Agenda Constructiilor
Vineri, 22 Noiembrie 2024
Home - Stiri - Sustenabilitate - ENCHANT: Proiect de cercetare pentru economia de energie a populatiei
ENCHANT: Proiect de cercetare pentru economia de energie a populatiei
Sustenabilitate & CSR Publicat de Stelian DINCA 05 Mai 2023 12:11
Consumatorii romani de energie sunt invitati sa participe, incepand de astazi, la o campanie europeana fara precedent, ce isi propune sa determine cele mai bune moduri de eficientizare a consumului de electricitate in locuinte, prin masuri care nu presupun costuri. Campania se deruleaza prin proiectul de cercetare european ENCHANT, finantat prin programul de cercetare si inovare Orizont 2020 al Uniunii Europene, si se desfasoara in sase state: Norvegia, Germania, Austria, Italia, Turcia si Romania. La nivel national, proiectul este implementat de Centrul pentru Studiul Democratiei, initiatorul Observatorului Roman al Saraciei Energetice (ORSE), impreuna cu Universitatea Babes-Bolyai, Primaria si Consiliul Local al municipiului Cluj-Napoca si compania Electrica Furnizare. In premiera, informatiile colectate despre consum vor fi modelate cu ajutorul unui sistem inovator de interpretare a datelor bazat pe inteligenta artificiala, pentru a produce scenarii de politici publice adaptate la realitatea din teren si diversitatea de situatii, si nu politici de sprijin uniforme la nivel national, care nu tin cont de nevoile specifice ale gospodariilor.
Proiectul de cercetare ENCHANT isi propune sa sprijine tranzitia energetica si incearca sa inteleaga nevoia si comportamentul de consum de electricitate in locuintele din Europa si de ce informatii au nevoie gospodariile pentru a reusi sa-si eficientizeze consumul.
Datele sunt colectate printr-o metoda consacrata in medicina denumita Randomized Control Trail (RCT) si vizeaza participarea voluntara a gospodariilor in grupuri experimentale care testeaza comportamente de consum. Tehnicile de interventie comportamentala bazate pe stiinta, testate anterior in laboratoare, sunt testate in ENCHANT in viata reala, intr-un efort la scara larga fara precedent, care vizeaza milioane de cetateni europeni.
Faptul ca in ENCHANT participa consumatori din sase state europene produce o oportunitate imensa de invatare a comportamentelor de consum intr-o varietate de contexte sociale, economice sau culturale, producand o baza larga de solutii de politici publice.
„ENCHANT este un proiect de cercetare care incearca sa afle ce i-ar putea ajuta pe romani sa isi reduca consumul de energie din gospodarie si care sunt limitele acestui deziderat. Proiectul face parte din initiativa mai larga – Living Lab – a Facultatii de Stiinte Politice, Administrative si ale Comunicarii din Universitatea Babes-Bolyai, prin care se testeaza eficacitatea unor masuri si politici publice in comunitati. Informatiile venite dinspre gospodarii vor rezulta in solutii de politici publice produse cu ajutorul inteligentei artificiale, care sa fie aplicate in sprijinul consumatorilor casnici la nivel european, national sau local, tinand cont de realitatile gospodariilor. Miza acestor lucruri este importanta, la fel si participarea consumatorilor”, a declarat Anca Sinea, cercetator al Universitatii Babes-Bolyai, coordonatoarea ORSE si a campaniei implementate in Romania.
Ea a explicat care sunt beneficiile pentru consumatorii romani ce vor participa la acest exercitiu:
„Pe langa informatiile interesante pe care le pot obtine cu privire la propriul consum de energie, vor primi sugestii si recomandari despre cum pot economisi mai multa energie in locuinta proprie, ceea ce, luand in calcul nivelul actual al preturilor la energie, poate fi un lucru bine-venit. In plus, pe baza constatarilor la care vom ajunge prin agregarea tuturor datelor primite de la consumatori, vor avea ocazia sa influenteze politicile europene si nationale, prin propunerea unor scenarii de politici publice mult mai favorabile situatiei consumatorilor”.
„Ca sa beneficieze de increderea romanilor, procesul de tranzitie energetica trebuie sa tina cont de provocarile si nevoile specifice pe care cetatenii nostri le au si sa contribuie la cresterea calitatii vietii. De aceea, invit cetatenii sa participe la acest exercitiu necesar imbunatatirii procesului de luare a deciziilor in domeniul energiei – un subiect de mare importanta mai ales in perioada de criza energetica pe care o traversam”, a declarat Emil Boc, primarul municipiului Cluj-Napoca.
„Ce ne dorim este ca noi, cercetatorii, sa fim ajutati sa intelegem modul in care se consuma energia in locuinta si cum comportamente de consum formate in timp pot fi schimbate. In acest sens, obiectivele asumate de proiect sunt ambitioase, demersul stiintific este rafinat de oameni de stiinta de varf si este consolidat pe un volum de studii de specialitate fara precedent. Dar miza datelor venite dinspre consumatorii casnici ramane importanta. Fara participarea cetatenilor in acest exercitiu, expertiza cercetatorilor va avea ca baza cel mult o serie de presupuneri, iar solutiile care vor fi propuse in vederea eficientizarii consumului de energie sau imbunatatirii calitatii mediului inconjurator s-ar putea sa nu aiba efectele scontate”, a declarat Daniel David, Rectorul Universitatii Babes-Bolyai.
„Conform studiilor repetate realizate de Electrica Furnizare, consumatorii de energie electrica din Romania manifesta o disponibilitate mare de schimbare a comportamentului in ceea ce priveste consumul de energie electrica, acestia declarandu-se deschisi la a primi informatii practice cu privire la diverse metode de reducere a consumului de energie in locuinte. Aceasta tendinta ne indica un imens potential ce poate avea impact major in eficientizarea consumului de energie la consumatorii casnici, in contextul obiectivelor specifice europene si nationale. Platforma ENCHANT este un instrument de legatura intre Electrica Furnizare, in calitate de furnizor important pe piata de energie din Romania, consumatori, mediul universitar si autoritatile publice in vederea identificarii de solutii functionale si cu efecte pe termen lung”, a declarat Darius Mesca, directorul general Electrica Furnizare.
 
