Agenda Constructiilor
Duminica, 22 Decembrie 2024
Home - Stiri - Utilaje & Echipamente - Impactul automatizarii pe santiere: Reducerea locurilor de munca sau eficientizare?
Impactul automatizarii pe santiere: Reducerea locurilor de munca sau eficientizare?
Utilaje & Echipamente Publicat de AG&F 26 Iun 2024 13:26
Sebastian Chetan, director tehnic Guide Tech in parteneriat cu Leica Geosystems, explica modul in care tehnologia de automatizare si ghidare a utilajelor transforma industria de constructii. Sebastian Chetan abordeaza si o tema care produce ingrijorare la nivel global, indiferent de domeniul de activitate: posibilitatea sa fim inlocuiti de tehnologie.
 
- Tehnologia este o componenta zilnica a vietii noastre personale si profesionale. Care este utilitatea tehnologiei in constructii?
- Tehnologia este deja parte integranta din viata noastra si devine o necesitate pe masura ce societatea evolueaza. Asa ca, nu este de mirare ca tendinta este aceeasi pe plan profesional, si nu doar la nivel personal. Daca ne raportam la domeniul constructiilor, vedem ca tehnologia a avut si are un impact pozitiv in eficienta operationala, precizia si calitatea lucrarilor, precum si in ceea ce priveste siguranta pe santier. Mai mult decat atat, cu aportul tehnologiei, proiectele de constructii devin sustenabile si au in vedere si protectia mediului inconjurator, nu doar profitul.
Tehnologia aduce un mare plus la nivel de comunicare, intrucat ajuta toti actorii implicati intr-un proiect de constructii sa fie aliniati si sa se coordoneze cat mai usor. De exemplu, pentru obtinerea informatiilor volumetrice pentru o licitatie, se foloseste un software de estimare, respectiv CAD. Pentru nivelari, terasamente si proiecte complexe, utilajele sunt dotate cu sisteme de ghidare si automatizare care au ca rezultat reducerea costurilor operationale, cresterea productivitatii si imbunatatirea acuratetei in executie.
Astazi, suntem intr-o etapa in care utilitatea tehnologiei nu mai poate fi pusa sub semnul intrebarii. Dimpotriva, eficacitatea si productivitatea sunt direct proportionale cu avansul tehnologic.
 
 
- O parte dintre muncitorii de pe santiere se tem ca vor fi inlocuiti de tehnologie. Se va intampla asta?
- Intr-adevar, posibilitatea de a fi inlocuit de tehnologie este o preocupare pentru din ce in ce mai multi angajati, indiferent de sectorul de activitate. Daca ne raportam doar la industrie, consider ca cea mai mare provocare tine de recalificarea fortei de munca. Practic, personalul din constructii trebuie sa se puna la curent cu noile tehnologii si sa invete cum sa profite de avantajele pe care le ofera acestea. Daca tu nu o faci, altii o vor face inaintea ta si vor avea doar de castigat.
O sa-i iau ca exemplu pe medici, care trebuie sa isi imbogateasca mereu cunostintele, trebuie sa tina pasul cu ultimele descoperiri stiintifice si sa investeasca in aparatura medicala de ultima generatie. De multe ori, in acest domeniu, tehnologia poate face diferenta dintre viata si moarte. In domeniul constructiilor, folosirea sau nu a tehnologiei poate face diferenta dintre profit si pierdere. Ca urmare, este imperios ca profesionistii din industrie si operatorii de utilaje sa invete sa foloseasca echipamente inteligente si tehnologii de ghidare si automatizare.
 
 
- Daca tehnologia creste eficienta in munca si productivitatea, asta nu se traduce in reducerea numarului de personal necesar pentru realizarea unui proiect?
- Da, folosirea tehnologiei in constructii are ca direct rezultat cresterea eficientei si a productivitatii, dar asta nu inseamna ca o face in detrimentul angajatilor. Tehnologia este un instrument care te ajuta sa lucrezi mai repede si mai bine. Asta se traduce in oportunitatea de a realiza mai multe proiecte cu aceleasi resurse.
Asa cum mentionam la inceputul acestui interviu, tehnologia vine in sprijinul sustenabilitatii. In constructii, se folosesc foarte multe resurse, asa ca este important sa le gestionam responsabil. Tehnologia creste eficienta energetica si elimina risipa. Un buldozer dotat cu un sistem de ghidare a lamei va nivela un teren dintr-o singura trecere, fara sa fie nevoie de repetarea procedurii. Deci, reducem timpul de lucru, consumam mai putin combustibil si operatorul nu mai este obosit.
Toate acestea sunt dovada clara ca tehnologia este aici pentru a ne ajuta, si nu pentru a ne inlocui. Desigur, trebuie sa depunem un minim efort pentru a ne pune la curent cu ultimele tehnologii si sa invatam sa le folosim.

