CE propune o interventie de urgenta pentru a reduce facturile la energie |
Actualitatea interna Publicat de Stelian DINCA 15 Sep 2022 12:06 |
Comisia propune o interventie de urgenta pe pietele europene ale energiei pentru a face fata recentelor cresteri dramatice ale preturilor.
UE se confrunta cu efectele unei neconcordante grave intre cererea si oferta de energie, in mare parte din cauza utilizarii continue ca arma a resurselor energetice de catre Rusia. Pentru a reduce presiunea sporita pe care aceasta situatie o exercita asupra gospodariilor si intreprinderilor europene, Comisia face acum un pas inainte in abordarea acestei probleme, propunand masuri exceptionale de reducere a cererii de energie electrica, care vor contribui la reducerea costului energiei electrice pentru consumatori, precum si masuri de redistribuire a excedentului de venituri din sectorul energetic catre consumatorii finali. Acest lucru este urmarea masurilor convenite anterior privind umplerea instalatiilor de stocare a gazelor si reducerea cererii de gaze naturale in vederea pregatirii pentru iarna urmatoare. De asemenea, Comisia isi continua activitatea de imbunatatire a lichiditatii pentru operatorii de pe piata, de reducere a pretului gazelor naturale si de reformare a organizarii pietei energiei electrice pe termen lung.
Primul raspuns pentru a face fata preturilor ridicate este reducerea cererii. Acest lucru poate avea un impact asupra preturilor energiei electrice si poate avea un efect global de calmare a tensiunilor de pe piata. Pentru a viza cele mai scumpe ore de consum al energiei electrice, atunci cand productia energiei electrice pe baza de gaze naturale are un impact semnificativ asupra pretului, Comisia propune obligatia de a reduce consumul de energie electrica cu cel putin 5 % in timpul orelor de varf selectate. Statele membre vor trebui sa identifice 10 % din totalul de ore, care au cel mai mare pret preconizat, si sa reduca cererea in timpul acestor ore de varf. Comisia propune, de asemenea, ca statele membre sa urmareasca reducerea cererii globale de energie electrica cu cel putin 10 % pana la 31 martie 2023. Acestea pot alege masurile adecvate pentru a realiza aceasta reducere a cererii, care pot include compensatii financiare. Reducerea cererii in perioadele de varf ar duce la o reducere a consumului de gaze cu 1,2 miliarde de metri cubi in timpul iernii. Cresterea eficientei energetice este, de asemenea, o parte esentiala a indeplinirii angajamentelor noastre in materie de clima din cadrul Pactului verde european.
Comisia propune, de asemenea, un plafon temporar al veniturilor pentru producatorii de energie electrica „inframarginali”, si anume cei care utilizeaza tehnologii cu costuri mai mici, cum ar fi sursele regenerabile de energie, energia nucleara si lignitul, care furnizeaza energie electrica in retea la un cost mai mic decat nivelul pretului stabilit de producatorii „marginali” mai scumpi. Acesti producatori inframarginali au realizat venituri exceptionale, cu costuri de functionare relativ stabile, deoarece centralele electrice pe baza de gaze naturale costisitoare au determinat cresterea pretului angro al energiei electrice pe care il practica. Comisia propune stabilirea plafonului veniturilor inframarginale la 180 EUR/MWh. Acest lucru va permite producatorilor sa isi acopere costurile de investitii si de functionare fara a afecta investitiile in noi capacitati, in conformitate cu obiectivele noastre privind energia si clima pentru 2030 si 2050. Veniturile care depasesc plafonul vor fi colectate de guvernele statelor membre si utilizate pentru a-i ajuta pe consumatorii de energie sa isi reduca facturile. Statele membre care comercializeaza energie electrica sunt incurajate, in spiritul solidaritatii, sa incheie acorduri bilaterale pentru a partaja o parte din veniturile inframarginale colectate de statul producator in beneficiul utilizatorilor finali din statul membru cu o productie scazuta de energie electrica. Astfel de acorduri trebuie sa fie incheiate inainte de 1 decembrie 2022 in cazul in care importurile nete de energie electrica ale unui stat membru dintr-o tara vecina sunt de cel putin 100 %.
In al treilea rand, Comisia propune o contributie de solidaritate temporara din profiturile excedentare generate de activitatile din sectoarele petrolier, al gazelor naturale si al rafinariilor care nu sunt acoperite de plafonul veniturilor inframarginale. Aceasta contributie limitata in timp ar mentine stimulentele pentru investitii pentru tranzitia verde. Aceasta ar urma sa fie colectata de statele membre pentru profiturile din 2022 care sunt peste o crestere de 20 % fata de profiturile medii din ultimii trei ani. Veniturile ar urma sa fie colectate de statele membre si redirectionate catre consumatorii de energie, in special catre gospodariile vulnerabile, intreprinderile grav afectate si industriile mari consumatoare de energie. De asemenea, statele membre pot finanta proiecte transfrontaliere in conformitate cu obiectivele planului REPowerEU sau pot utiliza o parte din venituri pentru finantarea comuna a masurilor de protejare a ocuparii fortei de munca sau de promovare a investitiilor in sursele regenerabile de energie si in eficienta energetica.
Intr-o noua interventie privind normele pietei energiei electrice, Comisia propune, de asemenea, extinderea „Setului de instrumente privind preturile la energie” disponibil pentru a ajuta consumatorii. Propunerile ar permite pentru prima data preturi ale energiei electrice mai mici decat costurile reglementate si ar extinde preturile reglementate pentru a include si intreprinderile mici si mijlocii.
Dupa cum a anuntat miercuri 7 septembrie presedinta Comisiei Ursula von der Leyen, Comisia va continua, de asemenea, sa caute alte cai pentru a reduce preturile pentru consumatorii si industria europeana si pentru a reduce presiunea de pe piata. Comisia isi va aprofunda discutiile cu statele membre cu privire la cele mai bune modalitati de reducere a preturilor gazelor naturale, analizand, de asemenea, diferite idei cu privire la plafonarile preturilor si un rol sporit al Platformei energetice a UE in facilitarea acordurilor privind preturile mai mici cu furnizorii prin achizitii comune voluntare. De asemenea, Comisia isi va continua activitatea in ceea ce priveste instrumentele de imbunatatire a lichiditatii pe piata utilitatilor energetice si va revizui cadrul temporar de criza privind ajutoarele de stat pentru a se asigura ca acesta continua sa permita statelor membre sa ofere un sprijin necesar si proportional economiei, asigurand, in acelasi timp, conditii de concurenta echitabile. In cadrul reuniunii extraordinare a Consiliului Energie din 9 septembrie, ministrii energiei din statele membre au aprobat lucrarile in curs ale Comisiei in aceste domenii.
|