ARACO - APMCR: Piata constructiilor are nevoie de 10 miliarde euro in 2014 |
Actualitatea interna Publicat de Simona Ene 14 Oct 2013 17:25 |
![]() Cum poate fi ajutata industria de profil pentru a redeveni o parte importanta din PIB
Masurile considerate necesare in aceasta situatie au fost deja transmise catre Guvern si catre Fondul Monetar International, Banca Mondiala si Comisia Europeana. Principalele aspecte punctate in documentul oficial se refera la promovarea unui program national de investitii publice, care sa cuprinda proiectele ce urmeaza sa fie finantate in intervalul 2014-2016, precum si efectul estimat in planul prezervarii sau angajarii fortei de munca specifice. Totodata, au fost mentionate o serie de modificari legislative, cu rolul de a reduce presiunea fiscala exercitata asupra agentilor economici, printre acestea aflandu-se reducerea sau anularea penalitatilor si dobanzilor aferente datoriilor fiscale restante daca au fost stinse din creditele luate in acest sens, plata TVA la incasarea facturilor pentru cele emise catre institutii publice sau societati aflate in subordinea ministerelor (cu conditia platii acestei taxe in termen de 5 zile de la incasare), posibilitatea participarii la licitatii a agentilor economici cu datorii fiscale (pe baza unei declaratii pe propria raspundere ca valoarea sumelor neincasate de la bugetul de stat este cel putin egala cu cea mentionata in certificatul de atestare fiscala prezentat la licitatie), accelerarea platii creantelor catre societatile de constructii, restaurarea conditiilor generale de contractare FIDIC in legislatia interna, corectarea noului cod al insolventei in favoarea protejarii intereselor tuturor factorilor implicati, reducerea semnificativa a CAS din 2014 etc.
Cu privire la investitii, s-au considerat utile urmatoarele masuri: asigurarea resurselor necesare pentru asigurarea unui volum de constructii de 10 miliarde euro in 2014 (in contextual in care estimarile pentru anul in curs se situeaza intre 8,5 miliarde euro si 9 miliarde euro), comunicarea publica a primelor 20 de investitii implementate de catre fiecare minister (care sa cuprinda toate aspectele tehnice si financiare), elaborarea unui program coerent de constructii de locuinte ANL, de reabilitare termica pentru urmatorii 3-4 ani, precum si fonduri alocate pentru proiectul Prima Casa. De asemenea, se solicita promovarea unui minister al lucrarilor publice care sa coordoneze intreaga activitate din domeniu. “Sectorul autohton de constructii trebuie sa-si aduca ponderea de 10% din produsul intern brut, in caz contrar intreaga economie va avea de suferit”, considera reprezentantii ARACO si APMCR. Anul trecut, contributia sectorului de constructii la formarea PIB a fost de 8,6%, in scadere fata de nivelul de 10,5% inregistrat in 2008. Informatii suplimentare la www.araco.org sau www.apmcr.org
|