Tranziția Europei către materiale plastice circulare încetinește într-un moment în care competiția globală accelerează, arată raportul intitulat ”The Circular Economy for Plastics - A European Analysis 2026”, realizat de Plastics Europe. Documentul, publicat în luna mai a.c. și bazat pe date estimate pentru anul 2024, descrie o industrie europeană afectată simultan de costurile ridicate ale energiei, de prețurile materiilor prime, de presiunea costurilor asociate emisiilor și de dependența structurală de importurile de petrol și gaze. Producția totală de materiale plastice din Europa, calculată pentru UE27 plus Norvegia, Elveția și Marea Britanie, a scăzut cu 6,8% între 2022 și 2024, până la 54,9 milioane de tone, în timp ce cererea companiilor de transformare s-a redus cu 3,1%, la 52,4 milioane de tone, iar consumul final a coborât cu 0,9%, la 52,8 milioane de tone.În același interval, producția europeană de materiale plastice circulare a crescut cu numai 2,4%, până la 8,7 milioane de tone, ceea ce indică o pierdere clară de ritm față de perioada 2018-2022. Dinamica medie anuală a producției circulare s-a ajustat de la 13,6% în perioada 2018-2022 la numai 1,2% în 2022-2024, în timp ce, la nivel mondial, același indicator a urcat de la 5% la 7,7%. Ponderea materialelor circulare în producția europeană a ajuns la 15,8%, față de 14,4% în 2022, însă raportul subliniază că acest avans statistic provine în mare măsură din reducerea producției pe bază fosilă, care a coborât cu 8,3%, până la 43,3 milioane de tone, nu dintr-o expansiune solidă a capacităților circulare.
Pe plan global, producția totală de materiale plastice a atins 459,3 milioane de tone în 2024, iar Europa a ajuns să dețină doar 12% din producția mondială, față de 22% în 2006. În același timp, cifra de afaceri a industriei europene a scăzut de la 457 miliarde de euro în 2022 la 398 miliarde de euro în 2024, ceea ce limitează capacitatea producătorilor de a finanța investițiile necesare în reciclare, materii prime biologice, tehnologii de captare a carbonului și infrastructuri industriale integrate.
În structura producției europene din 2024, materialele obținute prin reciclare mecanică postconsum au reprezentat 14,5%, cele reciclate mecanic preconsum 5,3%, materialele pe bază biologică și atribuite biologic 1,1%, iar materialele reciclate chimic postconsum numai 0,2%. Germania rămâne principalul producător european, cu 21,3% din total, urmată de Belgia, cu 12,9%, Franța și Olanda, fiecare cu 10,4%, Spania și Italia, fiecare cu 9,7%. În transformare, ambalajele sunt cea mai importantă aplicație, cu 38,7% din total, urmate de construcții, cu 23,1%, industria auto, cu 8,2%, echipamente electrice și electronice, cu 5,9%, agricultură și grădinărit, cu 4,6%, articole de uz casnic, agrement și sport, cu 4%, și alte aplicații, cu 15,5%.
Construcțiile sunt, prin urmare, una dintre marile piețe europene pentru plastic, atât prin consumul de 12,1 milioane de tone în transformare, cât și prin faptul că au a doua cea mai mare pondere a conținutului circular în aplicații, după agricultură. În 2024, agricultura, sectorul agricol și grădinăritul au avut o pondere de 43,1% a conținutului circular în materialele plastice transformate, iar construcțiile au ajuns la 23,8%. Raportul indică astfel o economie circulară care există deja tehnic și comercial, însă care avansează prea lent pentru obiectivele climatice și industriale ale Europei.
Deșeurile plastice rămân o resursă pierdută prin incinerare, depozitare și export
În 2024, Europa a colectat 32,7 milioane de tone de deșeuri plastice postconsum, cu doar 1,2% mai mult decât în 2022. Dintre acestea, 12,3 milioane de tone au fost sortate pentru reciclare, iar 9,7 milioane de tone au ajuns efectiv în punctul de calcul al reciclării, ceea ce corespunde unei rate de 29,6%. Alte 16 milioane de tone, respectiv 48,9%, au fost incinerate, iar 7 milioane de tone, adică 21,5%, au fost depozitate. Rezultatul este sever pentru ambițiile europene de materiale plastice circulare: peste 70% din deșeurile colectate continuă să fie eliminate prin incinerare sau depozitare, deși raportul le tratează ca resursă industrială secundară, capabilă să reducă dependența de importurile de combustibili fosili. Reciclarea deșeurilor plastice a crescut cu 11,5% între 2022 și 2024, depozitarea a scăzut cu 7,9%, iar incinerarea a rămas neschimbată.
