ADURO

Proiectarea și execuția infrastructurii strategice intră într-o etapă în care cerințele de securitate, reziliență și eficiență trebuie integrate încă din fazele inițiale ale investițiilor. ADURO este implicată în prezent în extinderea și modernizarea Bazei 57 Aeriene Mihail Kogălniceanu, dar și în proiecte pentru infrastructură aeroportuară, medicală, militară și civilă. Ing. Cezar Șerban, director general al ADURO, prezintă stadiul lucrărilor de la Mihail Kogălniceanu și explică modul în care amenințările generate de drone și războiul electronic modifică principiile de proiectare a bazelor militare. În același timp, acesta atrage atenția asupra efectelor proiectării insuficient fundamentate, ale atribuirii contractelor predominant pe criteriul prețului și ale volatilității costurilor materialelor. În opinia sa, proiectele de tip design & build, utilizarea BIM și evaluarea costului pe ciclul de viață pot contribui la reducerea blocajelor și la creșterea predictibilității investițiilor. Pentru următorii ani, ing. Cezar Șerban indică oportunități în infrastructura de sănătate, energie, transport feroviar și navigație, precum și o posibilă extindere a companiilor românești pe piețele regionale, în paralel cu necesitatea definirii unui proiect strategic pe termen lung pentru România. În acest context, inițiativa "România 2050" este prezentată ca un cadru de dezbatere privind prioritizarea investițiilor strategice, continuitatea acestora dincolo de ciclurile electorale și consolidarea securității teritoriale, energetice și sociale. 

- Care sunt principalele proiecte la care lucrați în prezent și ce provocări tehnice sau de implementare considerați că merită evidențiate?
- Prin proiectele la care lucrăm, ADURO și-a asumat postura de partener strategic al statului român pentru a dezvolta infrastructura națională și a contribui astfel la reducerea decalajelor față de vestul Europei și la obținerea prosperității atât de mult dorite. De aceea, noi tratăm fiecare proiect, fie că vorbim de partea de execuție, fie că vorbim de partea de proiectare, din perspectiva utilității economice, sociale sau de securitate. În acest moment, cel mai important obiectiv de investiții pe care îl avem în execuție este extinderea și modernizarea Bazei 57 Aeriene Mihail Kogălniceanu. Am fost deosebit de mândri când președintele României, domnul Nicușor Dan, și o delegație a Congresului SUA au mers recent la baza de la Kogălniceanu și s-au declarat foarte mulțumiți de ce au văzut și de progresele înregistrate.
România se află în acest moment într-un vârf de sarcină în ceea ce privește întărirea securității naționale. Înțelegem pe deplin acest lucru. De altfel, noi, ADURO, avem un proiect de intervenții la pavilioane și asigurarea utilităților la Cazarma 1181 Vlădeni. Tot în zona aceasta de securitate, lucrăm și la Colegiul Național Militar "Alexandru Ioan Cuza".
Evident, și proiectele de infrastructură civilă sunt esențiale. Ne ocupăm de proiectarea Aeroportului Internațional Galați-Brăila, despre care credem că, odată realizat, poate accelera masiv dezvoltarea economică a zonei, dat fiind potențialul de nod de interconectare cu zona portuară. Acolo se poate crea un hub logistic complet care să deservească întreaga Românie. Lucrăm și la Planul Urbanistic Zonal din Vrancea, oferim asistență pentru Spitalul Regional de Urgență de la Cluj-Napoca și avem și un proiect cu potențial uriaș legat de realizarea unui parc tematic "Dracula", în zona Hanul Doctorului din Craiova. Avem, așadar, un mix complex și sănătos de lucrări de proiectare și execuție, care reflectă creșterea companiei noastre și determinarea pe care o avem să contribuim la binele comun. 

