BNR: Constructiile reprezinta aproape 10% din totalul ISD |
Actualitatea interna Publicat de Cosmin Dincu 25 Nov 2015 18:20 |
![]() Regiunea Bucuresti-Ilfov continua sa se afle in topul preferintelor exprimate de investitorii straini
Potrivit cercetarii BNR, din punct de vedere teritorial se observa orientarea ISD cu precadere spre regiunea de dezvoltare Bucuresti-Ilfov (59,2%), alte regiuni de dezvoltare beneficiare de ISD fiind Centru (9,7%), Vest (7,7%), Sud-Muntenia (7%) si Nord-Vest (5,6%). La polul opus se plaseaza partea de Sud-Est a tarii (4,8%), regiunea Sud-Vest Oltenia (3,3%) si cea de Nord-Est (2,7%). Exista insa anumite rezerve fata de acest clasament, care nu ar trebui interpretat in mod strict, deoarece in acest caz ISD au fost localizate teritorial dupa sediul social al intreprinderilor investitie directa, ceea ce nu corespunde intotdeauna cu locul de desfasurare a activitatii economice. „In functie de tara de rezidenta a detinatorului nemijlocit a cel putin 10% din capitalul social al intreprinderilor investitie directa din Romania, primele cinci state clasate dupa ponderea detinuta in soldul ISD la 31 decembrie 2014 sunt Olanda (cu 23,6% din soldul ISD la sfarsitul anului 2014), Austria (16,1%), Germania (12,4%), Cipru (7,1%) si Franta (7,6%), ierarhia fiind oarecum neschimbata din anul 2009, cu o singura exceptie - aceea a investitorilor ciprioti. Detinatorii originari din SUA (cu 1,8%), Ungaria si Cehia (1,4% fiecare), Suedia (1%), Turcia (0,8%) si alte tari a caror investitie este mai mica de 500 milioane de euro (cumulat cu 6%) sunt mai putin interesati si, in consecinta, prezenti in economia romaneasca”, se mai arata in documentele bancii centrale. Oficialii BNR au explicat si ca fluxul de participatii la capital in intreprinderile ISD (parte componenta a aportului la capitalurile proprii), in valoare de 4,222 miliarde euro, este diferentiat in greenfield, fuziuni si achizitii, dezvoltare de firme si restructurare a unor societati comerciale. „In anul 2014 investitiile greenfield si cele din categoria fuziuni si achizitii (M&A) au inregistrat un nivel redus, de 77 milioane de euro, respectiv 196 milioane de euro. Astfel, ponderea predominanta in fluxul participatiilor la capital in 2014 este reprezentata de restructurarile de firme, cu o valoare de 2,438 miliarde euro, respectiv 58% din participatii si de dezvoltarile de societati comerciale, cu 1,511 miliarde euro, reprezentand 36% din participatii. Pentru a aprecia impactul de durata al investitiilor greenfield asupra economiei, au fost evidentiate si acumularile de investitii straine directe (solduri) in intreprinderile infiintate prin investitii greenfield, denumite intreprinderi greenfield. In consecinta, ca distributie pe principalele activitati economice, in ramura de constructii si tranzactii imobiliare, din cele 32,5 miliarde euro (sold total ISD in intreprinderi greenfield), investitiile straine directe in asemenea intreprinderi au insumat 4,24 miliarde euro (sau 13%). De altfel, din soldul final al ISD, de 59,958 miliarde euro, aproape 54% sau, dupa cum se arata anterior, 32,527 miliarde euro revin ISD in intreprinderi greenfield, ce denota o orientare pronuntata a detinatorilor spre aceasta directie. In fine, oficialii BNR mai arata ca activitatea intreprinderilor investitie straina directa, in ansamblul sau, are un impact pozitiv asupra comertului exterior al Romaniei, contributia acestora la exporturile de bunuri fiind de 70,9% (sau 35,585 miliarde euro), in timp ce la importuri se plaseaza la 64,7% (sau 36,240 miliarde euro), industria prelucratoare, ce atrage 31,4% din soldul ISD in intreprinderi greenfield, avand un aport decisiv in acest sens.
***
Potrivit autorilor studiului (BNR si INS), baza de sondaj a cercetarii statistice a cuprins circa 41.360 de intreprinderi investitie straina directa rezidente. Volumul total de intreprinderi ISD cercetate, atat exhaustiv cat si aleator, a fost de 6.909 de entitati. Au fost cercetate exhaustiv 6.074 intreprinderi investitie straina directa, cuprinzand intreprinderile cu cel putin 20 de salariati (5.733 de unitati), toate institutiile de credit cu capital strain (34 de unitati), toate societatile cu capital strain din domeniul asigurarilor (37 de unitati), precum si intreprinderile considerate atipice (toate intreprinderile investitie straina directa care au cifra de afaceri sau capitalul social de cel putin 30 de milioane de lei, indiferent de numarul de salariati existenti, respectiv 270 de unitati). A fost cercetata aleator multimea de intreprinderi investitie straina directa avand intre 5 si 19 salariati inclusiv, aceasta fiind reprezentata de esantionul format din 835 de unitati din totalul de 8.021 de unitati. Deosebit si separat fata de cele mentionate anterior, au fost cercetate exhaustiv si intreprinderile ISD de gradul al II-lea (363 de unitati). Astfel, rata de raspuns a cercetarii statistice ISD a fost de 97,1%. Gradul de eroare al rezultatelor cercetarii statistice privind investitiile straine directe in Romania la 31 decembrie 2014 (fluxuri si solduri) este de ± 3%, principalii indicatori cercetati fiind garantati cu o probabilitate de 95%. Pentru informatii suplimentare, www.bnr.ro
|