Agenda Constructiilor
Miercuri, 27 Noiembrie 2024
Home - Stiri - Actualitatea interna - CC: Noi investigatii declansate din oficiu pe piata de constructii
CC: Noi investigatii declansate din oficiu pe piata de constructii
Actualitatea interna Publicat de Cosmin Dincu 06 Mar 2013 18:37
Recent, fara a furniza mai multe detalii, Consiliul Concurentei (CC) a anuntat (in februarie 2013) ca, prin ordinul presedintelui Consiliului Concurentei nr. 322 din 27.03.2012, a fost declansata, din oficiu, o investigatie avand ca obiect posibila incalcare a prevederilor art. 5, alin. 1 din Legea concurentei nr. 21/1996 de catre companiile Compact-Product, Con-Balast, Daminix, Matcon, Midatrans si Seroni Trans (toate din Lugoj – judetul Timis), pe piata locala a extractiei, prelucrarii si comercializarii agregatelor minerale de balastiera. Informatia figureaza pe portalul CC, la rubrica de investigatii deschise, insa ordinul nr. 322 din 27.03.2012, care ar fi explicat actiunea derulata in vederea identificarii posibilelor actiuni anticoncurentiale, nu a fost dat publicitatii. La aceeasi rubrica a investigatiilor deschise, in cadrul capitolului de autosesizari, CC mai informeaza, la nivelul lunii ianuarie a.c., ca se deruleaza si alte investigatii pe piata constructiilor, dupa cum urmeaza:
- prin ordinul Presedintelui Consiliului Concurentei nr. 335 din 02.04.2012, a fost declansata, din oficiu, o investigatie avand ca obiect posibila incalcare a prevederilor art. 5, alin. (1), lit. f) din Legea concurentei nr. 21/1996, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, de catre societatile Colas Drumuri, Confort SA, Pas Trans Company, General Trust Arges, Gecor, Romstrade, Tehnologica Radion, Delta Antrepriza de Constructii si Montaj 93, Argecom SA si Strabag AG - Austria, participante la procedura de achizitie publica organizata de Directia Regionala Drumuri si Poduri Craiova, din cadrul Companiei Nationale de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania, in anul 2008, pentru atribuirea “Acordului-cadru de lucrari si servicii de intretinere multianuala iarna-vara 2008-2011”;
- prin ordinul presedintelui Consiliului Concurentei nr. 346 din 02.04.2012, a fost declansata, din oficiu, o investigatie avand ca obiect posibila incalcare a prevederilor art.5, alin.(1), lit. f) din Legea concurentei nr. 21/1996, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, de catre firmele Euro Construct Trading 98, Delta Antrepriza de Constructii si Montaj 93, Tehnologica Radion, Dimar, Apolodor Comimpex,  Pa & Co International, Eurovia CS din Cehia si Shapir Structures 1991 – Israel, care au participat la procedurile de achizitie publica organizate de Consiliul Judetean Ilfov, in vederea atribuirii unor contracte de lucrari de modernizare a drumurilor;
- prin ordinul Presedintelui Consiliului Concurentei nr. 256 din 19.03.2012 a fost declansata, din oficiu, o investigatie avand ca obiect posibila incalcare a prevederilor art.5, alin.(1), lit. f) din Legea concurentei nr. 21/1996, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare de catre companiile Alpine Bau GmbH - Austria, Lena Engenharia e Construcoes SA - Portugalia, Artera Blue, Shapir Structures 1991 – Israel, Pa & Co International, Tel Drum SA, Euro Construct Trading 98, Euroconstruct SA, Topavedi Constructii, Vectra Service, Argecom SA, Hidro Olt, Eurovia Construct International si General Trust Arges, care au participat la procedurile de achizitie publica organizate de Consiliul Judetean Teleorman, in vederea atribuirii unor contracte de lucrari de reabilitare a drumurilor.
Sunt prezumate intelegeri anticoncurentiale exprese sau tacite ale agentilor economici
