Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR) a primit 14 oferte la procedura de achiziție pentru contractul de supervizare a lucrărilor aferente Drumului Expres (DEx) Bacău - Piatra Neamț, cu o valoare cuprinsă între 74,3 milioane de lei și 87,7 milioane de lei. Serviciile vor fi derulate pe o perioadă totală de 112 luni, din care 48 vizează proiectarea și execuția, iar 60 de luni reprezintă perioada de garanție a lucrărilor. Printre ofertanți se regăsesc companii cu experiență în supervizarea proiectelor majore de infrastructură, inclusiv Tecnic Consulting Engineering Romania, Konsent, Leviatan Design, Consitrans, EGIS România, IRD Engineering și Hill International.
Contractul de supervizare vizează managementul și monitorizarea întregului proiect, de la faza de proiectare până la finalizarea perioadei de garanție.
Printre principalele responsabilități ale supervizorului se numără:
• servicii de management de proiect și consultanță pentru beneficiar;
• supervizarea obținerii acordurilor și autorizațiilor necesare pentru contractul de proiectare și execuție;
• verificarea și monitorizarea proiectării și execuției lucrărilor, inclusiv evaluarea și aprobarea lucrărilor, cantităților, materialelor și echipamentelor, astfel încât antreprenorul să respecte toate normele tehnice și legislative;
• supervizarea lucrărilor pe întreaga perioadă de garanție, inclusiv monitorizarea remedierii eventualelor vicii sau deteriorări apărute după recepție.

Cele 14 oferte depuse
La procedura lansată de CNIR au fost depuse următoarele oferte:
1. Consitrans;
2. EGIS România;
3. TECNIC Consulting Engineering Romania;
4. IRD Engineering;
5. Asocierea Konsent (lider) - MGGP - MGGP Engineering;
6. Asocierea Ghallard Sys (lider) - Gestion Integral del Suelo SL;
7. Asocierea Septembrie Consulting (lider) - Search Corporation;
8. Asocierea Venturo Investment (lider) - Darcom Energy Solutions - AE Dozoring;
9. Asocierea Civil Engineering Institute "Macedonia" JSc. Skopje (lider) - CCAT Solution Grup;
10. Asocierea Leviatan Design (lider) - Smart Infrastructure Solutions - Padeco Company Limited;
11. Asocierea Peyco Proyectos, Estudios y Construcciones SA (lider) - Servicios de Ingenieria y Comerciales SA - K-Box Construction Design - Ecoapa Design;
12. Asocierea Infranova Soluții Tehnice în Construcții (lider) - Botek;
13. Asocierea Pro Toby (lider) - Transprojekt Gdanski Sp. zoo. - B-Act Spółka Akcyjna;
14. Asocierea Hill International (Bucharest) (lider) - Hill International N.V. - Proiect Consulting.

DEx Bacău - Piatra Neamț va avea 51 km și 30 de structuri
Drumul Expres Bacău - Piatra Neamț (51 km) va asigura conexiunea municipiului Piatra Neamț cu Autostrada Moldovei (A7). Pe traseu vor fi construite 30 de structuri (poduri, pasaje, viaducte) cu o lungime totală de aproximativ 16 km. Din cele 30 de lucrări de artă, două structuri au peste 1.000 de metri, cel mai lung fiind viaductul de 1.072 metri la nodul rutier de conexiune cu Autostrada Moldovei (A7), secțiunea Bacău - Pașcani. De asemenea, vor fi amenajate 5 noduri rutiere (unul de tip "trompetă" la conexiunea cu A7, la km 0, precum și alte 4 la Racova pentru conexiunea cu DN 15, la Podoleni, Săvinești și Piatra Neamț), un spațiu de servicii tip S3 (stânga - dreapta) și un Centru de Întreținere și Coordonare (CIC). Pe traseul care se desfășoară în județele Bacău și Neamț sunt prevăzute perdele forestiere pe o lungime de aproximativ 20 km.

Contractul de execuție este în reevaluare și a fost contestat din nou
În prezent, contractul pentru proiectarea și construirea DEx Bacău - Piatra Neamț se află în etapa de reevaluare a ofertelor, iar în cadrul procedurii a fost depusă o nouă contestație la Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor (CNSC). Anterior, CNIR a desemnat câștigătoare asocierea Danlin XXL (lider) - Groma Hold (Bulgaria) - Intertranscom Impex - Evropeiski Patisha - Antrepriza de Construcții Drumuri și Autostrăzi, cu o ofertă în valoare de 5,17 miliarde de lei, fără TVA. Contractul poate fi semnat doar după soluționarea eventualelor contestații.
Din asocierea desemnată câștigătoare fac parte și subcontractanții Eckon CEI, Dragoș Invest, Terra Silva, Alcro Trade, Roads Design, Complexul Muzeal Național Neamț, Via Design, Pirotehnic OSB, Artera Proiect, Build Instal Electric, Damiena, Trust CCDP și Vertatel International.
Studiul de fezabilitate necesar proiectului a fost elaborat de asocierea Search Corporation - Egis.