În același timp, exporturile de deșeuri plastice sortate au crescut cu 36,5%, până la 1,5 milioane de tone, principalele destinații fiind Turcia, cu aproximativ 0,4 milioane de tone, Malaysia, cu aproximativ 0,3 milioane de tone, Indonezia și Vietnam, fiecare cu circa 0,2 milioane de tone. Raportul consideră această tendință o pierdere industrială pentru Europa, întrucât fluxurile de deșeuri sortate părăsesc piața internă într-un moment în care capacitățile europene de reciclare au nevoie de materii prime stabile. Din noiembrie 2026, interdicția europeană de export al deșeurilor plastice către țări din afara Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică ar putea crește disponibilitatea internă de materii prime pentru reciclare, cu condiția dezvoltării rapide a capacităților de sortare și prelucrare.
Diferența dintre colectarea separată și colectarea mixtă este una dintre concluziile operaționale ale raportului: rata de reciclare este de aproximativ 11 ori mai mare pentru fluxurile colectate separat, iar în cazul ambalajelor reciclarea ajunge la 62% pentru colectarea separată, față de numai 2% pentru fluxurile mixte. La nivel de aplicații, ambalajele generează peste jumătate din deșeurile plastice colectate, respectiv 56,3%, urmate de construcții, cu 7,9%, echipamente electrice și electronice, cu 6,6%, articole de uz casnic, agrement și sport, cu 5,3%, agricultură și grădinărit, cu 4,9%, industria auto, cu 4,2%, și alte utilizări, cu 14,8%. Ambalajele au o rată de reciclare de 40,5%, construcțiile de 18,6%, industria auto de 17,7%, echipamentele electrice și electronice de 25,4%, iar agricultura, sectorul agricol și grădinăritul de 32,5%. În România, imaginea este mai dificilă decât media europeană. Pentru totalul deșeurilor plastice postconsum, raportul indică o rată de reciclare de 24%, incinerare de 14% și depozitare de 62%.
În domeniul ambalajelor, România ajunge la 35% reciclare, 15% incinerare și 50% depozitare; în construcții, numai 8% dintre produse sunt reciclate, 3% incinerate și 89% depozitate; în industria auto, proporțiile sunt de 10% reciclare, 43% incinerare și 47% depozitare; pe segmentul echipamentelor electrice și electronice, 15% reciclare, 38% incinerare și 47% depozitare; în agricultură, sectorul agricol și grădinărit, numai 6% reciclare, 14% incinerare și 80% depozitare. Pentru piața românească a construcțiilor, aceste cifre indică un potențial subutilizat major. Astfel, materialele plastice provenite din șantiere, demolări, reabilitări, instalații, izolații, conducte și produse auxiliare sunt încă tratate preponderent ca deșeu final, nu ca resursă secundară. În lipsa unor sisteme mai ferme de colectare separată, trasabilitate și valorificare, România rămâne expusă unui decalaj între cerințele europene de circularitate și practica reală.
Europa trebuie să transforme deșeurile plastice în resursă industrială
Pe scurt, raportul Plastics Europe arată că tranziția către materiale plastice circulare nu mai poate fi tratată doar ca temă de mediu. Miza a devenit industrială, economică și strategică. Europa are nevoie de costuri energetice mai competitive, reguli comerciale aplicate consecvent, măsuri de stimulare a cererii pentru materiale circulare, investiții în colectare și sortare, scheme armonizate de răspundere extinsă a producătorului și o abordare neutră tehnologic, care să nu reducă circularitatea la reciclare mecanică. Reciclarea chimică, materiile prime biologice, utilizarea carbonului captat, reutilizarea și centrele industriale integrate trebuie dezvoltate în paralel, deoarece niciuna dintre tehnologii nu poate acoperi singură diversitatea fluxurilor de deșeuri. Pentru construcții, concluzia este directă: sectorul este una dintre cele mai mari piețe de utilizare a plasticului în Europa și, simultan, unul dintre domeniile în care recuperarea deșeurilor rămâne insuficientă. Dacă Europa nu transformă deșeurile plastice în materie primă industrială, obiectivul de materiale plastice circulare va rămâne mai degrabă o ambiție statistică decât o schimbare structurală.