- Cum a evoluat proiectul de extindere și modernizare a Bazei 57 Aeriene Mihail Kogălniceanu și care sunt cele mai importante etape sau lucrări aflate în derulare în această perioadă?
- Așa cum am spus, înțelegem foarte bine care sunt prioritățile naționale în acest moment și, tocmai de aceea, facem eforturi susținute pentru a respecta calendarul și pentru a accelera lucrările din postura noastră de antreprenor și proiectant general. Concret, în această perioadă, ne ocupăm de așternerea îmbrăcăminții din beton de ciment rutier BCR 5.0, montarea gurilor de scurgere în acostamente și lucrările de balizaj. Urmează așternerea straturilor asfaltice pe acostamente, execuția stopway-urilor de la capetele pistei, a platformelor de parcare și mentenanță a aeronavelor, împrejmuirile interioare și relocări de rețele electrice. Lucrările evoluează conform graficelor asumate în fața autorității contractante, chiar dacă există, evident, și unele provocări. Avem un dialog deschis și continuu cu beneficiarul și cu echipa de consultanță, ceea ce ne permite să fim optimiști că acest proiect vital pentru România va fi dus la bun sfârșit la termen și cu rezultate deosebite. În perioada următoare, este așteptată demararea procesului de comandare și, ulterior, instalare a echipamentelor de radionavigație prin intermediul cărora sunt dirijate zborurile. Pentru această etapă, menționăm că au fost proiectate toate obiectele și facilitățile necesare pentru operaționalizarea viitorului aeroport și acestea urmează să fie contractate în perioada următoare, pentru ca baza să fie operațională în cel mai scurt timp. 

- Ați atras recent atenția asupra necesității adaptării bazelor militare la amenințările generate de drone și la noile forme de război electronic. Cum se traduc aceste schimbări, concret, în modul în care sunt proiectate astăzi bazele și obiectivele militare?
- Războiul din Ucraina ne-a arătat că ideea împământenită de "cetate inexpugnabilă", adică apărarea perimetrică tradițională, nu mai e valabilă. Încă foarte multă lume se raportează la avansul infanteriei, adică al soldaților (boots on the ground), pentru a măsura modul în care taberele avansează sau nu în cadrul unui conflict. Acum se merge mai mult pe controlul zonal (zone of control), care poate fi asigurat de drone, aviație sau artilerie. Ca dovadă, vedem drone care pleacă de la Kiev și ajung la Moscova și invers. Vorbim de aproape 1.000 de kilometri, cu sute de kilometri în teritoriu inamic. Amintesc și de operațiunea ucraineană Spiderweb, care a schimbat paradigma războiului. În 2025, Ucraina a ascuns drone lângă mai multe baze aeriene rusești. Acestea au fost introduse pe ascuns în Federația Rusă. Apoi au fost lansate împotriva bombardierelor strategice. Acest tip de atac ocolește, practic, toată arhitectura clasică de avertizare timpurie a unei baze.
La nivelul NATO, se discută mult despre aceste lucruri, pentru că e nevoie de adaptare rapidă la noile realități. Apărarea aeriană clasică a fost gândită pentru amenințări venite "din afară", nu pentru un atac lansat la câțiva kilometri de gard. Nu e cazul să fim defetiști, pentru că există soluții. În primul rând, se face o tranziție către fortificare și adăpostire subterană pentru muniție și aparatură tehnică esențială (hardening). În al doilea rând, se realizează centre de comandă modularizate care se integrează în bazele terestre și aeriene. Procesul se numește dispersie și descentralizare, insistându-se pe interconectare și redundanță. Adică evităm varianta unui punct vulnerabil unic (single point of failure). Asta înseamnă mulți senzori și radare de joasă altitudine și rază scurtă care să poată detecta aceste drone. Nu în ultimul rând, bazele se construiesc din materiale noi, care asigură protecție fizică anti-dronă la sol. Nu știu cât de rapid se poate implementa această tehnologie și la noi, dar americanii lucrează la baze unde folosesc arme cu energie dirijată, adică un fel de lasere care pur și simplu dezactivează dronele în aer. De asemenea, se lucrează în permanență și în zona de software și electronică, inclusiv cu AI, pentru adaptarea rapidă la comportamentul tactic al roiului de drone. Ca să vă faceți o idee, Pentagonul a solicitat Congresului SUA aproximativ 21 miliarde USD pentru drone, sisteme anti-dronă, muniții și capabilități conexe. Și asta imediat. Sunt multe lucruri de făcut, dar apartenența României la NATO ne ajută să nu rămânem în urmă cu noua tehnologie. Ce pot spune este că, la finalizare, Baza de la Kogălniceanu va fi o "state-of-the-art facility", cu siguranță cea mai avansată din Flancul Estic. 