 
- Cum face Leica Geosystems munca mai rapida si mai usoara pe santier?
- Tehnologia Leica Geosystems este sinonima cu eficienta, precizia si lucrul bine facut. Leica Geosystems este o companie elvetiana cu o istorie de peste 100 de ani si cu o reputatie impecabila la nivel mondial. Un exemplu in acest sens este sistemul GPS 500 care a fost montat pe o nava spatiala pentru explorarea cosmosului. Totodata, Leica Geosystems a inventat conceptul de statie totala, concept care este folosit la scara larga in constructii si nu a fost egalat de concurenta nici pana acum, datorita tehnologiei inovatoare pe care o incorporeaza.
Foarte simplu spus, Leica Geosystems produce sisteme de ghidare si automatizare care sunt montate direct pe utilaje. Componentele hardware si software preiau controlul utilajului si ii asigura utilizatorului eficienta si precizie in munca.
Avantajele tehnologiei de ghidare 3D Leica Geosystems in domeniul constructiilor sunt:
  • Precizie ridicata. Tehnologiile Leica Geosystems de pozitionare si de masurare asigura o precizie milimetrica in executarea lucrarilor. Astfel, erorile sunt eliminate si nu mai este nevoie de rectificari. Deci, costuri mai mici pentru utilizator.
  • Eficienta operationala. Automatizarea proceselor si ghidarea utilajelor le permit operatorilor sa termine sarcinile mai rapid si cu un efort mai mic. Ca urmare, creste productivitatea si se reduc timpii de inactivitate.
  • Sustenabilitate. Tehnologia de ghidare Leica Geosystems optimizeaza utilizarea resurselor si reduce cantitatea de deseuri rezultata in urma unui proiect de constructii. Prin urmare, proiectele realizate cu tehnologiile Leica Geosystems sunt ecologice si sustenabile, doua aspecte din ce in ce mai importante pentru epoca in care traim.
  • Siguranta sporita. Tehnologia Leica Geosystems permite monitorizarea constanta a utilajelor si a progresului lucrarilor, deci poate identifica si chiar preveni unele probleme inainte ca acestea sa devina un pericol.
  • Adaptabilitate. Sistemele Leica sunt compatibile cu o multitudine de utilaje si raspund nevoilor specifice ale proiectelor de constructii, oricat de complexe ar fi acestea. Deci, castigati la capitolele flexibilitate si polivalenta.
 
 
- Leica Geosystems este o tehnologie care se adreseaza doar persoanelor cu studii in domeniu?
- Cu toate ca Leica Geosystems ofera tehnologii avansate in domeniul constructiilor, acestea nu sunt destinate exclusiv specialistilor sau persoanelor cu studii superioare in domeniu. Tocmai pentru ca rolul Leica Geosystems este sa eficientizeze activitatea pe santier, nu sa complice lucrurile. Asa ca sistemele Leica sunt accesibile si usor de utilizat. Pentru o experienta cat mai placuta si naturala cu Leica Geosystems, solutiile noastre vin la pachet cu urmatoarele caracteristici:
  • Interfata prietenoasa. Tehnologiile Leica Geosystems se bazeaza pe intuitia utilizatorului si pe simplitate in operare. Astfel, utilizatorul are acces rapid la informatiile de care are nevoie, indiferent de pregatirea sa tehnica.
  • Instruire si formare. Cand un client cumpara un sistem Leica de la noi, beneficiaza de training de specialitate si ii sunt raspunse toate intrebarile. Pana la 80% din provocarile de pe santier sunt solutionate prin procesul de instruire si formare.
  • Relatie stransa. Suntem mereu aproape de clientii nostri si le asiguram un sprijin continuu, astfel ca suntem prezenti fizic pe santier alaturi de ei atunci cand au nevoie de ajutor specializat. Totodata, le oferim asistenta telefonica si le acordam suport tehnic de la distanta prin intermediul platformei ConX.
  • Automatizare. Cele mai multe solutii Leica Geosystems sunt automate, ceea ce inseamna ca se reduce complexitatea lucrarii, iar nevoia interventiei umane este diminuata. Deci, tehnologia Leica Geosystems este accesibila si persoanelor care nu au pregatire tehnica.
  • Surse de informare. Fiecare sistem si tehnologie Leica Geosystems vine la pachet cu o documentatie stufoasa, manuale de utilizare, tutoriale video, acces la forumuri online, aplicatii pentru smartphone si tableta. Asadar, folosirea produselor Leica Geosystems este facilitata de surse multiple.
 