In consecinta, intrucat s-a invocat eventuala incalcare a articolului 5, alineatul 1 din Legea nr. 21/1996 (republicata), trebuie subliniat faptul ca acesta prevede urmatoarele: „Sunt interzise orice intelegeri exprese sau tacite intre agentii economici ori asociatiile de agenti economici, orice decizii luate de asociatiile de agenti economici si orice practici concertate, care au ca obiect sau au ca efect restrangerea, impiedicarea ori denaturarea concurentei pe piata romaneasca sau pe o parte a acesteia, in special cele care urmaresc: a) fixarea concertata, in mod direct sau indirect, a preturilor de vanzare ori de cumparare, a tarifelor, a rabaturilor, a adaosurilor, precum si a oricaror alte conditii comerciale; b) limitarea sau controlul productiei, distributiei, dezvoltarii tehnologice ori investitiilor; c) impartirea pietelor de desfacere sau a surselor de aprovizionare, pe criteriu teritorial, al volumului de vanzari si achizitii ori pe alte criterii; d) aplicarea, in privinta partenerilor comerciali, a unor conditii inegale la prestatii echivalente, provocand in acest fel, unora dintre ei, un dezavantaj in pozitia concurentiala; e) conditionarea incheierii unor contracte de acceptare de catre parteneri a unor clauze stipuland prestatii suplimentare care, nici prin natura lor si nici conform uzantelor comerciale, nu au legatura cu obiectul acestor contracte; f) participarea, in mod concertat, cu oferte trucate la licitatii sau la orice alte forme de concurs de oferte; g) eliminarea de pe piata a altor concurenti, limitarea sau impiedicarea accesului pe piata si a libertatii exercitarii concurentei de catre alti agenti economici, precum si intelegerile de a nu cumpara de la sau de a nu vinde catre anumiti agenti economici fara o justificare rezonabila”.
Investigatia privind licitatiile Transgaz si Romgaz a fost inchisa
In ceea ce priveste o investigatie anterioara, privind posibila incalcare a prevederilor art. 5, alin. (1), lit. f) din Legea concurentei nr. 21/1996, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare si art. 101, alin. (1) din Tratatul privind functionarea Uniunii Europene de catre unele intreprinderi care au participat la procedurile de achizitie publica organizate de Transgaz SA - Medias si Romgaz SA Medias, in perioada anilor 2009-2011, pentru atribuirea unor contracte de racorduri de gaze naturale si lucrari de modernizare si intretinere a instalatiilor aferente, care a fost prezentata anterior in cadrul portalului Agenda Constructiilor, Consiliul Concurentei informeaza ca, prin ordinul presedintelui sau (nr. 1032/18.10.2012), s-a dispus inchiderea investigatiei, „intrucat analiza nu a condus la descoperirea unor dovezi cu privire la savarsirea de fapte anticoncurentiale care sa justifice impunerea de masuri si/sau aplicarea de sanctiuni de catre Consiliul Concurentei pentru firmele participante”. In cadrul ordinului se mai arata ca oficialii CC au fost sesizati de Directia de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism (DIICOT), din cadrul Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, cu privire la posibile intelegeri existente intre mai multe intreprinderi, prin intermediul factorilor de decizie (asociati/presedinti/administratori) ale acestora, constand in participarea cu oferte trucate la  unele proceduri de achizitie publica organizate de Transgaz si Romgaz. „Sesizarea DIICOT viza comportamentul acestor intreprinderi care erau suspectate ca s-ar fi inteles sa participe la respectivele proceduri, astfel incat sa-si imparta prin rotatie contractele de lucrari. Aceste intelegeri s-ar fi realizat prin perfectarea informala a unor acorduri asupra continutului ofertelor pe care le prezinta si asupra modului in care, ulterior, pe parcursul derularii procedurilor, isi sustin aceste oferte, astfel incat, simuland concurenta, contractele sa fie adjudecate