare fanteziste pe care le-a pus in aplicare. Conform propriei sale teorii economice, tocmai dobanzile ridicate sunt cauza inflatiei mari. Ca urmare, Banca Centrala a Turciei a primit ordin (uitati de independenta…) sa taie dobanda de referinta pentru a … scadea inflatia. Dobanda a scazut in doar doi ani de la 19% la 8,5%. In aceeasi perioada, inflatia in Turcia atingea 85%, un maxim al ultimilor 24 de ani. In doar trei ani, lira s-a depreciat cu 64% si, conform Financial Times, doar in 2023 banca centrala a cheltuit 23 de miliarde de dolari din rezerve pentru sprijini lira in pofida unui deficit extern in crestere. Alegerile se apropiau…

Cadourile electorale nu au facut decat sa exacerbeze problemele economice, dar i-au asigurat presedintelui Erdogan victoria, chiar daca una foarte stransa. Insa pana si pentru el a devenit evident faptul ca situatia economica a Turciei nu este sustenabila motiv pentru care pare sa se intoarca la rigoarea economica. Perspectiva unor politici economice de data asta ortodoxe pare a fi sugerata de numirea in functia de guvernator al bancii centrale si in cea de ministru de finante a unor profesionisti nu a unor functionari doar obedienti.

Intr-o declaratie fara precedent, Erdogan a acceptat ca “pe baza gandirii ministrului nostru de trezorerie si finante, am acceptat ca va lua masuri rapid, confortabil cu banca centrala”. Daca intr-adevar presedintele nu se va amesteca, banca centrala ar trebui cel putin sa dubleze rata dobanzii rapid pentru a aduce inflatia sub control si pentru a stavili fuga capitalului din tara. Insa intregul proces de stabilizare a economiei Turciei este ingreunat de puternica neincredere pe care investitorii o au in deciziile economice ale regimului Erdogan. Deocamdata insa, rigoarea economica pare sa fie reinstaurata.

Populismul este un drog extrem de atragator atat pentru politicieni cat si pentru alegatori. Problema este ca, asa cum nu poti trai ca individ cheltuind constant mai mult decat incasezi, nici ca guvern nu poti oferi pe termen mediu un nivel de trai pe care economia tarii nu il sustine. Justificarea morala sau politica, din pacate, este irelevanta in lipsa crearii de resurse economice sustenabile. Viata pe datorie te va duce in mod inevitabil intr-o infundatura, si ca individ si tara. Curmarea iluziilor si intoarcerea la rigoare economica va fi inevitabila. Singura incertitudine va fi daca aterizarea va fi lina sau dura.