 
- Cum raspund constructorii din Romania la nevoia de a inova si in ce masura imbratiseaza acestia schimbarea?
- Intr-o industrie care evolueaza rapid, raspunsul constructorilor trebuie sa fie prompt in directia eficientizarii activitatii si cresterii productivitatii. Din experienta noastra, constructorii romani apeleaza la urmatoarele solutii:
  • Colaborari internationale. Companiile mari din strainatate folosesc tehnologia la potentialul ei maxim si pun mare pret pe automatizare. Prin parteneriate cu firme de renume din strainatate, constructorii romani intra in contact cu tehnologia, vrand-nevrand.
  • Formare continua. Investitia in personal este imperioasa, iar angajatii trebuie sa fie la curent cu cele mai noi tehnologii pentru ca firma sa fie cu un pas in fata concurentei si sa aiba profitul asigurat. Educatia si formarea profesionala sunt esentiale.
  • Investitii in infrastructura. In ultimii ani, s-a investit si se investeste constant in dezvoltarea infrastructurii rutiere din Romania, asa ca se apeleaza la tehnologii care imbunatatesc productia si cresc standardele de executie.
 
- Cum arata viitorul constructiilor, in opinia unui specialist?
- Consider ca viitorul constructiilor se indreapta in directia integrarii profunde a tehnologiei, inovatiei si digitalizarii. Pentru a sintetiza, cred ca acestea sunt tendintele care vor marca evolutia industriei:
  • Automatizare la scara larga. In momentul de fata, automatizarea este o chestiune optionala si este privita ca o solutie doar in caz de nevoie. Sunt de parere ca automatizarea va face parte din dotarea standard a utilajelor in viitorul apropiat pentru ca beneficiile folosirii tehnologiei sunt incontestabile.
  • Autonomia utilajelor. Imaginati-va ca realizati un proiect de anvergura care necesita zeci de utilaje, iar acestea lucreaza autonom in functie de planurile pe care le-ati incarcat intr-un program. Sau utilaje care va transmit cand intampina obstacole de netrecut sau cand necesita reparatii. Cred ca autonomia utilajelor va intra in curand pe lista de dotari optionale.
  • Sustenabilitate. Reducerea risipei este o preocupare la scara larga, iar domeniul constructiilor nu face nota discordanta. Deci, va urma o cantarire atenta a materialelor folosite si o planificare exacta, raportat la stadiul proiectului. Planificarea riguroasa a materialelor este sinonima cu reducerea costurilor si protejarea mediului.
  • Educatie. Angajatii din constructii vor trebui sa se adapteze la noile tehnologii, asa ca va fi nevoie de infiintarea de programe educative, cursuri specializate si mentori calificati. Pentru a opera si intretine noile tehnologii, este nevoie de investitii in dezvoltarea de noi competente.
  • Comunicare. Pandemia ne-a invatat sa lucram de la distanta, sa comunicam mai eficient si sa folosim orice mijloc pentru a duce treaba la bun sfarsit. Platformele de management fac exact asta si asigura o coordonare in timp real a echipelor aflate in diferite locuri.
  • Realitatea virtuala si realitatea augmentata. Aceste doua tehnologii vor deveni cele mai importante instrumente pentru cele 3 faze ale unui proiect: creare, proiectare si executie. Realitatea virtuala si realitatea augmentata va vor permite sa vizualizati un proiect de la stadiul de idee.
Profit de ocazie si ii invit pe cititorii Agendei Constructiilor sa ma contacteze la numarul 0790 315 214 sau pe adresa de email Aceasta adresa de e-mail este protejata de spamboti; aveti nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza daca vor sa afle mai multe informatii despre cum ii poate ajuta tehnologia Leica Geosystems sa fie mai eficienti si mai productivi.
 
hiltiRAWLPLUGALLBIMSISECAMABONARE REVISTETotalEnergies
ROCKWOOL 196
Editia
NOIEMBRIE-DECEMBRIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 187 (Noiembrie-Decembrie 2024)
 

Autentificare

Editia
OCTOMBRIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 186 (Octombrie 2024)
 
Editia
SEPTEMBRIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 185 (Septembrie 2024)
 
romania fara hospice
GHID de INSTALARE
EDIT-Structural
concelex
Arduro
EURO BUILD
SSAB
MAKITA
Ubitech
ELECTROGRUP
leviatan
AED
CDS
CONCEPT STRUCTURE
BogArt
konsent
rigips
Acvatot 2019
ERBASU CONSTRUCT
GEWISS
DRS
noark
strabag nivel 1
theda mar
VEGO
SIGM
quadratum

Parteneri

top 500
HABITAT
FPSC_2019
top 500

pereti cortinatamplarie aluminiu Termopan Salamander
urmarirea comportarii in timp a constructiilor<