conform conventiilor prealabile. Deoarece existau indicii ca pot fi gasite documente sau pot fi obtinute informatii considerate relevante pentru investigatie, prin ordine ale presedintelui Consiliului Concurentei s-a dispus efectuarea unor inspectii inopinate la sediile sociale si la unele sucursale/puncte de lucru ale intreprinderilor implicate. Pe parcursul investigatiei, nu au fost insa identificate probe care sa stabileasca o legatura directa intre toate firmele participante la aceste proceduri. Prin urmare, analiza si instrumentarea cazului s-a realizat pe fiecare din cele 11 proceduri si pentru toate intreprinderile implicate. In urma analizei efectuate si a probelor instrumentate, aflate la dosarul cauzei, a rezultat ca in cadrul a 9 proceduri nu au fost identificate dovezi suficiente privind incalcarea legii, care sa justifice impunerea de masuri sau sanctiuni de catre Consiliul Concurentei, pentru intreprinderile participante, iar pentru celelalte doua proceduri nu au fost identificate probe incriminatorii, ceea ce a dus la inchiderea investigatiei”, se precizeaza in ordinul nr. 1032/18.10.2012 al presedintelui CC, care a fost comunicat si partilor implicate.
***
Potrivit celui mai recent raport al CC, la nivelul lui 2011, s-au deschis 24 de investigatii ce vizeaza practicile anticoncurentiale ale operatorilor economici din tara noastra, din care 15 astfel de operatiuni la initiativa CC. De asemenea, la finele acelui an, se aflau in desfasurare 78 de investigatii (fata de 60 in precedentele 12 luni), din care 68 sunt pentru posibile practici anticoncurentiale, una pentru analiza unei concentrari economice, doua pentru acte ale administratiei publice si sapte pentru cunoasterea pietei (prin anchete sectoriale). Odata cu intrarea in vigoare a noii Legi a concurentei, publicata in luna iulie 2011 in Monitorul Oficial al Romaniei, autoritatea de concurenta beneficiaza de toate premisele consolidarii institutionale si eficientizarii interventiei sale atunci cand are semnale din piata privind posibile practici anticoncurentiale. Potrivit noului act normativ, o decizie a autoritatii de concurenta poate fi suspendata de Curtea de Apel Bucuresti doar cu conditia platii unei cautiuni de pana la 20% din amenda stabilita, conform reglementarilor privind creantele bugetare. In acest fel, se va urgenta solutionarea proceselor ce au ca obiect contestarea sanctiunilor aplicate de autoritatea de concurenta prin implicarea reala si efectiva in derularea cazului a intreprinderilor care au platit deja cautiunea. De asemenea, autoritatea de concurenta poate accepta din partea companiilor investigate angajamente privind adoptarea unor masuri care elimina practica anticoncurentiala. Aceste angajamente reprezinta o modalitate rapida de a remedia situatia pe o piata. In situatia in care companiile nu respecta angajamentele asumate, Consiliul Concurentei poate redeschide investigatia si are posibilitatea de a aplica sanctiuni de pana la 10% din cifra de afaceri a firmelor respective. Pentru informatii suplimentare, www.consiliulconcurentei.ro
 
RAWLPLUGTotalEnergiesABONARE REVISTEALLBIMhiltiSISECAM
ROCKWOOL 196
Editia
OCTOMBRIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 186 (Octombrie 2024)
 

Autentificare

Editia
SEPTEMBRIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 185 (Septembrie 2024)
 
romania fara hospice
GHID de INSTALARE
CDS
noark
MAKITA
Ubitech
ERBASU CONSTRUCT
Arduro
SSAB
theda mar
ness project
leviatan
quadratum
AED
VEGO
BogArt
konsent
strabag nivel 1
concelex
viarom
DRS
CONCEPT STRUCTURE
rigips
ELECTROGRUP
EDIT-Structural
Acvatot 2019
SIGM

Parteneri

HABITAT
top 500
FPSC_2019
top 500

pereti cortinatamplarie aluminiu Termopan Salamander
urmarirea comportarii in timp a constructiilor<