- Dincolo de infrastructura de apărare, ce tipuri de proiecte considerați că vor genera cele mai interesante oportunități pentru companiile de proiectare și inginerie din România în următorii ani? Unde vedeți cele mai mari nevoi de modernizare?
- S-au făcut progrese reale și tangibile în ceea ce privește partea de infrastructură de transport pentru vehicule. Mai avem proiecte importante în execuție, dar, odată finalizate, în maximum 10 ani de aici încolo, România va fi anulat decalajele față de vestul Europei pe partea de autostrăzi. Chiar ne gândim la faptul că urmează un nou pas în care companiile de construcții și proiectare românești vor ieși din zona noastră și vor merge să concureze pentru proiecte la nivel internațional. Avem know-how, tehnologie și forță de muncă bine calificată. Noi, ADURO, ne gândim la proiecte internaționale. Spre exemplu, participăm în perioada 16-18 septembrie la Forumul "Rebuilding Ukraine". Ideea pe care o am eu în cap ca director general ține de faptul că noi trebuie să devenim lideri regionali în contextul unei atenții sporite acordate Flancului Estic și al perspectivei aderării Republicii Moldova, Ucrainei și Georgiei la Uniunea Europeană. Merită spus că nu s-au făcut aceleași progrese și pentru alte tipuri de zone de transport. Spre exemplu, multe proiecte referitoare la calea ferată s-au mișcat încet sau greu, iar asta este valabil și pentru partea de navigație, mai ales fluvială. Sunt zone unde sunt convins că, dacă va exista finanțare, se pot înregistra îmbunătățiri majore. De asemenea, cred că se vor face câteva poduri peste Dunăre pentru a fructifica coridorul de transport Alexandroupolis - Odessa. Dată fiind situația bugetară și impactul social, foarte probabil viitorul imediat aparține infrastructurii de sănătate și proiectelor de infrastructură energetică. Probabil, vom vedea spitale noi, hidrocentrale și, din ce în ce mai des, inclusiv centre de date AI. 

- Din experiența proiectelor în care sunteți implicați, unde se văd cel mai repede consecințele unei proiectări insuficient fundamentate și ce ar trebui schimbat în relația dintre beneficiar, proiectant și constructor?
- Așa cum am spus și public, noi, la ADURO, credem că România are o problemă mare pe partea de proiectare câtă vreme foarte multe contracte se câștigă cu 20%-25% din costul maxim care poate fi ofertat. AI-ul a deschis larg porțile unei concurențe susținute pe această zonă a proiectării, dar el nu poate face în locul nostru studii geotehnice, spre exemplu. Statul român ar trebui să intervină aici, pentru că efectele superficialității sau ale proiectelor făcute exclusiv din birou sunt uneori dramatice. România se confruntă cu costuri foarte mari ulterioare pe zona de execuție și blocaje. Când vine vorba de proiectare, nu trebuie să ne zgârcim la tărâțe. De aceea, ar trebui ca modul în care se desfășoară procesele de selecție și licitație să ia în considerare nu doar prețul, ci și munca depusă sau experiența trecută a firmei de proiectare, care să fie validată prin calificative de beneficiari. Noi, constructorii și proiectanții, ne-am exprimat disponibilitatea de a discuta cu factorii de decizie politică inclusiv din perspectiva îmbunătățirii legislației. De asemenea, susțin dezvoltarea cât mai multor proiecte de tip design & build, pentru că astfel se evită discuțiile și revenirile repetate între proiectant și constructor. Astfel de lucrări de investiții s-ar mișca mult mai repede. De asemenea, adoptarea instrumentelor BIM ar putea determina identificarea și rezolvarea automată a neconcordanțelor în mediul virtual, înainte ca ele să ajungă pe șantier. 

