Noul Cod al amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor (CATUC), adoptat prin Legea nr. 169/2026 și publicat în Monitorul Oficial nr. 661 din 10 august 2026, introduce un mecanism de certificare a calificării tehnico-profesionale a companiilor care execută lucrări de construcții și/sau sisteme pentru construcții. Pentru administrarea acestui proces va fi înființată Asociația Română de Certificare a Operatorilor din Construcții (ARCOC), structură de drept privat, fără scop patrimonial și de interes public.
Una dintre cele mai importante consecințe pentru piața construcțiilor este prevăzută pentru 1 iunie 2027. Începând de la această dată, în procedurile de atribuire a contractelor de achiziție publică pentru execuția lucrărilor de construcții, autoritățile și entitățile contractante vor avea obligația să solicite certificatul drept dovadă a îndeplinirii cerințelor privind capacitatea tehnică și profesională.
Noul CATUC va intra în vigoare din 25 august 2026.
ARCOC va gestiona certificarea firmelor din construcții
Articolul 383 din CATUC reglementează certificarea operatorilor economici care execută lucrări în domeniul construcțiilor și/sau sisteme pentru construcții. Potrivit noilor prevederi, certificarea calificării tehnico-profesionale presupune verificarea și recunoașterea capabilității și capacității operatorilor economici de a desfășura una sau mai multe activități specifice execuției lucrărilor de construcții și/sau sistemelor pentru construcții.
Activitatea de certificare trebuie să respecte patru principii prevăzute expres de lege: liberul acces la piață, asigurarea interesului public, proporționalitatea și nediscriminarea.
Certificarea este definită drept o activitate de interes public și va fi realizată printr-o asociație dedicată calificării tehnico-profesionale a operatorilor economici.
În acest scop, CATUC prevede înființarea Asociației Române de Certificare a Operatorilor din Construcții (ARCOC), responsabilă cu derularea procesului de certificare. Organizația va avea personalitate juridică de drept privat, statut de asociație fără scop patrimonial și caracter de interes public, urmând să fie constituită în conformitate cu OG nr. 26/2000, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 246/2005, precum și cu prevederile noului cod.
Cine va putea participa la constituirea ARCOC
Asociația de certificare se va constitui prin participarea liberă a cel puțin unei entități din fiecare dintre cele trei categorii stabilite de CATUC.
Prima categorie este reprezentată de organizațiile patronale reprezentative în sectoarele de negociere colectivă din construcții, în sensul Legii nr. 367/2022 privind dialogul social.
A doua categorie include asociațiile sau federațiile de asociații care reprezintă interesele profesioniștilor din construcții, instalații pentru construcții și utilaj tehnologic pentru construcții și care fie au statut de utilitate publică, fie pot demonstra îndeplinirea condițiilor prevăzute la art. 38 alin. (1) din OG nr. 26/2000.
Din cea de-a treia categorie fac parte instituțiile de învățământ superior în cadrul cărora sunt autorizate specializări sau programe de studii universitare de licență în ramura de știință "științe inginerești" și/sau în ramura de știință "arhitectură".
Înainte de depunerea documentației pentru dobândirea personalității juridice, statutul ARCOC va trebui avizat de ministerul responsabil în domeniul amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor. Același aviz va fi necesar și în situația modificării statutului asociației.
ARCOC va include un aparat executiv și un Consiliu de certificare
Structura ARCOC va cuprinde un aparat executiv și un Consiliu de certificare. Aparatul executiv va realiza activitățile operaționale necesare funcționării asociației și desfășurării certificării, în timp ce Consiliul va analiza și evalua respectarea criteriilor de certificare, în conformitate cu regulamentul care urmează să detalieze procedura.
Consiliul de certificare va fi alcătuit din specialiști din administrația publică, arhitectură, construcții, instalații pentru construcții, utilaj pentru construcții și educație. Membrii acestuia vor fi desemnați de ministerul responsabil de amenajarea teritoriului, urbanism și construcții, ministerul responsabil de transporturi și instituția publică ce exercită controlul de stat în domeniul construcțiilor. La desemnarea membrilor vor participa, de asemenea, organizațiile patronale reprezentative din sectoarele de negociere colectivă din construcții, precum și asociațiile și federațiile care reprezintă profesioniștii din construcții, instalații pentru construcții și utilaj tehnologic pentru construcții și care îndeplinesc condițiile stabilite de lege.
În Consiliu vor fi reprezentate și instituțiile de învățământ superior care au specializări sau programe universitare de licență autorizate în ramura "științe inginerești", relevante pentru sectorul construcțiilor, și/sau în ramura "arhitectură".
ARCOC se va autofinanța din tarifele de certificare și alte surse
Potrivit CATUC, Asociația de certificare se va autofinanța. Printre sursele prevăzute de lege se numără tarifele de certificare, fondurile externe nerambursabile obținute prin participarea la programe și proiecte naționale sau internaționale, donațiile, sponsorizările și alte surse legal constituite.
Criteriile concrete pe baza cărora vor fi evaluate firmele nu sunt stabilite în detaliu de art. 383. Criteriile tehnice, administrative și economico-financiare, precum și modalitatea de certificare a operatorilor economici pe categorii de lucrări de construire sau sisteme pentru construcții vor fi stabilite printr-un regulament. Același document va reglementa organizarea și funcționarea Consiliului de certificare. Regulamentul va fi aprobat prin hotărâre a Guvernului, propusă de ministerul responsabil în domeniul amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor, pe baza propunerilor formulate de Asociația de certificare și conform prevederilor art. 376 din CATUC.
Calificarea tehnico-profesională a operatorilor, atestată prin certificat
Procesul de certificare se va finaliza prin emiterea unui certificat pentru operatorii economici care execută lucrări în domeniul construcțiilor și/sau sisteme pentru construcții. Forma și suportul certificatului, termenul de valabilitate, precum și condițiile în care documentul poate fi suspendat sau anulat vor fi stabilite tot prin regulamentul de aplicare.
O altă atribuție importantă a ARCOC va fi crearea și administrarea unui registru digital al operatorilor economici certificați. Registrul va cuprinde firmele care execută lucrări în domeniul construcțiilor și/sau sisteme pentru construcții și care au obținut certificarea în condițiile noului Cod. Informațiile înscrise în acest registru vor avea caracter de interes public.
Certificatul devine obligatoriu la achizițiile publice de la 1 iunie 2027
Impactul direct asupra companiilor care participă la licitații publice pentru lucrări de construcții este stabilit de alin. (13) al art. 383. În cadrul procedurilor de atribuire a contractelor de achiziție publică pentru executarea lucrărilor de construcții, autoritățile și entitățile contractante vor avea obligația, începând cu 1 iunie 2027, să solicite prezentarea certificatului de calificare tehnico-profesională ca dovadă a îndeplinirii cerințelor referitoare la capacitatea tehnică și profesională, în conformitate cu legislația aplicabilă.
Prin urmare, certificarea gestionată de ARCOC capătă o relevanță directă pentru accesul operatorilor economici la contractele publice de lucrări. Detaliile efective privind condițiile pe care companiile trebuie să le îndeplinească, categoriile de certificare, procedura, tarifele și valabilitatea certificatelor vor depinde însă de regulamentul care urmează să fie aprobat prin hotărâre a Guvernului.