Cum se va derula campania de economisire a energiei electrice in Romania
Campania de economisire a energiei electrice gospodariile din Romania se va derula prin intermediul platformei ENCHANT, destinata colectarii de date despre consumurile de energie ale gospodariilor, disponibila si in limba romana: https://app.enchant-project.eu/ro/mission/ax6b-uhy7. Ea dureaza sase saptamani pentru fiecare utilizator inscris.
Consumatorii inscrisi voluntar pe platforma proiectului sunt rugati sa raspunda la un set de intrebari privind consumul propriu de electricitate pentru a-i ajuta pe cercetatori sa inteleaga mai bine care este tiparul de consum al gospodariei lor. Apoi, timp de sase saptamani, consumatorii vor raporta cu frecventa saptamanala consumul propriu de energie electrica, care se poate obtine fie de pe contorul de electricitate instalat in locuinta, fie de pe aplicatia special destinata, in cazul celor care detin un contor inteligent. De asemenea, in acest interval de timp, participantii vor primi e-mailuri saptamanale cu sfaturi care vizeaza imbunatatirea si evolutia consumului ca urmare a implementarii recomandarilor primite dinspre platforma.
 
SISECAMALLBIMhiltiABONARE REVISTERAWLPLUGTotalEnergies
ROCKWOOL 196
Editia
OCTOMBRIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 186 (Octombrie 2024)
 

Autentificare

Editia
SEPTEMBRIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 185 (Septembrie 2024)
 
romania fara hospice
GHID de INSTALARE
viarom
theda mar
ERBASU CONSTRUCT
DRS
Ubitech
ELECTROGRUP
leviatan
ness project
AED
SIGM
quadratum
strabag nivel 1
concelex
BogArt
EDIT-Structural
MAKITA
noark
VEGO
CDS
Arduro
rigips
konsent
CONCEPT STRUCTURE
SSAB
Acvatot 2019

Parteneri

top 500
HABITAT
FPSC_2019
top 500

pereti cortinatamplarie aluminiu Termopan Salamander
urmarirea comportarii in timp a constructiilor<