- Scumpirea și volatilitatea materialelor au devenit o problemă importantă pentru proiectele aflate în execuție. Dincolo de problema costurilor, cum influențează această volatilitate soluțiile tehnice, alegerea materialelor, planificarea și termenele unui proiect? Se schimbă inclusiv modul în care proiectați?
- Mii de proiecte de investiții au fost blocate sau au necesitat ajustări semnificative de costuri în ultimii doi-trei ani, pe fondul majorării TVA și al creșterii explozive a prețurilor materialelor de construcție. Spre exemplu, în cazul proiectelor cu fonduri europene, fie ele PNRR sau programe de coeziune, cofinanțarea asigurată de diversele instituții ale statului a crescut semnificativ, în unele cazuri chiar dublându-se. Aproape toate contractele semnate acum sunt cu clauze de ajustare a prețului, conform legislației în vigoare. Este o problemă mai mult a statului, care ar trebui să se asigure de două lucruri. În primul rând, că România are acces la materiale de construcții. Eu am vorbit despre chestiunea legată de prețul bitumului în contextul în care nu producem acest material și rafinăriile noastre nu mai sunt adaptate. Ar trebui, inclusiv prin scheme de susținere, să încurajăm firmele care produc materiale de construcții.
În al doilea rând, și asta se leagă și de răspunsul la întrebarea precedentă, statul ar trebui să fie preocupat ca proiectele să fie implementate cât mai rapid. Cu cât lungește, din rațiuni birocratice sau de finanțare, perioada de la asumarea deciziei politice de realizare a unei investiții până la săpătura efectivă, cu atât costurile vor crește și problemele se vor înmulți. Se pierd mulți bani în România pe SF-uri care nu se transformă niciodată în lucrări efective.
Un alt aspect pe care îl consider relevant ține de anumite obligații pentru folosirea unor materiale de construcții cât mai "verzi" cu putință. Avem o întreagă dezbatere la nivel european despre "oțelul verde". Sunt două școli de gândire aici. Pe de o parte, cea care spune că, adoptând această schimbare tehnologică, trecerea totală la electrificare, economia europeană devine mult mai rezilientă. Pe de altă parte, pe termen scurt și mediu, asta înseamnă costuri mai mari pentru orice proiect. În acest context, cred că decidenții noștri ar trebui să se concentreze, când se raportează la o investiție, pe o durată de viață și exploatare cât mai îndelungată. Life Cycle Costing-ul, adică evaluarea costului total pe durata de viață a construcției, trebuie să devină noul standard de aur pe care să-l folosim atunci când gândim un proiect de investiții. 

- Privind piața construcțiilor și a proiectării din perspectiva următorilor 3-5 ani, care credeți că va fi schimbarea cu cel mai mare impact asupra modului în care vor fi dezvoltate marile proiecte din România?
- Speranța mea este că va exista o prioritizare a proiectelor strategice pentru țară și că va exista consens politic. Dacă reușim să ajungem să stabilim ca societate că vrem să facem X sau Y lucru, dacă ne asumăm un proiect de țară clar și evident, atunci și proiectele vor putea fi mai bine selectate. Da, vrem securitate: teritorială, energetică, alimentară. Da, vrem servicii sociale la standarde europene, adică spitale și școli moderne. ADURO a numit această clarificare asupra drumului înainte pentru țară "România 2050". Atât cât putem noi, vom încerca să pornim o dezbatere publică pentru a creiona un astfel de proiect care să ne ghideze pașii. Nu pentru un ciclu electoral, ci pentru următorul sfert de veac. Înțelegând aceste lucruri, cred că se poate acționa pe mai multe paliere. Să încurajăm firmele care produc materiale de construcții, să schimbăm modul de desfășurare a achizițiilor publice, așa cum am enunțat chiar în acest interviu, să instruim forța de muncă și să avem specialiști în domenii de viitor. De asemenea, trebuie să integrăm inteligența artificială în procesele de proiectare și construcție fără să eludăm munca de teren și să luptăm, de ce nu, ca firmele românești să obțină contracte în afara țării. Pentru toate aceste lucruri, este nevoie de dialog și de deschidere. Cred că și factorul decizional va înțelege că am ajuns în punctul în care nu mai există deținători unici ai adevărului absolut și sunt convins că, după ce trece vâltoarea din această vară, vom putea discuta mai așezat despre ce avem de făcut ca națiune.